FUNDATIA IOAN BARBUS

„Raiul infractorilor” nu mai este o metaforă. Situații scoase parcă dintr-o carte cu legi pentru o lume pe dos

Camera Deputaților arată a măcelărie în care se toacă barbar Codul de Procedură Penală (CPP); urmărești dezbaterile și rămâi cu sentimentul că niște derbedei aranjează legi care să le permită să-și facă de cap, ca apoi să fie imposibilă tragerea lor la răspundere;

foto de Nicu Dîrdîiac

Camera Deputaților arată a măcelărie în care se toacă barbar Codul de Procedură Penală (CPP); urmărești dezbaterile și rămâi cu sentimentul că niște derbedei aranjează legi care să le permită să-și facă de cap, ca apoi să fie imposibilă tragerea lor la răspundere; România – raiul infractorilor nu mai este o metaforă; îți trec pe la ureche situații scoase parcă dintr-o carte cu legi pentru o lume pe dos:

– cel mai grav lucru și care arată clar reaua intenție a celor din PSD-ALDE, spune Ioan Cupșa de la PNL, va fi tergiversarea la infinit a unui proces penal doar prin simpla absență a avocatului; dacă acesta își va justifica o r i c u m c r e d e absența, nu va putea fi numit un avocat din oficiu și prin urmare procesul nu va putea continua până la revenirea avocatului;
– pentru prima oară în România, CPP se aplică retroactiv; scopul este redeschiderea unor vechi dosare și trecerea lor prin operațiunea Nufărul, după cum arată Stelian Ion
– la audierile martorilor vor fi prezenți încă de la începutul anchetei suspecții și inculpații; își poate închipui cineva, mai zice Stelian Ion, care ar fi consecințele întâlnirii într-un asemenea moment dintre criminal și rudele victimei, între violator și victimă sau între președintele unui CJ și un angajat al instituției? de asemenea, martorului nu i se va acorda protecție decât dacă are dovezi temeinice că este amenințat;
– dacă un judecător a fost promovat sau s-a pensionat și astfel n-a putut semna motivarea unei sentințe, se revizuiesc decizii definitive; o fi în această situație domnul Dragnea? întreabă Raluca Turcan;
– durata urmăririi penale să fie redusă la un an; indiferent de probe, dacă persoana nu este trimisă în judecată în interval de un an, dosarul se clasează
– înregistrările obținute în spațiul privat, indiferent de cât de relevante sunt, nu mai pot fi folosite;
– inculpatul trebuie să cunoască încă de la începutul cercetării toate probele care există împotriva sa etc.

Sunt zeci de modificări care par să le dea infractorilor toate pârghiile pentru a nu mai plăti pentru faptele lor.

Avocații mafiei au fost Varujan Vosganian și Marton Arpad, pe față, și, mai perfid, Varujan Pambuccian, care a vorbit despre neajunsurile tergiversării votului;
Ședința este condusă de Gabriel Vlase, cel pe care Iohannis l-a găsit suficient de calificat și de onest încât să-l numească șeful SIE.

Dorelian Bellu

Dorelian Bellu

Asociația "21 Decembrie 1989", în colaborare cu doamna profesoară Daria Kustanovych, alungată din orașul Harkiv de hoardele Kremlinului, organizează sâmbătă, 25 martie, începând cu ora 17, un nou protest autorizat împotriva agresiunii rusești ce se desfășoară la scară largă contra Ucrainei de peste 1 an și o lună. Manifestația va avea loc în Piața Universității …

Ce ai mai putea citi

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ro_RORomanian