Russel Peters

    7

    Mult timp umorul canadian mi s-a părut cel mult capabil să smulgă o jumătate de hohot de rîs. Apoi am descoperit că mulţi actori de comedie de la Hollywood au fost de origine canadiană. Mai recent însă, cei mai buni comedieni canadieni provin din părinţi imigranţi. Au o experienţă de viaţă care le dă o perspectivă diferită faţă de produsul anglo-franco autohton; şi oricum, un alb propunîndu-şi aceleaşi teme ca Russel Peters nu ajunge departe, se loveşte mai devreme sau mai tîrziu de poliţia multiculturală. Numele e perfect anglo-saxon, dar în meseria pe care şi-a ales-o Russel Peters beneficiază de imunitate în baza culorii de piele mai închisă şi a originii indiene. Ajută mult şi faptul că e pur şi simplu bun.











    Print Friendly, PDF & Email
    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentAventuri biblice de-o parte şi de alta a Atlanticului
    Articolul următorMedvedev, “Novaya Gazeta” şi Rusia
    Emil Borcean
    În 1985 am absolvit facultatea de geologie din București. După trei ani de stagiatură la mina de cărbune din Anina, în Banat, am renunțat la geologie și am învățat să fiu programator software. Am plecat din România în 1990, toamna. Am trăit patru ani în Anglia, 19 ani în Canada și aproape doi ani în Germania. M-am întors nu demult în țară. În 2007 am creat blogul Patrupedbun.net, care în 2010 a fuzionat cu blogul Dreapta.net. Din această fuziune s-a născut ILD.

    7 COMENTARII

    1. După ce am trecut prin filmuleţele postate aici am găsit “Show me the funny!”
      Incredibil de amuzant acest Russel Peters. Şi în mod excepţional nu abuzează de limbajul vulgar şi injurios.

    2. excelent, multam fain, emil.

      A propos, in Israel gestul cu mina – WTF – inseamna “stai un pic”. Inchipuieste-ti ce iese cind un israelian ajunge in Italia …

    3. Emil, Russel este DEMENTIAL!!!!!! La ultimul sketch, Russel este Bugsy Siegel (chiar daca el nu era italian, dar era din NY) sau Tommy DeVITO (interpretat bestial de Joe Pesci)din “Goodfellas” (You think I’m funny? How funny?????)

    4. Bugsy, Costin… ma bucur ca va amuza. Skinski a facut o recomandare buna: pe YouTube se gasesc clipuri din show-ul “Show me the funny”.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here