Imediat după alegerea lui Jair Bolsonaro președinte în Brazilia, comuniștii latinoamericani au înțeles că vin vremuri grele pentru sistemul lor politic. După prăbușirea URSS, îndată ce activiștii comuniști din toată America Latină au hotărât la Forumul de la São Paolo că partea lor de lume va deveni noul centru mondial de promovare a comunismului sub coordonarea Partidului Comunist Cubanez, a apărut problema resurselor – cine și cum va susține uriașa întreprindere? Soluția la îndemână a fost ca cele mai bogate țări din regiune să fie infectate cu comunism și folosite de către coordonatorii comunismului latinoamerican ca baze de alimentare cu valută, petrol, alimente, produse industriale.

Prima țintă a fost Venezuela. Acolo, propaganda neîntreruptă a Havanei, miile de consilieri politici cubanezi ori pregătiți în Cuba, miile de medici cubanezi trimiși prin programul diplomatic în zonele rurale din Venezuela au reușit să atragă suficient din populație de partea comuniștilor. Odată ce Venezuela a căzut în mâinile lor, au urmat anii de dezmăț – atât Caracasul cât și Havana au avut la dispoziție resursele uneia dintre cele mai bogate țări din America Latină. Comuniștii au câştigat timp să încerce (din nou) să realizeze adevărata societate comunistă, care în parte le-a și ieșit – Venezuela e în faliment, într-o sărăcie greu de închipuit, deşi este în continuare țara cu cele mai mari rezerve de petrol din lume, cu o climă ideală pentru agricultură, cu o așezare geografică prielnică.

Cu aceeași abordare au încercat să obțină controlul altei țări bogate – Brazilia. Activiștii locali susținuți din Cuba, mii de medici trimiși de Havana, presa populată de oamenii comuniștilor, universități captive stângii încurajate de aceiași comuniști cubanezi, amestecarea in procesul electoral – rețeta dădea roade de ani de zile și în Brazilia sub conducerea partidelor socialiste și pe cheltuiala populației nemulțumite. Surpriza au fost ultimele alegeri prezidențiale, când tensiunile și împotrivirea brazilienilor au depășit cu mult așteptările tuturor și a câștigat un candidat conservator care nu a întârziat să taie finanțările generoase pentru tovarășii predecesorilor săi, printre care regimul din Cuba.

Fără conducta de bani din Brazilia, cu Venezuela epuizata financiar, Cuba, centrul comunismului în emisfera vestică, este în colaps economic. Havana deja a anunțat că urmează vremuri negre pentru cubanezi, că vor trebui să strângă iar cureaua. La sfârșitul anului 2018 președintele Diaz Canel a anunțat public că 2019 va fi un an de maximă austeritate pentru țara sa, estimându-se o creștere economică de 1,5%, după ce în 2018 creșterea a fost de 1,2%. Iar dacă acestea sunt cifrele oficiale date publicității de autoritățile comuniste, cele reale trebuie să fie cu adevărat înspăimântătoare.

Ca într-o competiție de strâns cureaua, în Coreea de Nord, singura țară din Asia în care e practicat un comunism fără de compromisuri, autoritățile au anunțat la inceputul anului că au tăiat aproape la jumătate rațiile deja mici de hrană pentru populație. Rația de alimente pentru o familie este redusă de la 550 grame de alimente, la 330 grame pe zi. O cauză anunțată a nenorocirii a fost anul agricol slab care a trecut, lucru parțial adevărat deoarece pentru comuniști toți anii agricoli sunt slabi. Iar cealaltă cauză, sancțiunile americane.

Situația economică din Coreea de Nord e de mult timp precară, dar autoritățile, în loc să găsească soluții pentru a convinge administrația Trump să ridice sancțiunile, acum, după toate datele, pregătesc iar o lansare de rachete strategice, lucru care va obliga americanii să ia contramăsuri, punând o presiune și mai mare pe țara deja înfometată.

Singura țară comunistă care a văzut vreodată prosperitatea, dar numai după ce a permis o formă de piață liberă pe teritoriul său, China, a anunțat la începutul anului că va avea cea mai mică creștere economică din ultimii ani. Exporturile Chinei au scăzut cu 20,7% față de anul trecut, iar importurile cu 5,2% – dacă mai putem crede cifrele oficiale după ce s-a aflat că, oricum, China a trâmbițat ani la rând o creștere economică mult mai mare decât cea reală, așa cum face și Rusia, cum știm bine și noi că se face din perioada neagră trăită în țară noastră până în 1989. Încetinirea dezvoltării Chinei vine după ce, în ultimii ani, Partidul Comunist Chinez a început iar să întărească controlul în economia țării și în viața fiecarui chinez.

Tabloul clinic e clar – fără susținerea economică venită din partea țărilor libere, țările comuniste nu pot merge înainte și se întorc mereu la perioadele cele mai întunecate din istorie. Dar nimic din toate acestea nu îi împiedică pe tinerii noștri politicieni să viseze cu voce tare la o Românie fără proprietate, fără religie, fără agricultură. Și nici pe alți nefericiți să îi susțină pe ”visătorii” autohtoni.

ACP

Articolul a fost editat și reviziuit de Andreea Nistor pe 12 martie 2019