Toleranţa religioasă din lumea musulmană aplicată creştinilor şi inconştienţa progresismului occidental

„Ceea ce noi facem la voi, nu aveţi voie să faceti voi la noi.”

Aceasta ar fi în cateva cuvinte definiţia pe care o putem da toleranţei musulmane.
În Germania, unde traiesc, se inmulţesc, îşi cultivă tradiţiile şi obiceiurile milioane de musulmani turci, mulţi dintre ei fiind ocupaţi numai cu asta. În 2007 erau construite 158 de moschei (asta însemnând clădiri cu cupolă şi minaret, nu locaţii improvizate), iar în proiect sau în construcţie se mai aflau încă 180. Mai mult, premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, respinge orice încercare de asimilare a turcilor din Germania, considerând-o “o crimă contra umanităţii” şi cere chiar înfiintarea de licee pentru turci în Germania.
În acest timp, în Turcia, creştinii catolici, care sunt cei mai numerosi, reprezintă aproximativ 1% din cei 70 mil. locuitori. Cum biserici crestine nu se mai construiesc de mult, ce ar remarca un observator ca este caracteristic “libertatii” de exercitare a religiei creştine în Turcia în ultimii ani?

Să vedem:

în 2006, preotul Andrea Santoro este împuşcat mortal în biserica sa din localitatea Trabzon, chiar în timpul slujbei, de către un baiat de 16 ani care “avea probleme psihice”.

în 2007, preotul catolic Adriano Franchini din Ismir a fost înjunghiat în stomac de un tânăr de 19 ani

tot in 2007, un comando format din 5 persoane pătrunde într-o tipografie din localitatea Malatia –Anatolia- unde se tipăreau biblii, şi ucide 3 creştini, unul fiind cetăţean german. Tipografia este distrusă

la 3 iunie 2010, vicarul apostolic al Anatoliei (numit in 2004), monseniorul Luigi Padovese, este ucis în cadrul unui sacrificiu ritualic musulman, de Murat Altun, 26 de ani, şoferul şi ajutorul său. Monseniorul a fost înjunghiat de mai multe ori în casă, a reusit să iasă în stradă pentru a cere ajutor, dar asasinul l-a urmărit continuând să-l lovească cu cuţitul. După ce s-a prăbuşit, acesta i-a tăiat capul. Potrivit declaraţiilor martorilor oculari, Murat Altun a strigat de pe acoperisul casei prelatului: „L-am ucis pe Marele Satan, ALLAH AKBAR!” Guvernatorul provinciei Hatay a declarat imediat după asasinat, că “primele investigaţii arată că incidentul nu este motivat politic”. Cu câteva zile înainte de a comite asasinatul, Murat Altun se internase din proprie iniţiativa într-un spital psihiatric, dar a fost externat, medicii fiind de părere că “este perfect sănătos mintal”. Directorul Agenţiei Misionarilor Asia News, Bernardo Cervelerra, declară pe 3 iunie, imediat după crimă, că “monseniorul a fost înjunghiat în locuinţa sa … şi probabil a fost decapitat după ce a căzut la pământ”. Posturile de televiziune CNN şi EURONEWS nu au inserat tragicul eveniment în programele lor, considerând probabil ştirea ca inflamatorie (e la moda). Pe 4 iunie, Corriere della Serra îşi “informa” cititorii că “asasinul a intrat în locuinţa monseniorului, l-a înjunghiat de mai multe ori, episcopul murind ulterior la spital”!!?? Cum putea muri la spital un om care a ajuns acolo fără cap, Corriere nu le mai explică cititorilor săi. Conform raportului medicilor legişti, “victima avea 25 de răni de cuţit pe suprafaţa corpului dintre care 8 în zona inimii, iar capul a fost tăiat aproape în totalitate, rămânând prins de corp doar prin pielea din spatele cefei”.

Să existe vreo legatură între acest şir de asasinate religioase cărora le cad victime creştinii în Turcia şi prezenţa la conducerea Turciei din 2002 a Partidului Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP), condus de fostul militant islamist Recep Tayyip Erdogan? Numai un “rău-voitor” ar răspunde afirmativ. Nu pot uita însă că in 2008, procurorul Curţii de Casatie a Turciei, Abdurrahman Yallinkaya, a inaintat Curtii Constituţionale un document de 162 de pagini, prin care cerea interzicerea AKP pentru că “a devenit un focar de activişti împotriva laicităţii, care vor să facă din Turcia un stat islamic şi să distrugă sistemul democratic”(interesant de vazut poziţia oficialilor europeni la vremea aceea).

Ce poziţie au avut europenii, că tot vorbeam de ei, vis-à-vis de asasinarea lui Luigi Padovese? Aflăm că “asasinatul a stârnit emoţia grupului PPE şi că Joseph Daul, Preşedintele PPE al Parlamentului European, este “profund şocat” şi cu ultimile puteri “cere autorităţilor turce să facă lumină asupra acestor evenimente tragice”.

Marocul este un alt stat care, timp îndelungat, a dat dovadă de toleranţă vis-à-vis de creştinism, dar care în ultimul an şi-a schimbat în mod dramatic atitudinea faţă de mica comunitate creştină. Este o consecinta a unui edict promulgat de 7300 teologi musulmani, conform căruia “Caritatea creştină trebuie să fie considerată terorism religios”. Astfel, guvernul Marocan a expulzat până la 15 martie 2010, 70 de creştini, protestanţi sau catolici, proveniti din diverse ţări, pe motivul că “influenţează negativ mentalitatea bunilor musulmani”. Multi dintre ei erau doctori şi asistenţi sociali. Purtătorul de cuvant al guvernului Marocan a declarat că “lupta contra prozelitismului creştin nu poate fi considerată ca o violare a drepturilor omului, pentru că este vorba de o acţiune care încearcă „să prevină orice tentativă de slăbire a valorilor religioase veşnice ale ţării.”
Marocul, ca şi alte ţări musulmane care pozează în state moderne, a semnat Pactul Internaţional relativ la drepturile civile şi politice, dar treptat, treptat, încet, dar sigur, ajunge la cheremul islamiştilor fundamentalişti.

Anwar El Sadatt spunea “Islamiştii fac caz de credinţa lor? Atunci să fim mai musulmani decît ei!”
Aceasta fraza caracterizeaza perfect “întrecerea” benefică (pentru proiectul Califatul mondial) ce se desfăşoară între guvernele ţărilor musulmane şi fundamentaliştii islamici.
Din nefericire pentru lumea crestina (îi mai putem spune asa?) multi dintre liderii ei, nu o spun, dar gândesc:
„Progresiştii fac caz de credinţa lor? Atunci să fim mai progresişti decît ei!”
Dacă această întrecere va continua, se va sfârşi foarte rău PENTRU NOI.

Citiţi şi: