FUNDATIA IOAN BARBUS

Triumful lui Obama – victorie al-Qaeda

Cel puţin aşa se exprimă numărul doi al organizaţiei teroriste, Ayman Al-Zawahiri, într-un comunicat pe bandă audio transmis postului Al-Jajeera miercuri 19 noiembrie. Acest comunicat face parte din tactica războiului asimetric promovat de al-Qaeda – ce are ca scop producerea unei reacţii concrete americane pentru a se autojustifica – ideile lui Al Zawahiri conţin două linii de forţă, una care pune semnul egalităţii dintre triumful lui Hussein Barack Obama în alegerile americane cu o pretinsă înfrângere în Irak a SUA, iar a doua, insultarea Preşedintelui ales deoarece se comportă ca un antimusulman prin promovarea unei redistribuiri a trupelor în Afghanistan.

Elaborat într-un limbaj apropiat modului de exprimare coranic, comunicatul lui Al-Zawahiri a fost tradus din arabă în engleză de blogerul jveritas şi a fost postat cu promptitudine pe situl Power Line Forum, de unde ne-am luat şi noi titlul postarii. Deşi organizaţia al-Qaeda din Irak a fost aproape anihilată în cea mai mare parte din ţară, egipteanul Ayman Al Zawahiri repetă tactică proclamării victoriei în locul eşecului, aşa cum a făcut şi Sadam Hussein când a decretat că Mama Bătăliilor – cum numise războiul din 1991 – fusese câştigat de tabără irakiană. Al Zawahiri spune în mesaj:

First, a message of congratulations to the Muslim Ummah on the American people’s admission of defeat in Iraq. Although the evidence of America’s defeat in Iraq appeared years ago, Bush and his administration continued to be stubborn and deny the brilliant midday sun. If Bush has achieved anything, it is in his transfer of America’s disaster and predicament to his successor. But the American people, by electing Obama, declared its anxiety and apprehension about the future towards which the policy of the likes of Bush is leading it, and so it decided to support someone calling for withdrawal from Iraq.
Traducere:
“In primul rând, un mesaj de felicitări pentru Ummah Musulmană referitor la admiterea de către poporul American a înfrangerii din Irak. Deşi evidenţa înfringerii Americii în Irak a apărut cu ani în urmă, Bush şi administraţia sa au continuat cu încăpăţânare să nege o realitate mai mult decât evidentă. Dacă Bush a realizat ceva cu adevărat, acel ceva rezidă în transferarea dezastrului şi al acestei situaţii disperate către succesorul sau. Dar poporul american, prin alegerea lui Obama, şi-a declarat anxietatea şi temerile legate de viitorul spre care îl conduce politica unora ca Bush şi de aceea a decis să îl susţină pe acela care a chemat la retragerea din Irak.”

Adevărul este că şi Obama a colaborat la elaborarea acestei strategii a lui Zawahiri prin insistenţa cu care a marşat în campania electorală pe retragerea ca scop din Irak fără să-şi pună problema zilei de după, deci a consecinţelor.

Remarcele jignitoare la adresa preşedintelui ales Obama cu care se continuă mesajul al-Qaeda vin să demonstreze că pentru adepţii extremismului religios Islamic, un om al cărui tată era musulman nu poate sa se bucure de respect când profesează o altă religie. Acest mesaj a fost scris mai mult pentru ascultătorii musulmani de limbă arabă ai postului al-Jazeera, de aceea este impregnat cu ingredinentele de succes al tacticilor extremiste, printre care dispreţul cu care sunt trataţi câinii – deci un animal dispretuit cainele mănânca americani, deci americanii sunt mai prejos de caini. I se spune lui Obama:

”And if you still want to be stubborn about America’s failure in Afghanistan, then remember the fate of Bush and Pervez Musharraf, and the fate of the Soviets and British before them. And be aware that the dogs of Afghanistan have found the flesh of your soldiers to be delicious, so send thousands after thousands to them.”
Traducere: “Si dacă încă mai ai de gând să fi încăpăţânat în legătură cu eşecul American din Afghanistan, atunci să-ţi aminteşti de soarta lui Bush şi a lui Pervez Musharraf, şi de soarta Sovietelor şi a Britanicilor dinaintea lor. Şi fi conştient că în Aghanistan câinii au găsit delicioasă carnea soldaţilor tăi, de aceea să le trimiţi mii şi mii dintre ei.”

La sfarşit se trage cu artilerie grea in Obama, lovit şi cu acuzatii de filosemitism:

”The Muslim Ummah received with extreme bitterness your hypocritical statements to and stances towards Israel, which confirmed to the Ummah that you have chosen a stance of hostility to Islam and Muslims.”
Mai departe:
“That’s why it wasn’t strange that Malik al-Shabazz (may Allah have mercy on him) was killed, while you have climbed the rungs of the presidency to take over the leadership of the greatest criminal force in the history of mankind and the leadership of the most violent Crusade ever against the Muslims. And in you and in Colin Powell, Rice and your likes, the words of Malcolm X (may Allah have mercy on him) concerning “House Negroes” are confirmed.”
Traducere:
“Ummah musulmană a primit cu mare amărăciune declaraţiile tale şi paşii făcuţi de tine în favoarea Israelului, ceea ce a fost o confirmare pentru Ummah că ai ales o poziţie de ostilitate faţă de islam şi faţă de musulmani.”
Pe urmă:
“De aceea este ciudat că Malik al-Shabazz (să aibă Allah îndurare faţă de el) a fost ucis, în timp ce tu ai urcat treptele preşedinţiei pentru a prelua conducerea celei mai criminale forţe din istoria umanităţii şi conducerea celei mai violenţe Cruciade purtate vreodată contra musulmanilor. Iar în tine, în Colin Powell, în Rice şi alţii că voi, cuvintele lui Malcolm X (să aibă Allah îndurare faţă de el) privind pe Negrii de Casa sunt confirmate.”

21 Noiembrie
Completare: Explicaţia folosirii expresiilor negru de casă şi negru de câmp

Malik al-Shabazz este numele pe care şi l-a luat Malcom X după pelerinajul din 1964 făcut la Mecca iar citarea sa de către Al-Zawahiri vine în contextul afirmaţiei depreciative făcute de Malcolm X în discursul din 4 februarie 1965 de la Selma, Alabama din care reproducem următoarele:

“There were two kinds of Negroes. There was that old house Negro and the field Negro. And the house Negro always looked out for his master. When the field Negro got too much out of line, he held them back in check. He put ‘em back on the plantation.”
……
But then you had some field Negroes, who lived in huts, had nothing to lose. They wore the worst kind of clothes. They ate the worst food. And they caught hell. They felt the sting of the lash. They hated their master. Oh yes, they did.
If the master got sick, they’d pray that the master died. If the master’d house caught afire, they’d pray for a strong wind to come along. This was the difference between the two.
And today you still have house Negroes and field Negroes. I’m a field Negro. If I can’t live in the house as a human being, I’m praying for a wind to come along.”

Traducere:
“Existau două feluri de negrii. Era acel vechi negru de casă şi negrul de câmp. Iar negrul de casă asculta întotdeauna de stăpânul său. Când negrul de câmp ieşea din conduita prescrisă, stăpânul îi ţinea sub control. Îi punea pe amândoi la munca de pe plantaţie.
…..
Şi apoi erau unii negrii de câmp, care trăiau în colibe, care nu aveau nimic de pierdut. Ei purtau cele mai proaste haine. Ei mâncau cea mai proastă mâncare. Şi ei trăiau ca în iad. Ei au simţit muşcătura biciului. Ei îl urau pe stăpân. Oh da, îl urau.
Când stăpânul cădea la pat, ei se rugau că stăpânul sa moară. Dacă se întâmpla să ia foc casa stăpânului, ei se rugau ca să vină un vânt puternic. Aceasta a fost diferenţa dintre cele două feluri de negrii.
Încă şi astăzi mai avem negrii de casă şi negrii de câmp. Eu sunt un negru de câmp. Dacă nu pot trăi într-o casă ca o fiinţă umană, mă rog ca să vină vântul.”

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Daniel Francesco

Daniel Francesco

7 comentarii

  1. Ilie Catrinoiu
    19 noiembrie 2008

    Da. Nu stiam de blogul asta. E chiar bun. Imi pare bine ca am dat de el. Am sa il citesc. ????

  2. costin
    19 noiembrie 2008

    salut Ilie,
    ma bucur ca ai avut curiozitatea sa vezi despre ce e vb.
    Bine ai venit!

  3. Imperialistu'
    19 noiembrie 2008

    Este mai mult decat o victorie Al Qaeda :mrgreen: : e o victorie a tuturor fortelor antioccidentale si antiamericane. In ceea ce il priveste pe maretul doctor, ce sa spuna si el… Se bucura omul nostru ca are parte de un adversar care a declarat ca va negocia cu oricine oricum si si-a facut din retragere a badge of honor.

    Ilie > Salut!

  4. Ilie Catrinoiu
    19 noiembrie 2008

    E cineva care tine blogul asta din Bucuresti sau e prin Bucuresti weekendul asta? Poate ne vedem duminica dimineata la 10.30 la lansarea cartii „A treia forta: Romania profunda”la Gaudeamus. Mai multe despre eveniment aici: http://www.logos.tm.ro/index.php . Si poate bem si ceva. ????

    Costin, Imperialistu’?

    Salutare la toata lumea!

  5. emil
    19 noiembrie 2008

    Ilie Catrinoiu, salut! Cu intirziere, dar sper sa primesti. ????

  6. costin
    19 noiembrie 2008

    salut Ilie,
    mersi de invitatie, dar nu a ajuns nici unu dintre noi la lansare. cartea pare a fi interesanta. cum a fost?

  7. ilie c
    19 noiembrie 2008

    A fost fain. Cartea e dinamita. Numai bine. ????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian