FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Un Mapeț la Curtea Țarului Putin: Le-am spus-o rușilor de la obraz

Nu s-a născut în politica o lipitoare pe măsura lui Remus Cernea. În 2012, zicea că fraților, nu se mai poate, tiranul Băsescu ne-a tirănit, să vină libertatea la putere etc. După doi ani îi trecuse pofta de revoluție, accepta invitația dictatorului și se ducea la Cotroceni, la Ziua Evropii.

Zilele trecute Flocoșilă mergea și la recepția Ambasadei Rusiei, într-o companie remarcabilă de pramatii: Adrian Severin, Vosganian, doi viitori pușcăriași, și diliul scăpătat Vadim. Guvidele cu câlți Cernea spune că a discutat cu „un reprezentant al ambasadei Rusiei” – nu știm cu cine, poate să fie și ăla care-ți prinde în piept cocardele Phillips – căruia i-a „reiterat poziția țării noastre, a NATO și a UE de condamnare a implicării Rusiei” și i-a „explicat că într-o societate democratică, libertatea de exprimare este o valoare crucială… hau hau”.

Carevasăzică fazanul îmblănit nu s-a dus acolo la pișcotăreală și băgare în seamă, cum l-am putea bănui, ci ca să atragă atenția Rusiei în numele României, al NATO și al UE – putea să zică și de ONU, NASA și Cirque du soleil, că tot un drac era.

Probabil că mergea dacă-l invitau și la parada de la Moscova, alături de casapii Asiei Centrale și de faliții Americii Latine. Toată lumea democratică sau măcar cât de cât responsabilă de pe planeta asta a ignorat Kremlinul, dar chifteriță ăsta vrea să dea lecții de diplomație și scrie că le-a vorbit rușilor cu speranța ca „istoria confruntărilor să fie depășită printr-un viitor al cooperării și dialogului și al acceptării valorilor democratice pretutindeni în lume”. La fel de bine ar fi mers la Stalin, Hitler sau Pol Pot, la orice criminal de pe glob, să dea mâna cu el, ca apoi să ne spună cum i-a zis în față că nu e bine ce face.

Nu știi la ce să te uimești mai mult: la vorbele lui de lemn, parcă decupate din Scânteia tineretului (are vreo 40 de ani, dar vorbește ca un aparatcic de acum juma de secol) sau la importanța pe care și-o dă coclitul nimănui. Lipsa de simț al ridicolului pe care o arată mapețul e de poveste. În urmă cu vreo trei ani îi replica unui fan că la o adunare ONU Ahmadinejad era înconjurat de gărzi de corp, deci practic inaccesibil, că altfel, lasă husenul să se înțeleagă, i-ar fi zis el vreo două despre drepturile omului în Iran (vezi foto).

remus cernea

În fine, o afirmație ageră pe pagina lui Fb, care evident că nu-i aparține: Pentru Cernea, delfinii și rușii sunt persoane non-umane.

Preluat din Facebook

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Dorelian Bellu

Dorelian Bellu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *