FUNDATIA IOAN BARBUS

Viitorul pe care ni-l promite Rusia

Imperiul Eurasiatic ne promite un război mondial şi, ca urmare a acestuia, o dictatură globală. Unii dintre adepţii lui ajung să-l numească „Imperiul Sfârşitului”, o evocare clar apocaliptică. Doar uită să observe că ultimul imperiu dinainte de Judecata de Apoi nu va fi altceva decât Imperiul lui Antihrist.

Diário do Comércio, 23 mai 2011

Alexandr Dughin Prof. Aleksandr Dughin, capul elitei intelectuale ruse care modelează astăzi politica externă a guvernului Putin, spune că marele plan al naţiunii sale este acela de a restabili sensul ierarhic al valorilor spirituale pe care modernitatea le-a îngropat. Pentru oamenii cu mentalitate religioasă, şocaţi de vulgaritatea brutală a vieţii moderne, propunerea poate suna foarte atrăgător, doar că realizarea ideii trece prin două etape. Mai întâi, trebuie să distrugi Occidentul, tatăl tuturor relelor, printr-un război mondial, inevitabil mai devastator decât primele două. Apoi va fi instaurat Imperiul Mondial Eurasiatic sub conducerea Sfintei Maici Rusia.

În ce priveşte primul punct, „mântuirea prin distrugere” este unul dintre clişeele cele mai constante ale retoricii revoluţionare. Revoluţia franceză a promis că va salva Franţa prin distrugerea Vechiului Regim: ea a adus-o din prăbuşire în prăbuşire până la condiţia de putere de categoria a II-a. Revoluţia mexicană a promis că va salva Mexicul prin distrugerea Bisericii Catolice: a făcut din el un furnizor de droguri pentru lume şi de mizerabili pentru asistenţa socială americană. Revoluţia rusă a promis că va salva Rusia prin distrugerea capitalismului: a transformat-o într-un cimitir. Revoluţia chineză a promis că va salva China prin distrugerea culturii burgheze: a transformat-o într-un abator. Revoluţia cubaneză a promis pentru că va salva Cuba prin distrugerea exploatatorilor imperialişti: a transformat-o într-o închisoare de cerşetori. Pozitiviştii brazilieni au promis că vor salva Brazilia prin distrugerea monarhiei: au pus capăt unicei democraţii care exista pe continent şi au aruncat ţara într-o succesiune de lovituri de stat şi dictaturi ce s-au încheiat abia în 1988, pentru a face loc unei dictaturi modernizate, cu alt nume.

Acum, Prof. Dughin promite că va salva lumea prin distrugerea Occidentului. Sincer, eu prefer să nu ştiu ce va urma. Mentalitatea revoluţionară, cu promisiunile sale auto-amânabile, gata să se transforme în contrariul lor cu cea mai nevinovată mină din lume, este cel mai mare flagel care a lovit vreodată omenirea. Victimele sale, din 1789 până astăzi, nu sunt mai puţin de trei sute de milioane de oameni – mai mult decât au ucis toate epidemiile, dezastrele naturale şi războaiele între naţiuni de la începutul timpurilor.

Esenţa discursului său, aşa cum cred că am demonstrat deja, este inversarea sensului timpului: inventarea unui viitor şi reinterpretarea în lumina lui, ca şi cum acesta ar fi o premiză sigură şi arhi-dovedită, a prezentului şi trecutului. Inversarea procesului normal al cunoaşterii, ajungând a înţelege ceea ce este cunoscut prin ceea ce este necunoscut, ceea ce e sigur, prin ceea ce e îndoielnic, ceea ce este categoric prin ceea ce este ipotetic, este o falsificare structurală, sistematică, obsesivă, hipnotică.

Prof. Dughin propune Imperiul Eurasiatic şi reconstruieşte întreaga istorie a lumii, ca şi cum aceasta ar fi o îndelungată pregătire pentru venirea acestui lucru minunat. Este un revoluţionar ca oricare altul. Dar incomparabil mai pretenţios.

Cât despre Imperiul Mondial Eurasiatic, cu un pilier oriental susţinut în ţările islamice, Japonia şi China, şi un pilier occidental în axa Paris-Berlin-Moscova, el nu este deloc o idee nouă. Stalin a cultivat acest proiect şi a facut tot ce a putut pentru a-l realiza, şi a eşuat doar pentru că nu a reuşit să creeze la timp o flotă maritimă de dimensiuni suficiente. A dat greş la timing: spunea că Statele Unite nu vor trece de anii 80. Cea care n-a trecut a fost URSS.

Deoarece Prof. Dughin împodobeşte proiectul cu recursul la valorile spirituale şi religioase, mai degrabă decât la internaţionalismul proletar ce legitima ambiţiile lui Stalin, pare logic să admitem că noua versiune a proiectului imperial rus este un fel de stalinism de dreapta.

Dar lucrul cel mai evident la guvernul rus este faptul că cei care îl ocupă sunt aceiaşi care conduceau ţara în timpul comunismului. În esenţă, este personalul KGB (sau FSB, schimbarea periodică a numelor nu a schimbat niciodată natura acestei instituţii). Mai rău, este KGB-ul cu o putere extinsă brutal: pe de o parte, dacă în regimul comunist exista un agent de poliţie secretă pentru fiecare 400 de cetăţeni, astăzi există unul pentru fiecare 200, ceea ce caracterizează Rusia, fara îndoială, ca pe un stat poliţienesc; pe de altă parte, repartizarea proprietăţii de stat între agenţi şi colaboratori ai poliţiei politice, care s-au transformat de pe o zi pe alta în „oligarhi”, fără a-şi pierde legăturile lor de supunere faţă de KGB, îi conferă acestei entităţi privilegiul de a acţiona în Occident, sub straturi şi straturi de camuflaj, cu o libertate de mişcare ce ar fi fost de neconceput în timpul lui Stalin sau al lui Hruşciov.

Ideologic, eurasianismul este diferit de comunism. Dar ideologia, cum o definea însuşi Karl Marx, este doar o „haină de idei” pentru a acoperi o schemă de putere. Schema de putere în Rusia şi-a schimbat haina, dar rămâne aceeaşi – cu aceiaşi oameni în aceleaşi locuri, îndeplinind aceleaşi funcţii, cu aceleaşi ambiţii totalitare dintotdeauna.

Imperiul Eurasiatic ne promite un război mondial şi, ca urmare a acestuia, o dictatură globală. Unii dintre adepţii lui ajung să-l numească „Imperiul Sfârşitului”, o evocare clar apocaliptică. Doar uită să observe că ultimul imperiu dinainte de Judecata de Apoi nu va fi altceva decât Imperiul lui Antihrist.

Traducere: Anca Cernea

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Olavo de Carvalho

Olavo de Carvalho

9 comentarii

  1. Sfetcu Florin
    28 septembrie 2011

    Waw sumbru. De ce poate fi natura umana inclinata spre irational si putere?!!!

  2. cristoiu
    28 septembrie 2011

    Politica externa a Rusiei trebuie inteleasa prin natura sufletului rus.Material, se multumeste cu putin,daca are asigurata o maretie spirituala.Si mai totdeuna s-au gasit tatuci.Iar unde nu merge se foloseste cnutul sub orice forma.

  3. bogdan calehari
    28 septembrie 2011

    ” Aceiasi oameni in aceleasi locuri…aceleasi functii… aceleasi ambitii totalitare „, acelasi Medvutin, acelasi Putvedev, acelasi slogan – Odata cekist pentru totdeauna cekist – scris pe poarta Rusiei, bantustan petrolier, unde stabilitatea FSB-ului este mai importanta, mult mai importanta, decat democratia. Totul se sprijina pe umerii mujicilor, ce-si admira cu narcisism „maretia spirituala”, biciuita de cnutul tatucilor rusi (@2) ????

  4. roadrunner
    28 septembrie 2011

    Prof. Aleksandr Dughin, capul elitei intelectuale ruse care modelează astăzi politica externă a guvernului Putin

    In spatele oricarui satrap se afla intotdeauna un intelectual, si mai bine daca este capul elitei.

    In atentia traducatoarei;

    Cât despre Imperiul Mondial Eurasiatic, cu un pilier oriental susţinut în ţările islamice, Japonia şi China, şi un pilier occidental în axa Paris-Berlin-Moscova, el nu este deloc o idee nouă.

    Eu as fi zis „stilp” dar nici asa nu merge. Am intrebat-o pe nevasta-mea, sa-mi dea un eufemism, ceva, si ea mi-a zis „centru”. That’s it! Vino sa te pup!, i-am zis. „Pilierul” mi-a rascolit niste amintiri pe care connoiseur-shii de Ilf & Petrov sint sigur ca le pot degusta: caprioriii zbirniie din 12 Scaune.

    Altfel analiza autorului e buna, numai ca, de cit de aiurea este democratia in Rusia am fi putut sa ne dam seama de data trecuta, de cind Putin s-a autonumit prim-ministru. Evenimentul este un non-eveniment. Singura semnificatie este ca the freaking KGB inca n-a gasit o fatza noua cu care sa se afiseze.

  5. Pataphyl
    28 septembrie 2011

    Pilierii sînt ăia doi malaci din rugby care-l ajută pe taloner să calce balonul țuguiat.

    PILIÉR, piliere, -i, subst. 1. S. n. Porțiune dintr-un zăcământ delimitată prin lucrări miniere sau cuprinsă între zone de exploatare. 2. S. m. (Rugbi) Fiecare dintre cei doi înaintași din prima linie care încadrează pe taloner într-un meleu. [Pr.: -li-er] – Din fr. pilier.

    Despre 12 Scaune numai de bine și de vocabular! ????

    – A murit Klavdia Ivanovna, îl vesti clientul.
    – Ei, fie-i ţărîna uşoară, încuviinţă Bezenciuk. S-a săvîrşit, care va să zică, bătrînica… Bătrînele întotdeauna „se săvîrşesc”… Sau le ia Dumnezeu sufletul, depinde de ce bătrînică e vorba. A dumneavoastră, de pilda, fiind mărunţică şi bondoacă, înseamnă că s-a săvîrşit. Cînd e vorba de una mai înaltă şi mai slabă, aceea se socoate că i-a luat Dumnezeu sufletul…
    – Cum adică, se socoate? Cine socoate?
    – Noi, care va să zica. Noi, meşterii dricari. lată, dumneavoastră, de pildă, sînteti un bărbat impunător, înalt, deşi slab. Dacă, ferească Dumnezeu, o să muriţi, o să se socoată că v-aţi sfirşit zilele. Dacă e vorba de un om care se îndeletniceşte cu negoţul, de un membru al fostei bresle negustoreşti, acela înseamnă că şi-a încheiat socotelile cu viaţa. De unul care e mai de jos, de un portar, sau să zicem de un țăran, se spune: „s-a cărat pe ceea lume” sau „l-a luat Aghiuţă”. Cînd moare însă un grangur – un conducător de cale ferată sau vreun şef – se zice c-a dat ortul popii. Chiar aşa merge vorba despre ei: „Ai auzit că al nostru a dat ortul popii?!”
    Zguduit de această ciudată clasificare a celor care închid pe veci ochii, Ippolit Matveevici întrebă:
    – Ei, şi cînd ai să mori tu, cum vor spune meşterii dricari?
    – Eu sînt un om fără insemnătate. De mine o să zică: „A crăpat Bezenciuk”. Atît. Şi adăugă sever:
    – Eu nu pot sa dau ortul popii şi nici „să-mi sfirşesc zilele”, căci sînt prea mic de stat… Dar cu coşciugul ce facem, domnule Vorobianinov? Chiar vreți să fie fără ciucuri şi brocart?

  6. roadrunner
    28 septembrie 2011

    # 5

    Yeah, right! Eu am carat cartea aia dupa mine peste ocean, e o terfeoaoga acuma, de-atita citit si recitit, o stiu pe din-afara. De unde ai luat pasajul? E pe net? Da-mi si mie linkul, please.

    Hey, din ultima mea calatorie in Ro, acum 5 luni, am venit cu „America fara etaje” a acelorasi Ilf & Petrov, scrisa prin ’36. O recomand cu caldura cititorilor din Romania. Cartea este f.f.f. sincera si bine intentionata, chiar daca s-ar putea sa-i enerveze pe unii mai „de dreapta”. Daca o citesti vei ramine surprins de cit de mult America pe care au vazut-o ei seamana cu aia pe care o vedem noi acum. Cartea a fost o surpriza pentru mine, in sensul ca stiam de ce iubesc America, dar nu ma asteptam sa-i vad pe niste rusi de acum 80 de ani ca se indragostesc de ea exact din aceleasi motive.

  7. Pataphyl
    28 septembrie 2011

    #6

    Traducerile geniale ale lui Tudorică Mușatescu sînt pe net, din păcate e numai prima parte din Douăsprezece Scaune…

    http://www.scribd.com/doc/49155098/12-scaune-ilf-si-petrov-partea-1
    http://www.scribd.com/doc/12703870/Ilf-Si-Petrov-Vitelul-de-Aur

  8. roadrunner
    28 septembrie 2011

    # 8

    Merci. Le-am inhatzat! ????
    Iti ofer bijuteria asta: (daca am mai pus-o pe site, sorry, nu mai tin minte)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian