Obama e SUPER! EL e un El Obamadante contemporan, un suflet nobil! EL ne va salva de ţărănoiul creştin şi retrograd, Bushitler: …şi ne va elibera de chingile capitalisto-imperialistele ale Unchiului Sam: Numai EL ne poate ajuta… …să scăpăm de naşpeţii de republicani El este Mesia(chiar dacă ştiam deja) ÎN EL CREDEM!! ——————————————————————————————————— Poate doriţi …
25 martie 2009. Una dintre cuvântările Preşedintelui Barack Obama este urmată de o serie de întrebări ale jurnaliştilor. Transcrierea apare integral pe situl washingtonpost.com dar nu este completă în secţiunea liberă de ajutor, adică fără teleprompter. Nu-i nimic, pentru că un suflet caritabil, pe numele său Stoutcat de pe blogul Grand Rants (gestionat împreună … …
Pentru cei care nu au fost atenţi la minciunile sfruntate din timpul campaniei, clipul de la Family Research Council este un bun sumar la ce s-a întîmplat de atunci.. America’s first anti-American president. Parerea mea Ales pentru a pune înapoi pe picioare economia americană, Obama, cel mai la stînga senator din senatul American (evăh), … …
Aflat la 20 de km de oraşul Mardin din sud-estul Turciei, la graniţa cu Siria, satul Bilge Koyu a fost ieri teatrul unei răfuieli între clanuri ce s-a soldat cu cel puţin 45 de morţi. Ministrul de interne turc Besir Atalay a dat asigurări că nu a fost vorba despre un “eveniment terorist”, deci nu …
In 2005, presedintele Basescu vorbea despre un proiect ambitios de constituire a unei axe de politica externa Washington-Londra-Bucuresti. Desi ridiculizata de multi comentatori, propunerea presedintelui continea o idee valoroasa: in conditiile in care NATO si Uniunea Europeana se aratau neinteresate de regiunea Marii Negre, Romania spera sa atraga sprijinul american pentru o politica de … …
“Din cîte am auzit si vazut la Varsovia, Europa e o acumulare de probleme în crestere, iar dreapta o directie tot mai putin sigura de ea. Congresul Partidului Popular European, cel mai mare grup politic al Parlamentului European, a adunat tot ce are mai bun si mai cunoscut dreapta occidentala si rasariteana. A lipsit tocmai …
Oficial, de mai bine de 100 de zile America a intrat în era Obama, preşedintele democrat având în mână ambele camere ale Congresului şi aproape toată media. Partidul Republican a lăsat ca toate tunurile stângii să se concentreze pe Preşedinte Bush şi pe colaboratorii săi apropiaţi, apelativul de neoconservator – pe care democraţii l-au … …
Luni 27 aprilie locuitorii Manhattanului au trăit momente de groază. Un aparat de zbor Boeing 747 – acompaniat de două avioane de luptă F-16 – a trecut la joasă înălţime şi a survolat Statuia Libertăţii precum şi o zonă de deasupra râului Hudson. Mulţi angajaţi din clădirile zonei adiacente au fost evacuaţi în timpul … …
Veronique de Rugy, cercetător economic la Centrul pentru Libertate şi Prosperitate, are un sfat pentru Obama: petit dejeuner cu croissant, baguette şi camembert este magnifique, dar nu copia modelul economic francez. Brînza rîncedă merge o dată pe zi, dar o economie rîncedă în fiecare zi lasă un gust amar permanent. The following two tabs … …
… sau mai des, actualizările vor fi frecvente. Am lansat un nou site. Se numeşte Secolul 21 şi este un agregator de ştiri, analize şi comentarii. Preia fluxuri RSS din aproximativ 45 de surse online (şi vor fi mai multe) româneşti şi internaţionale – majoritatea internaţionale – prezentînd în formă abreviată, cu link la … …
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Always active
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.