Cine atacă ordinea constituțională din Polonia?

Nu conservatoriii aflați la putere, ci organizația de partid liberal-postcomunistă din cadrul Tribunalului Constituțional.

De la căderea comunismului, în 1989, în Polonia nu a existat o reformă a justiției, sistemul este încă plin de dinozauri, iar noile generații de magistrați au fost în mare măsură formate și cooptate de către aceștia. Nu este de mirare că nu s-a făcut mai nimic pentru pedepsirea crimelor comunismului sau pentru combaterea corupției. În acest context, Tribunalul Constituțional (TK) nu stă nici el prea bine la capitolul credibilitate.
Printre judecătorii TK se numără încă, fiind aleasă de Seim la propunerea Platformei Civice (PO, stânga liberală), în 2010, și Sławomira Wronkowska-Jaśkiewicz, fostă consilieră a generalului comunist Czesław Kiszczak – omul sovieticilor, sinistrul șef al tuturor securiștilor în timpul Legii Marțiale ca ministru de interne, ulterior prim-ministru, om cu foarte mult sânge pe mâini. În timpul Legii Marțiale, Wronkowska-Jaśkiewicz scria articole de specialitate în care lăuda moștenirea dreptului sovietic și îndemna la lichidarea cu zel a rămășițelor dreptului polonez dinainte de război care, chipurile, mai persistau încă în legislația RP Polone. În prezent e un stâlp de bază al TK, mereu alături de președintele Curții Constituționale, Andrzej Rzepliński, ales tot la propunerea PO. sursa: niezalezna.pl

De istoria TK se leagă blocarea lustrației, de exemplu în 1992, dar și ulterior, în 2007, și chiar în primăvara 2015 – blocarea lustrației magistraților. În plus, de-a lungul timpului, mai multe decizii TK au contribuit la îngreunarea substanțială a campaniei anticorupție, care începuse în timpul guvernării PiS (partidul conservator, Lege și Dreptate) 2005-2007 – TK a adoptat în 2009 o decizie asemănătoare celei recente a CCR în privința interceptărilor.
surse: niezalezna.pl, wyborcza.pl, wpolityce.pl, trybunal.gov.pl

Tabel cronologic:

2015

 

25 mai            – Andrzej Duda câștigă alegerile prezidențiale

25 iun.             – Legea TK a PO

6 aug.              – Andrzej Duda preia prerogativele de Președinte al Republicii

30 sep.            – Termenul prevăzut de legea TK a PO pentru nominalizarea candidaților la funcția de judecător TK în 2015

 8 oct.              – Ultima ședință a vechiului Seim, dominat de PO. Seimul alege 5 judecători pentru TK.

25 oct.             – Alegerile parlamentare, câștigate de PiS

6 nov.              – Expiră mandatul de 9 ani a trei judecători TK (aleși în 2006, doi dintre ei la propunerea PiS, unul LPR)

12 nov.            – Prima ședință a noului Seim, dominat de PiS

 2 dec.             – Expiră mandatul unui judecător TK (propus de PO)

                         – Seimul dominat de PiS alege 5 noi judecători pentru TK

3 dec.              – TK declară „constituțională” alegerea a 3 dintre judecătorii votați de Seimul PO în 8 oct, și „neconstituțională” a celorlalți 2.  

8 dec.              – Expiră mandatul unei judecătoare TK (propusă de PiS)

22 dec.            – Legea TK a PiS

 

2016

 9 mar.           – TK declară neconstituțională Legea TK din 22 dec 2015

1. Originile scandalului (restrospectivă 2015)

• Vezi și Lovitura din Polonia. Dar nu cea la care vă așteptați

Curtea Constituțională din Polonia (TK, „Tribunalul Constituțional”) are, cf. Constituției, 15 judecători. În anul 2015 ,cinci dintre judecătorii TK își încheiau mandatul (de 9 ani): trei dintre ei în 6 noiembrie, ceilalți 2, în 8 decembrie.  În mai 2015, stânga liberală, adică Platforma Civică (PO) și aliații ei, care guvernau netulburați de 8 ani, având și Parlamentul și majoritatea zdrobitoare în cadrul TK, iar de la Smolensk încoace și Președinția, a pierdut alegerile prezidențiale. Conducătorii PO vedeau din sondaje că partidul e în cădere liberă. Și, fiind oameni chibzuiți, s-au gândit din timp să se asigure că, după ce vor pierde și parlamentarele din octombrie, să le rămână TK, astfel încât să poată să blocheze absolut orice face Seimul următor, în care PiS urma să aibă majoritatea. Se mai folosiseră de TK pentru asta și în intervalul 2005-2007, reușind să împiedice substanțial guvernarea PiS de atunci.

Cu alte cuvinte, dacă tot nu puteau să mai câștige parlamentarele din toamna lui 2015, pentru că poporul nu-i mai voia, liberalii au încercat să facă în așa fel încât PiS să nu-și poată trece legile, deci să nu-și poată îndeplini promisiunile făcute alegătorilor, iar la următoarele alegeri, de preferință, anticipate, situația să revină la normal.

Normal, după cum bine știți, dragi cititori, este când guvernează stânga, cu tot establishmentul post-comunist având acces neîngrădit și exclusiv la troaca de furaje (comparația zootehnică nu-mi aparține mie, am auzit-o în Polonia). Anormal e atunci când guvernează conservatorii – e „populism”, „neo-autoritarism”, ba chiar „putinism” (dar în același timp, PiS e acuzat și de „rusofobie”), „fascism” (dar și „bolșevism anticomunist”), în general „dictatură”, „risc de război civil” –toate aceste absurdități au fost deja spuse, nu numai de către obișnuiții propagandiști ai rușilor și ai nemților, din Polonia, din România și de peste tot; au fost spuse/scrise și de oameni serioși, de la care era de așteptat măcar o minimă informare nepărtinitoare.

Dar, să revenim la istoria TK de anul trecut.

Așadar, în iunie 2015, PO a votat o lege a TK ce spunea cam așa: în mod excepțional, în 2015, candidaturile pentru locurile de judecători TK ce urmau să devină vacante în noiembrie și decembrie să fie depuse nu mai târziu de 30 septembrie 2015. Adică înainte de alegerile parlamentare. De ce era necesară această excepție? Ca să-i aleagă ei, Seimul PO, înainte ca liberalii să piardă alegerile. Și să-i lase acolo moștenire Seimului PiS, înșurubați pe câte 9 ani fiecare. Astfel, PO urma să pună, practic, stăpânire deplină pe TK, nu doar să-și asigure o majoritate confortabilă, pe care și așa o avea.

Și o are și acum. Din cei 10 judecători TK rămași (după plecarea celor 5 în noiembrie și decembrie 2015), 9 au fost propuși, la vremea lor, de PO, iar unul de „Samoobrona” (un partid agrarian cu conexiuni securistice și estice). Așa încât, chiar dacă PiS pune acum 5 noi judecători, PO tot rămâne cu două treimi din TK. PO însă nu se mulțumește cu 2/3, vrea tot.
 

Dar, să nu anticipăm…

PiS a protestat, atunci, în iunie 2015, dar nu i-a băgat nimeni în seamă. Nu a urlat nimeni pe la UE că vaaai, PO dă lovitură de stat, au pângărit TK, săriți! Totalitarismul e la ușă! Nu s-a interesat nici Comisia Europeană, nici Comisia de la Veneția, nu s-au frământat toți analiștii și jurnaliștii care sunt acum atât de copleșiți de grija statului de drept din Polonia.

Și nimeni, în afară de conservatorii polonezi, nu a găsit nefiresc faptul că Președintele TK, Andrzej Rzepliński (ales la propunerea PO) a participat împreună cu vicepreședintele TK Stanisław Biernat la redactarea legii TK a PO din iunie 2015. Cu alte cuvinte, președintele și vicepreședintele Curții Constituționale ajută partidul de guvernământ la redactarea unui proiect de lege care să-i asigure acestui partid stăpânirea Curții Constituționale pentru încă 9 ani! 

În 8 octombrie 2015, în ultima ședință a Seimului (încă dominat de PO), liberalii au trecut la fapte. Au ales cinci noi judecători pentru TK.

Nici atunci protestele nu au fost auzite de nimeni în Europa. (Argumentul PiS era simplu : cf. Constituției, TK trebuie să aibă 15 judecători. Fix 15. Din moment ce Seimul a ales în octombrie cinci judecători în plus, când mandatele celorlalți încă nu se terminaseră, rezultă că TK urma să aibă 20 de judecători din octombrie până în noiembrie, respectiv 17 judecători din octombrie până în decembrie. Evident că alegerea de judecători peste numărul de 15 de către Seimul domniat de PO a încălcat Constituția.)

Cei cinci judecători votați de Seimul PO în 8 octombrie nu au fost primiți să depună jurământul în fața Președintelui Duda. Deci nu s-a îndeplinit în cazul lor condiția prevăzută de Constituție pentru finalizarea procedurii de intrare în funcție a judecătorului TK. Deci nu au devenit judecători TK – între timp având loc alegeri parlamentare și intervenind principiul discontinuității (actele nefinalizate la sfârșitul unei legislaturi se sting automat, iar legislatura următoare, dacă vrea să le reia, trebuie să le re-pornească de la zero).

Mai fac aici o paranteză. De comparație.

• Procedeul PO din Polonia a fost aplicat și în Venezuela. Nu credem că este vorba de plagiat, poate de telepatie. În Venezuela, comunistul Nicolás Maduro, omul cubanezilor, cimentat la putere de Chávez (care i se arată și acum sub formă de papagal/pițigoi/pitpalac) și gașca lui de criminali sângeroși și narcotraficanți, a pierdut în decembrie 2015 alegerile pentru Adunarea Națională. Iar de data asta n-au putut să le mai falsifice, fiindcă pentru asta ar fi trebuit să scoată armata în stradă la măcelărit cetățenii, dar armata nu voia să iasă. Noua Adunare Națională își începea mandatul la 4 ianuarie, așa că vechea Adunare Națională, gașca lui Chávez, a ales repede, într-o ședință maraton ținută în ajunul Crăciunului, 13 noi judecători și 21 de supleanți pentru Tribunalul Suprem de Justiție, pe care să-i lase moștenire noii Adunări Naționale, căreia să-i pună bețe în roate.
• Puțin diferit se prezintă, totuși, standardele în Statele Unite. Aici, deși Obama încă mai are destul de mult (din păcate !) până își termină mandatul, i s-a cerut să aibă decența de a se abține de la numirea unui nou judecător la Curtea Supremă – în locul rămas vacant în urma morții Judecătorului Antonin Scalia – și să lase această decizie următorului Președinte, care va fi ales în noiembrie 2016. S-a considerat că nu este cazul ca în ultimele sale luni de președinție, în an electoral, Obama să numească un judecător la Curtea Supremă – așa cum se știe, în SUA aceștia sunt instalați în funcție pe viață. Desigur, Obama nu a avut această decență și l-a numit zilele trecute pe Merrick Garland. Senatorii republicani au promis că vor bloca această numire, ei având majoritatea în Senat.
  Iată cum se pune problema într-un sistem (încă) democratic, în care contează și legile scrise, dar și regulile nescrise ale bunului-simț.
• Putem invoca și exemplul Germaniei, care n-are o tradiție republicană și constituțională atât de veche și de respectabilă ca cea a Poloniei (Polonia a adoptat, la 3 mai 1791, prima constituție din Europa, a doua din lume, după cea a SUA, în 1778). Dimpotrivă, istoria Germaniei chiar nu e un exemplu bun. Dar acum aceasta are pretenția să dea lecții polonezilor, ba chiar să-i scoată la tablă la UE și să-i pice ! Intrați pe link și vedeți tabelul care arată cum judecătorii Curții Constituționale Federale de la Karlsruhe sunt aleși în așa fel încât să se păstreze un echilibru între reprezentarea diferitelor opțiuni și sensibilități politice. Judecătorii nu trebuie să facă politică, dar ei sunt propuși de partide, iar la încheierea mandatului ei sunt înlocuiți, de regulă, de un alt judecător propus de același partid.
  De ce nemții acceptă aceste reguli de bun simț, la ei în Germania, dar nu acceptă că și polonezii vor ca ele să fie respectate în Polonia – și mai ales, de ce nu acceptă că asta oricum e treaba polonezilor, nu a nemților ?

Dar istoria continuă :

Alegerile din Polonia de la 25 octombrie au adus victoria PiS, așa cum se prevedea. Guvernul Kopacz (PO) a demisionat, iar Președintele Andrzej Duda a convocat prima ședință a noului Seim pentru 12 noiembrie 2015. La 25 noiembrie, noul Seim al PiS a contestat alegerea celor cinci judecători făcută de PO în 8 octombrie. Președintele TK, Andrzej Rzepliński, chipurile judecător imparțial, care ar trebui să stea deasupra partidelor, de strajă Constituției, a fost filmat la Seim, șușotind cu deputații opoziției liberale, PO și Nowoczesna (o clonă PO mai recentă).

A încercat apoi să o șteargă pe furiș, dar a fost surprins de ziariști și și-a pus paltonul în cap ca să se ascundă.

În data de 2 decembrie, Seimul nou a trecut la alegerea altor 5 judecători, care, ulterior, au și depus jurământul în fața Președintelui Duda.

Rzepliński nu s-a lăsat.
La 3 dec, TK a decis că trei dintre cei cinci judecători aleși de Seimul PO, cei care urmau să intre în funcție în noiembrie, au fost aleși „constituțional”, iar ceilalți doi, care aveau să înceapă activitatea în decembrie, au fost aleși „neconstiuțional”.
TK a mai cerut Președintelui Duda să îi primească pe cei trei să depună jurământul (ceea ce Duda a refuzat, întrucât Constituția prevede că TK are 15 judecători, deci acceptarea jurământului altor trei peste acest număr ar fi o încălcare a legii fundamentale).

Criteriul invocat de Rzepliński pentru a stabili care judecători TK sunt „constituționali” și care „neconstituționali” a fost acela că durata unei legislaturi parlamentare este definită în Constituția Poloniei astfel: din ziua întrunirii Seimului în prima ședință a unei legislaturi, până în ziua dinaintea primei întruniri a Seimului din legislatura următoare.
Dacă noua legislatură a început la 12 noiembrie, deci cea precedentă a încetat la 11 noiembrie, chipurile vechiul Seim putea încă să-i aleagă pe cei trei judecători pentru locurile care s-au eliberat în 6 noiembrie, pentru că data de 6 noiembrie cădea încă în timpul mandatului său – cu 5 zile înaintea încheierii formale a legislaturii.

Dar acesta este un raționament post-factum. Președintele Duda ar fi putut să convoace prima ședință a noului Seim nu în 12 noiembrie, ci cu câteva zile mai devreme. Sau mai târziu. Data acestei prime ședințe nu era cunoscută la 8 octombrie, data alegerii celor cinci judecători, în ultima ședință a vechiului Seim. Legislația prevede doar că Președintele convoacă prima întrunire a Seimului după alegeri.
Însă „constituționalitatea” sau „neconstituționalitatea” acelei decizii a Seimului nu poate să depindă de factori de circumstanță interveniți ulterior, care nu erau previzibili la momentul când s-a luat acea decizie.

Problema de principiu este dacă e normal ca vechiul Seim, deși, formal, nu i s-a încheiat mandatul (din cauza unei diferențe de 5 zile) să ia totuși decizii care să se aplice după ce au avut loc alegerile, determinând lucrurile pentru o durată de 9 ani. Pentru că legea nu este numai paragraful, ea ar trebui înțeleasă în tot contextul sistemului legal. E clar că legiuitorul a prevăzut mandate de durată diferită pentru judecătorii TK și Parlament, astfel încât compoziția TK să reflecte cel puțin două configurații parlamentare succesive, tocmai pentru a evita înclinarea TK spre o anumită parte a spectrului politic, pentru a asigura pluralismul de opinii în rândul judecătorilor TK și pentru a evita riscul partizanatului.
Constituția spune că suveranul este poporul. Dacă deja voința poporului s-a exprimat în alegeri și a desemnat un alt Seim, este oare normal ca această voință să fie ignorată și să prevaleze argumente formale, care să justifice decizii luate de vechiul Seim, în avans, pentru încă o perioadă îndelungată de timp?
sursa: wpolityce.pl

Dar argumentul cel mai important, clar și foarte ușor de înțeles este acela că TK nu avea competență să judece această alegere făcută de Seim. Competența TK din Polonia este foarte clar stabilită de Constituția poloneză, art. 188 și 189: ea se referă numai la acte normative. TK analizează constituționalitatea actelor legislative, a legilor și a acordurior internaționale, adică a unor norme cu caracter general care se vor aplica în diferite situații, de mai multe ori. Cf. Constituției, dar și jurisprudenței proprii a TK, NU intră în competența TK deciziile Seimului care nu au caracter normativ (care se aplică doar o singură dată) – cum ar fi hotărâri luate de Seim în cazuri particulare, așa cum e numirea lui Iksinski sau Igrekowicz pe post de judecător la TK. Obiectul judecății TK sunt legile, nu aplicarea legilor.
TK nu avea a se pronunța în privința constituționalității alegerii unor judecători și neconstituționalității alegerii altor judecători.

2. „Ședința TK” din 8-9 martie 2016 

În decembrie 2015, Seimul cu majoritate conservatoare (alcătuită din Partidul Lege și Dreptate, PiS și aliații săi) și Senatul au votat schimbarea legii de organizare a Tribunalului Constituțional – de fapt, o nouă lege a TK. Ea a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, 22 decembrie 2015. Constituția Republicii Polone prevede la art. 197 că „organizarea Tribunalului Constituțional, precum și procedura în fața Tribunalului sunt stabilite prin lege”.
Adică printr-o lege a TK, făcută de Parlament. 

Așadar, legea TK, în vigoare la 8 și 9 martie a.c., era noua lege a TK, din decembrie 2015. „Ședința TK” din 8-9 martie 2016 a fost convocată de Rzepliński pentru a examina constituționalitatea acestei noi legi a TK. Dar atât la stabilirea și comunicarea termenului, cât și în modul de desfășurare al ședinței, Rzepliński a decis, cu de la sine putere, să nu respecte acea lege TK aflată în vigoare.

De ce a făcut aceasta ? Iată ce a declarat Rzepliński TV Republika (într-un interviu cu totul ieșit din comun, de obicei Rzepliński vorbește numai cu Gazeta Wyborcza și cu moguliziuni omoloage antenelor de la noi). În cursul interviului, în care s-a arătat deosebit de agresiv, a reafirmat totuși ceea ce toată lumea trebuia să știe, mai ales el, și anume că „orice lege adoptată de Seim, votată de Senat și semnată de Președinte este constituțională”. Întrebat de jurnalistă, atunci de ce în 8 și 9 martie TK nu a ținut seamă de legea TK din decembrie 2015, în vigoare la acea dată, Rzepliński a replicat: „Această lege era o excepție. Scopul ei vădit, despre care s-a vorbit direct în timpul dezbaterilor (…), era de fapt să împiedice TK să se pronunțe în modul adecvat unui organ al puterii judecătorești.”
Rzepliński a recunoscut astfel că luase deja hotărârea în privința legii TK mai înainte de judecarea cauzei. Iar pentru a o judeca oficial, a pornit de la afirmația că legea nu e bună și nu trebuie respectată, apoi a judecat-o și a declarat că nu e bună.

Într-adevăr, din principiu, orice lege e constituțională până ce se constată contrariul (de către Tribunalul Constituțional). Altfel spus, chiar dacă în cele din urmă avea să constate că propria lege de funcționare e incompatibilă cu Constituția Republicii Polone, TK trebuia să facă această constatare conform prevederilor legii în vigoare la data hotărârii, adică prevederilor acestei legi. Ulterior, dacă TK hotăra că legea e neconstituțională, ea ar fi trebuit schimbată, rediscutată, pusă de acord cu Constituția. Dar până una, alta, funcționarea TK este reglementată de legea TK din decembrie 2015.

Cf. acestei legi, TK trebuia să ia în discuție cauzele în ordinea înregistrării sesizărilor de neconstituționalitate. Noua lege a introdus această prevedere, probabil, pentru că TK, până acum, nu prea s-a omorât cu treaba, au rămas din urmă nenumărate cauze nesoluționate – cei zece judecători pro-PO ai lui Rzepliński fac politică anti-PiS și se lăfăie în avantajele establishment-ului, dar cu lucrul propriu-zis nu dau pe dinafară.
De exemplu, s-a calculat că în perioada 2010-2015, judecătorii TK au efectuat peste 90 deplasări în străinătate. Recordul deplasărilor îl deține Rzepliński însuși, cu 44 călătorii. Destinațiile au inclus și țări care lasă mult de dorit – ca să o zicem delicat – în privința domniei legii și respectării drepturilor omului, ca Rusia, China, Kazahstan; schimbul de experiență cu asemenea regimuri nu avea de ce să fie benefic pentru judecătorii TK. În ultimii cinci ani, TK a cheltuit pe astfel de călătorii 750.000 zloți. Mulți contribuabili polonezi se întreabă de ce banii munciți de ei sunt chletuiți pe „clubul de vacanță” al TK. Printre alte schimbări aduse de noua lege a TK apare și obligația judecătorilor de a lucra mai mult, bucurându-se în schimb de priviliegii ceva mai puține. Poate că și asta contribuie la ostilitatea celor 10 judecători TK față de noua lor lege de funcționare.
surse: niezalezna.pl, wpolityce.pl.

Așa că, până nu ajungeau la zi cu toate cauzele dinainte, TK nu ar fi trebuit să ia în discuție noua lege a TK, din decembrie 2015. Dacă se punea pe treabă și lucra cu toate forțele, TK poate ajungea la această lege prin iunie 2016. Dar TK nu lucrează cu toate forțele pentru că Rzepliński refuză să includă în complete pe trei dintre cei cinci judecători aleși de noul Seim, dominat de PiS. Aceștia au fost aleși conform prevederilor legale, au depus jurământul în fața Președintelui Andrzej Duda, au fost angajați cf. tuturor regulilor în funcția respectivă, și-au luat în primire birourile, calculatoarele, primesc salariu, dar… Rzepliński nu-i vrea, așa că stau pe tușă.
Și în cazul ședințelor din 8 și 9 martie, cf. noii legi a TK, acesta trebuia să ia decizii în complet de 15 (cel puțin 13) judecători, cu majoritate de 2/3.
Dar, contrar prevederilor legii în vigoare, Rzepliński a inclus în complet doar 12 judecători – pe cei 10 dinainte și pe doi dintre cei noi.
Completul de 12 judecători este în întregime invenția lui Rzepliński. El nu este prevăzut nici de Constituție, nici de vreo lege – fie ea din iunie (a PO) sau din decembrie (a PiS).

Sesizări privind privind neconstituționalitatea noii legi a TK au fost introduse la TK de către partide din opoziția parlamentară, PO și Nowoczwesna, precum și de fostul Procuror General, Andrzej Seremet – un individ uns cu toate alifiile, care s-a ocupat de mușamalizat mari afaceri și mafioțenii, dar și de îngropat ancheta de la Smolensk în tot felul de minciuni. Actualul Ministru al Justiției, Zbigniew Ziobro, l-a dat afară pe Seremet și pe o mulțime de alți dinozauri mari din Procuratură, care fuseseră prinși cu diferite rațe în gură și pe care i-a trimis la munca de jos, în teritoriu, să-și reînceapă CV-ul de la bază. A putut face asta pentru că recent a fost votată reforma Procuraturii. De acum, aceasta se subordonează Ministrului Justiției (cum a făcut și la noi Monica Macovei) iar Zbigniew Ziobro chiar a asumat el însuși și funcția de Procuror General. În această calitate, Ziobro a retras sesizarea lui Seremet și a trimis altă opinie la TK. Dar Rzepliński nu a vrut să ia în considerare noua poziție a Procurorului General în cadrul dezbaterilor din 8 și 9 martie asupra legii TK.

În aceste condiții, Seimul și Guvernul au decis să nu trimită reprezentanți la această „sedință” TK.

Au fost așadar audiați doar reprezentanții opoziției, prietenii lui Rzepliński de la PO și Nowoczesna, iar Rzepliński cu prietenii lui au stabilit ce aștepta Partidul de la ei. Anume că legea TK din decembrie 2015 e neconstituțională.

Cei doi judecători „noi” din cei 12 convocați, Piotr Pszczółkowski și Julia Przyłębska, au depus opinie separată.

Pe scurt, Rzepliński & Co n-au făcut, până la urmă, altceva decât să-și exprime preferința pentru art 195 din Constituție (care spune că judecătorii TK se subordonează doar Constituției) și să ignore, de fapt chiar să încalce, art 197 (care spune că funcționarea TK este reglementată prin lege de către Seim).

Rzeplinski, deși face mare caz de Constituție, o aplică selectiv – se comportă ca activist PO, nici măcar nu se străduiește prea mult să păstreze aparențe de imparțialitate. El pretinde că nu se supune decât Constituției, pe care tot el o interpretează. TK se erijează în autoritate supremă, mai presus de cele 2 camere ale legislativului, alese de poporul suveran. Rzeplinski se crede ayatolahul suprem în Polonia. Nu o zicem noi, chiar așa declarat el. A declarat la TVN24 (un fel de Antena 3) pentru că, așa cum spuneam, Președintele TK dă, de regulă, interviuri numai într-o anumită parte a presei, antene și Gazeta Wyborcza, organul lui Adam Michnik.

Culmea scandalului este că:

Așa cum a ieșit la iveală, „hotărârea TK” pronunțată oficial de către Rzepliński în 9 martie, ca fiind rezultatul audierilor și dezbaterilor privind legea TK, era redactată mult înainte de ședință și circula printre parlamentarii PO. Așadar, e clar că verdictul era stabilit înainte de judecată, lucru absolut compromițător pentru orice act de justiție.
A rezultat din nou, dacă mai era nevoie, că printre judecătorii TK funcționează o puternică organizație PO, că acei judecători se comportă ca activiști de partid, nicidecum ca magistrați corecți și imparțiali. Cum altfel se poate califica această practică a consultării de către judecătorii Tribunalului Constituțional a textului unei hotărâri cu parlamentarii unui anume partid politic ?
În data de 9 martie, dimineața, textul viitoarei hotărâri a TK era deja publicat în întregime de portalul wPolityce. wPolityce a scris că textul hotărârii circula de câteva săptămâni (cel puțin 2) printre deputații PO, care făceau pe el sugestii și adnotări! Cei de la wPolityce au obținut această informație de la cel puțin la trei surse, care le-au arătat textul. În cele din urmă, una dintre surse s-a hotărât și le-a și dat acel text, pe care ei l-au publicat imediat. Eu l-am citit pe wPolityce în 9 martie, la 7 dimineața.

Câteva ore mai târziu, în jurul orei 13, Rzepliński a dat citire exact acelui text, chipurile hotărârea rezultată din lucrările ședinței TK.

Date fiind toate cele de mai sus, guvernul a considerat că ședința TK din 8 și 9 martie a fost doar un taifas între colegi, la o cafea, nu o ședință a TK desfășurată cf. legii și că publicarea unei asemenea „hotărâri” în Monitorul Oficial – responsabilitate care aparține Guvernului -, ar fi o încălcare a legii. Așadar a anunțat că nu o va publica.

3. Miza, scandalul, blocajul. Șanse mici de soluționare, ce zic cetățenii

PiS, guvernul și Președintele Andrzej Duda au propus în repetate rânduri tot felul de soluții de compromis, dar opoziția e interesată să fie scandal, nu să se rezolve impasul. Ceea ce PiS nu poate ceda este legalitatea, orice înțelegere politică la care s-ar ajunge cu opoziția (dacă aceasta ar fi dispusă să contribuie la soluționarea situației, ceea ce nu pare să fie cazul) va trebui să se bazeze pe respectarea Constituției și a legilor.
Miza TK pentru ambele părți este, pe scurt, aceasta :
Dacă TK rămâne un instrument politic în slujba opoziției, cum a fost până acum, sub conducerea lui Rzepliński, atunci TK va bloca absolut toate reformele promise de PiS sub pretextul că nu sunt compatibile cu duhul Konstituției. Găsește Rzepliński un paragraf, unul cât mai general, de pildă unul care zice că Polonia e democrație sau despre drepturile omului, și spune că din el rezultă că nu poți tăia pensiile nesimțite ale securiștilor, nu poți să faci lustrație, nu poți plăti subvenții familiilor sărace cu mulți copii etc, etc, etc. De aceea, opoziția, PO și Nowoczesna, nu manifestă nici cel mai mic interes în găsirea unei ieșiri din situația creată. Liderul PO, Grzegorz Schetyna, a și declarat că face „opoziție totală”.

Mass media anteniste poloneze încălzesc emoțiile la maxim, liderii opoziției vorbesc de „Maidan”, „risc de dictatură”, de „vărsare de sânge”! Este de subliniat că presa scrisă din Polonia se află în cea mai mare parte în mâinile unor edituri germane. PiS a promis că va trece la re-polonizarea mass media; această „presă germană din Polonia”, cum o numesc conservatorii, este desigur favorabilă opoziției liberale.
Opoziția cere UE să-i scape de dictatura lui Kaczyński. Rzepliński însuși declară că se teme că ar putea fi călcat de o mașină. Magdalena Środa, un fel de Alina Mungiu de limbă polonă, avertizează cu toată seriozitatea că regimul PiS ar putea trece nu peste mult la arestări și la legea marțială.

Un zvon lansat de Gazeta Wyborcza și reluat obsesiv de media înrudite, dar și de ecourile acestora din afara Poloniei (v. articolul lui Radu Carp din Adevărul), susține că s-ar putea ca summitul NATO din iulie 2016 să nu se mai țină la Varșovia, așa cum era prevăzut. Această insinuare nu are bază reală, dar este în mod clar îndreptată nu doar împotriva PiS, ci împotriva interesului național vital al Poloniei – de fapt și al nostru, pentru că la acest summit polonezii vor cere instalarea de baze NATO permanente în Europa de Est. Sputnik își freacă mâinile.

Asemenea mod de a proceda sugerează că la nivelul unor centre decizionale cheie ale opoziției poloneze ar putea exista interferențe agenturale străine – rusești și germane. Prof. Andrzej Zybertowicz, reputat sociolog, fost consilier al Președintelui Lech Kaczyński și actual consilier al Președintelui Andrzej Duda, a atras atenția că această agitație și isterie are scopul clar de a destabiliza puterea legitimă din Polonia, care nu e pe placul Moscovei și aliaților acesteia din Europa și trebuie privite ca posibile operațiuni de război hibrid. În orice caz, printre indivizii care ies pe stradă la manifestațiile anti-PiS se văd destui bătrânei foști securiști SB (Securitatea comunistă poloneză).

Dar, pe de o parte, PiS stă bine, crește în continuare în sondaje. În ochii alegătorilor, isteria atacurilor anti-PiS contrastează cu tonul normal și rațional pe care îl adoptă conservatorii. Contrastează mai ales cu realitatea pe care o trăiesc și care e departe de a caracteriza un „stat polițienesc”, sau o „dictatură”. În plus, cetățenii polonezi percep negativ eforturile PO de a se folosi de structurile UE, dominate de Germania, pentru a-și promova interesele lor politice împotriva intereselor țării.

La mitingurile anti-PiS, chipurile „pentru apărarea democrației”, cei mai mulți participanți sunt, în mod evident, reprezentanții establishment-ului postcomunist care și-a pierdut privilegiile în urma alegerilor. Oamenii obișnuiți nu au de ce să se identifice cu ei. 
Iat-o, de exemplu, pe Anna Komorowska, soția fostului Președinte, Bronisław Komorowski, mai întâi încercând să fugă de ziariști, apoi oprindu-se și declarându-le că soțul nu a venit la miting, „pentru că avea alte obligații” (sursa: wpolityce.pl).

De altfel, aceste mitinguri, adevărate sesiuni de ură anti-PiS, anti-Kaczyński, anti-Duda, sunt din ce în ce mai slăbuțe ca număr de manifestanți și din ce în ce mai ciudate.

De exemplu, în timpul în care avea loc ședința TK din 9 martie, afară, în fața clădirii TK, manifestau susținătorii lui Rzepliński & Co. Nu ne întrebați pe noi de ce aveau pe ei costumele acelea – de barză, de urs, de schior etc – și ce voiau de fapt să exprime cu ele. Tot ce putem să vă spunem este că ne îndoim că astfel de mitinguri au șanse să atragă sau să convingă pe cetățeanul polonez normal.

Deși pe pancarta din poză scrie „Polonia întreagă apără Tribunalul Constituțional”, trebuie spus că încrederea în justiție este foarte scăzută în Polonia. Foarte mulți polonezi au avut ocazia să se convingă direct sau indirect, în ultimii 26 de ani, că nu nu are rost să-și pună speranțe în puterea judecătorească și că nu au șanse prea mari să-și obțină dreptatea în fața celor mai puternici, adică în fața oamenilor establishment-ului postcomunist.