Intr-un interviu tradus în româneşte de Asociaţia Provita Media şi publicat cu permisiunea WorlNetDaily, Dr. Judith Reisman (foto) spune lucrurile esenţiale dspre falsele adevăruri ştiinţifice ale lui Alfred Kinsey. Doamna Reisman arată cât de puţin a contat ştiinţa în opera lui Alfred C. Kinsey, întemeitorul sexologiei şi al institutului care îi poartă azi numele, din Bloomington, Indiana (SUA) pornind de la întrebarea firească – cum a putut studia Kinsey comportamentul sexual al unor copii de 2-4-6 luni, 1 an, 2 ani etc., altfel decât molestându-i? Vă prezentăm un fragment din interviul tradus de Provita Media.

Q&A: JUDITH REISMAN
Expert talks about the calamity of Kinsey
‘Who times orgasm with a stopwatch? A pedophile’
De Brian Fitzpatrick
© 2010 WorldNetDaily – Text tradus în româneşte şi publicat cu permisiunea WorldNetDaily

Nota editorului: Dr. Judith Reisman este criticul numărul unu, la nivel mondial, al lui Alfred Kinsey (întemeietorul sexologiei) şi al Institutului “Kinsey”. Încă din anul 1981, ea a atras atenţia asupra deficienţelor scandaloase atât din metodologia lui Kinsey cât şi din etica acestuia, şi a pus la îndoială exactitatea concluziilor kinseyene. Cercetător proeminent al problemelor de sexualitate, Reisman a scris două cărţi despre nocivitatea pornografiei şi trei cărţi despre Alfred Kinsey şi cercetările sale. A fost consultant, în decursul a patru administraţii, al Departamentului american de Justitie, al Departamentului de Educaţie şi al Departamentului de Sănătate şi Servicii Umane .
(…)

World Net Daily: Cum v-aţi implicat în controversa Kinsey?

JR: Totul a început în timpul cercetării mele asupra revistei „Playboy” de la Case Western Reserve University, în 1976, lucrare prezentată atunci la Conferinţa Asociaţiei Psihologică Britanică despre „Iubire şi atracţie” , din Ţara Galilor (Marea Britanie). Am analizat şi prezentat 160 slide-uri cu scene despre abuzul sexual asupra copiilor din revista Playboy, inclusiv viol şi incest. Conferinţa mi-a schimbat viaţa. A fost prima mea experienţă de a sta faţă în faţă cu lobby-ul academic pedofil. O grămadă de „oameni de ştiinţă” au fost adepţi ai acestui cult sexual primitiv „la modă”. În mod neaşteptat, un pedofil infam trebuia să vorbească atunci despre drepturile pedofililor şi eu am devenit centrul de atracţie a mâniei pedofililor. Conferinţa a condus la apariţia unei publicaţii periodice, Paidika, revistă de pedofilie, publicată la Amsterdam. Paidika publică interviuri cu sexopatologi celebri din Vest, care sunt avocaţii pedofililor.

În Ţara Galilor, un psiholog canadian a insistat ca Playboy să nu publice nici o fotografie cu copii. După prezentarea mea, el s-a arătat scandalizat de desenele animate şi fotografiile pentru copii de acest tip. Pana când am vizionat imaginile împreună, el nega toate aceste lucruri. După care, a spus: „Într-adevăr, au fost glume şi imagini de adulţi care făceau sex cu copii, un program sofisticat de a incita telespectatorilor poftă sexuală pentru minori. Dacă asta mi se întâmplă mie, psiholog calificat, ce li se întâmplă barbaţilor din lumea întreaga?”. El mi-a mai sugerat: „Pentru a înţelege abuzul sexual asupra copiilor, uită-te la Rapoartele Kinsey”. „De ce”, l-am întrebat. „Am lucrat cu Kinsey şi Pomeroy. Unul dintre ei este homosexual radical, iar celălalt este pedofil”, a răspuns.

Având în vedere pornografia infantilă de la Playboy, lobby-ul pedofililor din universităţi bine-conectat la prietenii lor bolnavi de la Institutul „Kinsey”, mi-am dat seama că va exista o epidemie de abuzuri sexuale asupra copiilor, dacă aceste persoane nu vor fi oprite. Ele nu au fost oprite, iar acum, uitaţi-vă în jur… Doar în 1998, 58.200 copii – despre care ştim – au fost răpiţi de oameni din afara familiei. Dacă s-au întors acasă, în 24 de ore, despre ei n-au scris ziarele, cum nu scriu nici despre ceilalţi 200 de copii răpiţi, care sunt ucişi, sau despre una din patru fete şi unul din şase băieţi, care sunt violaţi. Acest lucru este absolut scandalos.

Prin urmare, în 1976, am început să fac cerecetări despre Institutul „Kinsey” şi m-am gândit: „Aşa ceva este imposibil”. Cunoscătorul numărul unu din domeniul sexologiei, citat de toată lumea, Alfred Kinsey, a înfiinţat întregul domeniu al sexologiei umane. Ma uit la tabelele cu copii de 2 luni, violaţi şi torturaţi 24 de ore din 24, şi mă întreb de ce nu spune nimeni nimic despre asta?! Am trecut prin mii de articole şi cărţi despre Kinsey şi m-am întrebat de ce nimeni nu a spus un cuvânt despre violarea şi sodomizarea acestor copii. Asociaţia Americană de Statistici s-a întrebat cum a cules Kinsey aceste informaţii, dar doar atât.

Mă gândeam: „Oare toată lumea era nebună?” Au existat unele critici aspre ale lui Kinsey din partea unor oameni de ştiinţă, Abe Maslow fiind cel mai important dintre ei, dar chiar aceştia nu au văzut ce aveau în faţa ochilor? Kinsey a folosit un limbaj înşelător pentru a produce confuzie asupra cititorului. Cine poate cronometra „orgasmul” copiilor, decât nişte pedofili? Cine urmăreşte un copil în timp ce este molestat sexual, zbătându-se în convulsii şi concluzionează că acesta ar fi un „orgasm”? Un pedofil sadomazochist. Iar Institutul „Kinsey” însă mai primeşte fonduri filantropice, de stat şi federale. De ce să nu numim acest institut în numele doctorului Mengele?

În 1998, au fost republicate Rapoartele lui Kinsey, fără mare fast şi fără scuze. Administraţia Obama şi-a cerut scuze pentru experimentele sexuale făcute de oamenii de ştiinţă americani pe guatemalezi, efectuate în perioada 1946-1948. În aceeaşi zi când au fost cerute aceste scuze (4 octombrie a.c.), Institutul „Kinsey” a lansat un alt studiu al său părtinitor pedofil despre actul sexual şi orgasmul la copii. Cum se poate aşa ceva? Bine-bine, ne cerem scuze pentru experimentul din Guatemala, [dar] faceţi la fel şi cu Institutul „Kinsey” din Bloomington, Indiana!

WND: Cum aţi adus această poveste pentru prima dată la lumină?

JR: Am prezentat un referat, în 1981, la al V-lea Congres Mondial de Sexologie, şi dacă cei prezenţi ar fi putut atunci să mă linşeze, ar fi făcut-o. [Râde] Mă gândeam că „aceştia sunt colegii mei, şi vor să fie cu adevărat intereasţi”. [Râde din nou] Lucrarea s-a numit „Sexualitatea copilului sau abuzul sexual asupra copiilor. Consideraţii despre încălcări etice.” A fost o zi frumoasă în Ierusalim (Israel, unde a avut loc conferinţa), dar nimeni nu a fost atunci pe plajă, căci sala în care mi-am citit eu referatul era plină până la refuz, cu locuri doar în picioare. Toţi erau acolo, ascultând referatul meu. Am prezentat diagramele şi graficele lui Kinsey, tabelele 30, 31, 32, 33, 34, şi am întrebat: „Cum a cules el datele acestea? De unde provin aceste date?” Publicul era năucit. Mi se părea că toţi vor să arunce cu pietre în mine. Am fost atât de naivă, cerând atunci o investigaţie de la colegii mei şi am crezut că, într-adevăr, o vor face. Am crezut că toată lumea va fi la fel de furioasă ca şi mine.

Am avut această impresie, până în momentul în care am început să înţeleg că toată lumea de la acea conferinţă cita datele lui Kinsey ca fiind exacte. Toţi. Kinsey şi/sau discipolii săi. Kinsey a fundamentat domeniul lor, prin urmare, toţi îl citau. Dar după ce am aruncat o adevărată bombă atomică în mijlocul sălii unde am vorbit – cel puţin astfel s-a exprimat un reporter suedez – am fost considerată un paria în domeniu. Problema reală era moştenirea profesională a lui Kinsey, conform căreia sexul nu înseamnă nimic, prin urmare, e bine să-l faci şi cu animalele, şi cu cei de acelaşi sex, şi cu adulţi şi cu copii de orice vârstă. Doar să încercaţi să obţineţi „acordul” lor. Unul dintre parteneri sexuali ai lui Kinsey, Wardell Pomeroy, a spus că, inclusiv la copiii mici, acest lucru e OK, după modul în care se uită la tine sau după felul cum îţi zâmbesc. Cum poate un copil să-şi dea consimţământul pentru această activitate? Kinsey vorbeşte despre „consimţământul” copiilor, când aceştia se luptă să scape de violatorul lor! Un copil nu este matur prin definiţie, deci nu poate să înţeleagă consecinţele activităţii sexuale. Nici un copil nu-şi poate da consimţământul.

WND: Cum au reacţionat publicul şi mass-media americană?

JR: Cum ar putea exista vreo reacţie publică, dacă presa a cenzurat ceea ce s-a întâmplat? În anii ’80, John Leo a scris două articole pentru revista Time, în care aducea dovezi despre presiunea sexologiei pentru incest şi pedofilie. Mi s-a spus că anume din această cauză a trebuit să plece de la Time. Într-adevăr, presa a ascuns întotdeauna infracţiunile lui Kinsey. Nici un alt jurnalist nu a scris despre acest lucru, până la Pat Buchanan. La 21 mai 1983, Pat Buchanan a scris un articol acid despre Institutul „Kinsey”, bazat pe dovezile aduse de mine. Buchanan m-a intervievat la CNN, la emisiunea „Crossfire” (Foc încrucişat). Tom Braden, jurnalist prezent şi el în emisiune, a fost de partea mea, şi a spus că studiile lui Alfred Kinsey ar trebui revizuite şi el pus la zid. La data de 25 mai, Buchanan a fost atacat de către Institutul „Kinsey”. L-au ameninţat că-l vor da în judecată pentru calomnie. Răspunsul său a fost emisiunea „Buchanan vs Kinsey. Runda a doua”, unde a documentat toate acuzaţiile mele, fiecare dintre ele. Am avut totul la mână, şi cei de la Institutul „Kinsey” au renunţat imediat.

Nu a fost nici o ştire, la radio sau la televiziune, ca reacţie la articolele lui Buchanan. Nu, nici New York Times, nici Washington Post, nici un ziar nu le-a preluat. Dimpotrivă, Kinsey era lăudat ca fiind un conservator, pionier în sexologie. Totuşi, el era cel care făcea filme sexuale ilegale în anii 1940, supraveghind copii în timp ce erau violaţi şi nimănui din mass-media nu-i pasă? Nu poate exista o reacţie publică atunci când infracţiunile sunt ascunse publicului.

În urma show-lui lui Buchanan, am primit un telefon de la Departamentul de Justiţie al SUA. Al Regnery conducea Divizia pentru Minori din Departamentul de Justiţie. El a spus ca au avut o creştere majoră în abuzul sexual în copilarie. M-a întrebat de ce am legat acest lucru de pornografie. El a spus: „Continuăm să descoperim revistele Playboy şi Penthouse, în mâinile minorilor, care molestează copii mai mici”. Am scris pe larg despre acest lucru şi i-am dat o parte din concluziile mele. Departamentul de Justiţie mi-a oferit un grant prin intermediul Diviziei de prevenire a infracţiunilor juvenile. Am ajuns la American University din Washington, DC, cu o subvenţie imensă, de 800.000 de dolari, pentru a cerceta studiile lui Kinsey şi copiii folosiţi în pornografia „soft”. Congresul se afla în vacanţa de Crăciun şi astfel cererea mea de finanţare a ajuns la procesul de verificare.

WND: Cum a răspuns Congresul?

JR: Am fost lovită de politizare – peste tot politizare masivă. Au fost organizate trei anchete ale Congresului pentru a încerca să demoleze acordarea acestei burse. Nu cunosc nici o altă subvenţie care să fi avut trei anchete ale Congresului. Şi aceasta se întâmpla în timpul administraţiei Reagan! Senatorul Arlen Specter m-a urmărit cu cea mai mare osârdie. Senatori ca Specter, Metzenbaum şi Kennedy au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a-mi sabota cercetarea, coordonându-şi eforturile lor cu mafia din mass-media. Caricaturi greţoase au apărut peste tot în ziare, ridiculizând ceea ce făceam eu, beneficiind de un marketing costisitor de PR. Toate ziarele relatau aceleaşi poveşti. Dintr-o dată, ziarele aveau foarte multe de spus despre mine, dar niciodată nu m-au intervievat, ca să mă citeze exact. Nu, au fost atacuri, coordonate în întreaga ţară – în LA Times, Cleveland Plain Dealer, Washington Post –, aceleaşi mizerii apărând peste tot. Institutul „Kinsey”, printre multe alte instituţii, a ameninţat Universitatea Americană, aşa că mi s-a interzis, ilegal, de fapt, să studiez datele lui Kinsey. Mi-am încheiat studiul meu „Imagini cu copii, infracţiuni şi violenţe în Playboy, Penthouse şi Hustler”, în 1985, în plină atmosferă de hărţuire, ameninţări, furturi şi intimidări semnificative. (…)

WND: Să ne întoarcem la activitatea academică a lui Kinsey şi Institutul „Kinsey”. Ce credeţi despre etica lui Kinsey?

JR: [Râde] Mai bine întrebaţi dacă este etic să ceri oamenilor să încalce legea pentru cercetare ştiinţifică? Kinsey nu a avut nici o etică. Ea nu există deloc la Kinsey, nu a existat vreodată, asta numai dacă îţi imaginezi că „orice este etic dacă mă ajută să-mi ating scopul”. Datele lui Kinsey se bazează pe înşelăciune şi pe o agendă ascunsă de a distruge sistemul moral iudeo-creştin, ceea ce a şi făcut. Chiar oamenii cu care a lucrat au recunoscut că au fost de multe ori imorali şi criminali. Unul dintre co-autorii săi, care a condus Institutul „Kinsey” timp de mai mulţi ani, Paul Gebhard, a spus: „Ştiam că [ceea ce făceam noi] era ilegal, ştiam că ţine de infracţionalitate, dar am făcut-o oricum”. Cuvântul „etică” nu are nici un sens pentru aceste persoane. Ei au fondat un cult sexual primitiv pentru cei în costum şi cravată.

WND: Este etic să plăteşti oameni pentru cercetarea ştiinţifică?

JR: Da, puteţi plăti oameni pentru cercetare ştiinţifică, dacă este cercetare etică. Nu poţi plăti oameni cu interese speciale, cum ar fi oamenii de ştiinţă care au acţiuni în tutun, pentru a cerceta daunele tutunului. Nu poţi plăti pedofilii să „cerceteze” copiii. Nu poţi plăti pe nimeni să molesteze copiii. (…)

WND: Ce părere aveţi despre credibilitatea academică a lui Kinsey? A fost metodologia sa solidă? A produs date ştiinţifice bune?

JR: Sunt mereu tentată să zâmbesc. Nu este nici o ştiinţă aici, întotdeauna nu a fost decât o propagandă politică sexuală. Nu există nici o metodologie aici. Aproximativ 87% din bărbaţii participanţi aveau deviaţii sexuale, şi el îi numeşte oameni normali americani. Kinsey este un om care a nesocotit 75% din cercetările sale pe populaţie, oameni pe care el a spus că i-a intervievat. Metodologia lui s-a bazat pur şi simplu pe minciună, orice minciună a putut inventa pentru a crea lumea fanteziilor lui sexuale, lăsând fantezia lui deviantă să devină moştenirea noastră naţională.

Kinsey a scris într-o carte a sa că, dacă cineva nu-ţi dă raspunsul corect îl poţi forţa să-ţi dea răspunsul dorit. Începi prin a striga la ei şi a spune că ştii că el minte, până când îţi dă răspunsul corect. Scrie negru pe alb! Pagina 55, în volumul despre sexualitatea masculină, „Forţarea unui subiect”. El spune că-l poţi forţa pe un om să-şi schimbe răspunsurile. Şi întrebaţi dacă acest lucru este metodologie adecvată, etică, ştiinţifică? Aceasta este ştiinţa? Este scris în cartea lui! El a mai spus că dacă cineva nu vă dă răspunsurile corecte puteţi schimba ceea ce v-a spus. Stă scris în cartea sa! Amintiţi-vă că el a fost un elitist, un eugenist, care ar fi vrut ca o zecime din populaţie să fie sterilizată, aşa că s-a crezut a fi însuşi Dumnezeu.

Avem de-a face cu un om care a fost dependent de masturbare bi/homosexuală şi de pornografie, un sadomasochist, care, timp de ani de zile, şi-a mutilat propriile sale organe sexuale. Avem de-a face cu un om care avea nevoie să fie biciuit, un om cu nenumărate adultere cu parteneri sexuali cunoscuţi şi necunoscuţi, în baruri, băi şi hoteluri. Există toate aceste înregistrări. Pe cine poate el forţa? Pe oricine care are sau vrea să aibă, o viaţă sexuală normală, sănătoasă.

WND: În ciuda păcatelor sale sexuale, a angajării de pedofili şi restul, putem avea încredere în oricare dintre datele produse de el?

JR: [Râde] Bineînţeles că nu. Acest lucru a fost întotdeauna pură propagandă acoperită de statistici. El a spus că copiilor le plăcea să fie violaţi. De ce ar crede cineva asta? Acestea sunt date false. El a spus că convulsiile copiilor însemnau orgasm. Acestea sunt date false. El a spus că intervievat 4.441 de femei şi a raportat că nici o femeie nu a fost niciodată grav violată. Acestea sunt date false. Nimeni nu a comentat cu privire la afirmaţia sa că nici una dintre cele 4.441 de femei nu avuseseră vreodată o experienţă gravă de viol. În zilele noastre, o femeie din patru se presupune că a fost violată. Ştiu că lucrurile au fost mai bune în anii ’40, deşi nici pe atunci nu trăiam chiar într-un paradis. Viaţa nu este niciodată un paradis. Dacă aşa stau lucrurile, de ce nu ne întoarcem la anii ’30? Unde sunt toţi oamenii de ştiinţă care să revizuiască toate aceste date? (…)

WND: Cum a afectat Institutul „Kinsey” societatea americană de-a lungul anilor?

JR: Oamenii chiar ar trebui să-mi citească lucrarea „Sabotajul sexual”. Noi [americanii] ne-am bazat întregul nostru sistem juridic, social, educaţional şi comportamental, pe lucrările unui psihopat sexual nebun şi pe cultul pe care acesta şi l-a format în jurul lui. Nu-i de mirare că Pentagonul a prins 265 din angajaţi, care descărcau pornografie infantilă, că profesorii noştri, împreună cu preoţii şi alţii, depăşesc toate tiparele la violuri şi sodomizarea de copii, că rata divorţurilor, iese, de asemenea, din cadrul statisticelor obişnuite, la fel şi bolile cu transmitere sexuală. (Kinsey, se pare, că a murit şi el de o boală cu transmitere sexuală şi de o traumă sexuală). Şi fiecare indice al patologiei sexuale a crescut de o mie de ori din perioada lui Kinsey. Noi suntem moştenirea lui! Preşedinţii noştri sunt, judecătorii noştri sunt, avocaţii noştri sunt, legislatorii şi educatorii noştri sunt, toţi reflectăm moştenirea lui. La fel ca şi mass-media noastră, cu siguranţă.

Kinsey a dezvoltat o industrie uriaşă. Aceştia sunt oamenii care îi educă pe copiii noştri în colegii, licee şi şcoli. Ani de zile, am dat unul altuia note de trecere. Este o industrie a cultului sexului pe baza unui domeniu, aşa-numit „sexualitate ştiinţifică”. Acesta se găseşte peste tot pe internet şi în toate universităţile. Nu este vorba doar de intermediul mass-mediei, se face cu siguranţă prin sistemul universitar. Cei care se văd ca fiind elita, cei care ne vor conduce pe toţi prin propriile lor patologii personale şi dureroase.

Profesia de medic a fost prima care a fost sedusă. Înainte de apariţia profesiei de sexolog, oamenii mergeau pentru îndrumare la liderii religioşi sau la medici. Ambele aceste două grupuri erau grupurile cele mai conservatoare din ţară. Medicii şi clerul vedeau suferinţa celor cu boli cu transmitere sexuală, a sarcinilor în afara căsătoriei, a violurilor, a tuturor consecinţelor sexualităţii necontrolate. Kinsey a ieşit în faţă şi a ţinut prelegeri medicilor, în special, precum şi avocaţilor, pentru că a vrut să schimbe legile. El şi discipolii săi au elaborat primele programe de instruire pentru medici. Scuza lui a fost că medicii trebuie desensibilizaţi, astfel încât să poată ajuta tuturor pacienţilor, fără a-i judeca. Odată ce controlezi profesia medicală, seducându-i pe medici, ei vor reflecta moralitatea sexuală a lui Kinsey, spunând pacienţilor lor că doar trebuie să fie atenţi, să utilizeze prezervative, că homosexualitatea este normală, că trebuie doar să dai pacienţilor medicamente pentru boli, dacă, ulterior, acestea apar. Ei nu au blocat radicalismele sexuale ale lui Kinsey.

WND: Ce pot face oamenii pentru a scăpa de influenţa culturii lui Kinsey?

JR: Facem apel, în sfârşit, la o investigaţie a Congresului. ALEC (The American Legislative Exchange Council/Consiliul American de Schimb Legislativ) a cerut statelor să organizeze o anchetă imediată a influenţei lui Kinsey, ca să se pună capăt finanţării tuturor grupurilor care se bazează pe activitatea lui Kinsey, inclusiv Planned Parenthood şi SIECUS. Cel mai important lucru este de a înştiinţa atât instanţele de judecată, cât şi instanţa opiniei publice că am fost prostiţi, înşelaţi şi manipulaţi de către un om corupt, un institut corupt, şi un domeniu corupt al „sexologiei”, cu toate ramurile sale – altfel nu vom supravieţui. Nici lumea civilizată nu poate rămâne civilizată, mimând sexualitatea kinseyană şi repudiind standardele morale iudeo-creştine. Trebuie să luptăm pentru a recâştiga iar naţiunea noastră, standardele noastre sexuale pre-kinseyene. Cu toate imperfecţiunile sale, înaintea lui Kinsey, eram cea mai mare, cea mai sigură, cea mai sanatoasă şi cea mai bogată naţiune, o naţiune care proteja familia cel mai mult din lume.

(Traducere şi adaptare Asociaţia Provita Media)

Kinsey’s Pedophiles