Un profesor de științe politice din Butler University, Statele Unite, a impus studenților, în timpul cursului său, să renunțe la „americanismul, masculinitatea, culoarea albă a pielii, heterosexualitatea, statutul lor de clasă mijlocie”. Conform decanului universității, astfel ar respinge „prejudecățile inerente ale studenților”. Din articolul publicat de The Gateway Pundit mai aflăm că „în cursul de la Butler, o mică instituție de arte liberale în Indianapolis, studenții ar trebui să folosească un „limbaj incluziv” pentru că asta e „o problemă fundamentală a justiției sociale”. „Limbajul cu adevărat incluziv afirmă sexualitatea, rasa și etnicitatea, maturitatea/sau lipsa ei și diferitele grade ale condițiilor limitative (‘handicap’ în newspeak)”.

Cursul de la Butler University este învechit, trebuie îmbunătățit pentru că nu confruntă cea mai gravă dintre „prejudecăţile inerente” –religia, în primul rînd creştinismul, care după cum bine se știe este generator de intoleranță, bigotism, rasism homofobie etc, într-un cuvînt, de înapoiere . Bărbatul (american în acest caz), alb, heterosexual, creştin și care face parte din clasa mijlocie este obstacolul principal în calea realizării societății „incluzive”, inamicul numărul 1 al „justiției sociale” și al societății viitorului.

Bine ați venit în viitor!

A painting that depicts President Barack Obama as a crucified Jesus Christ is prominently on display at a Boston community college art gallery.
Michael D’Antuono, who painted Obama with his arms outstretched on a cross with a crown of thorns on his head, said he actually painted the picture four years ago. The painting was supposed to debut then in New York but the event was canceled due to public outrage. (breitbart)

Jamie Foxx: „It’s like church over here. It’s like church in here. First of all, give an honor to God and our Lord and Savior Barack Obama.”

Din timpul campaniei electorale din 2008, referințele la Obama ca Isus modern, ca „domn și mîntuitor”, au abundat și au fost preluate de massmedia de pe toate continentele cu entuziasm unanim. Această mistificare a fost livrată „prostimii” fără nici un fel de discernământ sau simț al ridicolului. (Aici o imagine preluată de „Romania Libera”). De la mic la mare, dar mai ales cei care se vor intelectuali, cad în fund la auzul cuvintelor magice, „Barak Hussein Obama”. Mai jos încerc să găsesc cîteva explicații pentru acest delir. La final cîte ceva despre variațiunile dîmbovițene ale stîngismului occidental.

Opiumul intelectualilor

Omul trebuie eliberat de sclavia religiei, – „opimului popoarelor” – de o „elită”, acei „intelectuali organici”, cum îi numește Antonio Gramsci, „elita conștientă, activă și creativă care poate înlocui bunul simț și vechile concepții asupra lumii în general”. Această „eliberare” întîmpină o singură problemă, „opiumul popoarelor” este înlocuit de „opiumul intelectualilor”, cum a numit Raymond Aron amrxismul.

Omul eliberat de creștinism trebuie să îmbrățișeze socialismul. În cuvintele lui Gramsci, socialismul „este religia care trebuie sa distrugă creștinismul, religie în sensul că tot o credință cu martiri și credincioși este; și e religie pentru că a înlocuit Dumnezeul transcedental al catolicilor cu credința în om și energiile lui ca singură realitate spirituală,” iar „partidul comunist e singura instituție care poate fi comparată în mod serios cu comunitățile religioase ale creștinismului primitiv”. În cuvintele lui Gramsci, comunismul este o religie primitivă.

Politologul italian Luciano Pellicani scrie în cartea sa „Gramsci, La questione comunista (1976)/ „Gramsci, An Alternative Communism?”(traducerea în engleză din 1981)” ): „Comuniștii trebuie să imite pe primii creștini. Trebuie să erodeze ordinea existentă din interior, prin cuceriri discrete, metodice, infiltrînd suprastructurile ideologice pînă cînd au capturat sprijinul claselor subordonate din mîinile clasei dominante. Lenin teoretiza cucerirea societății prin cucerirea violentă a statului, Gramsci a propus procedura inversă: cucerirea statului prin ocuparea culturală a societății. ”

Manifestul Comunist spune că “Legea, moralitatea, religia, sînt tot atîtea prejudecăți burgheze, în spatele cărora stau la pîndă tot atîtea interese burgheze.”

Antonio Gramsci a observat că societatea Occidentală se bazează în primul rînd pe consimțămîntul activ dat guvernului, și nu pe control autoritar al aparatului coercitiv al statului, ca în Orient. În Occident comunismul nu va putea fi impus direct prin revoluție violentă ca în Est, unde „statul era totul, societatea civilă era embrinoară și gelatinoasă”. Din contră, în Occident trebuie ca înainte cultura să fie „ocupată”, trebuie cîștigată „hegemonia culturală” (termen inventat de Antonio Gramsci). Luciano Pellicani scrie că „devine clar că revoluția comunistă are nevoie de o strategie diferită pentru a triumfa în Occident (…) partidul comunism în loc să adopte confruntarea directă, trebuie să aleagă tactica războiului de poziție; asta înseamnă că trebuie să extenueze inamicul penetrînd fortăreața societății civile. Astfel va dobîndi hegemonia și odată cu ea controlul politic al autorității conducătoare. (…) Baricadele din 1848 și lovitura de stat leninistă trebuie înlocuită cu procesul metodic, răbdător și laborios de cucerire a inimilor și sufletelor pentru valorile comunismului și planurilor lui pentru înnoire intelectuală și morală”. Pentru Occident, scrie Pellicani, Gramsci „a elaborat o strategie profund diferită, cu un rol al violenței revoluționare mult redus”.

Hello, Mr. President we honor you today! For all your great accomplishments, we all doth say „hooray!” Hooray, Mr. President! You’re number one! The first black American to lead this great nation! Hooray, Mr. President we honor your great plans To make this country’s economy number one again! Hooray Mr. President, we’re really proud of you! And we stand for all Americans under the great Red, White, and Blue! So continue —- Mr. President we know you’ll do the trick So here’s a hearty hip-hooray —- Hip, hip hooray! Hip, hip hooray! Hip, hip hooray!

Încrederea în instituțiile de bază ale societății Occidentale, familie, armată, biserică, economia liberă, trebuie slăbită. Cultura trebuie infiltrată de agenții schimbării, „hegemonia culturală” trebuie cîștigată de intelectualii organici, elementele conștiente care, scrie Luciano Pellicani, „prin asimilarea metodei dialectice și a teoremelor fundamentale ale așa numitului socialism științific – trebuie să ducă la îndeplinire misiunea care le-a fost dată de proletariat.”. Masele nu se pot elibera singure pentru că, orbite fiind de „conștiința falsă” (instituțiile și valorile tradiționale), „nu pot percepe cauzele structurale ale propriei alienări, cu atît mai puțin mijloacele de a le eradica.” Intelectualii organici vor prelua acest rol, devenind „doctori ai corpului social”, cum i-a numit Troțki.

Leszek Kołakowski, în „Principalele curente ale marxismului – Vol. al III-lea: Prăbuşirea” (Editura Curtea Veche, 2010):

„Clasa muncitoare, credea Gramsci, este pe cale de a-și crea o cultură proprie, total diferită de cea a burgheziei, o cultură care urmează să distrugă miturile și prejudecățile burgheze, generînd pentru prima dată niște valori cu adevărat universale(…) muncitorii nu puteau învinge dacă înaintea de cucerirea puterii politice nu dobîndeau “hegemonie” culturală(…) Odinioară clasele privilegiate dețineau o poziție hegemonică atît în sfera politică, cît și în cea intelectuală; ele subjugau în acest fel pe celelalte, iar supremația culturală era o precondiție a dominației politice. Principalul obiectiv al muncitorilor din epoca modernă era de a se elibera spiritual de cultura burgheziei și a Bisericii și de a crea noi valori culturale proprii în așa fel încît să atragă de partea lor păturile oprimate și intelectuale. Hegemonia culturală era o condiție fundamentală și prealabilă a cuceririi puterii politice.”

Într-o societate occidentală în care clasa muncitoare este prosperă și educată, locul ei este luat de grupurile minoritare de tot felul, de oamenii de culoare din ghetouri, minoritățile sexuale, etnice, de alienați, asociali și asistații social.

„Leon Troțki credea că oamenii de culoare oprimați ar putea alcătui avangarda unei revoluții comuniste în America de Nord. El i-a acuzat pe muncitorii albi de prejudecăți față de muncitorii de culoare și i-a instruit să se solidarizeze cu cei din urmă în declanșarea revoluției. Ideile lui Troțki au fost adoptate de mulți studenți inițiatori ai mișcării contraculturale din 1960, care au încercat să îi avanseze pe revoluționarii de culoare în poziții de conducere în cadrul mișcării. Studenții revoluționari au fost, de asemenea, influențați în mod hotărâtor de ideile lui Herbert Marcuse, un alt membru al Școlii de la Frankfurt. Marcuse a profesat „Marele Refuz”, prin care erau negate toate conceptele occidentale de bază, pledând pentru „eliberarea sexuală” și pentru meritele revoluției feministe și a oamenilor de culoare. Teza sa principală era aceea că studenții, oamenii de culoare din ghetouri, alienații, asocialii și Lumea a Treia puteau prelua rolul pe care îl avusese proletariatul în revoluția comunistă.” (Raymond V. Raehn – Rădăcinile istorice ale „Corectitudinii Politice” – sursa)

Această nouă și falsă societate civilă, compusă în mare parte din intelectuali marginali, își va proiecta asupra societății frustrările și angoasele în încercarea de a o controla. Iar pentru a o controla, trebuie îniţial să o distrugă, să o „deconstruiască”. Cum o va face? Printr-o critică tăioasă și neîncetată a „culturii burgheziei” în numele clasei muncitoare oprimate, sau mai recent, o critică a majorității (albi, creștini, burghezi) în numele minorităților oprimate de tot felul, minorități mai mult sau mai puțin închipuite (homosexuali, musulmani, femei etc). Asta se întîmplă în zilele noastre, cînd, în multiculturalism, clasa muncitoare a devenit din asuprit, asupritor, elementul reacționar al societății, „orbit de xenofobie, de creştinism, naționalism, bigotism, rasist, individualism etc.”, pe scurt, astăzi clasa muncitoare a devenit elementul cel mai reacţionar al societăţii, împotriva căruia trebuie luptat, extremismul de dreapta. Asupriţi în locul clasei muncitoare au devenit noii oropsiți ai soartei, în Europa Occidentală mai ales, minoritățile sexuale, rasiale, etnice, și mai ales, milioanele de imigranți musulmani neintegrați și neintegrabili.

Gramsci scrie în „Opere” (vol 5, pp. 132-133): “Planul cultural va fi mai ales negativ, de critică a trecutului, încercînd să îi facă pe oameni să-l uite și urmărind să-l distrugă”, și ce reprezintă acest trecut dacă nu tradiția creștină a Europei, cea atît de hulită și atacată în România de diferite Miliții Spirituale, Mircea Tomi, Remus Cerni, Ciprian Ciuci, Aline Mungiu?

Coloniștii

România recuperează repede teren, iar ideile dominante înainte de 1989 revin într-o formă nouă și mai atractivă, rolul intelectualilor organici fiind asumat, în situația descrisă mai jos, de Mircea Toma, Ruxandra Ivan de la Milița Spirituală, profesorul SNSPA Alfred Bulai, vice-președintele Eco-Civica Dan Trifu, președintele Cartel Alfa Petru Dandea, lector Universitatea București Carol Căpiță, și cei „80% doctoranzi și ONG-iști” prezenți în sală.

Despre acești intelectuali organici, „elita” care trebuie să scoată masele din ignoranță, Luciano Pellicani spune că „nu pot fi decît revoluționari marxiști, și din motive evidente ei trebuie să fie recrutați din rîndurile intelighenției alienate”. Intelectualii organici, se bucură de un rol atît de privilegiat în schema propusă de Caietele lui Gramsci, încît, „cineva poate spune că gramscianismul nu e nimic altceva decît legitimarea ideologică a pretenției intelighenției alienate de a exercita dictatura pedagogică asupra maselor de muncitori în numele unei viitoare eliberări de opresiune și exploatare. Cu alte cuvinte, orice a fost scris de apologeți, gramscianismul nu este doar profund înstrăinat de clasa muncitoare, dar de fapt a fost și continuă să fie o ideologie care are ca scop „colonizarea” muncitorilor și așezarea lor sub controlul paternalistic al intelectualilor mic-burghezi. „ Pentru exemple nu trebuie decît să aruncați o privire asupra articolelor pline de ură, îndîrjire și avînt revoluționar ale unui Costi Rogozanu, sau la disprețul cu care vorbesc cei din filmarea de mai jos despre credințele omului obișnuit. Asta este una din explicațiile faptului că tot mai mulți oameni publici care și-au cîștigat un prestigiu în anii ’90 virează în ultimii ani înspre Stînga și Stînga radicală (Mircea Toma și Cristian Pîrvulescu sînt doar 2 dintre ei).

Urmărți secvența de mai jos. Cei prezenți, pe măsură ce se citesc concluziile IMAS, par să descopere că soluția pentru a-și mări influenţa şi pentru a-și suplimenta veniturile este recrutarea de forțe proaspete pentru cauza lor. Studiul prezentat, spun aceștia, „măsoară nivelul culturii protestului şi a implicării civice a tinerilor din România”. Scopul conferinței devine astfel identificarea de noi recruți, care să asigure pe viitor rotunjirea veniturilor celor prezenți – „80% ONG-iști și doctoranzi”. Aacești potențiali recruți, conform concluziilor studiului, pot fi atrași doar prin decredibilizarea Bisericii, Armatei și a culturii tradiționale, în general, în care crede majoritatea românilor. Prosperitatea financiară a lui Mircea Toma, a Miliției Sprituale și a tuturor celor prezenți depinde, în parte, de eficacitatea cu care atacă aceste instituții. Şi pentru a le ataca, acestea sunt decretate drept retrograde şi/sau de extrema dreaptă. Luciano a avut perfectă dreptate.

După citirea concluziilor studiului, din care a aflat că tînărul protestatar tipic are în primul rînd încrederea scăzută în Biserică și încredere crescută în ONG-uri, Mircea Toma pune punctul pe „i”: „O solutie imediată pentru a inviora publicul, este să inlocuim cu curaj sloganul Jos Băsescu! cu Jos Dumnezeu!„. Mircea Toma a aflat că încrederea mare în Biserică este principalul vinovat pentru o foarte scăzută „cultura a protestului” printre tinerii din România, iar calea firească de urmat, dacă vrea să-și lărgească bazinul de potențiali recruți, este, în primul rând, atacarea Bisericii. Reiau acest pasaj din Luciano Pellicani despre Gramsci, o ilustrare pefectă pentru situația de față: „Legitimarea ideologică a pretenției intelighenției alienate de a exercita dictatura pedagogică asupra maselor de muncitori, în numele unei viitoare eliberări de opresiune și exploatare […] nu este doar profund înstrăinată de clasa muncitoare, dar de fapt a fost și continuă să fie o ideologie care are ca scop “colonizarea” muncitorilor și așezarea lor sub controlul paternalistic al intelectualilor mic-burghezi.“ – – – –

Alfred Bulai: „…Luați de exemplu niște manuale de religie și vedeți ce scrie pe-acolo… deci, Evul Mediu timpuriu[…] Când ai încredere în România, și la nivel de întreagă populație, și la tineri, în armată, instituția protestului, nu? O instituție democratică prin definiție, în Biserică, e cam greu. E foarte greu! Asta ne spune, ce? Că avem o societate cu un model cultural în care s-a inoculat obediența la nivele profunde, repet, nu la nivel public, unde toată lumea poate să vorbească, la nivel profund al angajării.”

Dan Trifu: „De ce Biserica și armata sunt pe primele locuri?! Asta este prostia românească!”

Petru Dandea: „Anomalia, pentru că este o anomalie, încredere, armată, Biserică, e România! Original. Ai încredere în egală măsură, sau foarte aproape, între cel care trage cu tunul și ucide oameni și în cel care propovăduiește credința în Dumnezeu, altruismul, bunătatea. E o tâmpenie.”

Alfred Bulai: „Din păcate există o orbire a societății românești de 20 de ani, vis-a-vis de asemenea fenomene, o cârdășie între clasa politică și biserică. Toți politicienii sunt sponsorii principali, nu știu câți politicieni au sponsorizat o organizație ca a dvs., dar biserici, da! La greu, la greu! În aceste condiții e foarte, foarte greu să apară cultura civică din… din ce?! „Secretul pentru care noi avem instituții de încredere mare, e tocmai faptul că nu se discută și nu există dialog public. Încrederea scade vis-a-vis de orice fel de instituție care e supusă criticii sociale. Cum la noi nu se vorbește rău de armată, nu se vorbește rău de religie, normal că sunt pe primele locuri. Am făcut un experiment în care am „rationalizat” încrederea, înainte de întrebarea cu încrederea în instituții am pus o întrebare de rationalizare, de genul „credeți că toți preoții sunt corecți? …sau mai știu eu cum? Credeți că dacă ar fi un război, armata română ar putea fi singura capabilă să apere România?” Datorită acestor două tipuri de întrebări înaintea întrebării de încredere, încrederea a coborât cu 25-30%, adică s-a prăbușit… „Nu ne apără domn’e!”. Și imediat nu mai au încredere foarte mare, tocmai că punerea într-o altă definiție a situației duce la schimbarea încrederii într-un asemenea gen de sondaj, dar în afară de asta, pentru că nu există dezbatere și dialog.”

 Carol Căpiță: „Cine iese in strada este elita. Elita este elita, printre altele, si pentru ca avem mai mult de dat societatii dar si pentru ca este… putina.

Soluția pe termen lung – Dan Trifu: „Poate a venit momentul sa ne implicam mult mai activ, si chiar in programa scolara, in programa universitara, sa introducem astfel de cursuri in care tinerii nascuti dupa ’89, au trait intr-o perioada neagra, necunoscuta. De ce Biserica si armata sint pe primele locuri? Asta e prostia romaneasca!”

A doua parte a conferinței de la Facultatea de istorie a fost dedicată promovării ideilor anticapitaliste, ridiculizării și demonizării economiei de piață și a „neoliberalismului” într-un stil aproape identic cu cel al lui Mircea Platon.

Mai multe detalii: By Alexa: Anca Cernea despre Miliția Spirituală și falsa societate civilă

Bibliografie

• Leszek Kołakowski – Principalele curente ale marxismului – Vol. al III-lea: Prăbuşirea (Curtea Veche 2010)
• Luciano Pellicani – Gramsci, an alternative communism? Hoover Institution Press, c1981;
• Citiți și Fantasme politice si fanatisme intelectuale: Kolakowski despre Sartre, stalinism si orbirea voluntara (Vladimir Tismaneanu)

(Pentru mai multe detalii urmăriți pagina de facebook Falsa societate civila. Descoperind comunismul lui Antonio Gramsci.)