Doar atât îi duce mintea pe unii dintre cei care își spun creștini și acționează în blogosfera românească. Răspunsul lor era o reacție la o însemnare de pe ILD în care se anunța uciderea de către armata egipteană a zeci de creștini egipteni, membri ai Bisericii Copte. Motivul? Copții nu erau dintre „ai noștri”, de parcă pe islamiști îi interesează vreodată confesiunea „politeiștilor” creștini pe care îi terorizează, umilesc sau ucid chiar în zilele noastre, în timp ce citiți aceste rânduri (da, pentru musulmani, creștinii sunt politeiști, întrucât cred în Sfânta Treime). Islamiștii știu ceea ce vajnicii noștri apărători ai creștinismului nu cunosc ori se fac că nu știu: dincolo de diferențele noastre, suntem toți (ortodocși, catolici, protestanți, copți, asirieni, nestorieni, armeni, etc.) uniți în credința într-un Dumnezeu pe care islamiștii îl urăsc cu toată ființa lor.
În mod normal, creștinii români ar fi trebuit să aibă mai mult respect față de verii lor din Orient. Și ei au suferit sub ocupația arabo-islamică, încă și mai rău decât oricare dintre noi. Perioadele negre din istoriile noastre naționale mutilate de turci nu se compară cu lungul coșmar pe care îl trăiesc creștinii din regiune de peste o mie de ani.
Un caz aparte îl constituie egiptenii copți, adevărații egipteni.
Ocupația islamică a Egiptului a fost în mod deosebit brutală pentru că elita islamistă cuceritoare și-a propus să transforme fosta provincie bizantină în unul din marile centre ale Islamului. Au fost inventate noi și noi metode pentru a-i umili: taxele tot mai mari, restricțiile tot mai aspre asupra bisericilor, intimidarea fizică (jaf, crimă), restricții legate de port, arme sau chiar deținerea cailor. Mulți au cedat acestor presiuni și au trecut la Islam, alcătuind majoritatea musulmană din Egiptul de astăzi. Nu toți, însă, au făcut acest pas.
Puțini cunosc acest aspect, dar cei mai mulți copți au tatuată pe mâna dreaptă o cruce. De ce? Pentru că aceia care au rămas fideli lui Hristos cred că au și ei o cruce de purtat pe acest pământ. Spre deosebire de fariseii mari bloggeri „creștini” (autori ai unor titluri atât de înjositoare precum Zeci de necrestini copti au fost ucisi la Cairo in confruntarile stradale cu musulmanii), credința copților este cât se poate de reală și de vie. Se poate discuta mult și bine despre natura ei exactă – și ar fi bine să nu fie amestecată cu a altora, de dragul adevărului, copții nefiind ortodocși -, dar realitatea este că pentru credința lor în Hristos, pe care-l mărturisesc ca Dumnezeu adevărat, copții sunt tratați ca suboameni: discriminați constant, umiliți, atacați; femeile copte sunt răpite, violate pentru că se îmbracă asemenea unor „curve” sau convertite cu forța la Islam. Asta pățesc acești oameni pentru că îndrăznesc să mai creadă în Dumnezeul creștin într-o țară din Dar Al Islam (Casa Păcii, așa cum sunt numite de islamiști toate teritoriile ocupate sau dominate de musulmani; toate celelalte pământuri fac parte din Dar Al Harb, Casa Războiului).
La începutul lui februarie, am scris câteva articole despre Egipt și zdruncinarea regimului Mubarak:
1. Ce se pregăteşte în Egipt? Câteva sondaje despre viitorul “democratic” al statului egiptean
2. Despre naivi şi Egiptul democratic. Lecţia iraniană
În ultimul dintre ele, atingeam atât problema „primăverii arabe” egiptene, cât și atmosfera profund anticreștină în care sunt nevoiți să trăiască copții, chiar și sub o guvernare care nu era în mod expres islamistă.
Creştinilor copţi le este interzis prin lege accesul la funcţia de preşedinte al republicii. Nu pot învăţa în universitatea de elită a ţării, nici intra în poliţie şi armată. Orice funcţie politică sau economică înaltă le este interzisă. Bisericile pot fi reparate sau construite numai cu aprobare de la guvernator (până acum câţiva ani, era nevoie de aprobarea preşedintelui), iar televiziunea de stat denigrează religia creştină în mod constant.
Creştinii sunt persecutaţi, atacaţi şi uneori chiar omorâți. Fetele creştine sunt răpite, drogate, bătute şi convertite cu forţa la Islam sau violate pentru că se îmbracă precum „târfele”. Părăsirea Islamului este interzisă prin lege, convertiţii la creştinism fiind arestaţi şi torturați de forţele de ordine ale statului. Din când în când, mai explodează câte o bombă sau vreun islamist ia o armă şi trece la secerat necredincioşi (la începutul săptămânii trecute, două familii creştine au fost executate de două echipe islamiste). Toate acestea se întâmplă în Egiptul lui Mubarak, un lider politic care nu poate fi considerat islamist. Cu toate acestea, „experţii” ne asigură, ca în 1979, că viitorul democratic al Egiptului este luminos.
Costin scria cu doar o lună înainte:
Creştinii copţi, cândva majoritari în Egipt, trăiesc de mai bine de 1400 de ani în opresiune şi discriminare. De cînd Egiptul a fost cucerit şi islamizat de adepţii Profetului, copţii au fost transformaţi în cetăţeni de rangul doi, obligaţi fiind să înveţe limba cuceritorilor şi căpătând statutul de dhimmi. În Cairo, copţilor li se mai spune şi „oamenii gunoaielor” pentru că trăiesc exclusiv din colectarea şi reciclarea gunoaielor. Fetele şi femeile copte din Egipt sînt frecvent violate, răpite şi obligate să se căsătorească cu bărbaţi musulmani, iar autorităţile religioase musulmane încurajează acest gen de comportament prin numeroase fatwa. Aceste fatwa consideră copţii „infideli” ce trebuiesc aduşi pe calea cea dreaptă a Islamului, în caz contrar putând fi supuşi la tot felul de nedreptăţi şi chiar ucişi, după cum am văzut pe 1 ianuarie în Alexandria. În ciuda faptului ca aceste “fatwa” constituie instigări clare la violenţă şi crime, guvernul egiptean nu face nimic pentru a le preveni, spune Ashraf Ramelah, conducătorul fundaţiei Vocea Copţilor.
Şeicul Abdel Haleem Mahmood, fostul imam al universităţii islamice Al-Azhar, a scris în cartea sa, Crezînd în Allah: “Creştinii sînt ca o boală dăunătoare şi contagioasă. Musulmanii ar trebui să fie nedrepţi cu ei; ar trebui să îi dispreţuiasă, să îi trateze cu grosolănie şi să îi boicoteze pentru a-i forţa să se convertească la islam.” Şeicul Muhamed Metwaly El-Shaarawy a scris în ziarul Al-Ahram din 2 septembrie 1992: “A face sex cu o femeie creştină îi conferă acesteia onoare, din moment ce stăpînul îi face acelaşi lucru pe care i-l face soţiei sale.”
Cîteva enunţuri prezente în manualele studenţilor de la Universitatea Assuit din nordul Egiptului:
1. Creştinismul l-a golit de conţinut pe Iisus, la fel cum au facut-o marxiştii.
2. Creştinismul, ca şi iudaismul, este o făcătură iudaică egipteană.
3. Creştinismul este bazat pe iudaism, iar cel de-al doilea nu este o religie.
4. Creştinismul a fost inoculat de păgînism.
5. Creştinismul a devenit o religie păgînă.
6. Intervenţiile oamenilor în creştinism l-au schimbat într-o combinaţie de iudaism şi păgînism.
7. Apostolul Pavel pretindea că este creştin pentru a distorsiona creştinismul. (sursa)
Cât despre opțiunile democratice ale musulmanilor egipteni,
Pew Research Center a oferit câteva date referitoare la preferinţele democratice ale populaţiei musulmane din Egipt, o adevărată baie rece pentru corul democraţiei egiptene: 54% – segregarea pe sexe la locul de muncă, 82% – lapidarea adulterilor, 77% – biciuri şi amputări pentru furt, 84% – pedeapsa cu moartea pentru cei care părăsesc Islamul, 20% – atentatele sinucigaşe sunt justificate, 30% – susţin Hezbollah, 49% susţin Hamas , 20% susţin Al Qaida. Doar 3% dintre egipteni au o părere bună despre Israel.
Oare falșii apostoli de tipul Apologeticum sau Saccsiv cunosc toate acestea? Dacă da, de ce nu le pasă? Poate pentru că singurul lucru care îi mână în luptă este ura, ura în formă pură, singura care ar putea să scoată un astfel de titlu: Zeci de necrestini copti au fost ucisi la Cairo in confruntarile stradale cu musulmanii.
Discursul urii de Andre Glucksmann
Ura există. La Fontaine o arată într-o fabulă pe care odinioară copiii o recitau pe de rost la şcoală, exerciţiu de care ei sunt feriţi sub soarele modernităţii, căci prea multe sentimente bâiguite în cor pot dăuna sănătăţii copiilor noştri. Principiul precauţiei cu cheltuială se ţine.
„Un animal cuprins de furie”, „o fiară crudă”, un lup ne înfăţişează spectacolul urii în stare pură, cu falsele ei străluciri tradiţionale, furia, mânia, bestialitatea, ferocitatea, etalând arsenalul lor complet. Ura acuză fără să ştie. Ura judecă fără să audă. Ura condamnă după bunul ei plac. Ea nu respectă nimic, crede că înfruntă un complot universal. La capătul puterilor, cuirasată în platoşa resentimentului ei, tranşează totul printr-o samavolnică şi suverană ticăloşie. Urăsc, deci exist.
În rândurile ce urmează, redăm mesajele pe care le-am primit de la o româncă stabilită în Egipt. Ne rugăm pentru toți creștinii care suferă din cauza credinței lor și vă invităm pe toți, credincioși sau nu, să vă îndreptați pentru un moment gândurile către ei. Deși ne plângem ca proștii că „nu ne-am născut în locul potrivit”, adevărul este că am avut mare noroc că viața noastră a început în România.
O româncă din Egipt
Sunt româncă plecată de ceva ani de zile, născută în România, botezată grec-ortodoxă și căsătorita copt-ortodoxă. Am plecat datorită dezbinării dintre români și din cauza lipsei credinţei față de Dumnezeu. Am ajuns în această țară, acest pământ binecuvântat, unde am învățat ce înseamnă a fi creştin cu adevărat. Am învățat ce viață „luxoasa” duceam în România, ca aşa-zis creştin, față de adevăraţii creştini care suferă și se zbat pentru a fi lăsaţi să se roage sau să aprindă o lumânare. Am văzut biserici ascunse de ochiul uman, pentru că musulmanii nu dau voie bisericilor să fie la vedere. Puţine au fost autorizate a se ridica în văzul tuturor și multe au fost umbrite de o moschee de două ori mai mare alături de ele.
Creştinii nu au cedat și credința puternică i-a împins mai departe, astfel că biserici au fost clădite în apartamente donate de familii creştine pentru cei care doresc să găsească o oază de linişte și meditaţie în tumultul vieţii noastre de aici, a unei minorităţi mereu persecutate de majoritatea musulmană. Ceea ce ați văzut zilele trecute a pornit de la a şasea biserică arsă și demolată de către musulmani de când revoluţia a avut loc, în timp ce autorităţile nu ridică un deget asupra celor care au comis aceste fapte. Casele creştinilor din zonele bisericilor distruse au fost și ele, luate cu forța sau demolate de care vecinii musulmani. Astfel că, după atâtea luni de zile de la revoluţie, indignarea și furia creştinilor a crescut, simţindu-se uitaţi, ocoliţi și abandonaţi de către autorităţi.
Nu ne dau voie să clădim biserici în văzul lumii, nu avem voie să ne facem o cruce pe stradă în fața bisericii, nu avem voie să ne rugăm în public, Crăciunul și Paștele se desfășoară în biserici, în mânăstiri și case cu uşile închise, înconjuraţi de securitate.
Nu cunoaştem bucuria Sărbătorilor precum cei din Europa. Bucuria evenimentelor sfinte o cunoaştem doar în suflete și alături de cei dragi.
Guvernatorul din Aswan a declarat că biserica locală, o clădire ce adunase obiecte de cult creştin și unde creştinii veneau să se roage, nu este potrivită nici ca locaţie și nici ca arhitectură pentru a deveni o biserică, aşa că a dat ordin pubic să fie distrusă. Localnicii musulmani au pornit către locul respectiv și au distrus lăcașul de cult creştin. Între timp autorităţile egiptene, poliţia în speță, a dat ordin de ucidere a preotului bisericii arse și persecutarea tuturor celor care îl vor ajuta pe părinte. Preotul a cerut ajutorul organizaţiilor creştine tinere din Shobra Cairo pentru organizarea unui protest pașnic care să atragă atenţia televiziunii naţionale egiptene asupra evenimentelor.
Aşa s-au adunat în jur de 10.000 de oameni în faţa sediului televiziunii şi au protestat paşnic cu sloganuri şi cruci de lemn. Sloganurile cereau ca autorităţile egiptene să ia măsuri împotriva guvernatorului din Aswan pentru ceea ce a făcut şi declanşat. Alte grupări creştine au pornit joi în a se alătura celor deja prezenţi în faţa televiziunii care continua de marţea trecută să ignore mulţimea stradală ce cerea dreptate, deoarece armata ucisese deja 36 de creştini şi musulmani. Musulmani au început a se aduna alături de creştinii protestatari, pentru a îi sprijinii şi ajuta pe fraţii lor creştini (nu toţi musulmanii sunt fanatici). Joi se adunaseră 50.000 de oameni în faţa televiziunii, creştini şi musulmani laolaltă. Alte grupări creştine, cărora li s-au alăturat musulmani, au pornit duminică către sediul televiziunii, rămasă în continuare mută şi oarbă.
Grupuri de huligani au început să atace protestatarii. Ajungând pe una din arterele podului 6 octombrie, ce traversează oraşul Cairo, într-o zonă apropiată de Tahrir şi ce trece peste Nil, protestatarii au fost din nou atacaţi cu pietre de către cetăţeni care doreau să incite violenţă. Grupările creştine protestante erau alcătuite din femei, copii şi bărbaţi. În momentul atacului bărbaţii au împins femeile şi copii sub pod pentru protecţie, însă o maşină blindată a armatei a pornit în ritm accelerat îndreptându-se către grupul de femei din zona cea mai concentrată. Bărbaţii au observat şi le-au sărit în ajutor, astfel că blindatul a trecut înainte şi înapoi „cu furie” peste cei care încercau să le apere, în timp ce trăgea cu gloanţe de jur împrejur. Atunci, înfuriaţi, protestatarii au început să rupă bucăţi de asfalt şi să arunce în armată şi huligani pentru a îi îndepărta. Protestanţii strigau: „Jos cu regimul militar de la guvernare” şi „Ridică capul egipteanule”, „Ridică-ţi capul creştinule”. Televiziunea naţională primeşte ordin de la armată să transmită evenimentele şi ce pun ca ştiri fierbinţi: „Copţii au ucis un soldat cu focuri de armă”. Apoi au mărit numărul soldaţilor ucişi la 3. La toate posturile care aparţin de televiziunea naţională (avem 8 canale, din care 3 transmit prin satelit) crainici femei şi bărbaţi cereau şi îi îndemnau pe musulmani să iasă în stradă ca să protejeze armata împotriva copţilor şi să îi atace pe copţi. După o oră, aceeaşi televiziune declară că soldatul ucis nu a fost ucis de focuri de armă şi organizează interviuri cu soldaţi în spital care aveau sânge pe uniformele lor. Se vedea clar că sângele aparţinea altcuiva (sânge provenit de la cei pe care aceştia îi atacaseră), nu aveau nici o rană vizibilă pe corp pentru a descrie într-o manieră violentă cum „monştrii creştini l-au ucis pe prietenul lor” şi cum îl ţineau în braţe în timp ce ei nu aveau nici măcar armament real pentru a se apăra.
După aceste interviuri, televiziunea aduce câţiva crainici de la alte televiziuni locale pentru a declara „copţii vicioşi au distrus şi ars maşinile ce erau parcate sub clădirea televiziunii” (notă: în această arie nu este permis a se parca maşina şi nu existau maşini parcate la acea oră). Apoi Al Jazeera News face interviuri cu oameni ce nu sunt creştini, înarmaţi cu săbii şi care declară că se află acolo pentru a proteja armata şi a ucide creştinii care s-au dat la musulmani. După ce numărătoarea celor ucişi a ajuns la 39 au anunţat că de fapt sunt numai 21 de oameni ucişi, iar după 7 ore de violenţă şi 400 de oameni răniţi în stare gravă cu gloanţe, pietre şi săbii, televiziunea anunţă că e posibil să nu fi fost creştinii cei care au atacat armata şi asta abia atunci când lucrurile deveniseră foarte grave şi era deja târziu, iar musulmanii erau mobilizaţi împotriva creştinilor, pe toată întinderea Egiptului. Între timp cei răniţi şi ucişi au fost aduşi în grabă la spitalul Copt, la 5 km depărtare de televiziune, unde au fost aşteptaţi de către musulmani extremişti, astfel că 14 oameni au fost ucişi şi în încăierarile ce au avut loc în faţa spitalului. Extremiştii au încercat să ardă spitalul şi au ars toate maşinile de ambulanţă. Luni dimineaţa televiziunea declara că a existat o eroare de transmitere a informaţiilor: acei 3 soldaţi ucişi erau de fapt uşor răniţi şi leşinaţi. „Au fost trataţi şi eliberaţi din spital în timpul zilei de luni”.
Şi acum sunt proteste ale creştinilor pe toată întinderea Egiptului, iar musulmanii extremişti, salafeeni, încearcă să îi ucidă. Mai devreme, în decursul acestei dimineţi, cineva a explodat o butelie în spitalul de lângă catedrală.
Nu le doresc moartea, mă rog să fie iertaţi aşa cum Iisus se ruga pentru cei care l-au torturat şi l-au crucificat. Rugaţi-vă şi încercaţi să îl găsiţi pe Dumnezeu în sufletele voastre. Când rugăciunea este spusă de mai mulţi este mai puternică. Cât despre cei numiţi… ce anume îi face creştini? Faptele lor sau faptul că s-au născut într-o anumită religie?
![mihaela-barbus[1]](https://inliniedreapta.net/wp-content/uploads/elementor/thumbs/mihaela-barbus1-pydiituedconmrou0twklsfz7egtqhonla40po561c.jpg "mihaela-barbus[1]")
32 Comments
Vlad M.
13 October 2011Ii multumesc lui Emil pentru editarea textului de mai sus si lui Vlad pentru corecturi. Au fost cateva zile nebune pentru mine, abia am reusit sa pot scrie ceva… Tema asta merita mult mai multa atentie, e prea multa suferinta la mijloc, dublata de prea multa indiferenta, una pe care nu ma feresc sa o numesc criminala.
Vlad P.
13 October 2011Creștinii trebuie să aibă curaj, să fie în prima linie în lupta împotriva răului. Altfel, nu-și merită numele. Fără curaj nici dragostea, nici credința nu sunt posibile. Trebui să crezi și să iubești nebunește, fără limite, iar pentru asta e nevoie de un curaj pe măsură. Iisus Hristos, Domnul și Stăpânul vieții noastre, ne cheamă să credem în imposibil! Doar eroii își pun credința în ceea ce pare DE NECREZUT. Creștinul este eroul prin definiție.
Aberații de genul celor găsite pe saccsiv (”Sunt oare neortodocșii martiri?”) țin de patologic. Unii se pot îndreptăți prin fapte, iar alții prin credința nestrămutată. Fericiți cei ce reușesc să le împlinească pe ambele. Un om care moare sau pătimește în alte feluri pentru Adevăr, nu poate fi un simplu fraier, ci erou al lui Hristos, adică martir. Nu m-ar mira ca saccsiv&co. să se creadă ei mai degrabă martiri, în spatele monitoarelor, așa loviți și atacați cum sunt de către neortodocși sau ortodocșii ”in name only”. Câtă vreme acei oameni pătimesc pentru mărturisirea Dumnezeirii lui Hristos, sunt creștini pe drept cuvânt. Ca să-l frecventezi pe saccsiv, trebuie să fii un creștin tare timorat, lipsit de Bucuria Învierii, de bună dispoziție și de candoarea sufletească specifică marilor Sfinți.
Deci gloata aceea adunata pe bloguri e una tristă și, nu de puține ori, frizează clinicul. Prin dezinformare sau mal-formare sufletească, chiar nu mai contează.
Liv St. Omer
13 October 2011Vlad, Vlad, se numeste sau nu genocid? Sigur, o sa spuneti, nu conteaza cum se numeste. Nu conteaza, dar intreb in numele Unei Bame, ca ea inca e in dilema.
Apolodor
13 October 2011„Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.” Matei 18-20
Vlad P.
13 October 2011Eu spun că este genocid, da. Este o persecuție cu adresă clară: creștinii. Sau cum spune definiția clasică: o distrugere deliberată și sistematică pe criterii bine trasate. Aici putem vorbi de exterminarea pe criteriile religios și chiar etnic, dacă ne gândim că e vorba de copți.
Un genocid întins pe secole întregi.
Nea
13 October 2011Cum vine asta? Dacă este ucis un necreştin, un creştin „adevărat” poate sta liniştit?
Costin A.
13 October 2011Cum arata primavara araba pentru crestinii din Egipt..
soldatii de pe tancuri trag in multime:
http://gatesofvienna.blogspot.com/2011/10/egyptian-soldiers-shoot-at-coptic.html
asta dupa ce luni si luni de zile majoritatea oamenilor de presa din occident,inclusiv Romania, in prostia lor criminala, laudau revolutia in ciuda indiciilor clare ca islamistii vor avea cistig de cauza: http://www.ziare.com/international/stiri-internationale/primavara-araba-ii-imblanzeste-pe-islamisti-1124879
Costin A.
13 October 2011salbaticia islamica
mii de copti au fost prezenti la inmormintarea victimelor ucise de armata pe 9 octombrie. in timp ce se intorceau de la inmormintarea victimelor, familiile au fost atacate de musulmani cu coctailuri molotov.
Toiu
13 October 2011Am citit cu ingrijorare si revolta articolele de pe ILD care relateaza despre crimele in masa pe care musulmanii le fac in Egipt. Pentru orice om de buna credinta este foarte clar ca acolo sunt omorati crestini dintr-un singur motiv: pentru ca sunt crestini. Am citit de asemenea si comentariile care insotesc textele si as dori sa fac si eu cateva precizari.
S-a pus problema daca, coptii pot fi considerati crestini, si in consecinta reactiile pe care Bisericile crestine ( in special Biserica Ortodoxa si in subsidiar si cea Catolica si cele protestante) ar trebui sa le ia vis-a-vis de aceste crime. Ca si catolic nu am nici o indoiala in ceea ce priveste,ca sa spun asa, calitatea de crestini a celor persecutati in Egipt. In cadrul Conciliului Ecumenic Vatican II se vorbeste despre relatia Bisericii Catolice cu alte Biserici crestine. Se subintelege deci ca Biserica Catolica recunoaste caracterul crestin a unor Biserici care il marturisesc pe Hristos. In continuare se vorbeste despre despărţiri susţinute „nu fără vina unor oameni, din ambele părţi”.Oamenii, care se nasc acum în aceste comunităţi, nu pot fi acuzaţi de păcatul despărţirii. Deoarece ei sunt buni credincioşi , ei nu trebuie să fie văzuţi ca eretici. Textul spune că Biserica Catolică îi consideră fraţi, pentru că ei se află – din cauza credinţei în Cristos şi pentru că au primit Sacramentul Botezului – într-o anumită comuniune (deşi imperfectă) cu Biserica Catolică. Se acceptă elementele profunde ale comunităţii existente prin ansamblul cărora se zideşte Biserica: justificarea prin credinţa primită la Botez şi încorporată în Isus Cristos. Deci ei sunt cu adevărat creştini şi fraţi în Isus Cristos.
Inteleg ca Biserica Ortodoxa are la randul ei propriile criterii de judecata. Inteleg de asemenea preocuparea crestinilor ortodocsi (ma refer in principal la cei care au fost citati de pe unele site-uri ortodoxe gen Apologeticum) de a se raporta la crestinii copti conform credintei si invataturii pe care au primit-o in cadrul Bisericii Ortodoxe ( nu inteleg in schimb lipsa de delicatete a unora gen admin de pe Apologeticum-in Egipt mor oameni, totusi!). As vrea sa remarc (fara dorinta de a da sfaturi) unele pozitii care ar putea clarifica anumite dispute doctrinare. Pe site-ul Patriarhia.ro exista o sectiune denumita „Dialog intercrestin” unde la un subcapitol apare „Bisericile orientale ortodoxe”(din care face parte si Biserica Copta)! Iata, deci, o prima constatare care inlatura dubiile privind caracterul crestin al Bisericii Copte. In continuare se detaliaza dialogul dintre Biserica Ortodoxa si Bisericile Orientale- in speta cea Copta. La Anba-Bishoy, Egipt, 20-24 iunie 1989, co-presedinti fiind mitropolitul Damaskinos al Elvetiei si mitropolitul Bishoy al Damiettei, s-a adoptat o declaratie comuna in care se specifica cu claritate:
„Noi suntem de acord sa condamnam ereziile nestoriana si eutihiana. Noi nu separam nici nu divizam natura umana de natura dumnezeeasca in Hristos. Cele patru expresii folosite pentru a descrie taina unirii ipostatice apartin traditiei noastre comune”.Pare de necrezut, dar una din cele mai mari schisme din Istoria Bisericii (venita odata cu Conciliul de la Calcedon) se datoreaza nu unor diferente dogmatice, ci mai degraba unor neintelegeri de terminologie! Coptii nu sunt monofiziti! Citez in continuare de pe site-ul Patriarhiei;
„S-a decis ca in locul expresiei „Bisericile necalcedoniene” sa se foloseasca expresia „Bisericile Orientale Ortodoxe”.
Astfel, Comisia teologica mixta a inceput sa lucreze asupra „Propozitiilor pentru ridicarea anatemelor”, facandu-se precizarile clare.
In acest mod s-a trecut la procedura traditionala de ridicare a anatemelor, in mod reciproc si restabilirea unitatii eclesiale.
Asa s-a incheiat singurul dialog oficial cu final pozitiv dintre Biserica Ortodoxa si Bisericile Orientale Ortodoxe.
Dupa acordul comun privind doctrina hristologica au mai ramas de stabilit punctele comune privind viata liturgica si pastorala.
Cu privire la dialog, au aparut unele atitudini rezervate, dar si unele critici.
Cea mai puternica reactie critica a venit din partea comunitatii monahale din Muntele Athos, careia i-a raspuns, foarte documentat, mitropolitul Damaskinos al Elvetiei.
Biserica Greciei si Patriarhia Rusiei au dovedit o atitudine conservatoare fata de acest dialog.
Biserica Ortodoxa Romana a dovedit o mare deschidere fata de acest dialog. A fost prezenta la aproape toate intrunirile neoficiale si oficiale (fara a IV-a neoficiala si a II-a si a III-a oficiala), prin prof. dr. Nicolae Chitescu, pr.prof.dr. Dumitru Radu, I.P.S. dr. Antonie Plamadeala, pr. prof. dr. Dumitru Staniloae si pr. prof. dr. Nicolae Necula.
S-au publicat multe studii si articole privitoare la dialog si problemele doctrinare, precum si la vizitele reciproce ale ierarhilor Bisericilor Orientale.
In sedinta Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, din 8-9 decembrie 1994, s-au acceptat in mod oficial textele celor doua declaratii comune(s.m.). Astfel, Biserica Ortodoxa Romana a fost prima Biserica, care a aprobat oficial acest dialog dupa 1993.
Odata acceptat acordul comun privind hristologia(s.m.), urmeaza acordul comun liturgic.”
Stau si ma intreb: mai merita sa discutam despre caracterul crestin a Bisericii Copte atata timp cat exista pozitii clare, neechivoce din partea BOR si BC? Sa speram ca Dumnezeu le va lumina mintea si, mai ales, inima acelor credinciosi cantonati inca intr-un „ghetou spiritual”.
P.S. Sunt convins ca lipsa unor pozitii oficiale ale Bisericii Catolice sau a Bisericii Ortodoxe nu se datoreaza indiferentei sau nepasarii celor doua ierarhii. Banuiesc, mai degraba ca aceasta intarziere se datoreaza dorintei ca o pozitie de sprijin si de sustinere sa fie cu adevarat folositoare crestinilor din Egipt. Se cunosc reactiile aberante ale extremistilor musulmani. La cata minte au in cap nu m-ar mira sa porneasca din nou pogromurile asupra crestinilor copti la o cat de mica solidaritate a lumii crestine cu cei persecutati. Pe de alta parte coptii trebuie sa stie ca fratii lor mai mari nu i-au uitat.
P.S.2 ” Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învăţătorule, am văzut pe unul care, în numele Tău, scoate demoni şi l-am oprit, pentru că nu-Ţi urmează împreună cu noi.
Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriţi; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi.” Luca 9, 50-51
Rosu
13 October 2011Cei care zbiara „eretici!” la tot ce difera de credinta noastra ar face bine sa desluseasca pildele Mantuitorului despre cine este aproapele… Si sa isi aduca aminte de chemarea la ajutor a imparatului rasaritean al Constantinopolului catre proaspat-schismaticii apuseni…
A ne fragmenta in secte si a exersa rautatea si nepasarea unii fata de altii inseamna a ne face partasi raului. Ca in Apocalipsa Hristos zice ca acela care nu e cu El merge impotriva Lui.
A „pedepsi” credinta heterodoxa cu nepasarea si cu impietrirea inimii ne face partasi ai raului, asta in mod clar.
Unul e Judecatorul, nu stam noi pe scaunul Lui – noi avem porunca de la El sa iubim.
Dumnezeu sa aibe mila de crestinii copti, sa le aduca pacea. Mila Lui e fara margine.
Cutremuratoare imaginile suferintei lor.
Rosu
13 October 2011@Toiu: exact ce am amintit si eu zilele astea. Coptii NU sunt monofiziti. Iar calitatea lor de crestini este evidenta. Ignoranta este de la cel rau, este izvor de rautati.
Respectul meu pentru text!
Rosu
13 October 2011Si oricum ar fi, orice fel de credinta ar avea, a fi macelariti pe strada este crunt si nu se poate tolera.
Vlad M.
13 October 2011„Au revenit teoretic” nu inseamna ca au revenit, mai ales ca atata vreme au existat „terminologii hristologice diferite si de interpretare” , respectiv „factori non-teologici” care pot fi gasite de altfel la radacina tuturor separarilor intre diferitele biserici crestine. Textul de pe site-ul patriarhiei ar putea foarte bine sa spuna ca asa cum exista biserici protestante, exista conform BOR si biserici ortodoxe. Oricum, toata discutia asta este pe langa subiect, daca stau si ma gandesc mai bine, fiind cauzata de un cuvant dintr-un titlul de articol care putea foarte bine sa lipseasca. Important era ca niste crestini, indiferent de numele si „pedigree”, sufereau si o anumita parte a site-urile crestine de la noi a ignorat subiectul ori l-a tratat cu dispret numai pentru ca „pedigree”-ul victimelor nu era pe placul lor.
Iti multumesc, Toiu, pentru comentariul echilibrat si foarte informativ, ca si tuturor celorlalti care au intervenit. Daca mai aflati ceva, dati de stire, nu prea am avut timp ca sa mai aflu cate ceva. Voi incerca sa revin mai tarziu cand sper ca am ceva mai mult timp de respirat.
P.S. Liv, genocid inseamna altceva. Nu se potriveste situatiei.
Costin A.
13 October 2011Toiu, excelent! Nu stiam ca aceasta informatie este si pe situl Patriarhiei. Am gasit si eu aici. Rosu a avut dreptate, nu sint monofiziti. Apartin Bisericii Ortodoxe Orientale. Daca am inteles corect, in privinta hristologiei s-a ajuns la un acord, urmeaza sa aiba continuarea discutiilor despre sinoadele 4-7.
si asta.
Costin A.
13 October 2011Am luat-o prin wikipedia, ca ca sa imi fac o idee generala:
si ca sa o luam extrem de simplist: sinodul 7 privind restabilirea cultului icoanelor, nu privea pe copti care din cite inteleg nici nu au trecut printr-o criza iconoclasta:
Sa inteleg ca ramin doar sinoadele 4, 5 si 6. Punctul central al sinodului 4 e condamnarea monofizismului si discutarea naturii fiintei lui Hristos, la care Biserica Ortodoxa Orientala (coptii) si Biserica Ortodoxa au ajuns la un acord inca din 1985 la Chambésy. Sinodele 5-6 imi par in mare parte o reafirmare a sinodului 4.
situl patriarhiei nu putea spune ce zici tu. Discutiile se poarta pentru unirea Bisericilor Ortodoxe. hai sa nu relativizam.
Costin A.
13 October 2011http://stiri.lacasuriortodoxe.ro/ are citeva stiri pe prima pagina dedicate coptilor.
lacasuriortodoxe.ro:
+ Ce spun aspirantii musulmani la presedintia Egiptului, despre violentele recente impotriva coptilor: DIVERSIONISM strain!
diversionism strain…
Carmen Ana
13 October 2011PUTETI CITI pe Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, DESPRE crestinii copti si (nu doar despre) ultimele evenimente
Costin A.
13 October 2011Multumim Carmen, am vazut si eu situl si sincer sa fiu, ma bucura sa vad ca exista si exemple pozitive.
Vlad M.
13 October 2011Nu relativizez nimic, Costine, tu incerci sa relativizezi peste 1000 de ani de diferende pentru ca recent s-a ajuns la niste acorduri si te agati de discutia asta cu o incapatanare demna de o cauza mai buna. Daca intr-adevar bisericile ortodoxe au ajuns la un punct comun, foarte bine, – desi eu vad ca au recunoscut ca lucreaza la apropiere nu ca s-au contopit – dar mai lasa fixatia asta ca numai despre natura crestinismului copt nu trebuia sa discutam zilele astea. N-ai si tu ce face, pe legea mea. Adica acolo mor oameni si tu bati campii cu cat de ortodocsi sunt sau nu, doar-doar mai provoci cateva discutii cu ‘fundamentalistii’ din blogosfera noastra. Altele sunt problemele noastre si subiectele sensibile inutile trebuie lasate deoparte. Conteaza ca sunt crestini. Pot sa fie si calvini, evanghelisti etc., chiar nu conteaza, intelegi? Let’s keep our eyes on the ball: persecutia crestinilor in cazul de fata si ignoranta rau intentionata a blogurilor crestine din Romania, nu reticenta in a trece peste niste diferente care dureaza de atata amar de vreme.
Si nu, teologia nu se face pe Wiki si este foarte complicata pentru ca se leaga de cuvinte, notiuni, sensuri, traduceri, limbi moarte.
Nea
13 October 2011Domnule, Toiu, şi ceilalţi:
Vă daţi seama ce aţi spus?
„S-a pus problema daca, coptii pot fi considerati crestini, si in consecinta reactiile pe care Bisericile crestine ( in special Biserica Ortodoxa si in subsidiar si cea Catolica si cele protestante) ar trebui sa le ia vis-a-vis de aceste crime.”
Deci bisericile creştine au nevoie să caute certificatul de botez sau, mai rău, doctrina, pentru a încropi o reacţie verbală în doi peri de condamnare a unor masacre colective???
Că nu le cere nimeni lui Plămădeală, Anania şi alţii să pună mâna pe toroipan sau pe pistol (deşi se zice că în tinereţe practicau cu plăcere şi sporturi extreme de tip pogrom, de dragul adrenalinei).
Vlad P.
13 October 2011@Nea,
Plămădeală și Anania ”practicau cu plăcere şi sporturi extreme de tip pogrom, de dragul adrenalinei”???
Și-l mai iei pe Toiu cu ”Vă daţi seama ce aţi spus?”
Sunt sătul de cum tratează unii dreptaci credința. Sunteți pe ILD, nu pe CriticArs (critică doar de amorul artei de a critica), acolo puteți liniștit cu toții, care simțiți nevoia, să croșetați fantasmagorii cât mai halucinante. Vă asigur că veți fi călduros îmbrățișați.
Toiu
13 October 2011@Nea,
Asa cum ati pus problema, sau mai bine spus asa cum se poate intelege dintr-o prima abordare a comentariului meu, aveti perfecta dreptate… In consecinta imi cer scuze pentru o exprimare greoaie care a dus la anumite confuzii in intelesul frazei. As vrea deci sa fiu mai explicit: nu m-am gandit „daca” Bisericile Crestine ar trebui sa ia atitudine ci „cum”. Imediat se pune problema: Bisericile Crestine ar trebui sa aiba reactii diferite (ca ton, intensitate a mesajului, insistenta, etc) pentru crime care vizeaza comunitati diferite? Eu cred ca da! De exemplu, pentru ca atunci cand sunt persecutate comunitatile crestine pur si simplu exista o adevarata tacere atat in mediile media cat si in cele politice. Aceste comunitati (mai ales in Africa) au o singura (potentiala) sustinere: Bisericile din lume libera.
Desigur trebuie condamnate orice crime. Si sunt condamnate! Indiferent daca sunt evrei, hindusi sau musulmani cei care sunt omorati!
O ultima remarca: incercarea mea de a demonstra apartenenta coptilor la crestinism a venit ca o reactie la indiferenta unor site-uri crestine la aceste crime, indiferenta datorata opiniei celor care administreaza aceste site-uri ca aceste comunitati nu merita compasiunea ( sau in fine, interesul nostru) pentru ca, vezi Doamne, nu ar apartine de lumea crestina. In nici un caz pentru a revendica un exclusivism!
Nea
13 October 2011Domnule Toiu, atunci suntem de acord. Sigur, intensitatea strigătului trebuie să fie mai mare când îţi este ucis un apropiat. Dar trebuie strigat oricând cineva e ucis în numele credinţei sau neamului lui.Şi sigur, copţii sunt apropiaţi.
Domnule Vlad P, nu sunt atoateştiutor, am citit multe acuzaţii grave la adresa celor doi (traseul, din păcate frecvent, de la legionărie la turnătorie securistă). Nu pot băga mâna în foc pentru cât de reale sunt. Am căuat pe google, am rămas tot nesigur, am dat şi la căutare imagini, să le văd chipurile. Cred că faptul că au fost închişi de comunişti nu îi absolvă de presupusele păcate dinainte sau de după.
Vlad P.
13 October 2011Nea,
Problema nu se pune în termenii aceștia: ”sunt sau nu atotștiutor”. Însă de aici și până la ””practicau cu plăcere şi sporturi extreme de tip pogrom, de dragul adrenalinei”, e cale extrem de lungă. Afirmații atât de nete chiar pot conduce la concluzia că cel care le emite este atotștiutor, sau măcar foarte stăpân pe subiect. Haideți să nu mai propagăm asemenea enormități. Îi și văd pe Plămădeală și pe Anania cu pistolul la cingătoare ???? în fruntea unui pluton pus pe pogromuri. Să ne păstrăm simțul proporțiilor.
Da, au fost simpatizanți ai unei idei naționaliste, ca majoritatea tineretului ce se opunea atunci Rusiei. Nu degeaba au înfundat pușcăriile. Atunci nu s-a recurs doar la o rezistență prin cultură. Nu mai era timp de compus. Căderea în extremismul criminal i-a situat, din păcate, în aceeași Casă a Morții cu cei care o aducea din ambele zări. Dar asta nu înseamnă să-i demonizăm în grup. Mulți dintre ei și-au dat seama că a vorbi despre Căpitan în poziție de drepți, iar despre Hristos, picior peste picior, era o înfundătură ideologică născută de către adevăratul Revoluționar: Lucifer.
Nea
13 October 2011Vlad, am spus: „deşi se zice”. Nu e chiar aşa tranşantă afirmaţia. M-am uitat pe pozele lor de acum, priveşte puţin la expresia lor de păstori spirituali.
Probabil că nu au umblat cu pistolul la brâu. Dacă tragi un foc cu pistolul, poţi ucide un om. Dacă predici de la tribună sau amvon trasul cu pistolul, poţi ucide doi: pe eventualul discipol care va trage şi pe victima aceluia.
Cel mai mult m-a mâhnit însă că, se pare, au trecut apoi în extrema cealaltă, sub comunism.
Vlad P.
13 October 2011Mda, cu ”deși, se zice/se aude/umblă vorba-n târg” încep delațiunile. Rețeta: se preiau din zbor niște aberații și se propagă fără discernământ. De unde scoți dom’le că ar fi predicat din amvon uciderea (”trasul cu pistolul”)? Pur și simplu nedemn.
Lavater ar fi mândru, discipoli studioși.
Vlad M.
13 October 2011Va propun sa incheiem discutia, nu are nici o legatura cu subiectul.
Stefan
13 October 2011Articol excelent.
Coptii sunt una din bisericile crestine cele mai vechi si au constituit quasi-totalitatea populatiei Egiptului pina la cucerirea musulmana.
Episcopii egipteni, si cei nord-africani in general, s-au numarat printre parintii bisericii; nu se poate imagina crestinismul fara contributia lor.
Aum numara 10% din populatia Egiptului, peste 10 milioane. Genocidul la care sunt supusi de fanaticii islamisti le pun in pericol supravietuirea comunitara si fizica. Precedentul genocidului contra armenienilor, ashurilor si caldeenilor savirsit de turci in timpul primulu razboi mondial trebuie sa fie un avertisment.
preot Matei Vulcanescu
13 October 2011Iata pozitia unui fost preot copt monofizit care a participat la dialogul dintre Biserica Ortodoxa si Bisericile Necalcedoniene, ca reprezentat al Bisericii Copte. Este un interviu in limba engleza, in trei parti.
https://www.youtube.com/watch?v=TfxcEeqGULI
https://www.youtube.com/watch?v=4TV8oLvw3EA
https://www.youtube.com/watch?v=mGfPuaLuVsY
Vlad M.
13 October 2011Si ce legatura are asta cu tema de fata? Esenta articolului este aici:
preot Matei Vulcanescu
13 October 2011Coptii sunt numiti crestini, ei folosesc numele lui Hristos, dar inteleg in mod gresit invatatura descoperita de Duhul Sfant despre Hristos. Respectam suferinta poporului copt, ne minunam de credinta lor si vedem ca Dumnezeu ii cheama prin aceasta suferinta la Adevar la acceptarea Sinodului IV Ecumenic, la Ortodoxia adevarata.
Sfântului Ciprian de Cartagina explică de ce este imposibilă mântuirea înafara Bisericii Ortodoxe : „asemenea oameni (cei născuţi în erezie), chiar dacă au fost ucişi în numele credinţei lor, nu-şi vor spăla nici cu sânge greşelile lor. Vina dezbinării e gravă, de neiertat, şi suferinţa n-o poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. (…) Nu pot rămâne cu Dumnezeu cei ce nu vor să fie uniți cu Biserica lui Dumnezeu. Chiar dacă vor arde pe rug sau vor fi daţi fiarelor sălbatice, aceea nu va fi coroana credinţei, ci pedeapsa trădării, şi nu sfârşitul glorios al celui cu virtute religioasă, ci moartea din disperare. Unul ca aceştia poate fi ucis, dar nu poate fi încoronat. Mărturiseşte că e creştin, ca şi diavolul care adesea minte că e Hristos, căci Însuşi Domnul ne atrage luarea-aminte şi zice: «Mulţi vor veni în numele Meu spunând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi vor înşela.» După cum el nu e Hristos, chiar dacă înşeală cu numele, la fel nu poate fi creştin cine nu rămâne în Evanghelia lui Hristos şi a adevăratei credinţe” [221; 444].
Sinodul de la Laodiceea a dat acest canon care se găseşte în Cârma Bisericii numită Pidalion : «Nici un creştin nu se cuvine să părăsească pe martirii lui Hristos şi să se ducă la pseudomartiri, adică la ai ereticilor sau la cei ce mai înainte au fost eretici; căci aceştia sunt străini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dânşii să fie anatema. »(Laodiceea canon 34)
linus
13 October 2011Nu intereseaza pe nimeni un sfant mai presus de Hristos. Hristos este Biserica, nu cutare sau cutare popa ori sfant. Asa cum ai zis, multi vor insela. Or cine inseala mai cu sarg, Hristos ori celalalt ? Asta e deja prostie crasa, si vad ca turmele urmeaza nespalati si fanatici din astia, etichetati drept sfinti.
Oricum vom vedea la vremea potrivita.