În urmă cu două săptămâni publicam povestea mercenarului rus „Ghivi”, vinovat de crime împotriva umanității în Estul Ucrainei. În continuare, articolul de mai jos își propunea inițial să analizeze modul în care propaganda rusă rescrie istoria vieții sângerosului mercenar ca  să facă din „Ghivi” (Mihail Tolstîh) un „Erou al Republicii Populare Donețk” și „martir”. Dar  pornind de la „Ghivi”, am ajuns la „Motorola” (Arsenii Pavlov), tovarășul lui întru crimă; iar de la „Motorola”, am ajuns la faimosul scriitor național-bolșevic rus, „ofițerul” Zahar Prilepin, care a înființat foarte recent un batalion de luptă în Estul Ucrainei. De la „ofițerul” Prilepin până la „gânditorul român” Vasile Ernu n-a mai fost decât un pas. 

„Ghivi”, un individ cu mutră tipică de caucazian, tuciuriu și cu privire abulică, este reprezentat în desenul din necrologul dedicat lui de RIA Novosti,  agenţie oficială a statului rus, drept o figură tipică pentru idealul rusesc de frumuseţe masculină şi de erou de afiş, fie cinematografic, fie de erou de război, ceea ce este totuna la ruşi. Nu seamănă deloc poza cu desenul, dar în mitologia războiului din Ucraina şi în memoria cititorilor ziarelor abonate la RIA Novosti, „Ghivi” va rămâne cu imaginea din desen.

Tehnicile propagandistice sunt şi altele în desen, în afară de înfrumusețarea gibonului. Singurele zone color sunt ecusonul de pe mâna dreaptă, cu steagul şi stema „Republicii Populare Doneţk” şi panglica Sf. Gheorghe, simbolul imperialismului rusesc. În fostele state sovietice, panglica e denumită „Gândacul de Colorado”, din cauza alternanței benzilor de culoare neagră şi galbenă.

Petele de culoare pe imagini alb-negru sunt un vechi truc al propagandei vizuale sovietice, folosit şi de „portretistul” lui Ghivi de la RIA Novosti. Un exemplu celebru este filmul „Crucişătorul Potemkin”, despre răscoala marinarilor bolşevizaţi de pe această navă, în cursul revoluţiei ruse de la 1905. Filmul este mut, fiind produs în 1925, şi , evident, alb-negru. Cu o singură excepție: steagul roşu bolşevic care flutura pe catargul crucişătorului. Pe vremea aceea nu existau pelicule color şi astfel realizatorii filmului au pictat steagul cu roşu pe peliculă, cadru cu cadru. A fost ceva foarte revoluţionar şi imaginativ pentru vremea respectivă.

„Eu am batalionul meu”: Cum a luptat şi a murit Ghivi

Zahar Vinogradov, comentator RIA Novosti

„În dimineaţa zilei de 8 februarie ca rezultat al unei explozii produse la biroul său de la batalionul „Somalia” a murit Eroul Republicii Populare Doneţk, colonelul Mihail Tolstîh, denumit şi „Ghivi” (n.n. titulatura de „Erou al RPD” este calchiată după cel mai înalt ordin sovietic, „Erou al URSS”. Potrivit investigatorilor gradul de colonel al fostului paznic de supermarket este o fabulaţie).

Potrivit investigatorilor, explozia s-a declanșat ca rezultat al lovirii ferestrei biroului său cu un proiectil lansat dintr-un lansator de grenade „Shmel”. Decedatul  Ghivi nu era doar colegul, ci şi prietenul apropiat şi camaradul de arme al lui „Motorola”. Amândoi au fost colonei, ambii au căzut ca urmare a actelor teroriste”.

În continuare, autorul recunoaşte că „Motorola” şi „Ghivi” nu erau chiar colonei, şi nici măcar militari de carieră, dar şi-ar fi câştigat gradele „în condiţii reale de luptă pe teren”, datorită dibăciei lor şi bărbăţiei manifestate în luptă.

Russian platoon leader Arsen Pavlov, call sign “Motorola”, during Victory Day parade marking the 71st anniversary of the victory over Nazi Germany in World War 2, in Donetsk, Ukraine, May 9, 2016. REUTERS/Alexander Ermochenko 

Ideea principală din articolul propagandistic este că asasinarea lui „Motorola” şi a lui „Ghivi” ar fi fost acte teroriste de care ar fi vinovată Ucraina.  Reamintim că „Motorola” a sărit în aer pe când se afla în liftul din propria locuinţă, iar „Ghivi”, potrivit declaraţiilor date de fostul său subordonat, „Francezul”, pentru publicaţia rusă „Novaia Gazeta”, ar fi fost ucis de către proprii săi subordonați din batalionul „Somalia”, care au tras asupra biroului său cu lansatorul de rachete ca răzbunare pentru că acesta, după ce s-a împuşcat în picior de frică, pentru a părăsi locul bătăliei, a încercat apoi să dirijeze focul artileriei către oamenii săi, pentru ca să nu divulge că „Ghivi” s-a automutilat din laşitate şi i-a părăsit pe câmpul de luptă.

Cu toate acestea, RIA Novosti, agenţia oficială a Guvernului Rusiei şi una dintre cele mai mari din lume, pretinde cu seninătate în articolul menţionat că ucrainenii au comis cele două acte teroriste, asasinarea lui „Motorola” şi a lui „Ghivi” pentru a sabota reglementarea prin mijloace paşnice şi diplomatice a războiului din Estul Ucrainei. Astfel, „Motorola” ar fi fost ucis în septebrie 2016, la o lună după vizita la Kiev a miniştrilor de Eterne german şi francez, Franz-Walter Steinmeier şi Jean-Marc Ayrault la Kiev, care erau pe punctul să rezolve paşnic conflictul. Astfel, „actul terorist” al asasinării lui „Motorola” ar fi dus la „zădărnicirea Planului Steinmeier”. „Ghivi” este eternizat şi el în istorie de către RIA Novosti, cam ca Franz-Ferdinand, prinţul moştenitor al Austro-Ungariei, asasinat la Sarajevo în 1914.  Chipurile, SUA ar fi venit cu o nouă iniţiativă de pace,  zădărnicită şi aceasta de către Ucraina prin actul terorist al asasinării lui „Ghivi”. RIA Novosti crede că nu este nicio coincidenţă între  convorbirea telefonică dintre preşedinţii Donald Trump şi Petro Poroşenko din 4.02.2017 şi faptul că pe 8.02.2017 „Ghivi” a fost asasinat. Propagandistul de la RIA Novosti pretinde că preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, ar fi dat ordinul de asasinare a lui „Ghivi” chiar după ce a pus telefonul în furcă, după convorbirea cu Donald Trump.

RIA Novosti nu se oboseşte să explice cum ar fi putut împiedica moartea celor doi mercenari „Planul Steinmeier” sau presupusa iniţiativă a lui Donald Trump, dar aceasta este esenţa propagandei, nu este raţională şi nu trebuie dovedită. În shimb, după un celebru dicton, cu cât o minciună este mai gogonată, cu atât este mai uşor să fie crezută.

Menţionăm că rebelii şi mercenarii ruşi, pe lângă cruzimea, brutalitatea şi lipsa de scrupule, au şi o latură telenovelistică. Dacă batalionul lui „Ghivi” se numea „Somalia”, nume dat ca urmare a admiraţiei lui „Ghivi” pentru piraţii somalezi, unitatea lui „Motorola” se numea „Sparta”, pentru că acesta era mare fan al filmului american „300”, distribuit şi în România cu titlul „300 – Eroii de la Termopile”, o fantezie despre rezistenţa spartanilor împotriva Imperiului Persan. Cam aceasta este glorioasa tradiție militară rusă recuperată de Vladimir Putin, care pretinde continuitatea de la generalii ruși Suvorov-Kutuzov-Jukov-Konev, din secolele XVIII-XX. De fapt e un kitsch „globalist”, o subcultură de care tot Moscova pretinde ca ar apăra umanitatea.

„Motorola”, spre deosebire de „Ghivi”, era un bandit şi un mercenar cu ceva mai multă experienţă militară. Se numea de fapt Arsenii Pavlov, născut în 1983 la Uhta, Republica Komi, în Siberia Occidentală. Aceasta nu l-a împiedicat să vină în tocmai Ucraina pentru a-şi apăra „glia strămoşească” împotriva invadatorilor ucraineni.  „Motorola” a făcut trei ani de armată la puşcaşii marini, după care încă un an şi jumătate a participat la „operaţiuni antiteroriste în Cecenia”. Eliberat din armată, a încercat să înveţe diferite meserii, făcând cursuri de pompier sau de cioplitor în marmură. Un ins fără niciun căpătâi. Declanşarea războiului din Ucraina l-a prins lucrând la o spălătorie auto.

Pentru că lumea este mică şi marile spirite se întâlnesc întotdeauna, Vasile Ernu, marxistul din România e îndoliat. „Motorola” era prietenul lui Zahar Prilepin, la rândul său un mare prieten al lui Vasile Ernu. Pentru publicul din România, Ernu îl prezenta pe scriitorul naţional-bolşevic Zahar Prilepin drept un spirit liber şi nonconformist. Aiurea. Prilepin este propagandist înregimentat la „Russia Today”, oficina mondială de propagandă a Kremlinului. Pentru RT, Prilepin a scris articolul „Scrisoarea întâia. Motorola acasă”, închinat lui Arsenii Pavlov alias Motorola, în forma unui reportaj la „erou” acasă.

În centrul imaginii (de la București, 2009), bolşevicii Zahar Prilepin şi Vasile Ernu, prietenii răposatului bandit Motorola, la București. Condoleanţe, Vasile!

Într-un articol publicat pe 2 noiembrie 2009, Costi Rogozanu, de obicei veninos și agresiv, a devenit feciorelnic și melancolic recomandându-l cititorilor pe Zahar Prilepin:

Vineri am stat de vorbă cu trei ruşi brici, ultrainteligenţi, cu un simţ al umorului dărîmător: Zahar Prilepin, Mihail Kotomin (Misha), Alexander Ivanov (Sasha). S-au certat în fiecare seară din motive literare, ba din cauza lui Marquez, ba din cauza unui autor sovietic de război. Şi am putut vedea ce înseamnă să te exprimi liber, fără complexe, intelectual rus fiind. Citiţi că merită. E altceva decît discursul intelectual ştiut. (…) Vasile Ernu a fost şi el prezent, m-a ajutat să discut cu Zahar care nu ştia sau n-avea chef să vorbească în engleză.

„Zahar e radicalul, jurnalistul, tipul cu formulări scurte şi percutante mereu în buzunar”, scria Rogozanu, adăugând că Zahar fusese invitat la Festivalul Internaţional de Literatură din Bucureşti de la Muzeul Ţăranului Român, din 2009.

Un an mai târziu, în 2010, Prilepin i-a cerut demisia lui Vladimir Putin. Dar după ce Rusia a anexat Crimeea în 2014, Prilepin a devenit un înfocat susținător al lui Putin. Nu doar în scris.

Mai jos, Prilepin semnează un autograf pentru fanul lui, „Motorola”, în Donețk:

Pe 13 februarie 2017, Zahar Prilepin anunța într-un interviu pentru Komsomolskaya Pravda, comentat de The Moscow Times că a format un batalion de luptă în „Republica Populară Donețk”. „Nu literatura este motivul pentru care sunt aici”, spunea Zahar Prilepin în urmă cu două săptămâni, „divizia a fost creată la inițiativa mea”.

Întrebat dacă statutul lui de scriitor nu este cumva compromis de faptul că a devenit luptător, Prilepin răspunde că „Sunt un ofițer, aici nu mă consider un scriitor”, relateaza The Moscow Times.

Many famous writers fought in World War Two, Prilepin continued: “All of these amazing comrades like [Soviet writers] Konstantin Simonov and Yevgeny Dolmatovsky. They all wrote. They all carried arms. They all had ranks.”

Imagini cu Zahar Prilepin și batalionul lui, februarie 2017:

În caz că am uitat să vă arătăm imaginea asta din București, din 2009 (detalii):

Zahar Prilepin a mai fost la București cel puțin în 2012, 2013 și 2014 (când a dat un interviu la Radio România) .

Prilepin nu este singurul „eliberator” rus cu care Vasile Ernu, de pe Lista lui Dughin, a avut contacte repetate – citiți acest articol despre prietenii lui dughiniști care în 2014 pregăteau o lovitură de stat în Republica Moldova.

autori: George Dumitru și Costin Andrieș