Postarea anterioară a provocat o reacţie ştürmeristică. În traducere, furtunos pompieristică. Machiavellian, un lăcrimos tăios, mă apostrofează peste gard:

1. Prima mostra de polutie nocturna: Radu Iliescu si Ioana sunt nazisti, “clone dambovitane” a lui Julius Streicher. De ce? Fiindca asa zice emil, doar nu va trebuiau si argumente.

Te îmbeţi cu apă rece. Nu am spus că sînteţi nazişti. Mai aveţi de muncă. Sînteţi doar nişte epigoni nazişti. Iar în ce priveşte argumentele, cască bine ochii. În poluţia nocturnă care îţi dă de furcă – aşa păţeşti cînd eşti permanent cu ochii în lacrimi – te faci că nu vezi cele două caricaturi din articol. Una bucată din Palestina Lacrimosa şi una bucată din Der Stürmer. Foarte similare în execuţie şi identice în mesaj. Singura diferenţă constă în lipsa păianjenului malefic iudaic, dar în amîndouă este afirmată existenţa unui lagăr de concentrare în care umanitatea (palestinienii) este (sînt) ţinută (ţinuţi) ostatică (ostatici) şi ucisă (ucişi) de evreime (Israel). Este interesantă şi alternanţa simetrică a planurilor abstract-concret. În caricatura din Der Stürmer evreimea este concret şi explicit portretizată; în cea afişată de Ştürmerul dîmboviţean evreimea este abstractizată sub forma Israelului. În Der Stürmer locaţia este uşor abstractă – evreimea îşi ţese pînza distrugătoare peste tot – dar în Ştürmerul dîmboviţean locaţia este nominalizată – Gaza, unde palestinienii prizonieri sînt subiectul unui Holocaust impus de statul Israel. Am juxtapus cele doua imagini deoarece sînt perfect complementare. Unglück-ul (beleaua, blestemul) lui Streicher este concret în expunerea naturii blestemului – evreimea – si universalist în localizare – peste tot. Unglück-ul lui Iliescu & comp este abstractizat în natura sa – Israel – şi cît se poate de concret în localizare. Diferenţa dintre Der Stürmer şi Palestina Lacrimosa este doar una de perspectivă a decorului şi de audienţă. Iliescu & comp nu fac altceva decît să pună în scenă aceeaşi piesă a maestrului Streicher, adaptată pentru un public actual.

Desigur, nu e vorba doar de confluenţa dintre două caricaturi. Ar putea fi o coincidenţă accidentală şi nefericită. Alăturată însă principiilor care excită constant glandele umede ale Palestinei lacrimogene — Israel este un stat nazist, Israel perpetuează un Holocaust pe invers, Israel este un stat de tip apartheid, sionismul este echivalent cu nazismul — această “coincidenţă” capătă valoare de exemplu. Pentru Streicher “evreii sînt un blestem” – pentru Iliescu & comp “Israel este un blestem”.

Întimplarea face că Israel e plin de evrei. Tot întîmplarea face că 1 milion din cele 6 de cetăţeni israelieni sînt arabi palestinieni. Ca cetăţeni israelieni, sînt şi ei nazişti, holocaustişti, promotori ai apartheidului israelian? Evident că nu. Aceşti cetăţeni israelieni sînt excluşi. Cînd Iliescu & comp tună şi fulgeră împotriva “nazismului israelian”, autorul acestui “nazism” trebuie să vi-l închipuiţi sub forma păianjenului evreu popularizat de Streicher. Puţin discernămînt… bitte schön! O fi Israel Satana Mică, dar drăcuşorii dinăuntru sînt evreii. Ceilalţi israelineni sînt prizonieri fără voie. Cu drept de vot, cu partide politice anti-israeliene, cu reprezentanţi în parlament, studiind liber în universităţi şi devenind medici, ingineri, avocaţi… şi în general exterminaţi sistematic de statul Israel.

Oh, dar Gaza, ce ne facem cu oprimaţii din Gaza şi din Fatahstan? Suferinţa lor este din păcate produsul fraţilor arabi care în 1948 au refuzat să accepte crearea unui stat palestinian. Bine, naraţiunea oficială spune că Siria, Egipt, Iordania şi Irak s-au opus creării unui stat evreu. Varianta oficială este corectă: pe arabi nu îi interesează crearea unui stat arab palestinian, îi interesează exclusiv distrugerea Israelului.

Care e plin de israelieni. Dar nu vă faceţi griji. Nu toţi israelienii vor fi exterminaţi. Doar unii.

Pedalînd în trecut am ajuns şi la subiectul spinos al creării statului Israel. Pe scurt.
Israel este un stat creat prin colonizare pe faţă, paşnică şi legală. Cînd spun “pe faţă” înseamnă că nu a fost o conspiraţie. Theodor Herzl şi ceilalţi sionişti nu şi-au ascuns intenţiile de a crea un stat prin cumpărarea de pămînt în matricea geografică a iudaismului, adică acolo unde civilizaţia iudaică s-a stabilit şi dezvoltat cu mult înaintea invaziei islamice. Colonizare paşnică şi legală: între 1870 (aproximativ) şi anul parafării oficiale a statului Israel de către ONU, sioniştii au cumpărat pămînt de la proprietari arabi. Aceste teritorii acumulate treptat nu au fost furate sau cucerite. Statul Israel nu s-a format prin invazie militară, escrocherie sau furt. Arabii au vîndut pămîntul pe care s-au stabilit imigranţi evrei din Europa. Aceşti imigranţi au realizat în timp toate instituţiile care definesc un stat: o limbă comună, o administraţie civilă, o forţă poliţienească şi militară, un sistem educaţional, o economie, un sistem politic de inspiraţie occidentală şi, mai ales, au revitalizat cultura iudaică, punînd-o la temelia construcţiei numite statul Israel.

Desigur, acest parcurs nu a fost lipsit de conflict, fie cu arabii sau cu puterea colonială britanică, sau de vărsare de sînge. Nici un stat nu se naşte imaculat. Problema este dacă Israel s-a născut legitim.

Da.

Mergînd şi mai în trecut, acolo unde o iei razna complet:

Alta mostra de inteligenta: “în cele din urmă evreii au întemeiat un stat propriu în matricea geografică a iudaismului, pe un teritoriu evreu cu mult înainte de invazia islamică.” Auzi, evreii au “intemeiat un stat”, “matricea geografica a iudaismului”, “invazia islamica”, termeni grei si plini de substanta. Pe scurt, e o argumentare furibunda (din nou pseudopsihotica) a unui “drept istoric”. De parca pe evrei i-a pus cineva in Israel (probabil Iahveh) candva in negura timpului si ei nu au luat teritoriul cu sabia-n mana de la filistini, fenicieni, caanieni, hititi, samd. Da, auzi fratioru emil, daca tot vorbim de “cu mult inainte de”, n-ar trebui ca americanii sa se intoarca in Europa, ca-s acolo de numa’ 500 de ani, iar indienii sunt jde mii? Si, chiar mai mult, n-ar trebui ca noi toti astia iuropeni sa ne intoarcem la Urali si sa cedam teritoriul pre-indoeuropenilor? Nu? Da di ce nu, ca-i “drept istoric”!

Da, au luat teritoriul cu sabia în mînă de la cei dinaintea lor. Toţi avem strămoşi care au luat teritoriul cu sabia în mînă de la alţii. Inclusiv musulmanii, care au luat cu sabia în mînă tot teritoriul dintre deşertul lor originar şi extremitatea nord-vestică a Africii, urcînd puţin şi peste Mediterana pînă în măruntaiele Franţei. Unde au luat un ciocan zdravăn peste bot de la Charles Martel şi au trebuit să se mulţumească doar cu Al-Andalus. Să nu uităm nici India, unde iubiţii tăi cu semilună au măcelărit timp de trei secole. Cu toate acestea, realitatea istorică are prioritate. Este prea veche şi adînc înrădăcinată pentru a mai putea fi contestată. Nu numai realitatea istorică a islamului, dar şi cea istoric-geografică a iudaismului. Faptul că a doua ocupă un petec din oceanul revendicat de islam nu înseamnă că acest petec este uzurpat de evrei. Înseamnă doar că evreii au avut curajul şi tenacitatea extraordinare de a recupera ceea ce a fost al lor dinaintea apariţiei imperiale a unor stăpîni ulteriori. Pentru acest lucru evreii sînt de admirat şi de plîns. S-au găsit să reconstruiască vechea lor casă într-un timp cînd lumea se obişnuise demult cu ideea că evreii nu au nicio casă.

Cîteva rînduri despre acest pasaj:

Ei, ce sa faci, aparentele inseala, si se pare ca emil nu poate sa doarma noaptea din cauza a ce cumpara sau nu cumpara altii.
Nu cred ca merita mentionat faptul ca intr-o piata “libera”, pe care o sustine si baiatul nostru, ai dreptul sa cumperi ce vor muschii tai. Nu ma intrebati de ce fiindca raspunsul e la mintea cocosului si reiese din definitia cuvantului “liber”. De asemenea, intr-o piata libera singurul boicot justificat este cel pe care il aplica Ioana, fiindca nu incalca principiul nonagresiunii.

Muşchii tăi e stăpînii tăi. Să te ţină bicepşii şi să cumperi sau să nu cumperi ce vrei matale. De fapt, dacă nu te superi că fac apel la muşchiul dumitale cranian, unde am spus că nu ai dreptul să boicotezi pe cine vrei matale?

Păcatul meu este că nu am lămurit cum se cuvine următorul lucru. A sosit timpul să vă ştergeţi lacrimile, să vă îndreptaţi de şale şi să deveniţi consecvenţi. Cu alte cuvinte, să faceţi în concret ceea ce suspinaţi în virtual.

Pe cînd un boicot real, ca frăţiorii voştri din Franţa? Vă e jenă să intraţi încolonaţi în primul Carrefour din drum şi să cereţi politicos dar ferm – “Mîinile sus – jos cu jidanii de pe rafturi!”? Un singur lucru vă rog: nu faceţi de ruşine mişcarea “conservatoare” şi plătiţi la ieşire pentru mărfurile confiscate. Chiar aşa, ce mama sionismului aşteptaţi? Aveţi sute, mii de gură-cască care abia aşteaptă să fie organizaţi şi puşi la treabă. Numai gura e de voi? Acţiune, copii! Boicotaţi, ieşiţi la demonstraţie în faţa ambasadei “entităţii sioniste”, faceţi un cenaclu, un schimb de experienţă (şi misticism) cu martiri certificaţi de Hamas, vindeţi tricouri cu zvastica imprimată peste steaua lui David şi donaţi banii la organizaţii caritabile care se ocupă de eliberarea Palestinei… sînt atîtea lucruri de făcut.

Julius Streicher nu a omorît pe nimeni cu mîinile lui, nici măcar un evreu. A publicat o revistă şi atîta tot.

P.S.
Der Stürmer ieri şi azi (3)

Print Friendly, PDF & Email
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentFuria şi Mândria
Articolul următorGabriela Creţu faţă cu democraţia liberală
Emil Borcean
În 1985 am absolvit facultatea de geologie din București. După trei ani de stagiatură la mina de cărbune din Anina, în Banat, am renunțat la geologie și am învățat să fiu programator software. Am plecat din România în 1990, toamna. Am trăit patru ani în Anglia, 19 ani în Canada și aproape doi ani în Germania. M-am întors nu demult în țară. În 2007 am creat blogul Patrupedbun.net, care în 2010 a fuzionat cu blogul Dreapta.net. Din această fuziune s-a născut ILD.

4 COMENTARII

  1. Tov. Machiavellian a nadusit ca sa fie sarcastic dar se vede ca nu se pricepe decat la generarea anumitor feluri de fluide. Pasiunea istoriei trebuie s-o lase celor care au capacitatea de a o intelege si interpreta. Platon si Aristotel nu erau uitati in Imperiul Roman din Rasarit cu capitala la Constantinopole. Turcii islamisti au distrus crestinatatea bizantina si tot ce depindea de ea.

  2. Francesco, ipochimenul asta este o insulta adusa lui Machiavelli. Pacat ca nu-si stie locul, dar nu e de mirare, doar graviteaza in jurul lacrimilor iliesciene si a pasiunii arzatoare pentru Islam de care este cuprins dhimmi-ul sef de la Lacrima. Grupul asta s-ar face frate si cu dracu’ daca ar putea sa rada de pe fata pamantului Israelul. Daca i-ai lua la bani marunti, cu greu ar putea iesi din tarcul “evreii si neoconii sunt de vina pentru toate relele de pe lumea asta”. NU vezi ca singura problema a Orientului este Israelul? Iar in occident, singurii care merita luati in vizor sunt “neoconii”* (aceasta viziune deformata asupra lumii in care “neoconii” sunt un bau-bau care lucreaza neincetat la distrugerea a tot ceea ce exista este specifica stangistilor). Ai zice ca lucreaza toti pentru Altermedia.

    Probabil idiotul socialist de Obama si politica sa sinucigasa sunt pe placul acestor “dreptaci” cu heirupisme de mai 1968. Se falesc ca ar fi anti-stangisti, dar au o retorica demna de ratatii aia care s-au dus la Koln sa protesteze impotriva conferintei anti-islamizare. Auzi la tov. Machiavellian, cate au facut musulmanii pentru Europa! 😆

  3. Phosphoros

    Costin … nu ai observat niciodata pana acum fetisurile politice ale stimatului tau coleg tov. Imperialist? El este cazul clinic cel mai frapant. Paranoia, discurs fervent si bine asezonat cu semidoctism. In plus, vad ca toti folositi atitudinea stalinista conform careia “cine nu-i cu noi, e impotriva noastra”. Stimatul tov. Imperialist are mereu impresia ca daca nu esti de acord cu el si delirurile-i neocon-trotskiste trebuie neaparat sa fii din generatia 68.

    Si stii ce e cel mai amuzant? Atitudinea voastra uber-ofensiva si sarja pseudo-ideatica profesata imi aduc aminte tocmai de fundamentalistii islamici. Ciudat mimetism …

    Mie mi se pare ridicol ca tocmai un benoist face pe purisul ideologic, cu atat mai mult cu cat pana si “neocontrotkistii” erau in stare sa priceapa ceea ce eroul benoist al lui Phosphoros nu a reusit sa cuprinda: in Razboiul Rece, personajul negativ era Uniunea Sovietica si oricat de putin iti place America, nu poti compara humburgerii din Brooklyn cu servitul in armata sovietica (ceea ce Benoist a facut). Lasandu-l la o parte anti-imperialistul 1968ist Alain de Benoist, i-as reaminti lui Phosphoros ca domnia sa a inceput totul porcaindu-ne pe la el pe acasa si prin vecini; inainte de atacul sau gratuit nu aveam nimic de impartit, dar unii simteau nevoia sa isi arate dispretul pentru “neoconi” dupa ce tocmai ne facusera “neoconi” aici, “acasa”.

    Ca o ultima mentiune, nu i-am acuzat pe toti cei care scriu la Arche ca ar avea ceva de impartit cu evreii, doar am observat ca din 7 membri ai echipei, 4 (majoritatea) au un dinte impotriva Israelul: Radu Iliescu, Phosphoros, Ioana si acel Lucian V.

    Machiavellian

    Ba, mai mult, to’arasu’ Imperialistu zice ca sunt pro-Obama. La asta am ras doua minute.

    Greu cu cititul, tov. Machiavellian. Greu. Matale ai trecut prin scoala?

    Probabil idiotul socialist de Obama si politica sa sinucigasa sunt pe placul acestor “dreptaci” cu heirupisme de mai 1968.

    Si, din pacate pentru voi, tin sa va anunt ca mai degraba exhibati voi convingeri colectiviste: nu aveti capacitatea sa nuantati si sa priviti individual problemele si oamenii. Daca unul a sarit cu o bomba undeva nu inseamna ca sunt toti cei de etnia aia sunt vinovati. La fel cum nici daca Mossad-ul a asasinat un marocan nevinovat in Norvegia nu e vina lui Avi Goldberg din Haifa.

    Daca un musulman sare in aer cu bomba in Irak, e o intamplare. Daca sar 100 de musulmani in 100 de atentate in Irak, incepi sa pui niste intrebari. In schimb, daca se arunca/ arunca in aer in Irak, in Pakistan, in Algeria, in Afghanistan, in Israel, in India, in Indonezia, in Spania, in Anglia etc. sau iau ostateci pe care ii decapiteaza in numele lui Allah (Irak, Indonezia, Thailanda etc.) e clar ca problema ceva mai serioasa decat pare la prima vedere, ceea ce inseamna ca nu poti privi relaxat islamizarea Occidentului.

    Si cum se impaca acel „La fel cum nici daca Mossad-ul a asasinat un marocan nevinovat in Norvegia nu e vina lui Avi Goldberg din Haifa” cu „Boicotati Israelul” & „Injurati Israelul”? Ce vina are Avi Goldberg din Haifa ca Mossadul a asasinat un marocan nevinovat?

    Critica politicilor statului X nu denunta “x-ofobie”. Aaaa, inca un lucru tipic colectivist: toti cei care nu-s cu noi, sunt impotriva noastra. V-ati gasit si voi dusmanul de clasa: “antisemiti”, “islamisti”, “nazisti”. Evident, prin faptul ca v-am criticat am fost incadrat deja in cateva categorii de genul (aia cu stangisti a fost cea mai savuroasa).

    Injuratul Israelului nu este ceea ce eu as numi critica a politicilor. Daca maestrul Machiavellian crede ca injuratul e critica, atunci ii propun o idee de articol.

    1. Injurati-l pe Machiavellian.
    2. etc.
    4. Injurati-l pe Machiavellian

    Are vreo problema cu randurile mele nevinovate? Daca n-are, pot sa vin cu alt exemplu, doar-doar o pricepe: inlocuiesc fiecare “Injurati-l pe Machiavellian” de mai sus cu o injuratura sanatoasa. Tot nu are nici o problema?

    In ceea ce priveste “stangismul” atat de amuzant pentru to’ar’su’ machiavellian, il asigur ca nu e atat de haios. Ii recomand sa dea o raita pe site0urile stangiste Daily Kos, diferitele sucursale Indymedia, aiurelile Antifa. Va fi socat sa vada cat de asemanator este discursul Daily Kos – Indymedia – Antifa cu ce profereaza domniile lor in critica lor “constructiva” a Statelor Unite si a Israelului. Si Kos Kidz au o problema cu “neoconii” care conduc lumea din umbra precum iudeomasoneria pe vremuri; si Indymedia denunta apartheidul Israelian si varsa lacrimi pentru Hamastan si Fatahstina; si Antifa denunta pe cei care nu reusesc sa aprecieze Islamul la adevarata sa valoare.

    Cine e adevaratul stangist, tov. Machiavellian?

  4. Machiavellian

    Nici nu trebuie sa caut mult in “carul cu fan”, e de ajuns sa citez categoria “Religia pacii” – e clar ca toata religia este una razboinica, indubitabil, deci o noua generalizare.

    Nu inteleg ce are tov. Machiavellian cu Islamul, “Religia Pacii”. Nu stie ca Islamul e pacea personificata?

    Il mai pot cita si pe Imperialistu’ cu a lui “Probabil idiotul socialist de Obama si politica sa sinucigasa sunt pe placul acestor “dreptaci” cu heirupisme de mai 1968″. Este clar ca din aceasta “presupunere” rezulta indubitabil ca sunt nu un sustinator al lui Obama si ca n-am nimic de-a face cu “Revolutia sexuala” sau alte neosocialisme alte secolului trecut. Recunosc ca trebuie sa-mi cer scuze pentru ca nu mi-am dat seama ca Imperialistu de fapt ma exonera de orice acuzatii pe care le-as fi putut primi in acest sens!

    Unii oameni nu reusesc sa inteleaga, din diverse motive, cel mai adesea pentru ca nu vor. Acum, nu stiu daca tov. Machiavellian este un caz de reavointa sau unul mai degraba de ordin medical, situatie in care domnia sa incearca, dar nu reuseste sa priceapa. Sunt un tip de treaba, asa ca voi incerca sa il lamuresc definitv. Am inceput prin a-i atrage atentia ca nu sunt sigur cu privire la opinia pe care o are fata de Obama. Acum continui. A te bucura de politica americana a tov. Obama nu te face obamist. Hamas nu este o grupare obamista, Rusia nu este obamista, guvernul de la Teheran nu este obamist, dar atat Hamas, cat Rusia si Ahmadinejad & Co. s-au bucurat de victoria lui Obama. Prin urmare, si unii si altii savureaza, din motive diferite, fiecare prostie pe care o face tov. Obama pentru ca Obama este un idiot util. In acest sens, am scris ca probabil place tov. Machiavellian. Sper ca de data aceasta a priceput.

    A da, si comparatia antifa-indimedya + machiavellian = love e inca o dovada a faptului ca as fi de dreapta. Scuze din nou!

    “Spirite de gluma”? De fapt, (Kos + Indymedia + Antifa) + Machiavellian = love => Machiavellian <> dreapta.

    P.S. Frumoasa lista aia. “DOm’le, asta e evreu si injura Israelul”. Asa, si ce? Putem gasi o sumedenie de americani care urasc din toti rarunchii America; ba chiar putem gasi foarte multi romani care or sa injure Romania, asa ca nu vad valoarea acestui argument.

    P.P.S. Voi de kapo ati auzit? :mrgreen:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here