Der Stürmer a fost o publicaţie nazistă editată de Julius Streicher, din 1923 pînă la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial. Publicat într-un format de tabloid şi adresat omului de rînd, Der Stürmer a fost unul din cele mai eficiente instrumente de propagandă anti-evreiască ale celui de-al treilea Reich. Sloganul de pe frontispiciu declama “Die Juden sind unser Unglück!” – “Evreii sînt beleaua noastră!” Şi cel puţin pentru Julius Streicher, aşa a fost. Tribunalul de la Nurnberg l-a găsit responsabil pentru crearea şi întreţinerea în cultura populară germană a unui cult al urii care a contribuit în mod direct la realizarea Holocaustului. Şi aşa, Julius Streicher a fost spînzurat.

Asta nu înseamnă însă că Streicher a murit sau că Der Stürmer şi-a încetat apariţia. “Jeana n-a murităăă, Jeana se transformăăă…” era refrenul dintr-o manea în circulaţie prin anii ’80, pe vremea cînd termenul de manea nu fusese inventat. Altceva era însă deja inventat la acel moment şi a devenit între timp un şlagăr favorit al publicului progresist liber-schimbist. Resurecţia lui Streicher a avut loc prin transformarea îngropatului “Die Juden sind unser Unglück!” în “Israel ist unser Unglück!” – Israel este beleaua noastră! Aşa, da! Evreii “face şi drege” devenise cam străveziu, dar sub bagheta măiastră a KGB a fost compusă în anii 60 opereta “Israel face şi drege”, cu Arafat-buze-senzuale în rol de prim-solist şi un cor influent de răspîndaci din mediile diplomatice, academice şi jurnalistice.

Noua partitură e simplă şi ingenioasă. Este vorba de o dublă răsturnare. De la personal la abstract prin substituţia evreilor cu Israelul şi de la victimă la torţionar prin substituţia evreilor cu arabii palestinieni. Hocus-pocus şi sionismul a devenit nazism, iar ura milenară a arabilor faţă de evrei a devenit demnă de compasiune deoarece s-a dovedit în final impotentă: în cele din urmă evreii au întemeiat un stat propriu în matricea geografică a iudaismului, pe un teritoriu evreu cu mult înainte de invazia islamică.

În acest context, Streicher este multiplicat în prezent de nenumărate clone, iar pseudonimul lui din România este Radu Iliescu. Der Stürmer dîmboviţean se numeşte, cu o doză de sentimentalism manelist ridicol dar bine calculată pentru gusturile autohtone, Palestina lacrima mea. Sau lacrima lui Streicher. Şi ce plînge Iliescu-Streicher mai recent? Că doar a fost ziua internaţională a Holocaustului şi deh, ocazia nu trebuie pierdută.


holocaust_remembrance_day_by_latuff

Poate mi se pare doar mie, dar originalul lui Streicher din Der Stürmer bate la fund fantezia din lacrimile lui Iliescu.


sturm05

Ce să-i faci, epigonii nu se ridică la nivelul maestrului. Margareta Pîslaru ştie de ce şi are un sfat înţelept.

Nu mai plânge baby

Ioana de la porţile Orientului, ştürmeriţa mistică revenită la viaţă după un an nu prea concludent de boicot anti-israelian, are un program de acţiune clar şi simplu (kristall ca nachtu):

Apoi, ca să nu vă plictisiți, puteți să:

1. Înjurați Israelul.

2. Citiți ce am mai scris eu inteligent aici, aici și aici.

3. Așteptați cu nerăbdare o traducere dedicată special deștepților care nu pot dormi noaptea pentru că eu fumez în baruri.

4. Înjurați Israelul.

Apropo de Kristallnacht. E şi el răsturnat în prezent. Are loc în plină zi şi e paşnic: se fură din supermagazine şi se face educaţia politică a cumpărătorilor. Îi spune “boicotul produselor israeliene”. Ioana, între două înjurături trage o fugă la Carrefour şi fă o inspecţie la legume, şampoane de păr şi alte infiltrări sioniste periculoase. Mai sînt vreo zece evrei în România, dar Israelul corupe de la distanţă. Vigilenţă maximă!

În fond, de ce nu am avea şi noi stürmerii noştri? De ce n-am fi în rîndul lumii bune, pentru care Israel este o abstracţie demonică, iar evreii un surplus agasant?

Azi Israel, mîine noi. Mark Steyn priveşte patologia unui Occident sinucigaş care e din ce în ce mai confortabil în rolul lui Cain, deoarece s-a convins demult că Abel este o abstracţie.

On Holocaust Memorial Day 2008, a group of just under 100 people—Londoners and a few visitors —took a guided tour of the old Jewish East End. They visited, among other sites of interest, the birthplace of my old chum Lionel Bart, the author of Oliver! Three generations of schoolchildren have grown up singing Bart’s lyric:

Consider yourself

At ’ome!

Consider yourself

One of the family!

Those few dozen London Jews considered themselves at ’ome. But they weren’t. Not any more. The tour was abruptly terminated when the group was pelted with stones, thrown by “youths”—or to be slightly less evasive, in the current euphemism of Fleet Street, “Asian” youths. “If you go any further, you’ll die,” they shouted, in between the flying rubble.

Israel Today, the West Tomorrow

P.S.

Replică la un critic al acestei postări

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

 
Print Friendly, PDF & Email
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentUK: Avort şi sterilizare pentru salvarea planetei
Articolul următorFuria şi Mândria
Emil Borcean
În 1985 am absolvit facultatea de geologie din București. După trei ani de stagiatură la mina de cărbune din Anina, în Banat, am renunțat la geologie și am învățat să fiu programator software. Am plecat din România în 1990, toamna. Am trăit patru ani în Anglia, 19 ani în Canada și aproape doi ani în Germania. M-am întors nu demult în țară. În 2007 am creat blogul Patrupedbun.net, care în 2010 a fuzionat cu blogul Dreapta.net. Din această fuziune s-a născut ILD.

39 COMENTARII

  1. “1. Injurati Israelul […] 4. Injurati Israelul

    Da, iubiti camarazi, injurati Israelul, nu pe Hamas. Injurati-i pe evrei, cei care se apara, nu pe mujahedinii care vor sa instaureze Califatul mondial si care imediat ce vor scapa de “maimute si porci” (evrei), vor trece la alte animale, adica la crestinii, ateii sau caraghiosii neopagani europeni. Injurati-i pe cei care au contribuit la civilizatia europeana, nu pe cei care incearca sa o distruga de sute de ani din afara si mai nou din interior. Very smart. Nu pot sa nu ma plec in fata acestei atitudini de o inteligenta sclipitoare.

    Nu stiu daca ai observat, dar “demersul metapolitic de dreapta” este dominat de tabara domnisoarei Ioana Pasculet si a tov. Iliescu-Streicher. Oricine poate sa ia la rand schimbul de comentarii de la “Boicotati Israelul!” si sa ii identifice pe ceilalti doi colegi de “projekt” care au impartasit cu lumea aceeasi obsesie antievreiasca.

  2. Ia te uita! 😛 [de pe situl Ioanei]
    Hugo Boss, Calvin Klein, Clinique – me BIG fan, in special “Escape” de la Calvin Klein – parfumul meu preferat 😀
    Disney – no comment 😀
    L’Oreal, Maybelline – de zi cu zi
    Vichy – n-as putea fara ;;)
    KitKat, Schweppes, Starbucks Coffee – YAMMY! 😀
    Johnson&Johnson – foarte bune produsele
    20th Century Fox – no comment
    Nokia – primele mele telefoane, tare fraiera am fost ca am renuntat la marca asta 🙁
    Deci le cam fac vanzare, ce sa fac daca sunt bune produsele? 😆

  3. Dinny, treaca-mearga, sa zicem ca nu ai stiut. Dar nu care cumva sa pui mina pe asa ceva: linia de produse Careline, cele mai bune cosmetice autentic israeliene. 🙂

  4. Toate fac parte din conspiratia sionista, toate sunt facute din sangele “palestinienilor”, toate au la baza uciderea unui copil arab. Dinny, cumparand aceste produse sprijini plutocratia evreiasca si, implicit, regimul apartheid din “teritoriile ocupate”. :mrgreen:

  5. Wow, Emil, m-ai facut curioasa; o sa caut sa vad daca se gasesc pe la noi 🙂
    …si eu care credeam ca doar am grija de mine…sunt o inconstienta, stiu, dar macar sunt o inconstienta ingrijita 8)

  6. pentru ca as face riduri si ar fi degeaba toata ingrijirea 😆
    Israelianca, arata super! 😀 Produsele cu ingrediente de la Marea Moarta sunt in general foarte bune.
    Da’ sa stiti ca nu ma asteptam sa gasesc informatii de astea pe la voi; sunteti plini de surprize 🙂 😉

  7. Iubiti Hamasul! Khaled Meshal, seful Biroului Politic al Hamas din Damasc a respins solutia pacii prin formarea – alaturi de Israel – a unui stat palestinian.

  8. Mahmoud Abbas: The ‘Jewish state.’ What is a ‘Jewish state?’ We call it, the State of Israel’. You can call yourselves whatever you want. You can call yourselves whatever you want. But I will not accept it. And I say this on a live broadcast

    It’s not my job to define it, to provide a definition for the state and what it contains. You can call yourselves the Zionist Republic, the Hebrew, the National, the Socialist [Republic] call it whatever you like. I don’t care.”

  9. Partea a 4-a si ultima de la “Minciuni gogonate” e gata de multa vreme, si ma tot cazneam sa scriu o introducere oricit de scurta, dar cit de cit pertinenta. N-am reusit. Iata insa ca nu e nevoie. Conform proverbului englezesc “Good things come to those that wait” adica “lucruri bune vin la cel ce asteapta” si a zicalei evreiesti “Munca dreptilor este facuta de altii” (asta ca sa ma autoflatarisesc un pic), iata ca nu-mi ramine nimic altceva de facut decit sa public si ultima parte a traducerii. Coming up!

  10. Pentru amatorii de boicot israelian:

    Boycott Israël ?… Chiche ?

    Et si on vous prenait au mot ?!?!?

    Même si les rares partisans occidentaux du Hamas – qui se font honteusement appelés «pro-palestiniens» (sic !) – sont particulièrement longs à la détente et pas très fût-fût, il semblerait qu’ils commencent à comprendre que le boycott de l’Entité Sioniste (re-sic !) ne doit pas uniquement passer par la mise à l’écart des savoureux agrumes de Jaffa, des avocats Carmel, des films interprétés par Natalie Portman, Tomer Sisley ou encore, des chansons de Noa ou de Yaël Naïm… Vu que leur menace est comparable à la bave du crapaud sur la crinière du lion, autant aider ces malheureux oisifs en leur glissant les conseils ci-dessous…

    A bon entendeur !

    ___________________________________________

    Si vous voulez vraiment boycotter ISRAEL,

    Commencez par jeter votre ordinateur :

    Les puces Intel – dont le Centrino et Pentium que l’on trouve dans les portables, et la Wifi, et Motorola, et les modems avec lesquels vous me lisez, et MSN … et toutes les messageries permettant les chats, – sans oublier vos téléphones portables – ONT TOUS ÉTÉ CONCUS en ISRAEL.

    Le téléphone cellulaire a été développé en Israël, par des Israéliens
    travaillant dans la branche israélienne de Motorola – dont le plus
    grand centre de recherche et de développement dans le monde est en Israël.
    La plupart des programmes Windows NT et XP ont été développés par Microsoft Israel.

    La technologie Voice Mail a été développée en Israël.
    Les seules implantations de recherche et de développement de Microsoft et Cisco (hors USA) sont en Israël.
    La technologie de l’AOL Instant Messenger ICQ a été développée en 1996 par quatre jeunes Israéliens.
    Israël a le plus fort pourcentage mondial d’ordinateur domestique par habitant.

    Vous voulez boycotter ISRAEL ? Chiche ?

    Méfiez-vous car :
    Israël a le plus fort pourcentage mondial de diplômés universitaires.
    Israël est de très loin le pays au monde produisant le plus de
    publications scientifiques par habitant.
    Israël a un des plus forts taux de brevets par habitant.
    Proportionnellement à sa population, Israël a le plus grand nombre de
    start-up du globe. En nombre absolu Israël a le plus grand nombre
    de start-up ; plus que n’importe quel autre pays – USA excepté (3.000 sociétés de Hi-Tech et 500 de biotech).

    Israël représente 1/3 de l’industrie Telecom du monde.
    Israël est la plus grande concentration de sociétés de Hi-Tech dans le
    monde après la Sillicon Valley.
    Israël est au deuxième rang mondial pour les investissements capital risque après les USA.
    Hormis les USA et le Canada, Israël est le pays qui au monde, a le plus fort pourcentage de sociétés cotées en bourse.

    24% de la population active possède un diplôme universitaire. C’est le
    troisième rang mondial après les Etats-Unis et la Hollande.

    Israël a le plus fort taux d’entrepreneurs du monde entier, et en particulier pour les femmes et les plus de 55 ans.
    Israël a été la première Nation à créer un standard international de certification des diamants ; reconnu et adopté dans le monde entier.

    Si vous voulez toujours boycotter ISRAEL … :

    Ne vous faites plus vacciner ! : Beaucoup de vaccins sont conçus à l’Institut Weizman de Rehovot en Israël.

    Plus de scanners ni d’IRM !

    Plus de traitement de votre maladie de Parkinson.

    Plus d’antibiotiques ni aucun autre médicaments : 75 % des médicaments vendus dans le monde sont fabriqués par des firmes israéliennes (et un volume impressionnant est distribué – discrètement – dans les pays arabo-musulmans).
    Les médecins israéliens ont développé le premier système
    entièrement automatisé de diagnostic de cancer du sein sans
    radiations. Une compagnie israélienne a développé un système informatisé d’administration des médicaments à
    l’abri de toute erreur humaine. Rien qu’au Etats-Unis on estime que 7.000 personnes meurent chaque année dans les hôpitaux suite à une erreur de traitement.

    La société israélienne Givun Imaging a mis au point la première
    vidéo-camera de la taille d’une gélule à avaler pour dépister les cancers
    et autres pathologies digestives.

    Les chercheurs israéliens ont développé un nouveau système qui aide
    directement le cœur à pomper le sang, sauvant ainsi des vies lors
    d’accidents cardiaques.
    Ce système est synchronisé avec les battements de cœur grâce à un procédé de palpeurs très sophistiqués.

    Boycottez ISRAEL !

    Car c’est un pays dangereux …Effectivement … :

    Car Israël a le plus grand nombre de scientifiques et techniciens par
    habitant, 145 pour 10,000, comparé au USA (85) au Japon (70) ou à l’Allemagne (60).

    Israël a développé un nouveau traitement pour l’acné de rayons UV soigneusement choisis pour détruire les bactéries sans nuire à la peau. Israël vient de mettre au point un vaccin contre l’Anthrax plus efficace
    que les deux autres existants au monde (russe et américain).

    Une société israélienne a conçu et installé une gigantesque station de production électrique par énergie solaire dans le désert de Mojave en
    Californie du Sud.

    Méfiiez-vous … :

    L’Entité Sioniste (re-sic !) a développé sa propre technologie spatiale à l’instar des Etats-Unis (250 millions d’habitants), de la Russie (200 millions d’habitants), de la Chine (plus d’un milliard d’habitants) et de l’Europe (350 millions d’habitants).

    Israël a déjà conçu, réalisé et lancé trois satellites, et dispose de ses propres lanceurs !
    Israël est une puissance nucléaire au même titre que les Etats-Unis, la Russie, l’Inde, la France, la Chine, le Royaume-Uni et le Pakistan (Cela évidemment, nos ennemis ne l’oublient jamais !).

    Vous voulez toujours boycotter ISRAEL ? !

    Ne mangez plus de dattes : Les palmiers-dattiers poussent au
    Moyen-Orient depuis des siècles. Ces arbres ont en moyenne 5 à 7 mètres de haut et produisent 17 kg de dattes par an.
    Les palmiers israéliens produisent aujourd’hui 200 kg de dattes par an
    et sont néanmoins assez petits pour que l’on puisse les récolter et les exporter anonymement vers des pays comme… l’Algérie (eh oui vous avez bien lu !) qui les revendent sans complexe…

    Plus de tomates cerise conçues dans la bande de Gaza du temps où des Juifs travailleurs ne vivant pas de la charité de l’ONU y habitaient et y travaillaient. Plus d’arrosage au goutte-à-goutte dans vos jardins et vos champs…

    Israël, grâce au Keren Kayemeth (le Fond National de reboisement), est le seul pays au monde qui est entré dans le 21ème siècle avec une nette croissance de son nombre d’arbres, alors que 60% de sa surface n’est qu’un désert de cailloux.

    Boycottez ISRAEL !

    Car c’est un pays dangereux…

    Israël a le plus haut niveau de vie de tout le Moyen-Orient avec un taux qui se situe dans les 17.500 dollars par habitant depuis le début des années 2000.

    Le PNB d’Israël est supérieur à la somme de ceux des quatre pays qui
    l’entourent: Egypte, Jordanie, Syrie et Liban.

    Israël a transformé le désert et vend des agrumes, des légumes, du vin et même des fleurs au monde entier.

    Méfiez-vous !
    Israël est la seule démocratie du Moyen-Orient.

    Boycottez ISRAEL !
    Car c’est un pays dangereux …

    Israël est, en pourcentage le pays de la planète qui accueille et absorbe le plus d’immigrants.

    Par exemple, entre 1984 et 1991, via plusieurs ponts
    aériens, Israël a sauvé et intégré plus de… 22.000 Juifs d’Ethiopie.

    Entre 1991 et 2000 Israël a sauvé et intégré plus d’un million de Juifs originaires de l’Ex-Union Soviétique.

    La plupart sont venus y chercher des notions pernicieuses (!) telles que la démocratie, le retour aux sources de leur identité, la liberté religieuse, et aussi des opportunités économiques… Israël est également le deuxième pays au monde pour la publication de livres par tête d’habitant.

    Israël possède plus de musées par habitant que n’importe quel autre pays au monde.
    En Israël vivent des musiciens parmi les meilleurs du monde – et un orchestre symphonique de niveau international.

    Boycottez ISRAEL !

    Car c’est un pays dangereux…
    Quel autre pays de 7,3 millions d’habitants possède une telle force ? Mais comment Israël est arrivé à un tel niveau, à de tels chiffres ?!
    Ne serait-ce pas une dictature musclée du style Singapour, Syrie, Iran, Egypte, etc. ? Ou une monarchie absolue de droit divin comme en Arabie saoudite, aux Sultanats du Golfe ou en Jordanie ?

    Non voyons ! … :
    Israël est dangereux car c’est un Etat de droit, possédant
    une justice indépendante, une démocratie parmi les plus
    avancées du monde, une liberté de médias et d’expression reconnue partout.

    …Et tout cela malgré le fait que ce pays est engagé dans des guerres incessantes et sans répit que lui imposent les 300.000.000 d’ennemis haineux et belliqueux qui l’entourent et dont la seule raison de vivre est… de rayer Israël de la carte. Un rappel ? : Guerres de 1948, 1956, 1967, 1973 (« courageusement » attaqué le jour du Grand Pardon par 5 pays) + 1982, + les 39 Scuds irakiens tombés lors de la guerre du Golfe en 1991 + les bombardements répétés entre 2005 et 2008 – et même en pleine trêve – par le Hamas depuis Gaza à une moyenne de 10 missiles par jour. Et les attentats-suicides de ces nazislamistes assumés assassinant délibérément enfants, femmes, vieillards et bébés dans les autobus des centres urbains d’Israël de 1993 à 2005 (merci au mur de séparation de les avoir enfin stoppés) ; sans compter les Intifadas de 1988 et 2000 qui poussent les Palestiniens contre Israël pour faire oublier les dictatures sanguinaires alentour et… l’échec pathétique de leurs méprisables leaders à leur offrir un avenir digne, serein et sans fantasme.

    …Donc oui, effectivement, cela fait un peu beaucoup.

    Mais courage ! : vous pouvez toujours vous consoler en prenant garde de ne plus offrir de compil’ de Mike Brant (il repose à Haïfa, Paix à son âme…), de CD de Yaël Naïm, Keren Ann, Noa – voire de Rika Zaraï si vous êtes septua. (!)….

    N’allez plus non plus voir les films – ou n’achetez plus les DVD – de Natalie Portman (citoyenne israélienne née à Jérusalem), Tomer Sisley ou encore toutes les innombrables productions hollywoodiennes dirigées par Arnon Milchan (Mr. & Mrs. Smith, Fight Club, Brazil, Pretty Woman…) ou Avi Nesher (les series Marvell, les Superman, Spiderman, etc.). Ces quatre Israéliens étant évidemment reconnus comme de grands soutiens à leur pays d’origine… Sans oublier Leonardo DiCaprio qui partage depuis plusieurs années une romance passionnée avec la sublime Bar Rafaeli, célèbre top model israélienne. Et nous ne parlons évidemment pas de tous les artistes, cinéastes, distributeurs ou producteurs d’origine juive (ou pas d’ailleurs), fervents soutiens d’Israël. Donc pas un sous au cinéma US, aux DVD, etc. !

    Et tant qu’à faire, boycottez aussi les artistes qui, ces dernières années, voire ces derniers mois se sont rendus en Israël avec enthousiasme : DiCaprio justement, Will Smith, Sharon Stone, Paul McCartney, Madonna, David Lynch – pour ne citer que les plus illustres – mais aussi, le chanteur français Raphaël, Gérard Depardieu (qui adore Tel-Aviv et qui y revient souvent), Sophie Marceau, Juliette Binoche, Jane Birkin, Victoria Abril, Georges Moustaki, Michel Jonasz, Djamel Debbouze, Arthur et Gad Elmaleh (cela va de soit !…) ou encore, les auteurs romanciers Erik Orsenna – et tout récemment, le dernier Prix Goncourt Atiq Rahimi !

    Bon Courage donc !

  11. Israelianca, mergi sa/l vezi pe Benedict la cuvantarea pe care o va tine vis a vis de Gradina Ghetsimani?

  12. Nu, trebuie sa merg la serviciu, contrar opiniei generale ca ne ocupam doar cu suptul singelui palestinienilor. Sau poate ca asta e serviciul.

  13. nu, nu inteleg de ce lumea vrea sa boicoteze doar firme evreiesti. ar trebui sa nu mai folosim niciun produs evreiesc, nimic creat de minte jidaneasca. spre exemplu:

    – nimeni nu trebuie sa se supuna teoriei relativitatii. planetele sunt exceptate de la regula.

    – teoria schemelor a lui grothendieck nu e de niciun folos. teoremele demonstrate datorita teoriei trebuie poreclite din nou “conjecturi”

    – mahler a fost un manelist. a nu se asculta sub nicio forma.

    samd

    oops, era cat pe ce sa folosesc google. am fost vigilent. mi-am amintit ca brin e evreu.

    regards,
    ws

  14. Amuzant. Avem doua doua replici nefericite. Incepem cu tov. Machiavellian, mai veche cunostinta si emo secund la Palestina, lacrima lui Iliescu.

    De fapt, emil este inculpatul, acelasi emil care mi se parea cel mai echilibrat din gasca, singurul care iti dadea impresia ca poate purta o discutie civilizata. Ei, ce sa faci, aparentele inseala, si se pare ca emil nu poate sa doarma noaptea din cauza a ce cumpara sau nu cumpara altii.
    Nu cred ca merita mentionat faptul ca intr-o piata “libera”, pe care o sustine si baiatul nostru, ai dreptul sa cumperi ce vor muschii tai. Nu ma intrebati de ce fiindca raspunsul e la mintea cocosului si reiese din definitia cuvantului “liber”. De asemenea, intr-o piata libera singurul boicot justificat este cel pe care il aplica Ioana, fiindca nu incalca principiul nonagresiunii.
    Dar n-ar fi numai asta. Domnul emil se pare ca sufera si de iluzii paranoide, care mai ca nu dau in ceva forma urata de psihoza:

    1. Prima mostra de polutie nocturna: Radu Iliescu si Ioana sunt nazisti, “clone dambovitane” a lui Julius Streicher. De ce? Fiindca asa zice emil, doar nu va trebuiau si argumente.

    2. Alta mostra de inteligenta: “în cele din urmă evreii au întemeiat un stat propriu în matricea geografică a iudaismului, pe un teritoriu evreu cu mult înainte de invazia islamică.” Auzi, evreii au “intemeiat un stat”, “matricea geografica a iudaismului”, “invazia islamica”, termeni grei si plini de substanta. Pe scurt, e o argumentare furibunda (din nou pseudopsihotica) a unui “drept istoric”. De parca pe evrei i-a pus cineva in Israel (probabil Iahveh) candva in negura timpului si ei nu au luat teritoriul cu sabia-n mana de la filistini, fenicieni, caanieni, hititi, samd. Da, auzi fratioru emil, daca tot vorbim de “cu mult inainte de”, n-ar trebui ca americanii sa se intoarca in Europa, ca-s acolo de numa’ 500 de ani, iar indienii sunt jde mii? Si, chiar mai mult, n-ar trebui ca noi toti astia iuropeni sa ne intoarcem la Urali si sa cedam teritoriul pre-indoeuropenilor? Nu? Da di ce nu, ca-i “drept istoric”!

    Machiavellian se leaga de dreptul istoric doar-doar o puncta la statistica. Din pacate, pseudo-argumentatia domniei sale nu valoreaza doi bani. Fenicienii, canaaniti, etc. au cam disparut, evreii nu, iar prezenta evreiasca a fost constatanta in Iudeea. Ca asta place, ca nu, asta este o cu totul alta problema, dar statul evreu nu putea exista decat acolo unde evreii au avut propriul lor stat, cu mult timp inainte de “invazia islamica” (nu stiu de ce nu e de acord tov. Machiavellian cu denumirea). L-as intreba a cui e Bucovina, dar nu vreau sa il pun intr-o situatie dificila.

    Evident, nici Imperialistu nu e mai prejos. Intr-un comentariu, intre doua flegme, zise el: “Injurati-i pe cei care au contribuit la civilizatia europeana”. Te pomenesti ca arabii n-au avut nici o contributie la cultura si civilizatia europene. Ca nu ei ni l-au recuperat pe Platon si Aristotel, plus o pleiada de alti antici, si nu ei au fondat proto-universitatile din Cadiz, Granada, Sevilia, si inca vreo 5 orase spaniole.

    Bietu’ Machiavellian. Daca putem trece ignoranta lui in ceea ce privest proprietatea termenilor (pesemne nu stie ce e aia o flegma de a reusit sa identifice cel putin doua flegme in mesajul meu anterior), mai greu este ignori filoarabismul islamist al domniei sale care reuseste sa nu tina cont de contributia esentiala a evreilor la tot ce inseamna Europa, dar cauta sa iti scoata ochii cu cele cateva lucruri bune pe care le-au arabii in timpul ocupatiei islamice a Spaniei. Mai avea putin si facea apologia ocupatiei islamice, deplangand infrangerea arabilor de catre Charles Martel.

    Curios lucru. Ocupatia musulmana a fost o binecuvantare, dar nu stiu cum se face ca lumea crestina nu a inteles asta. Oare are legatura cu anihilarea crestinatii orientale? Sau poate trebuie sa ne aducem aminte ce a insemnat Imperiul Otoman pentru noi si pentru Balcani? Intrebari la care tov. Machiavellian probabil nu are un raspuns. Stupizi occidentalii astia. In loc sa intampine cucerirea musulmana cu bratele deschise, i s-au opus. Ce barbari!

    Ioana

    Ce am mai aflat eu in ultima vreme de la neoconii cu patru labute? Ca sunt nazista, cum ce? Ei, lasa, mai stim noi si pe altii care chemau minerii sa curete Piata Universitatii de fascisti. La vremuri noi, aceleasi sofisme. Si apropo… Alo, baietiii! Voi stiti ca articolul vostru e o calomnie ca la carte? Sau credeti ca instantele ar tine cont de mumbo-jumbo-ul vostru argumentativ si chiar ar considera ca-s nazista? Mai, mai, ce ti-e si cu neoconii ilegalisti, mai ceva ca Gheorghe Gheorghiu-Dej.

    Domnisoara Ioana, in primul rand, iti dai prea multa importanta, tov. Iliescu fiind nazistul prin excelenta. In al doilea rand, vezi ca nu va aflati in postura de a tine lectii de morala. Aluzia la “fascistii” din Piata Universitatii da bine, dar daca ne intoarcem putin in timp, vedem ca altii erau cei cu sageti trimise incoace, agitand „steagurile” cu bau-baul “neoconservator”. Nu am fost numiti fascisti, dar nu ma simt prea bine in postura de rosu, doar stim cu totii ca a insemnat mult mai mult decat fascismul. Bietii italieni, cu toata parada lor de uniforme, sunt niste amatori comparativ cu tovarasii.

    Am impresia ca nici nu realizezi cat de ridicola este postura in care va aflati. Articolul lui Emil nu este o calomnie. Pentru a fi, era necesar sa contina minciuni, ori nu este cazul. Emil si nu scoate nimic din palarie, iar a ne acuza de calomnie tradeaza disperare. Obsesia cu Israelul nu poate fi negata si e cat se poate de clara („injurati israelul”; alta placa nu cunosti?), iar comentariile pe care tu si stimatii tai colegi de boicot le-ati lasat pana acum nu va fac cinste sub nici o forma si spun mai multe despre voi decat vreti sa recunoasteti.

    Critica Israelului este una, injuratul Israelului este cu totul altceva si seamana mai degraba cu ceea ce ma acuza Machiavellian ca am facut in primul comentariu de la acest articol. Ioana, atunci cand spui “Injurati Israelul” nu urmaresti o critica civilizata a politicilor israeliene (desi am serioase indoieli cu privire la cat de civilizata poate fi o critica ce respinge dreptul evreilor de a se apara), ci “injuratul” Israelului, ceea ce sugereaza ura.

    P.S. Dragi camarazi, asa cum spune si numele blogului, aici „locuiesc” nu patrupezi, ci bipezi, eventual rai. Va rog, nu ma faceti sa cred ca nu v-a dus si pe voi capul indeajuns de mult incat sa intelegeti titlul blogului. Nu ma dezamagiti.

  15. Imperialistu’, eu nu aveam de gind sa disec discursul machiavellian, dar daca tu te-ai ostenit s-o faci, permite-mi o mica observatie – eu cumpar de pe piata libera ce-mi doreste creierul, nu muschii. Precum cei pe care ii sustine, cel care se crede machiavellian, isi face loc in lume prin forta, nu prin inteligenta, dupa cum arata termenii pe care alege sa-i foloseasca.
    Si atunci stau si ma intreb, de ce se preface a fi machiavellian? Caz doara Machiavelli era baiat destept … Ba mai mult decit atit, se pare ca modelul folosit pentru “Principele” sau era Vlad Tepes, care nu prea ii avea osmanlii la inima. Nu mai inteleg nimic …

  16. ws, mergi prea departe. Hai sa zicem ca ne putem descurca in viata si fara aceste inalte teorii, si mai ales fara ceva citrice, capsuni sau gerbere produse in Israel.
    Dar ii rog pe toti cei ce vor sa ne boicoteze sa renunte la orice fel de medicament sau tratament medical patentat si practicat de israelieni, nu de evrei.
    Aflu ca un tinar pe nume Dragos Croitoru se afla in Israel. Un spital din Ierusalim lucreaza 24h din 24 pentru a cistiga batalia cu boala sa necrutatoare. Cum se poate permite asa ceva? Cum se impaca cei ce sustin boicotul cu aceasta situatie? Cum de nu au oprit cu propriile lor trupuri urcarea in avion a acestui tinar? Valoreaza oare viata unui tinar roman de 18 ani mai mult decit cauza palestiniana?
    Dragutzilor, daca vreti sa ne boicotati, boicotati-ne cum trebuie, nu cu juma’ de masura.
    A propos, sper ca nu poarta nimeni jeans Levi-Strauss (evreu, nu israelian).

  17. Astea sunt reactii infantile. Daca tot vor sa boicoteze pe cineva, sa boicoteze produsele ucrainiene in semn de protest pentru ce ne fac ucrainienii in Bucovina, in BUgeac si in alte zone unde mai respira romani, ori produsele rusesti pentru politica antiromaneasca pe care o duc in Basarabia.

    In locul lor as lasa produsele evreiesti, cu atat mai mult cu cat este practic imposibil sa nu folosesti ceva la care sa nu fi contribuit vreun evreu (problema de ordin tehnic).

  18. Inca un exemplu de gindire islamica si de contributie adusa civilizatiei:

    Fatwa from sheikh in Egyptian government ministry: Pigs are Jews cursed by Allah, and thus can be lawfully slaughtered

    Now, where would Sheikh Ali Osman get that from?

    “Say: ‘O people of the Book! Do ye disapprove of us for no other reason than that we believe in Allah, and the revelation that hath come to us and that which came before (us), and (perhaps) that most of you are rebellious and disobedient?’ Say: ‘Shall I point out to you something much worse than this, (as judged) by the treatment it received from Allah? those who incurred the curse of Allah and His wrath, those of whom some He transformed into apes and swine, those who worshipped evil — these are (many times) worse in rank, and far more astray from the even path’!” (Qur’an 5:59-60)

    “Fatwa in Egypt: Source of pigs is Jews,” from Al Bawaba, May 10 (thanks to Twostellas):

    A new fatwa published in Egypt determines that the source of all the existing pigs in the world is Jews, who were cursed by Allah. The new edict was issued by Sheikh Ali Osman from the Egyptian Waqf ministry.

    The Ministry of Awqaf is in charge of religious endowments — that is, land and buildings designated for Islamic religious activities. And look who’s minding the store in Egypt.

    Due to their Jewish roots, Sheikh Osman says, it is permissible to slaughter all the pigs. The religious scholar was quoted as saying by a Jordanian newspaper that he personally believes the source of the pigs is Jews and thus the consumption of pork meat is banned in Islam.

  19. Florin Mihai a publicat in Jurnalul National din 26/03/2008 un articol intitulat “Sionistii, slugile imperialistilor” din care citez:

    “După 23 august 1944, organizaţiile sioniste şi-au reluat activitatea politică, militând tot mai intens pentru crearea statului Israel şi stabilirea evreilor în “locurile sfinte”. Activitatea sioniştilor era coordonată de Executiva Sionistă, Congresul Mondial Sionist şi Agenţia Evreiască.
    …..
    Din septembrie 1948, în contextul declanşării în URSS a campaniei împotriva “cosmopolitismului” şi sionismului, PMR a desfiinţat taberele de muncă şi organizaţiilor sioniste, arestandu-i pe membrii acestora.

    “SIONISM-FASCISM”. În şedinţa din data de 18 martie 1949, s-a pus în “discuţia” Secretariatului CC al PMR desfiinţarea instituţiilor sioniste, odată cu scoaterea în afara legii a partidelor liberal şi social-democrat şi a reprimării prelaţilor romano-catolici. Rămâneau de rezolvat doar unele “chestiuni de tactică”. “Tovarăşii” se aflau în dubiu dacă decretul de desfiinţare să fie sau nu publicat. S-au exprimat, pe rând, Iosif Chişinevschi (“să nu fie publicat, ţinând seama de aspectul internaţional”) şi Vasile Luca (“la fel, dar să fie urmăriţi cei care activează clandestin”). În “unanimitate”, Secretariatul a decis nepublicarea decretului. A însărcinat totodată Ministerul de Interne să interzică organizaţiile sioniste, sub acuzţia de activitate “fascistă”. Sionismul se alătura astfel altor ideologii socotite periculoase, precum “imperialismul”, “titoismul” şi “fascismul”. Sub acuzaţia generică de “sionism-fascism” au fost arestaţi şi condamnaţi şi evrei ostili emigrării în Palestina, ca rabinul Israel Portugal, agenţii organizaţiei Joint sau comuniştii din “lotul Pătrăşcanu”, Emil Calmanovici şi Sandu Lieblich.

    Fiu neconsolat al unei ideologii totalitare, Radu Iliescu actioneaza si in nume propriu, dar de cele mai multe ori prin interpusi, clone si surogate. Machiavellian, Ioana, Antonio. si lista va continua

  20. Kanata vine cu un mesaj lamuritor:

    2. Vai sarmanii, sionisti !
    de Kanata | 10/05/2008 21:15:13

    autovictimizarea face parte din strategia iudaica. Dupa ce sionistii au provocat 2 razboaie mondiale soldate cu 40.000.000 morti si o ideologie pusa-n practica si eliminarea fizica a cca. 100.000.000 persoana anti-comuniste, nenea “israelian roman” se vaita ca nu a fost primit cu flori in port. Locul vostru este la 2 m sub pamant ! Voi ati adus comunismul in Romania si v-ati ucis intre voi (ca azi !), acum va considerati victime. Dar noi, romanii, nu suntem victimile voastre ? Ati arestat peste 2.000.000 romani (la o populatie de 13.800.000 locuitori) si ati exterminat peste 500.000 romani ! Cine se opune la Holocaustul romanesc ? VOI ! Caci va stiti cu sangele pe maini ! Ati pus la punct 2 razboaie mondiale sa obtineti crearea statului Israel si inca sunteti prezenti in diferite state ca “marginalizati” si “persecutati” care conduceti si distrugeti tari si popoare. Dumnezeu va spune in Vechiul Testament :” Ajunge, casa lui Israel !”, dar voua nu va ajunge inca. Mai lasati-ne in pace si mergeti in tara voastra ca ne-ati scos peri albi si suntem satui de voi ca de mere padurete.

    Dupa cum stiam, sionistii sint de vina pentru toate relele care se intimpla in lumea noastra. si Kanata ne-a reamintit

  21. Un articol nevinovat despre Serbia din Gandul se transforma in platforma anti-Israel, antievrei si anti-Romania.

    Autori: R. Iliescu si clonele sale. Demonstratie:

    Radu Florian la 7.05.2008 13:24
    Sionism= nazism. Sionist= gunoi nazist
    R Iliescu la 7.05.2008 14:45
    prea este bagat in seama acest neam semibarbar.
    anonim pentru Radu Florian la 7.05.2008 15:26
    putina decenta va rog, sa nu jignim nazistii !
    R Iliescu la 7.05.2008 18:28
    romanie te iubim si cu tine ne mandrim!!>>>>>>>>>>>>>>> Incident violent in curtea spitalului de urgenta Craiova
    iuliana la 7.05.2008 18:28
    romanie te iubim si cu tine ne mandrim!! >>>>>>>>>>>>>>> Pretextand ca este hartuit sexual, un tanar roman a comis un dublu asasinat.
    R Iliescula 7.05.2008 18:30
    romanie te iubim si cu tine ne mandrim!! >>>>>>>>>>>>>>> Peste 10 ani, romanii vor fi dependenti de gazele rusesti in proportie de 70%
    iuliana la 7.05.2008 21:12
    avem destul gaz cat sa dam si la evrei, pe nara bineinteles

    Uitati-va la postarile lui R. Iliescu (R Iliescu este Radu Iliescu?) si Iuliana de la 18:28, nu cumva Iuliana este un duplicat sau clona a lui R Iliescu? Nu sunt foarte convins ca randurile scrise mai inainte nu sunt produse in totalitate de aceeasi oficina Radu Iliescu,numai ca a mai pus niste nume/personaje de decor.

  22. Multumesc, Kanata, “lasati-ne in pace si mergeti in tara voastra” – exact asta am facut. Acum poti sa-ti vezi de treaba ta si sa ne lasi in pace?
    Totusi, am o mica nedumerire – in Romania traiau in ajunul primului razboi mondial vreo 800.000 de evrei. Cam jumatate din comunitatea evreieasca din Romania a supravietuit razboiului, iar dintre acestia multi au optat pentru emigrarea in Palestina/Israel.
    Cum or fi reusit evreii (dinainte si de dupa razboi) sa aresteze 2 milioane de romani si sa omoare peste jumatate de milion?

  23. @Kanata: pentru entitati subumane ca tine imi este rusine sa spun ca sunt roman!
    Act ratat, exact asta esti!
    BTW: asta este o teorie a unui evreu din Viena!

  24. Israelianca si Bugsy > Va adresati unor oameni care nici macar nu stiu ca le-ati raspuns.

    Francesco> Este lipsit de sens sa acordam atentie unor astfel de comentarii la articolele din ziar. Nu putem sti sigur daca este R. Iliescu sau nu si apoi cred ca avem lucruri de mai bune de facut decat sa ne uitam dupa toate aberatiile. Acelasi mesaj si pentru tine, Costin. De cand ne pasa ce scrie o Katana?!

  25. Sa puna de un blog, sa compromita diverse alte proiecte, sa se dea conservatori si apoi mai vedem daca merita sa ne pierdem timpul cu ei. :mrgreen: Vreau sa vad putin efort! 😆

  26. @Imperialistu”: ai dreptate, dar mi se ridica tensiunea cand citesc comentariile unora precum K.
    Pentru ca nu pot sa inteleg un lucru: ei cred ceea ce scriu sau scriu doar ca sa provoace! Eu inclin sa cred in prima varianta!

  27. imperialistule, ia mai vezi-ti matale de treaba. comentariul lui mr. k l-am pus acolo pentru ca mi s-a parut interesant de vazut cam ce feli de pareri exista in ultima vreme despre subiectul evrei si sionism, lucru pe care tu il intelegi.. dar nu stiu ce e cu tine.

  28. The government reacts to the boycott of Israeli products

    Pro-Palestinian militants conducted at least twenty boycott actions in French supermarkets since January of this year. The Carrefour chain was a major target of these operations, which government spokesman Luc Chatel claims were conducted by “about twenty far left militants.” [Is he kidding? You’ve seen the videos. If the government spokesman can’t recognize an in your face jihadi, what about the government he speaks for?] Chatel said the operations were “shocking and unacceptable” adding, “This isn’t physical violence, it’s symbolic violence and intimidation. Sometimes the line separating anti-Zionism and anti-Semitism is very thin.”
    Eric Raoult, deputy of Seine St.-Denis [home to a very large Muslim population] in a question to Interior Minister Michèle Alliot-Marie at the parliamentary session of May 20 asked how the government intended to respond to these operations with their “strong tinge of anti-Semitism.” He added that the government could not remain silent in the face of these “operations and calls for boycott, which are prohibited,” because they are becoming commonplace events. It would seem necessary to prosecute the perpetrators.”
    The government reacts to the boycott of Israeli products

  29. ce resping arabii sau ce nu resping este neimportant,nu asta-i problema ci alta ,cum a dedus julius streicher ca evreii sunt o belea pentru germani dar oare ,?caci problema va avea reprecursiuni nu doua sute de ani ci multe alte veacuri de mare intunerec ,mai ales ca aia care l-au sp[anzurat pe baza urii ,n-au reusit sa defineasca clar ura si nici actul de acuz

  30. desigur ca streicher nu stia ca ura este un motiv de a fi spanzurati incat a propus sa fie spanzurati toti cei ce l-au spanzurat inclusi pe truman

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here