Lech Kaczyński a fost un realist politic. Indiferent de moda dominantă şi de opiniile curente, el considera drept entităţi fundamentale ale realităţii politice, naţiunea – şi statul, care constituie forma acesteia de existenţă. El a fost deci un „om de stat” aşa cum era numit, înainte de război, acela care îşi consacra activitatea binelui comun, în interesul căruia trebuie acţionat şi în condiţiile actuale, mai ales în structurile unui stat conceput din perspectivă republicană.

E adevărat că politica se conduce conform legilor ei specifice, dar ea ar trebui să rezulte din ordinea etică. Fundamentul său este ideea de dreptate, căreia Lech Kaczyński a încercat să-i restabilească o însemnătate esenţială în realitatea poloneză.

Ca preşedinte, a acţionat mai ales în arena internaţională, deşi s-a ocupat şi de alte chestiuni, mai ales, le-a continuat pe cele întreprinse anterior în domeniul politicii istorice, care trebuiau să contribuie la reconstruirea identităţii poloneze. Poate că cea mai bună recapitulare a mandatului său neterminat este mesajul postat de portalul wPolityce, pe care l-au trimis polonezilor românii de la portalul În Linie Dreaptă, cu prilejul celei de-a doua comemorări a morţii lui:

„Lech Kaczyński a fost un om drept, un patriot, a luptat pentru libertate. Faptul că aceste calităţi de preţ au fost întruchipate într-un om de stat polonez, nu este întâmplător. Moartea sa tragică nu a fost nici ea o întâmplare.

Poate că a murit tocmai pentru că începuse să construiască o solidaritate a ţărilor din regiunea noastră, şi a arătat că se poate face asta. Că ţările mai mici, dar iubitoare de libertate, pot acţiona împreună, pot face faţă cu succes unui puternic imperiu al răului. Nimeni din partea noastră de lume nu va uita viziunea politică şi curajul Preşedintelui Lech Kaczyński. Nimeni nu uită cum, sub conducerea sa, liderii Europei de Est au salvat Georgia de invazia rusească.

Nu putem şi nu vrem să uităm această moştenire a lui Lech Kaczyński. Trebuie să strângem rândurile şi să continuăm să luptăm împreună, solidari.”

O astfel de memorie este cel mai bun capital în politica internaţională, şi arată mai bine sensul adevărat al mandatului prezidenţial al lui Kaczyński, decât modul contaminat de animozităţi de partid şi de grup, în care este apreciat astăzi în Polonia.

Pe un teren solid

Prăbuşirea comunismului a trezit speranţe, pe care le-a documentat cel mai bine răsunătorul articol (mai târziu dezvoltat într-o carte) al lui Francis Fukuyama Sfârşitul istoriei, din 1989. Eşecul utopiei totalitare ar fi trebuit să anunţe triumful global al democraţiei liberale şi dispariţia conflictelor internaţionale majore. Într-o asemenea atmosferă, cu greu mai puteau fi recunoscute noile provocări. Noii lideri ai Poloniei, concentraţi pe problemele zilei de ieri, au dat dovadă de o crasă lipsă de înţelegere a acestora. Obişnuiţi cu ameninţările statului comunist la adresa cetăţenilor, au încercat prin toate mijloacele să limiteze şi să slăbească noul stat. Nu au înţeles că acesta constituie o valoare naţională, şi că totalitarismul comunist nu a fost decât patologia acesteia. Monumentul acestor confuzii este constituţia adoptată în 1995, care face tot posibilul pentru a împiedica buna funcţionare a instituţiilor din ţara noastră.

Statul constituie în prezent singura formă de democraţie. Ca susţinător al republicii, Kaczyński a înţeles că, astăzi, forma acestuia este statul-naţiune cu un sistem democratic.

În sistemul comunist, şi legea era un instrument al terorii şi represiunii, deci, pe principiul simplei reacţii, după prăbuşirea acestuia, s-a făcut tot posibilul ca justiția să fie liberalizată la maximum. Puţini s-au gândit că sistemul judiciar, astfel tratat, nu este în stare să ofere o siguranţă elementară cetăţenilor, şi în special acelora care nu îşi pot permite să achiziţioneze servicii în acest domeniu.

Fraţii Kaczyński au fost oameni politici de excepţie, care, de la începutul Republicii a III-a, au recunoscut problemele şi pericolele acesteia. Trebuie remarcat faptul că, pentru anumite perioade, realizările lor sunt foarte greu de separat. Abia preşedinţia, atât a Capitalei, cât şi a ţării, a permis o deosebire mai uşoară a meritelor personale ale lui Lech Kaczyński.

Imediat după căderea comunismului, fraţii Kaczyńscy au înţeles incompatibilitatea atitudinii de opoziţie faţă de nevoile noii realităţi, în special necesitatea de a construi un nou stat. Ei ştiau că nici în politica internaţională nu va veni împărăţia păcii veşnice, şi că nici modelul clasic al democraţiei pluripartinice nu poate fi înlocuit. Au susţinut că un stat slab nu-și îndeplineşte funcţiile sale de bază, şi ajunge să devină prada celor puternici, atât din interior cât şi din afară. Că declaraţiile conform cărora diviziunile politice elementare – cum ar fi cele în stânga şi dreapta – și-ar fi trăit traiul, sunt neadevărate, şi deschid posibilitatea de manipulare, care slujește pentru lipsirea de drepturi a cetăţenilor.

Despre Dreptate

Prima sa funcție importantă în stat, Lech Kaczyński și-a îndeplinit-o ca ministru de stat pe lângă Preşedintele Lech Wałęsa, ocupându-se de supravegherea activităţii Biroului Securității Naţionale. El a demisionat însă, atunci când a devenit clar faptul că Wałęsa trata programul creat de frații Kaczyński pentru „accelerare” şi „decomunizare” numai ca un instrument pentru a obţine puterea, neavând câtuși de puțin intenția de a-l realiza.

Apoi Lech Kaczyński și-a continuat slujirea în calitate de preşedinte al Camerei Supreme de Control. S-a întors în largul politicii, ca ministru al Justiţiei, la sfârşitul guvernării AWS. Exercitarea acestei funcţii timp de un an i-a asigurat popularitatea. Aceasta s-a datorat hotărârii de care a dat dovadă în lupta împotriva criminalităţii şi în încercarea de a restabili rolul cuvenit sistemului judiciar polonez.

Kaczyński nu a crezut niciodată în mirajele concepţiei liberale asupra legii, în care, în loc de pedeapsă, se vorbește de resocializare, iar infractorul este considerat, în esenţă, victimă. El ştia că nu se poate restabili respectul pentru lege, dacă nu va fi reconstruit sensul fundamental al acestui termen. El a fost principalul critic al codurilor penale liberale adoptate în 1997. A atacat, de asemenea, poziţia specială a corporației juriștilor, care, în Polonia, și-a însușit în mare măsură sistemul judiciar.

Principiul justiţiei trece dincolo de instituţiile sale şi se referă, de asemenea, și la istorie, care constituie fundamentul existenței comunităţii naţionale. Creat de către Lech Kaczyński, Muzeul Insurecției Varşoviei este, în Polonia liberă, cel mai serios act de restituire a istoriei către polonezi, întreprins până în clipa de față. Este semnificativ faptul că a trebuit să se aştepte cincisprezece ani, până la a şaizecea aniversare a revoltei, pentru ca aceasta să fie comemorată așa cum se cuvine.

Existența naţiunii nu poate fi separată de istorie. Nu fără motiv, ea este denumită comunitate de destin, ceea ce presupune istoricitatea sa și legătura peste generații: datoria față de trecut şi angajamentul pentru viitor. Fără reconstrucţia ordinii simbolice a istoriei, în care se subliniază valoarea eroismului şi a jertfirii pentru comunitate, şi se condamnă actele de trădare şi de apostazie, nu poate exista o comunitate naţională.

De toate acestea, Lech Kaczyński a fost conștient, precum puţini din Polonia acelor timpuri, care s-au lăsat înșelați de povestea depășirii identității naţionale şi a caracterului „postpolitic” al epocii noastre.

Kaczyński și-a continuat activitatea în domeniul politicii istorice, de data aceasta în calitate de preşedinte, străduindu-se să restabilească memoria cuvenită marii mişcări a Solidarității, care ar trebui să fie fundamentul identităţi poloneze contemporane. De altfel, el a fost unul dintre liderii acestei mișcări, iar la momentul schimbării, era vicepreşedintele ei.

O continuare a acestei activităţi a fost politica sa de acordare a decorațiilor, în cadrul căreia a amintit meritele unor persoane aflate, de multe ori, la marginea vieţii politice actuale, dar care au jucat un rol important pentru Solidaritatea şi pentru opoziţia dinaintea acesteia.

Între state

Ca om politic realist, Lech Kaczyński a înţeles că funcţia optimă a UE este aceea de a coordona interesele ţărilor sale membre. Acestea sunt uneori comune, alteori divergente. Este imposibil a se depăşi această stare de lucruri, atât timp cât există state naţionale, iar propaganda cu privire la dispariţia acestora, nu numai că nu are nimic de-a face cu realitatea, ea slujeşte intereselor celor mai puternici, celor care sunt în măsură să se folosească de instituţiile UE. Mersul evenimentelor, mai ales în vremuri de criză, i-au dat dreptate în mod categoric lui Kaczyński.

Având în vedere această stare de lucruri, el a încercat să apere Tratatul de la Nisa, iar apoi, la summit-ul de la Bruxelles, s-a luptat pentru aşa-numita „rădăcină pătrată” (voturile în UE să nu fie calculate în funcţie de numărul de locuitori ai țărilor, ci de radicalul acestuia, NT), care dădea ţărilor mai mici din UE (între acestea şi Poloniei) o putere de vot puţin mai mare.

Polonia nu este printre cele mai puternice ţări din Europa, dar este un stat important al acesteia. Ar trebui să ştie să îşi exploateze potenţialul. Kaczyński a fost un susţinător al „concepţiei Jagiellone”, elaborate de Józef Piłsudski, şi căreia i-a dat forma actuală grupul revistei Kultura, de la Paris, în frunte cu Jerzy Giedroyć. Această concepție rezulta din conştientizarea situaţiei asemănătoare a ţărilor din Europa Centrală şi de Est, mai slabe decât cei doi puternici vecini ai lor, dar fiind în măsură ca, împreună, să echilibreze puterea acestora, şi să se opună Rusiei, care îşi declară din ce în ce mai deschis ambiţiile neo-imperiale. În acest sistem, Poloniei, fiind cea mai puternică dintre aceste ţări, îi revine un rol de lider, adică de iniţiator al unor acţiuni comune.

Această alianţă ar trebui să depăşească graniţele UE. Sunt interesate de ea Ţările Baltice, şi de asemenea, grupul aflat în prezent la putere în Ungaria, şi grupări importante din Cehia, Slovacia şi România. În acelaşi timp, în afara graniţelor UE, sunt adeptele unui astfel de concept elitele doritoare de independenţă din Ucraina, Georgia, Azerbaidjan şi Moldova.

Alianţa acestor ţări diferite, care, în cele mai importante probleme, pot lucra totuşi împreună, ar constitui o importantă forţă în partea noastră de Europă. Politica în direcţia integrării acestora, pe care a întreprins-o Lech Kaczyński, nu este nici uşoară, nici nu aduce rezultate rapide. Ea constituie, totuşi, interesul naţional al Poloniei.

Deşi ridiculizată de către adversariii lui Kaczyński și de către mass-media, reacția lui față de agresiunea Rusiei împotriva Georgiei a fost o manifestare a dimensiunii sale politice, apreciate, de altfel, în discreția cabinetelor, de către diplomația mondială, după cum au dovedit recent dezvăluirile Wikileaks. Nu ştim dacă intervenţia lui Kaczyński a fost aceea care a oprit înaintarea tancurilor rusești către Tbilisi, dar cu siguranţă a putut avea o influență în acest sens, şi este recunoscută ca atare în Georgia. Este izbitor faptul că, deşi aceste merite ale preşedintelui polonez sunt evidente pentru georgieni, formatorii de opinie dominanți din Polonia nici măcar nu le iau în considerare. Iar ele ar putea fi pentru noi un capital politic major.

Kaczyński a avut, de asemenea, în vedere, posibilitatea altor alianțe, pe care le deschide în fața noastră UE, și care ar putea uni țările ce se opun dictatului germano-francez, în diferite chestiuni, fie ele cu caracter permanent sau de moment. O încercare de a crea o axă nordică a UE, cu Marea Britanie, Suedia, Danemarca, Finlanda şi Statele Baltice era un proiect promițător, din păcate abandonat de către guvernul PO.

O dimensiune esențială a politicii lui Lech Kaczyński a fost caracterul pro-atlantic. Legăturile strânse cu Statele Unite ar fi fost pentru noi nu numai o garanţie de securitate, dar ne-ar fi întărit poziţia în Europa. Demersurile Președintelui pentru prezenţa în Polonia a scutului antirachetă american au fost în cea mai mare parte zădărnicite de către guvern și de aceea componentele sale au fost instalate în România.

Astăzi, un domeniu esențial în care are loc războiul internaţional pentru dominaţie este cel energetic. Moscova nu ascunde faptul că îl consideră cel mai important instrument politic al său. Strategia lui Kaczyński a avut ca scopul blocarea, sau, în orice caz, reducerea unor astfel de tentative rusești, şi a înregistrat succese concrete. Expresia acestora a fost, de exemplu, faptul că, deşi fără entuziasm, cancelarul german a trebuit să sprijine exigențele poloneze în acest sens.

Din perspectiva istoriei

Politica lui Lech Kaczyński a fost sabotată şi, de fapt, zădărnicită de PO (Platforma Obywatelska, Platforma Civică), în numele unor interese înguste, de partid. Efectele le vedem astăzi. „Plutirea în sensul curentului”, așa cum este definit de către autorii săi proiectul internaţional al guvernului Tusk, este o negare a politicii şi o demonstrație de supușenie. În schimbul ei, dobândim o mulțime de laude din partea celor puternici din Europa şi lipsa oricărei însemnătăți în Europa. Acest lucru se întâmplă și în domeniul politic, şi în cel simbolic. El este redat, poate cel mai bine, de conducta de gaz din Marea Baltică, dintre Rusia şi Germania, care blochează intrarea navelor mari către terminalul nostru de gaz, aflat în construcție la Świnoujście, dar ocolește prin largi cotituri porturi daneze mult mai puţin semnificative. Ultimul pact fiscal ne face dependenți de deciziile țărilor din fâșia euro, dar nu ne dă nici măcar un drept de vot consultativ. Relaţiile noastre cu Rusia sunt așa cum au fost întotdeauna, iar cele cu potențialii noștri aliați din regiune sunt mai rele ca niciodată în cursul existenţei celei de-a treia Republicii a treia. Măsura izolării noastre este veto-ul, pe care (din fericire), l-a depus Polonia singură, în chestiunea punerii în aplicare a pachetului climatic european, deşi efectele dezastruoase ale acestuia nu priveau numai ţara noastră.

Războiul cu Lech Kaczyński nu a încetat după moartea sa. În ultimul timp am avut de-a face cu o revărsare de texte în care este atacat. Ele s-au împărţit în cele alcătuite din perspectiva caracteristică valetului de cameră (preşedintele stătea noaptea până târziu, își scrâșnea dinţii) şi cele „psihologice”, ale căror autori, în calitate de specialişti ai sufletului lui Kaczyński, ne explicau de ce nu se potrivea pentru a fi preşedinte. În realitate, politica sa rămâne până astăzi singurul proiect de stat, coerent şi valoros, cu care am avut de-a face în cea de-a III-a Republică.