FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Din tainele miracolului economic chinezesc

Cu 1,3 miliarde de locuitori, China este ţara cu cea mai mare populaţie din lume şi în ultimii ani a cunoscut o creştere economică în mod constant la cote înalte. Această creştere economică a determinat creşterea veniturilor, a avut un impact dramatic în reducerea nivelului de sărăcie şi a contribuit semnificativ la apropierea de atingerea ţintelor globale MDG[1]. În acelaşi timp însă a condus la decalaje considerabile regionale şi ca nivel al veniturilor, a produs o degradare considerabilă a mediului înconjurător şi a creat segmente vulnerabile de populaţie.

Reperele politicilor de dezvoltare ale Chinei au fost stabilite în cel de-al 11-lea Plan Cincinal (adoptat în 2006) care marchează o schimbare perceptibilă de la o politică bazată strict pe creştere economică la una care pune un accent mai mare pe consecinţele sociale asociate cu o creştere economică rapidă. China a început, de asemenea, să dovedească bunăvoinţa de a-şi asuma mai multe responsabilităţi pe plan internaţional.[2]

O să vă dezamăgesc: nu am învăţat chineza, paragrafele de mai sus nu fac parte din ultima plenară lărgită a Partidului Comunist Chinez. Textul de mai sus este introducerea documentului care fundamentează ajutorul nerambursabil de 2.5 miliarde € oferit anual de ţările UE (donaţii Comisia Europeană + contribuţii unilaterale) guvernului chinez (şi aceasta nu este cea mai mare sumă primită de guvernul chinez; primul loc în topul donaţiilor către China îl ocupă Japonia care încă îşi asumă financiar vina istorică de a fi atacat China acum peste o jumătate de secol). Aceşti bani sprijină guvernul chinez în „construirea unei societăţi armonioase, care implică atingerea unui echilibru între bogaţi şi săraci, între mediul urban şi rural, între provinciile de coastă şi cele din interiorul ţării, în general între creştere economică şi echitate”[2].

Compatrioţilor impresionaţi pînă la lacrimi de noua forţă a Chinei, redescoperită cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice de la Beijing, le putem oferi astăzi şi un motiv de mîndrie: au plătit pentru acea deschidere!

China a trimis oameni în spaţiu şi este probabil cea de-a doua economie a lumii. Jurnalele economice ne informează ca Dolarul American tremură în faţa Yuanului chinezesc. China împrumută $13mld Ghanei, $600m Cambodgiei, $350m Ugandei – conform articolelor doar din prima pagină de rezultate a GoogleNews lo căutare pentru cuvintele „China” „loan(s)”. China s-a oferit să cumpere datoriile Greciei, săptămîna aceasta este posibil să facă aceeaşi ofertă şi Portugaliei cu ocazia vizitei preşedintelui Hu Jintao în această ţară. China a ieşit la cumpărături şi împrumută toate ţările sărace sau aflate în dificultate.

În acelaşi timp, China împrumută anual cîte $1.5mld de la Banca Mondială. Banca Mondială îşi apără poziţia în privinţa asistenţei financiare continue acordate Chinei, spunînd că Banca Mondială colaborează foarte bine cu Beijingul în domeniul schimbărilor climatice şi în proiecte din Africa sub-sahariană. Robert Zoellick, preşedintele Băncii Mondiale, la Beijing: „Unii au o viziune simplistă că ar trebui să avem de-a face doar cu ţările dezvoltate şi cu ţările cele mai sărace. Dar asta ar fi exact împotriva schimbărilor din economia mondială, unde rolul economiilor emergente este de susţinere a cererii, de preluare a responsabilităţilor ca părţi interesate în evoluţia mediului şi de susţinere pentru alte ţări sărace.” Adică, nu înţelegeţi dvs cum, însă puteţi dormi liniştiţi, banii dvs ajung, într-un fel sau altul, tot la copiii oropsiţi din Africa.

Eu nu sînt economist, aşa că o să întreb ca un simplu ţăran ardelean: noi, în plină recesiune, de ce donăm bani unui guvern comunist care ne cumpără datoriile? De ce donăm bani unui guvern criminal care îşi ţine cetăţenii într-un regim de sclavie? Uniunea Europeană nu are nici un cuvînt de spus în privinţa eliberării laureatului Nobel pentru Pace de anul acesta, Liu Xiaobo, în privinţa respectării drepturilor omului sau a adoptării unui parcurs democratic în China. Uniunea Europeană este îngrijorată de decalajele între veniturile chinezilor, de redistribuirea insuficient de echitabilă a bogăţiei chineze. Uniunea Europeană, mai precis noi, donăm 2.5 mld € pe an pentru ca nu cumva China să întineze idealurile comunismului.

1. MDG – https://en.wikipedia.org/wiki/Millennium_Development_Goals
2. Strategia UE de ajutorare a Chinei (totalul îl găsiţi, evident, pe ultima pagină) – https://ec.europa.eu/europeaid/where/asia/country-cooperation/china/china_en.htm

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Liviu Crăciun

Liviu Crăciun

10 Comments

  1. vlad
    6 November 2010

    Buna Ziua!
    Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor si nu numai.
    Am vizionat cu atentie blogul tau si vreau sa spun ca am fost foarte fascinat de ceea ce am gasit. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Încep sa îl citesc cu drag.
    Noi promovam la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tau ; am specificat sursa articolului si am deschis si un subiect pe baza acestuia. Daca doresti, poti sa ne recomanzi orice articol si noi îl vom promova.
    Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam,acest mesaj este dedicat tie si la cei care merita care ii citim aproape zi de zi.
    Ne-ar face placere, de asemenea, sa stim ca ai dori sa ne sustii în acest proiect de radio si sa accepti o eventuala colaborare.
    Pe Radio Whisper se difuzeaza toate genurile de muzica, exceptând manele si piesele necenzurate, avem si câteva emisiuni, stiri etc. Ne-am propus sa realizam un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de sustinerea si ajutorul tau si al celorlalti colegi bloggeri. Dorim sa cream o echipa numeroasa, de oameni cu un talent aparte si m-am gândit ca, poate, ai vrea sa ni te alaturi si sa colaboram, binenteles, pe unul dintre domeniile care îti place. Dorim, de asemenea,sa iti acordam un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile si modul de a gândi al bloggerilor si al ascultatorilor nostri.
    Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tau si sa ne dai add la id-ul asculta.whisper sau un email asculta.whisper@yahoo.com pentru a discuta mai multe.www.radiowhisper.com
    Multumesc,Cu stima Vlad!

  2. dr pepper
    6 November 2010

    salut. cu cine vorbesti?

    Obama wins India business

    ei, aici cred ca orice american si’ar dori ca presedintele sa reuseasca.
    dar cum?
    eu nu vad cum va putea Obama sa determine China sa liberalizeze yuanul.
    tare mi’e ca e mai mult un photo-op – o sedinta foto sa mai creasca in sondaje.
    China lupta pentru suprematie, nu a ajuns inca in postura de plafonare precum Japonia, Taiwan, Hong Kong sau Koreea de Sud.
    Singura modalitate de a face China sa revina cu picioarele pe pamant este ca America sa scada puternic taxele si sa puna osul la treaba.
    Citeam un comentariu pe net care ii sugera lui Obama sa ofere California Chinei ca si asa e plina de socialisti si falimentara :).
    Altfel cu discursuri gen Cairo nu o va determina niciodata.
    Sau poate o avea un as in maneca si nu am aflat inca de el.
    Insa nu prea cred.

  3. dr pepper
    6 November 2010

    ps China investeste masiv sa scape de dolarul care se depreciaza pe zi ce trece.

  4. Liviu Crăciun
    6 November 2010

    intre timp, presedintele chinei e la cumparaturi prin europa

    „China coming to buy Portuguese debt would give a sign to other investors that it is safe to buy, that it will be paid back. China doesn’t do bad business,” Basilio Horta, head of Portugal’s investment and trade agency AICEP, told reporters.
    http://www.reuters.com/article…..8620101106

    printre altele, luna trecuta, portugalia a cistigat un loc in consiliul de securitate onu; asa ca… se construiesc punti
    china are in buzunar grecia si portugalia; ce ii poate oferi obama?

  5. dr pepper
    6 November 2010

    california
    ????

  6. ochiul critic
    6 November 2010

    Dupa parerea mea umila, de bugetar fara 1/4 din salariu, China este de ceva vreme, un fel de Aria 51. Adica, acolo se fac experimente economice cu subiecti umani. In prezent, China este, atat dpdv cat si dpdv financiar, cultural cat si social, cam ultimul loc (semi-civilizat VOIT) UNDE SE EXPERIMENTEAZA O ALTA FORMA DE COMUNISM,
    Istoria a aratat cam unde a dus comunismul aplicat sub diverse forme (n-o sa stau acum sa exemplific), A fost un esec. Tot din istorie China a invatat unde a fost aplicat comunismul in exces, unde a luat-o pe aratura dar mai ales care a fost rata suportabilitatii acestuia.
    Ca atare, China a studiat (cum face de altfel de atatea mii de ani!) greselile altora si acum incearca si aplica (cu succes, sustine ea) o forma unica a comunismului.
    Dincolo de toate acestea, este adevarat ca si noi platim pentru avantul si succesul economic inregistrat de China. Dar nu este o gravitate. La fel platim si pentru alte experimente, stati linistiti!. De fapt, platim un bilet pentru a fi doar spectatori la acest experiment si pentru protectia geamului de sticla.
    Vis-a-vis de faptul ca China cumpara datorii, nici aceasta nu ar trebui sa ne surprinda. China se pune la adapost. Tot istoria a invata-o sa faca rezerve, sa se acopere si sa se lepede de haina verde si uda a dolarului (doar intra la apa, nu-i asa?) Este mantaua de vreme rea a Chinei.
    Sa fim cinstiti!
    Chiar daca gandim micro sau macro-economic, si noi am face la fel !!!

  7. euNuke
    6 November 2010

    este atît de absurd că blochează orice demers raţional de a analiza relaţiile dintre aceste supra-sisteme de guvernămînt. parcă-s lovit cu leuca-n cap. europa democratică şi capitalistă [?] face cadouri chinei de parcă ar curta-o. poate UE a intrat deja pe calea socialismului şi pe noi nu ne-a anunţat încă nimeni, iar ajutorul este unul familial, de la fratele mai mare către odraslele vărului mao.

  8. dr pepper
    6 November 2010

    Mda, supertare:
    G-20 refuses to back US push on China’s currency

    But the U.S. position has been undermined by its own central bank’s decision to print $600 billion to boost a sluggish economy, which is weakening the dollar.

    concluzia?

    Obama claims strengthened hand in global dealings

    „It wasn’t any easier to talk about currency when I was first elected and my poll numbers were at 65 percent,” Obama argued at the close of the G-20 summit, after bluntly accusing Beijing of undervaluing its currency.

    The president flew to Japan for the APEC summit without the coveted trade pact with Korea or a united front with other countries against China’s currency policy. He also endured a gusher of criticism from other countries about a decision by the U.S. central bank to pump $600 billion into the U.S. economy, something China, Germany and others believe could weaken the dollar and lead to inflation.

    si, in cel mai bun spirit socialist:

    Time says Tea Party will cause hyperinflation

    Deci stim de pe acum vinovatul pentru inflatia galopanta ce va veni: Tea Party, nicidecum socialistii care nu mai prididesc in a tipari bancnote si a le arunca pe piata din dorinta de a demonstra fiabilitatea sistemului socialist de stat.

  9. dr pepper
    6 November 2010

    Intre timp, numai vesti bune:

    Many American Jobs on the Line, US Chamber Warns Over Stalled Trade Deal

    (CNSNews.com) – The U.S. Chamber of Commerce expressed disappointment Thursday that President Obama had been unable to finalize a long-stalled free-trade pact with South Korea during talks in Seoul. It urged speedy progress and warned that hundreds of thousands of “American jobs are on the line.”

    ‘Significant’

    Signed in 2007 by President Bush and Lee’s predecessor, KORUS was hailed by U.S. negotiators as “the most commercially significant” free-trade agreement the U.S. had concluded in nearly two decades.

    Opening South Korea’s market of 49 million consumers to American products and services, the agreement, worth some $68 billion in two-way trade, would be the biggest for the U.S. since the North American Free Trade Agreement with Canada and Mexico.
    Chrysler Group CEO Sergio Marchionne in a statement Thursday said the company and its employees “greatly appreciate the strong commitment that President Obama and [U.S. Trade Representative Ron Kirk] have demonstrated to finalizing an enforceable agreement that provides meaningful market access for American-made vehicles in South Korea.”

    Backing the agreement, on the other hand, is the U.S. beef producers’ marketing and trade body, the National Cattlemen’s Beef Association (NCBA).

    “The KORUS FTA could potentially be one of the most significant bilateral agreements in our history,” NCBA president Steve Foglesong said last June.

    He warned that if Australia, another major beef exporter, reached a deal with South Korea first, the results would be “devastating to the U.S. beef industry, and sadly, the losses would be of our own doing.”
    ‘The clock is ticking’

    In Congress, opposition has come largely from Democrats.

    Last month Rep. Mike Michaud (D-Maine) and 20 other member of the House, all Democrats, joined 35 Korean opposition lawmakers in sending a letter to Obama and Lee, urging them to modify the negotiated text to reflect the ideals of “alleviating poverty, advocating economic justice, promoting healthy communities, advancing human rights, and protecting the environment.”

    (Five of the U.S. signatories will not be in the next Congress: Reps. Phil Hare (Ill.), Mary Jo Kilroy (Ohio) and James Oberstar (Minn.) lost their seats on Nov. 2, Rep. Bart Stupak (Mich.) is retiring and outgoing West Virginia Rep. Alan Mollohan was defeated in a Democratic primary earlier this year.)

    Ahead of Obama’s trip to Seoul Heritage Foundation scholar Bruce Klingner urged the administration to “stop talking about free trade and begin implementing a trade policy.”

    “On one side of the equation is the U.S.’s strongest ally in Asia and a critical trading partner, as well as the majority of U.S. manufacturing and service industries,” he wrote.

    hmmm, bun pe deoparte avem industria care cere piata libera pentru a putea face exporturi si schimburi comerciale sa poata crea locuri de munca iar pe de cealalta avem o clasa politica protectionista care vrea sa impiedice productia pentru „a salva planeta”.
    Pe deoparte avem cowboys care vor sa creasca vite si sa le vanda si pe de alta parte avem politicienii care sunt de parere ca vitele sunt nocive si cresc codoiu’ care da gaura la stratu’ de ozon din flatualtii care se manifesta ca un efect de sera care face sa se topeasca gheata la poli si care in curand o sa ploo cu ursi polari.
    Ma intreb, naiv, de partea cui se afla presedintele.

  10. dr pepper
    6 November 2010

    High-speed Beijing-Shanghai railway to run trials

    cautam articolul lui emil despre bula imobiliara din china.
    acum cateva luni american thinker sustinea concluzia la care a ajuns in sfirsit yahoo!
    minunea tehnologica chinezeasca e falimentara.
    iar in america statele democrate precum illinois si california accelereaza modelul chinezesc in timp ce state republicane precum florida – il pun pe linie moarta.
    imi pare rau ca pierd articole si nu salvez linkuri pe undeva.
    citisem un articol intelectualo-leftist critic la adresa filmului Atlas Shrugged si a autoarei romanului – Ayn Rand.
    Autorul articolului sustinea ca nu a avut rabdarea sa parcurga cartea pana la capat insa in parerea lui – subiectul se apropia intr’adevar dubios de mult de realitate: Obama vrea sa construiasca linii ferate in America dar intampina rezistenta din partea capitalistilor fara scrupule.
    nestemat articol.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *