Pe 3 oct 2012, Mihai Răzvan Ungureanu a bătut în cuie tezele din Manifestul Forţei Civice pe Issuu, o platformă de publishing care permite doar vizualizarea online sau preluarea documentului pe un alt site cu tot cu platformă. Selectarea unui paragraf pentru citare sau salvarea documentului pe calculatorul personal sînt probabil considerate păcate de moarte; în consecinţă şi din fericire pentru noi, nu sînt permise de platformă.

Am citit Manifestul şi vom încerca să prezentăm în continuare concepţiile, intenţiile şi programul politic al Forţei Civice, aşa cum le-am înţeles ca votant probabil al ARD. Manifestul se împarte în două părţi mari, una politică şi una lirică. Vom începe cu prima parte:

„FORŢA CIVICĂ se defineşte ca o forţă politică pragmatică ce pune rezolvarea problemelor publice si nationale pe primul plan”.

Am putea înţelege din aceasta afirmaţie că Forţa Civică se poziţionează într-o opoziţie clară faţă de forţele politice idealiste, lirice sau lipsite de spirit practic. Dar pentru că nu avem astfel de actori politici, ne vedem nevoiţi să încercăm o a doua posibilitate – ar putea fi vorba despre poziţionarea filozofică în cadrul curentului pragmatist: este adevărat ceea ce este util, este bun ceea ce are succes. Faptul că aşează ca valoare supremă eficienţa practică în rezolvarea unor situaţii care ar putea pune în dificultate publicul sau naţiunea şi nu vreo noţiune mai mult sau mai puţin abstractă de Bine, general sau individual, ar putea fi o indicaţie că ataşamentul faţă de relativismul etic ar putea fi real.

De asemenea, nu este deloc clar în acest moment dacă există vreo limită în privinţa tipurilor de probleme pe care Forţa Civică le va rezolva în numele publicului elector. Pentru consistenţă vom presupune că se va decide în funcţie de eficienţă. Deşi, dacă este să luăm în considerare şi experimentele înaintaşilor, dintr-o competiţie a individului cu statul, după reguli şi criterii de eficienţă stabilite de stat, de obicei statul a ieşit învingător, iar individul a avut de ales între a fi supus, închis sau mort.

„Identitatea doctrinară, strategia politică şi organizarea ca partid sunt toate subsumate acestei priorităţi absolute, ele derivând direct si nemijlocit din aceasta.”

Avem aşadar o confirmare suplimentară: identitatea doctrinară, principiile Forţei Civice, orientarea de stînga sau de dreapta, concepţiile despre Bine sau Dreptate, sînt toate relative, vor varia probabil în funcţie de oportunităţile de moment şi de şansele concrete de succes ale unora sau altora dintre ele în cursul întreprinderilor practice ale Forţei. Eficienţa precede adevărul sau etica.

„Obiectivul concret şi precis definit al Forţei Civice este de a mobiliza şi organiza politic cel mai activ şi responsabil segment al societăţii româneşti pentru a răspunde la cele trei mari provocări ale actualei etape istorice prin care trece ţara noastră.”

Pentru a desluşi mai bine acest punct, vom face un mic excurs în istoria ideilor politice.

Augustin considera că această lume se caracterizează printr-un pluralism ireductibil al valorilor – un creştin şi un nihilist nu vor găsi niciodată o bază comună pentru a defini ceea ce este bine sau drept. Singurele lucruri asupra cărora sînt în general de acord oamenii, reprezintă nevoia de pace şi ordine. De aceea, Augustin definea pur negativ rolul unei guvernări: constrîngerea celor cu intenţii necurate la adresa semenilor lor şi pedepsirea celor care îşi pun aceste intenţii în practică, astfel încît viaţa socială să se desfăşoare pe cît posibil în pace şi ordine; pentru împlinirea acestei funcţii, o guvernare întemeiază şi întreţine o armată puternică pentru asigurarea securităţii externe, întemeiază şi dezvoltă un sistem de legi, de justiţie şi ordine publică pentru asigurarea securităţii individuale şi a ordinii sociale; într-un astfel de sistem, un membru al societăţii are asigurată securitatea fizică şi pentru asta are datoria de respecta legile, de a sprijini şi de a contribui într-un fel sau altul la îndeplinirea acestei misiuni a statului; în rest îşi poate urmări scopurile private după cum crede de cuviinţă. Adică, avem definiţia clasică a statului minimal şi puternic.

(Ca o nota de culoare, Augustin nu crede în eficienţa impunerii generale a unei scări de valori, cum ar fi cea creştină în care credea. Augustin nu crede că aşa ceva ar duce la crearea unei Societăţi Bune; dimpotrivă, el atrage atenţia asupra eficienţei extrem de limitate în viaţa obişnuită a disciplinării, a utilizării coerciţiei pentru atingerea unor ţeluri morale sau spirituale. Natura umană căzută şi libertatea de conştiinţă cu care l-a înzestrat Dumnezeu sînt motivele de bază pentru care un creştin ştie că o Societate Bună sau o scară de valori unică într-o societate sînt imposibile pe acest pămînt. De aceea, într-o societate creştină un ateu va fi întotdeauna bine primit şi va avea un loc al său de drept. Invers e mai greu, după cum ne-a arătat istoria din ultima sută de ani. Nota a fost pentru Dl Ciucu şi prietenii săi îngrijoraţi)

În concepţiile moderne, în special in cele de inspiraţie marxistă, politica are un caracter totalitar, invadează toate aspectele vieţii unui individ. Rolul politicii este transformarea interioară a cetăţeanului prin trezirea conştiinţei sale politice într-un participant direct la realizarea unui imaginat destin istoric al naţiunii sau al societăţii din care face parte. Conştiinţa, spune Marx, este ceea ce ne deosebeşte de animale. Dar nu conştiinţa oamenilor este determinantă pentru natura şi existenţa lor, ci existenţa socială este cea care determină conştiinţa. Astfel că, într-o bună măsură, exact ca şi la Freud, acţiunile noastre nu sînt libere, sînt dominate de un fond inconştient, pe care Engels îl numeşte falsa conştiinţă. În orice societate majoritatea indivizilor sînt dominaţi încă de această falsă conştiinţă, adică sînt vulnerabili la presiuni sociale, culturale, ideologice, etice sau religioase. Soluţia lui Marx este eliberarea de ideologie (şi de religie).

Într-o societate înscrisă pe drumul socialismului, rolul politic esenţial revine unei minorităţi cu conştiinţă politică activă, eliberaţi de sub jugul concepţiilor învechite şi care au acces la adevărata realitate. Această realitate socială accesibilă acestor iluminaţi constă în relaţiile de putere şi de dominaţie între grupuri şi clase şi, consecinţă a acestora, împărţirea neechitabilă a roadelor muncii; acest segment al societăţii poate fi mobilizat şi organizat într-o mişcare socială care să iniţieze revoluţia transformatoare către o societate fără clase, unită în armonie şi care va împărţi echitabil roadele muncii. Pentru atingerea acestui scop, segmentul celor cu conştiinţă politică activă vor face practică revoluţionară, care constă în schimbarea circumstanţelor sociale sau, cu cuvintele lui Marx, vor realiza educarea educatorului (adică a societăţii, care este determinantă pentru comportamentul amselor largi de neiluminaţi).

Reluăm citatul precedent, lăsînd cititorului plăcerea de a descoperi de care dintre cele două viziuni asupra obiectivelor politicii se apropie mai mult Forţa Civică:

„Obiectivul concret şi precis definit al Forţei Civice este de a mobiliza şi organiza politic cel mai activ şi responsabil segment al societăţii româneşti pentru a răspunde la cele trei mari provocări ale actualei etape istorice prin care trece ţara noastră:

a) Pe termen scurt: criza politică-economică acută, generată de actuala putere şi de acţiunile ei contrare interesului naţional”

Ori e vorba de guvernul Ponta şi atunci avem o retorică de tip Antena 3 în sens invers; ori vorbim despre o putere ocultă care a stăpînit şi în timpul guvernelor Boc sau Ungureanu şi atunci avem o retorică de tip Dan Diaconescu luptînd împotriva ciocoilor. Criza există, desigur, şi puterea actuală nu a ajutat cu nimic la diminuarea ei, însă această explicaţie a genezei crizei este ridicolă.

„b) Pe termen mediu: criza cronică de sistem prin care trece România. Politic, economic, social, cultural, demografic şi intelectual România se află într-o situaţie critică. FORŢA CIVICĂ consideră că România trebuie să treacă printr-o reformă structurală profundă care să o rupă de cercul vicios al ultimilor 20 de ani”

Să înţelegem că ultimii ani de reforme au fost inutili, că putem pune DNA, reforma învăţămîntului, a sistemului de pensii, salarizarea unică sau reducerea persinalului bugetar, înjumătăţirea numărului de agenţii guvernamentale şi de taxe şi impozite pe acelaşi loc cu mineriadele, Bancorex, FNI sau Epoca Năstase? Dacă epocile Băsescu şi iliescu nu diferă prin nimic, de ce ne-am mai obosit în această vară? Şi, în definitiv, de ce ARD?

„c) Pe termen lung: reaşezarea şi relansarea proiectului autohton şi consolidarea identităţii naţionale în noul context European şi mondial al secolului al XXI-lea. FORŢA CIVICĂ consideră că România trebuie să respingă orice alternative ce îi neagă sau marginalizeză identitatea şi vocaţia occidentală. FORŢA CIVICĂ susţine hotărît ca Romania să fie parte a Europei Unite şi a Comunităţii Nord Atlantice.”

Nu e prea clar ce înţelege Forţa Civică prin aşa-numitul „proiect autohton” (are Forţa Civică intenţii autohtoniste? din ce urmează, se pare că nu), iar alăturarea „consolidării identităţii naţionale” cu „identitatea occidentală” are un aer contradictoriu.

„Pornind de la obiectivele şi direcţiile de acţiune de mai sus, FORŢA CIVICĂ îşi întemeiază identitatea doctrinară pe trei mari direcţii care, în viziunea sa, oferă cele mai constructive principii şi idei necesare confruntării cu provocările istorice mai sus menţionate: liberalismul, conservatorismul şi creştin-democraţia. Toate cele trei sunt azi asociate cu dreapta contemporană de inspiraţie occidentală şi, pe cale de consecinţă, FORŢA CIVICĂ îşi proclamă ataşamentul ideologic faţă de principiile directoare pe care se fondează familia popularilor europeni.”

Forţa Civică îşi stabileşte nişte scopuri şi direcţii de acţiune şi apoi, pragmatic, îşi alege o identitate doctrinară compatibilă cu ce şi-a propus pentru această etapă. „Pe cale de consecinţă”, pentru moment, Forţa Civică îşi proclamă sincerul ataşament ideologic faţă de orice vor găsi de cuviinţă să creadă popularii europeni. E un moment involuntar de sinceritate sau aşa va arăta parcursul pragmatic şi asumat conştient de către Forţa Civică?

Urmează o parte lirică organizată pe diverse teme de interes pentru Forţa Civică (pe care, recunosc, am urmărit-o mai greu):

Demnitatea umană
În spiritul pragmatismului, proclamat încă din deschiderea documentului, Forţa Civică nu defineşte demnitatea umană şi nu o derivă cum poate s-ar fi aşteptat unii din statul omului ca încoronare a creaţiei lui Dumnezeu sau măcar, ca vedetă a evoluţiei, din vreun oarecare salt ontologic faţă de maimuţele primate. Nu, acestea sînt probabil ficţiuni inutile din punct de vedere pragmatic. Rămînem într-o fereastră de oportunitate politică imediată, rămînem aici şi acum:

„La douăzeci de ani de la decembrie 1989 este momentul ca, în fine, omul să însemne, pentru politica românească, mai mult decît o entitate abstractă, exploatată pentru obţinerea de voturi.”

Aflăm despre demnitatea umană: este „valoarea centrală a proiectului politic”; „ţinta politică a proiectului intelectual şi politic este repunerea demnităţii umane în mijlocul efortului de reformare şi de guvernare a statului”.

„Demnitatea umană este expresia încrederii în posibilitatea României de a uni, în mod robust şi fericit, cele două tentinţe pe care se bazează binele comun, în materie economică, socială şi culturală, autonomia individuală şi solidaritatea”

Dincolo de impresia de imbecilitate simpatică pe care o degajă, această frază (care deschide secţiunea lirică a manifestului) conţine sîmburii ideologiei care îl animă pe autor (în ciuda jurămintelor sincere de pragmatism, autorul nu poate scăpa de atracţia unor astfel de ficţiuni utile)

Aşadar, demnitatea umană nu este o calitate dată şi indestructibilă a individului uman, ci o expresie, o manifestare a unei credinţe în capacităţile unei entităţi pseudo-mistice, România. Mai precis, în capacitatea acesteia de a aduce unitatea şi armonia în viaţa interioară şi în comportamentul social al supuşilor săi. Această credinţă conferă enoriaşilor-cetăţeni o măreţie aparte care poate fi numită şi demnitate.

Cum se realizează practic aceste minunăţii? Prin acţiune politică: „Politica trebuie înţeleasă ca o tentativă de a acorda personalităţii umane poziţia ei naturală în cadrul societăţii”

Două pericole nenumite (măcar unul dintre ele) se ascund în spatele „celor două tendinţe pe care se bazează binele comun, autonomia individuală şi solidaritatea”: capitalismul şi socialismul – fără armonie între aceste două tendinţe, putem cădea ori în păcatul capitalismului sălbatic, ori în greşelile trecute ale socialismului. Ce ne propune autorul este să trecem împreună cu Forţa Civică, pragmatic, dincolo de stînga şi dreapta, acolo unde, pe de o parte, nu va mai fi „strivit individul sub povara inertă a colectivismului”, iar, pe de alta, va fi „garantat că economia la scară umană este atentă la detaliile concrete ale existenţelor pe care le afectează”.

În acest context pragmatic, nu pare deloc surprinzător că nu avem, spre exemplu, o poziţie definită a Forţei Civice în privinţa politicilor moderne de încurajare a avortului. O astfel de poziţie ar depinde probabil mai degrabă de moment şi oportunităţi decît de o evaluare a demnităţii celui nenăscut.

Poate nu este lipsit de interes să adăugăm că definirea demnităţii umane printr-o unică dimensiune economică a existenţei sale este specifică socialismului marxist.

O economie la scară umană
„Este, acum, la douăzeci de ani de la revoluţie, momentul” – avem şi în acest caz o oportunitate istorică pe care, pragmatic, nu trebuie să o ratăm: să reformăm economia. Cum?

„Economia la scară umană este alternativa la lipsa de orizont şi la pauperizare. Economia la scara umană este chemată să dea României viitorul de care a fost deposedată.”

Dacă nu aţi înţeles despre ce este vorba, vă pot lămuri domnii Hurduzeu sau Catrinoiu: este vorba despre lupta împotriva capitalismului neoliberal, a corporaţiilor, globalismului, băncilor, FMI-ului, a lăcomiei umane în general; „economia la scară umană” înseamnă renunţarea la Iphone şi Ipad şi reîntoarcerea la preocupările sănătoase agrariene ale ţăranului român mitic care, cîndva, în negura vremilor, era autohtonist, avea tradiţii autentice şi un lot de pămînt egal cu cel al vecininilor săi, cu care trăia în bună înţelegere şi desfăşurau cinstite şi liber-asociative relaţii comerciale, sociale sau culturale, bazate pe generozitatea naturală a fiinţei umane necorupte de relaţii de producţie capitaliste.

Nu ştim dacă şi în ce măsură subscrie Forţa Civică la aceste idei. Neavînd la dispoziţie decît figuri literare de stil nu putem presupune pentru moment decît că priveşte cu simpatie o astfel de direcţie.

Un stat limitat şi puternic
„Eliberat de povara clientelismului si a corupţiei, statul român este obligat să” – înţelegem că odată cu venirea la putere a Forţei Civice, va avea loc o revoluţie care va elimina definitiv clientelismul şi corupţia. Tot ce rămîne de precizat este modul în care se va desfăşura viaţa noastră după acel moment astral într-un stat minimal şi puternic:

„Un stat minimal şi puternic nu ezită să îşi precizeze domeniile în care poate gestiona resurse şi imagina politici publice.”

„Un stat limitat şi puternic nu poate exista fără ca apărarea şi ordinea publică să fie garantate”

Dar statul, statul va fi minimal sau limitat? Limitat unde? Un stat limitat şi puternic care îşi poate aşeza singur limitele accesului la resurse şi ale imaginaţiei în materie de politici va fi mai aproape de statul minimal sau de Statul Totalitar al Bunăstării?

Piaţa liberă
Nu asigurarea cadrului pentru o piaţă liberă, ci nivelul de pregătire al actorilor pe care cade povara luării unor decizii private pare să fie problema căreia Forţa Civică îşi propune să îi găsească o rezolvare. Schimburile comerciale sînt cu atît mai eficiente cu cît negustorii implicaţi sînt mai învăţaţi.

De asemenea, piaţa liberă nu este cu adevărat liberă decît în urma unei intervenţii masive a statului prin încurajare şi recompensare prin facilităţi fiscale a iniţiativei private.

De notat că în abordarea subiectului Piaţa liberă, Forţa Civică nu consideră necesară o discuţie despre reguli şi respectarea strictă a acestora, însă îi pare esenţială amintirea „responsabilităţii cetăţeneşti” şi a „solidarităţii”. Nu e clar dacă piaţa liberă este bună sau e doar un rău necesar şi, poate, trecător.

Individ, patriotism şi comunitate
„Viitorul unei naţiuni nu poate fi imaginat în absenţa unei referiri la tradiţie.” Să ne referim dar; să fim bine înţeleşi însă, luăm în considerare doar „tradiţia românească autentică”.

Este o secţiune dedicată în mod explicit alegătorilor cu sensibilităţi conservatoare. Însă apelul repetat la o presupusă „tradiţie românească”,  întărirea prin specificarea celei „autentice”, ne conduc cu gîndul mai degrabă la un club de culegători de folclor, de proverbe şi zicale populare. Iar „idealul luminos al patriotismului constituţional” ne readuce brusc aminte de parfumul epocii luminoase încheiate acum douăzeci de ani. Pentru ca să aflăm spre sfîrşitul paragrafului că „tradiţia românească autentică” este în fapt o „tradiţie plurală” prin care „minorităţile îşi pot aduce o contribuţie la revitalizarea unui instinct sănătos al dragostei de patrie”.

N-am înţeles mare lucru, dar am rămas cu impresia că autorul are unele informaţii greşite despre doctrina conservatoare şi un oarecare sentiment nemărturisit clar de teamă în privinţa conservatorilor că ar fi în fapt nişte rasişti deghizaţi care ar putea exploda oricînd.

Proprietatea
Secţiunea începe abrupt şi prozaic: „Proprietatea este principala motivaţie a muncii noastre”. O afirmaţie cel puţin neinspirată, mai ales în preajma alegerilor generale.

Mai departe lirismul autorului pare cu totul scăpat de sub control, întărirea prin repetiţie atinge cote pe care însuşi Crin Antonescu le-ar considera greu de atins. „Neavînd proprietate, nu avem rădăcini, nu avem stabilitate, …, suntem dezradacinaţi în bătaia vîntului”, etc.

Înţelegem că proprietatea este un lucru bun şi demn de a fi respectat. Nu e clar însă, spre exemplu, ce se va întîmpla cu proprietăţile confiscate de comunişti.

Solidaritatea
„Solidaritatea este empatie, imaginaţie şi conştiinţa unui destin comun” etc
Dincolo de poezie, ar fi fost poate interesant să aflăm în cîteva cuvinte simple şi prozaice ce definiţie a solidarităţii favorizează, unde se situează între socialism şi doctrina socială a Bisericii Catolice; care este, spre exemplu, rolul pe care îl prevăd statului în s(t)imularea solidarităţii cetăţeneşti – ce va însemna pentru sistemul fiscal, pentru sistemul medical, pentru pensii sau care va fi regimul intervenţiilor statului în piaţă, a muncii sau comercială.