Începând din 1991, s-a reluat tradiţia manifestărilor de 8 noiembrie pentru comemorarea şi pentru punctarea evenimentului de la 8 noiembrie 1945. Am fost organizatorul celor mai mari manifestaţii, din 1993 şi 1994, ca lider şi ca preşedinte al Tineretului Universitar Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat (TUNŢ). Am mobilizat atunci studenţii pentru a atrage atenţia că cererile studenţilor din 1945 erau, din păcate, de actualitate şi în 1993. Acest arc peste timp a fost înţeles de studenţimea din perioada respectivă. Au fost peste 10.000 de studenţi în ’93 şi cred că peste 15.000 în ’94. Au manifestat în Piaţa Palatului, exact în locul unde au fost manifestaţia din 8 noiembrie 1945.

Atunci atmosfera a fost incendiară. Am avut participanţi personalităţi remarcabile, care au participat la 8 noiembrie 1945, fiind atunci studenţi sau elevi. Au fost Ioan Bărbuş, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Şerban Ghika, Paul Lăzărescu. A fost avocatul [Mihail] Ghiga, care era elev în ’45. Au rememorat evenimentele de atunci. A fost prima manifestaţie anticomunistă din România. Studenţii atunci au fost primii care au simţit pericolul comunist. Au simţit pericolul rusesc, pericolul întruchipat de Uniunea Sovietică şi de reprezentanţii Uniunii Sovietice, care deja acţionau în România la acea dată.

Revendicările sudenţilor de la începutul anilor ’90

Noi, în ’93 şi ’94, atacam tot comunismul, atacam ideile comuniste şi atacam şi persoanele care făceau parte din fostul regim şi, din păcate, aveau responsabilităţi în guvernarea din acel moment. Noi consideram că trebuie să o rupem definitiv cu comunismul şi aceste persoane care aveau mentalităţi comuniste sau, cum spuneam noi atunci, criptocomuniste, frânează dezvoltarea României. Frânează şi opresc îndreptarea României către Occident. Opresc România din drumul ei de a-şi relua locul în rândul ţărilor civilizate.

Noi voiam atunci să facem parte din NATO, din Uniunea Europeană. Asta cereau studenţii în acei ani. Ceream în acelaşi timp o televiziune liberă pentru că televiziunea atunci era aservită puterii. Nu existau mai multe canale de comunicare media. Exista o singură televiziune, Televiziunea Română, care era complet sub controlul guvernului. Nu prezenta imagini, nu prezenta realitatea aşa cum este ea. Distorsionarea realităţii prin aceste canalele media a fost amendată în aceste manifestaţii, ca şi în manifestaţiile din iunie 1990, de studenţi, în principal, alături de intelectuali. Au ieşit în stradă oameni de bun simţ. Mulţi muncitori şi mulţi meseriaşi au venit alături de studenţi. Oamenii care înţelegeau despre ce e vorba au venit alături de noi.

TUNŢ-ul l-a susţinut pe Regele Mihai Am cerut reinstaurarea monarhiei. Am cerut ca Regele Mihai să fie lăsat să intre în ţară pentru că atunci Regele Mihai pur şi simplu nu era lăsat să intre în ţară. Când Regele Mihai a intrat în ţară au fost peste un milion de oameni care au ieşit pe străzile Bucureşiului să-şi întâmpine Regele.

Noi ne doream în acel moment să reînnodăm tradiţia ruptă în 1947 în mod brutal de trupele sovietice, de comisarii sovietici, să marcăm reînnodarea tradiţiei democratice a României. Noi consideram că regimul de atunci nu era un regim democratic. Încerca prin toate mijloacele să oprească dezvoltarea firească a României. S-au epuizat multe din resursele României în acea perioadă. Chiar în 1994, Regele Mihai s-a adresat direct manifestanţilor. Am reuşit cu ajutorul, ţin minte, al BBC-ului şi al unui coleg care lucra la BBC, să facem o legătură telefonică cu Majestatea Sa Regele Mihai, care s-a adresat în direct studenţilor aflaţi în Piaţă la acea vreme.

Erau foarte mulţi tineri, dar în acelaşi timp, au fost şi muncitori, au fost şi oameni veniţi din alte părţi ale ţării să manifesteze pentru Rege, pentru adevăr, pentru adevărul istoric şi contra ideilor comuniste.

Studenţii din 8 noiembrie 1945 aveau dreptate

Legătura, arcul acesta peste timp [între 1945 şi 2015] este foarte important, pentru că observăm acum, după atâta timp, că studenţii care au manifestat în 8 noiembrie 1945 aveau dreptate. Toată istoria scursă de atunci le-a dat dreptate. Ceea ce cereau ei atunci, în 1945, se leagă foarte mult, de fapt sunt teme foarte importante, exprimate de liderii intelectuali români şi de studenţimea de după ’90: amendarea ideilor comuniste, amendarea ideilor de dictatură, amendarea stalinismului, amendarea intervenţiei Uniunii Sovietice.

Vă imaginaţi ce ar fi însemnat ca în România de după ’90 să fi fost reinstaurată monarhia şi să fie democraţie, să fie un adevărat pluripartidism? Ar fi fost o altă etichetă. Ar fi fost România mult mai repede în NATO şi în Uniunea Europeană şi cred că s-ar fi dezvoltat economic mult mai repede.

Strada nu este o soluţie pe termen lung . Democraţia înseamnă partide.

 Într-adevăr am făcut politică. În anii 90 eram în stradă. Eram student şi eram în Liga Studenţilor. După reprimarea brutală a manifestaţiilor din ’90, după mineriadele care au durat până în 1991, am decis să intru în Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, în organizaţia de studenţi pentru că mi-am dat seama că strada nu este o soluţie, pentru că democraţia înseamnă partide, înseamnă reprezentativitate, înseamnă competiţie de idei într-un cadru organizat.

Toate ţările dezvoltate prin aceste mecanisme se conduc şi de asta au ajuns la un nivel de dezvoltare, nu pentru că a guvernat strada sau vreo formă de-asta directă şi neştiută de nimeni. Atunci am realizat acest lucru, am intrat [în partid] şi ne-am dat seama că trebuie să ajungem la guvernare. Gândul nostru era să ajungem la guvernare, să fim miniştri şi, dacă suntem bine pregătiţi, vom reuşi să transformăm România în ţara pe care ne-o dorim. Pas cu pas, să o dezvoltăm. Acesta era gândul generaţiei noastre.

Am făcut un apel către mai mulţi colegi. Ne-am înscris mai mulţi în acest partid istoric, un partid al eroilor neamului, partidul lui Iuliu Maniu, al lui Ion Mihalache – oameni care s-au jertfit pentru România, partidul lui Ioan Bărbuş, al lui Corneliu Coposu, al lui Ion Diaconescu – oameni care au suferit şi au stat în închisorile comuniste zeci de ani pentru idei şi pentru faptul că aveau dreptate şi susţineau adevărul şi credinţa. În această perioadă am încercat şi am reuşit să întrunesc majorităţi. Am ajuns preşedintele organizaţiei de studenţi a PNŢ [pe ţară]. Au fost lupte intestine, am fost contracaraţi de adversarii ideilor noastre.

Din păcate, părerea mea e că partidele au fost infiltrate de idei greşite. Au fost foarte mulţi oameni care erau partizanii altor interese, care după părerea mea sunt profund antinaţionale. La vremea aceea poate nici cozile de topor care luptau contra noastră nu înţelegeau de fapt în slujba cui sunt.

Nu am putut fi dezamăgit de politică

Nu pot să spun că am fost dezamăgit de politică. Politica este aşa cum e ea. Este o luptă, este o implicare în viaţa cetăţii. Politica în sens larg înseamnă implicare în viaţa cetăţii prin toate metodele şi mijloacele. Nu am cedat niciodată la această luptă. Mi-am susţinut ideile. În războiul cultural am încercat să promovez ideile bune, să promovez libertatea, adevărul, economia liberă de piaţă, valorile, ordinea proprietăţii private şi respectul faţă de proprietatea privată, statul de drept; să lupt pentru aderarea noastră la NATO şi la Uniunea Europeană, să lupt pentru ţara mea. De fapt, acest exemplu e foarte simplu, ni l-au dat înaintaşii noştri.

Nu trebuia decât să citim din cartea de istorie ce s-a întâmplat şi să cunoaştem aceste lucruri. Poate că am avut noroc că am ascultat de mic Europa Liberă şi după ’90 citeam toate ziarele. Am avut noroc să îmi fac o cultură politică. Am avut noroc să întâlnesc oameni mult mai deştepţi ca mine. Am avut norocul să citesc nişte cărţi bune. Din această cauză nu am putut fi niciodată dezamăgit de politică. Oricâte porcării s-au întâmplat, am considerat că trebuie luptat în continuare.

Oamenii nu sunt sfinţi. Oamenii sunt aşa cum sunt. Interesele întodeauna se exprimă, şi dacă ai o credinţă şi nişte idei trebuie să lupţi până la capăt pentru ele. Sunt oameni care au murit pentru ideile lor. Au murit susţinând nişte valori, s-au sacrificat pentru ele. Pentru noi acum lucrurile sunt mult mai simple. Încă nu e cazul să ne sacrificăm vieţile pentru ţară. Sper să nu fie cazul şi pentru asta trebuie să ne întărim economic ţara, să ne întărim statul de drept, să ne întărim instituţiile ţării, şi cei aflaţi în funcţii să facă ceea ce trebuie făcut.

Apolitismul – o mare eroare

Încă din 1990, trebuie să spun că a exista un curent care spunea că politica e ceva rău, politica e murdară, un curent aşa-zis de încurajare a apolitismului. Asta a fost una din marile erori, din marile peversini, după părerea mea, ale propagandei de tip neosovietic. Pentru că atunci mulţi oameni dezamăgiţi au zis „noi nu suntem partide!”.

Au fost manifestaţii în care s-a strigat „Noi nu suntem partide!” Şi de ce au apărut aceste slogane? Pentru că în ’90, cu 21 de oameni puteai să înfiinţezi un partid. Peste noapte, au apărut peste 300 de partide, unele inventate în laboratoarele şi în tenebrele oculte ale unora care erau legaţi de fostul regim criminal. Au fost, din păcate, consilieri şi oameni cu putere în statul român din acea perioadă, care s-au ocupat în mod direct să înfiinţeze partide, adică să creeze în mod artifical o competiţie şi să creeze în mod artificial o democraţie. Acest lucru a fost descoperit de istorici într-un reţetar al KBG-ului pentru pregătirea şi infiltrarea partidelor democratice din Occident. Deci lucrurile n-au fost chiar întâmplătoare, după părerea mea.

Sunt dovezi istorice în acest sens. Sunt oameni încă în viaţă care au participat la facerea acestor partide şi ei ştiu foarte bine despre ce vorbesc. Aceşti oameni sunt responsabili de distrugerea democraţiei reale în România. De fapt, au distrus democraţia în România, în realitate, şi au întârziat dezvoltarea firească a României. Din păcate, atunci era destul de greu să mobilizezi oameni să facă politică în mod real.

Cu toate acestea, am reuşit ca în cadrul Tineretulului Universitar Naţional Ţărănesc Creştin Democrat să strâng peste 1.600 de studenţi, cea mai mare parte a lor fiind cu rezultate excepţionale la învăţătură, studenţi deosebiţi. Mulţi dintre ei, din păcate, sunt în afara ţării. Au emigrat. Au fost valuri de emigrare succesive în ’90, ’91, după mineriade, apoi iar în ’93, ’94, pentru că toată lumea se aştepta să se schimbe ceva.

Mulţi au fugit. Apoi au fost iar valuri mari de emigrare după 2000 şi odată cu intrarea în Uniunea Europeană, nu mai vorbesc, când a fost libertate, iar din România au plecat foarte mulţi oameni. Mi se pare un fapt oarecum ciudat, straniu, că şi acum regăsim strigătul „O ţară fără partide!”. Nu există! Dacă vrem democraţie, democraţia e bazată pe partide, pe pluripartidism. Alt sistem încă nu s-a inventat. Democraţia nu este perfectă, dar nu există vreun alt sistem cunoscut. Singurele sisteme cunoscute [fără partide] sunt anticivilizaţionale. Sunt sisteme care oprimă individul şi libertatea, sistemul din China, sau chiar sistemele oligarhice din Rusia, sau în alte ţări bananiere, unde întâlnim tot felul de alte sisteme.

Ţările civilzate au democraţie, au partide şi au o competiţie corectă între aceste partide. Au parlament, au guvern, au separaţia puterilor în stat. Lipsa de cultură politică poate produce deviaţii care pot distruge România, adică pot avea un efect pentru că România e foarte puternică, nu poate fi distrusă de oricine, dar pot avea un efect asupra dezvoltării ţării.

România e în NATO și UE, ideile noastre au invins

Într-adevăr, am organizat zeci de acțiuni cu sute și mii de studenți, am protestat ori de câte ori simțeam că nu avem acces pe canalele media obișnuite pentru că noi dădeam un comunicat către presă, câteva ziare îl preluau, ziare care respectau libertatea de opinie și li se părea interesant, dar în același timp, ziarele și media aservită puterii ignora în totalitate ideile noastre. Ideile noastre erau: să intrăm în NATO, să fim cu Occidentul. Ei nu-și doreau lucrul ăsta și nu doreau să promovăm aceste idei.

Până la urmă, lupta noastră continuă, pas cu pas. Împreună cu liderii noștri și cu bătrânii partidului și cu oameni care au trecut prin închsorile comuniste, am reușit să împingem această barieră. România a reușit să intre în NATO, să intre în Uniunea Europeană. Chiar Ion Iliescu, cel mai mare opozant al nostru, care ne-a făcut „golani” în 1990, care ne-a făcut „huligani”, care a trimis minerii să ne bată, să ne scoată din Piața Univerisității, a trebuit să recunoască faptul că trebuie să intrăm în NATO și UE. Deci ce satisfacție mai mare avem astăzi, când inamicii noștri au ajuns la ideile noastre și ideile noastre, într-o oarecare măsură, au reușit? Din păcate, din punct de vedere managerial și administrativ, lucrurile nu sunt simple.

E nevoie de multă competență, e nevoie de profesionalism și e nevoie și de curaj ca să faci ceea ce trebuie făcut.

Cine într-adevăr crede în niște idei , trebuie să lupte pentru ele

Eu, dacă aș fi tânăr acum, aș încerca, odată, să fac politcă, dacă mi-aș dori să se țină cont de ideile mele. M-aș „înregimenta” într-un partid și aș încerca în mod democratic să lupt, nu contează cât, o oră, două, o lună, o viață, pentru ideile mele. Dacă crezi într-adevăr în niște idei, trebuie să poți să lupți pentru ele. Dacă vrei într-adevăr ca ideile tale să guverneze, trebuie să intri într-un partid, trebuie să ajungi în parlament, trebuie să ajungi la guvernare, ca să poți face ca acele idei să fie puse în practică. Nu există altă cale. Calea străzii este bună când sistemele democratice nu funcționează. La noi, într-adevăr, sunt probleme cu sistemele democratice, dar eu consider că încet-încet ele se pot corecta. În același timp, organizațiile non-guvernamentale, societatea civilă, fundațiile, asociațiile sau orice alt timp de asociere sunt foarte folositoare pentru că pot exprima coerent și în mod organizat sprijin pentru o idee.

Un exemplu: dacă nu vreau să fac politică, poate nu am suficient timp, dar am o cauză pentru care vreau să lupt, de exemplu, îmi dorec ca Parlamentul să aibă 300 de parlamentari, atunci ar trebui să lupt prin toate mijloacele și să promovez această idee, atât în presă, în televiziune, la oamenii politici, să mă duc la reprezentanții politici și să îi presez cu această cerere – „Domnule, noi vrem ca Parlamentul să aibă 300 de parlamentari”. Sau dacă îmi doresc un alt lucru în sistemul sanitar, sau în sistemul medical sau de învățământ, la fel. Trebuie să verbalizez ideea, să mă pregătesc foarte bine, să cunosc și să citesc foarte bine lucrurile, să ma asociez cu mai mulți oameni și să propun asta. Dacă e cazul, să înființez și un partid, sau să înființez o organizație care să susțină acea cauză.

Organizarea protestelor și combaterea provocatorilor

În general, există un pericol de manipulare a străzii și a manifestațiilor. Eu fiind organizator al atâtor manifestații, am întâlnit de foarte multe ori oameni care au provocat, care s-au infiltrat. 

Întotdeauna, la orice manifestație, avea în jur de 50-60 de oameni identificați cu banderole care se ocupau de protecția manifestației. Întotdeauna am avut grijă ce acest lucru. Cu toate acestea, în Piața Universității, în ’90, au fost foarte multe provocări, chiar s-a dat foc la autobuze și apoi s-a aruncat vina pe manifestanți. E foarte simplu într-o mulțime, dacă ești foarte abil și ai cunoștințe, să manipulezi și să influențezi lucrurile. De asta, în momentul în care organizezi o manifestație este obligatoriu să ai oameni de ordine perfect identificați, să ai comunicarea cu forțele de ordine și să fie foarte clar acest lucru. Noi când organizam proteste în ’90, forțele de ordine, majoritatea erau ostile.

Am avut, totuși, de câteva ori, și oameni normali în sistemele de poliție, care înțelegeau și comunicau cu noi. Pentru că noi nu ne doream violență, nicioată nu doream să bulversăm, nu ne doream ca în numele binelui să facem rău. Cred că cel mai important lucru, pentru ca un student, un tânăr să fie ascultat, este în primul rând să fie foarte deștept, să învețe foarte bine, să cunoastă, să aibă o cultură politică, să înțeleagă realitatea de care este înconjurat și apoi să exprime în mod articulat propuneri și idei. Din păcate, de multe ori este multă emoție, și emoția este bună, dar poate fi manipulată de artiștii propagandei și de forțe antinaționale.

România are și inamici, trebuie să spunem asta, și știm, și s-a văzut de-a lungul timpului, de mai multe ori. Există și interese contrare țării noastre și trebuie avut grijă, trebuie să ne informăm. Acum există internet, un mare instrument, putem afla foarte ușor…

Din păcate putem fi și manipulați, dar dacă avem un sistem de valori solid, dacă avem cultură politcă solidă și știm adevărul, nu păutem fi manipulați. Și dacă ai o credință fermă, ești și gata să lupți pentru ideile pe care le ai. Provocatorii pot fi eliminați.

E suficient să cauți pe internet, să găsești înregistrări mai vechi, să vezi că sunt oameni care cu ceva timp în urmă susțineau și felicitau pe Vladimir Putin și acum sunt „expresia societății civile”, sau oameni care susțineau exact contrariul în urmă cu doi ani, față de ce susțin acum. Este evident că este o dedublare și e ceva putred, și din păcate, cea mai mare parte a oamenilor onești, oamenilor cinstiți, care împărtășesc emoția și solidaritatea acestui ultim tragic eveniment, de care toți am fost afectați, acești oameni pot fi ușor împinși într-o parte sau alta. Emoția, în general, poate fi folosită ca și cale de manipulare.

Eu am fost în Piață, mi-a plăcut să mă întâlnesc cu prieteni, să văd tineri, să vorbesc cu lumea și ori de câte ori sunt manifestații, trec ca să simt și să înțeleg direct ce se întâmplă. Cea mai mare parte, 90% sunt oameni curați, oameni cinstiți, poate 99%, dar, din păcate, am văzut și oameni, pe unii dintre ei i-am recunoscut din tenebre trecute, pe unii dintre ei i-am văzut pe media și pe media online, sunt și oameni care, după părerea mea, au alte interese, sau sunt pur și simplu oameni fără o cultură, care au idei contrare firecului, unei ordini naturale a lucrurilor.

Cred că acești oameni pot fi izolați ușor și manifestațiile pot fi corecte, pot fi curate, și pot exprima ceea ce câteodată nu s-a exprimat suficient în media. Pentru că de asta apar de obicei manifestații, pentru că nu s-a exprimat sufiecient pe alte canale de comunicare.

Repet, există provocatori și pot fi ușor identificați, toți oamenii de bun simt or să-i simtă. Nu au nicio șansă.