FUNDATIA IOAN BARBUS

Mihail Neamțu: BOR e infiltrată și distrusă din interior de Bănescu, Papahagi, Baconschi și Pleșu

Mihail Neamțu a șters de pe Youtube mesajul video în care spunea că Biserica Ortodoxă Română este „infiltrată” pentru a fi „eviscerată” și „distrusă din interior” de cei care au cerut unificare datei de sărbătorire a Paștelui. Mesajul a fost publicat joi seara pe canalul lui de Youtube și fost eliminat câteva ore mai târziu. De remarcat că printre cei care au susținut cererea se numără Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Adrian Papahagi, Teodor Baconschi, Andrei Pleșu, Ana Blandiana, Alex Ștefănescu, Marius Vasileanu, Gheorghță Ciocioi, Dragoș Ursu etc.

Ieșirea lui Neamțu a fost prilejuită de un text publicat de Dragoș Paul Aligică pe Facebok, în care acesta vorbește despre procesul de „eviscerare Instituțională” la care, datorită influenței occidentale, sunt supuse instituții ca Biserica Ortodoxă Română. Un mesaj diametral opus era publicat de Aligică în urmă cu 6 ani, atunci avertiza asupra asaltului propagandei ruse împotriva BOR (între timp, DPA pare să se fi alăturat acestui asalt – dar mai multe detalii, altă dată).

Dar să îl ascultăm pe Mihail Neamțu:

„Există un mod prin care are loc un proces tipic lumii de astăzi, anume, eviscerarea instituțională. Poți să golești o instituție de substanță și de conținut, poți să păstrezi doar formele, poți să elimini fondul originar care a permis nașterea acelei instituții, dar pentru asta trebuie să ții instituția cu pricina sub atac.

Și nu suntem aici într-un domeniu speculativ, adaugă Dragos Paul Aligica, avem deja un tablou de studiu al modului în care are loc o preluare, pas cu pas, a unei instituții.

Preluăm o instituție. Cum? Plasăm oameni care o distrug din interior, plasăm oameni care mută centrul de greutate identitar al instiuției respective și alimentăm, foarte, foarte temeinic, clivajele, rupturile. Vine un grup dă presiune și se trezește că trebuie să schimbăm ziua Paștelui. Așa vrem noi! Aveți voi vreo chemare de la Dumnezeu, vreo întemeiere spirituală în exercițiul vostru de astăzi? Nu, n-avem. Dar creăm, creăm o presiune, EVISCERĂM conținutul spiritual al evenimentului Pascal, deci natura teologică a evenimentului Pascal, Hristos a înviat, este pusă în paranteză în beneficiul unei discuții frivole despre artimetica gregoriană sau postgregriană a respectivului moment.

Așa s-a întâmplat în anul acesta 2023 cu un singur subiect care a înfierbântat mințile în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Au fost și atâtea altele. Se alimentează, spune Dragos Paul Aligică, artificial clivajele interne și se creează grupări, grupuscule … ”

*****

O listă parțială a „infiltraților” care vor să „distrugă din interior” Biserica Ortodoxă Română:

Teodor Baconschi (ambasador, scriitor, București), Adrian Papahagi (profesor, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj) – inițiatori
Ana Blandiana (scriitoare, președinta Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, București)
Andrei Pleșu (profesor, președintele Fundației New Europe, București)
Anca Vasiliu (profesor și cercetător științific, Sorbonne Université/ENS/CNRS, Paris)
Daniel David (psiholog, profesor, rectorul Universității Babeș-Bolyai, Cluj)
Monica Pillat (scriitoare, București)
Silviu Oravitzan (artist, Timișoara)
Alex Ștefănescu (critic literar, București)
Anca Manolescu (cercetătoare, București)
Augustin Ioan (arhitect, profesor, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București)
Nicolae Rădulescu (arhitect, fost deținut politic, București)
Daniela Georgescu (jurnalistă, Radio România, București)
Dragoș Calma (profesor, University College Dublin)
Ioan Alexandru Tofan (profesor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi)
Daniela Dumbravă (cercetătoare, Institutul de Istoria Religiilor al Academiei Române, București)
Marius Vasileanu (publicist, profesor, București)
Gheorghiță Ciocioi (etnolog, București)
George Enache (profesor, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați)
Andrei Găitănaru (psihoterapeut, București)
Diana Marinescu (doctorandă, Angelicum, Roma)
Dragoș Ursu (istoric, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia)

și alții.

Mai multe detalii despre inițiativă: https://inliniedreapta.net/stiri/petitie-catre-sf-sinod-al-bor-pentru-unificarea-datei-de-sarbatorire-a-pastelui/

***

Scriam in 22 mai, anul acesta:

Neamțu se alătură lui Aligica și cerea demisia lui Vasile Bănescu. La emisiunea lui Robert Turcescu de la televiziunea Pandele – Firea, Metropola TV, Neamțu a spus ca Văsile Bănescu e un „postac de Facebook” și „dacă se simte izolat, dacă simte că nu mai are susținerea sinodului și a majorității credincioșilor”, să plece din funcția de purtător de cuvânt și să scrie cărți de teologie sau ce vrea el.

Neamtu a spus:

  • „Vasile Bănescu a devenit un postac pe Facebook, care nu trece zi de la Dumnezeu să ne lase fără o opinie despre un detaliu al vieții cotodiene”
  • „Dacă are sentimentul ca este izolat sau are sentimentul că este contestat de majoritatea credincioșilor, ar trebui sa se retragă din post. Pentru că orice talent ai avea, după 10 ani aflat într-o functie, ești uzat.”

Se alatură astfel și corului de securiști rusofili de la activenews, lui Mache și în general întregii legiuni de goarne rusofile din România.

Și observati că dacă îndrăzniți să îi citați pe acești oameni, sau să vorbiți despre ei, deveniți automat „obsedați”, „instabili”, amenințați cu procese și uneori cu bătaia de galeria lor de fani pentru că deveniți parte dintr-o cabală atotputernică care vrea răul acestor suflete neprihănite.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

Trackbacks and Pingbacks

Un comentariu

  1. Stefan
    30 septembrie 2023

    Data Pastelui crestin este o chestie de astronomie, nu de dogma sau teologie.
    Clivajul de care se plange Neamtu este clivajul binecuvantat intre Biserica Ortodoxa Romana si Biserica lui Putin, intre omenire in general si secta nebuna a lui Putin, si ce-i care-l urmeaza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian