FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Frăția terorii. Mâinile lui Malofeev

Până la uciderea, în 17 iulie 2014, a 298 de civili, în marea lor majoritate cetățeni ai unor state EU, oligarhul rus MALOFEEV nu apăruse pe radarul autorităților occidentale. Cel puțin nu era public în vizorul autorităților.

Malofeev devenise în schimb un subiect pentru presa occidentală mai ales după publicarea unui articol în cotidianul elvețian Tages Anzeiger. Articolul dezvăluia o întâlnire secretă din 31 mai, într-un palat vienez, a liderilor extremiști naționaliști din UE, organizată de oligarhul rus, avându-l ca invitat de marcă pe Alexander DUGHIN.

Însă, imediat după ce teroriștii pro-ruși au doborât cursa Amsterdam – Kuala Lumpur, Uniunea Europeană și Canada l-au adăugat pe KONSTANTIN MALOFEEV pe lista persoanelor supuse sancțiunilor (SUA avea să o facă în 17 decembrie 2014).

MALOFEEV nu era doar organizatorul unor reuniuni oculte cu ciudații Europei, ori apologetul pravoslavnic al celei de-a Treia Rome, ci și sponsorul liderilor teroriști care acționau în estul Ucrainei.

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene – 30 iulie 2014, extras
Konstantin Valerevich MALOFEEV
Константин Валерьевич Малофеев
Data nașterii: 3.7.1974 la Puschino

Dl Malofeev are legături strânse cu separatiștii ucraineni din Ucraina de Est și Crimeeea. Este un fost angajator al dlui Borodai, așa-numitul prim-ministru al așa-numitei „Republici Populare Donețk” și s-a întâlnit cu dl Aksyonov, așa-numitul prim-ministru al așa-numitei „Republici Crimeea” în timpul perioadei procesului de anexare a Crimeei. Guvernul ucrainean a deschis o anchetă penală privind presupusul sprijin material și financiar acordat separatiștilor.
În plus, a făcut o serie de declarații publice de sprijinire a anexării Crimeei și a încorporării Ucrainei în Rusia și, în special, a declarat în iunie 2014 că „Nu se poate încorpora întreaga Ucraină în Rusia. Estul (Ucrainei) poate”.
Prin urmare, dl Malofeev acționează în sprijinul destabilizării Ucrainei.

Anunțul oficial al guvernului canadian – 6 august, extras
Konstantin Valerevich Malofeev, Russian business figure and financier of secessionist groups in Ukraine.

maofeev pios
Cu o mână, așadar, MALOFEEV îi hrănea, prin fundația Sfântul Vasile cel Mare, pe Alexander KOMOV (individul plimbat prin Occident la vânat de „idioți utili”) și pe DUGHIN, cu alta – pe ofițerul FSB Igor GÎRKIN, comandantul teroriștilor pro-ruși din estul Ucrainei, și pe rusul Alexander BORODAI, proclamat „premier” la Donețk.

Prin includerea lui MALOFEEV pe „listele negre”, Uniunea Europeană și Canada (și, în decembrie, și SUA) confirmau informațiile serviciului secret ucrainean SBU și dezvăluirile făcute de… SHALTAI BOLTAI. Da, e Shaltai Boltai, același grup de hackeri care, luna trecută, a accesat contul de e-mail al asistentului lui Dughin (Lista amicilor Rusiei), a dat o lovitură teribilă în mai 2014. A fost puțin reflectată în presa occidentală, dar de mare ajutor specialiștilor pentru lămurirea evenimentelor care au dus la declanșarea acțiunilor teroriste în Donbas. Dar să nu anticipăm.

În Donbas nu a fost, nicicum, o revoltă populară. Câteva sute, maximum o mie de protestatari pro-ruși și gură-cască, pe lângă omuleții verzi ai Rusiei care erau înarmați până în dinți.

Dar administrația ucraineană legitimă era paralizată după ce văzuse experiența Crimeii.

Îmbrăcat la patru ace, guvernatorul legitim al Donbasului dădea interviuri pentru presa străină dintr-un hotel.

În același timp, în biroul său din Donețk se organiza „guvernul” noii „republici populare Donețk”.

Desprins parcă dintr-un teatru al absurdului, în prima sa conferință de presă, noul „prim-ministru” al „republicii populare” Donețk, Alexander BORODAI se prezenta jurnaliștilor:

Self-proclaimed Separatist Leader Arrives at Malaysia Airlines Crash Site

În esență, sunt ceea ce se poate numi un consultant profesionist [cu expertiză în conflicte etnice].

Am rezolvat tot soiul de situații conflictuale complicate. Și de aceea cred că de specializarea mea era nevoie aici.

Alexandr BORODAI

În aprilie, atenția Vestului era focusată pe GÎRKIN – alias „STRELKOV” – și BORODAI.

Veniseră în Donbas din Crimeea anexată. Erau prieteni (vechi prieteni chiar, după cum vom vedea mai târziu), cetățeni ruși, ambii oameni ai serviciilor secrete ruse. Despre GÎRKIN știm cu siguranță că a fost colonel FSB până în 2013, UE afirma în 2014 că ar fi GRU. Despre BORODAI, presa rusă scrisese în 2002 că e în conducerea FSB, lucru negat de acesta.

Știm sigur că GÎRKIN și BORODAI au ajuns în Donbas la începutul lui aprilie 2014, după un scurt dar crucial stagiu de „consilier militar”, respectiv – „consilier politic” al noului „guvernator” al Crimeii anexate, Serghei Axionov.

Au venit cu rețeta din Crimeea. Oamenii lor au luat cu asalt și ocupat clădirile administrației ucrainene din Donețk, Luhansk, Slaviansk, Harkov, Horlikva etc. Au izgonit autoritățile locale și, mai important, trupele lor de șoc au ocupat sediile locale ale poliției și servicilor de securitate ucrainene.

Nu erau mulți. Erau înarmați până în dinți și bine-coordonați. Cu toții – oamenii lui GÎRKIN.

Asediul poliției din Slaviansk

Asedul poliției din Kramatorsk

O înregistrare difuzată de VICE arăta cum, după ce comandantul poliției locale din Horlikva a smuls steagul Rusiei pus de protestatari, aceștia au luat cu asalt clădirea. Spre deosebire de celelalte asedii, la Horlikva a fost un „haos organiat”, scria Daily Telegraph.

Comandanții poliției au fost lăsați pradă mulțimii. Subofițerii de poliție s-au predat și au fost puși sub comanda unui individ care s-a recomandat „locotenent-colonel” (min 6.35).

– „Locotenent-colonel al cui?”, a îndrăznit unul dintre polițiștii care se predaseră.
– „Locotenent-colonel al armatei ruse!”, i-a răspuns individul.
După care toți poliștii i-au răspuns la salut:
– „Să trăiți tovarășu’ l’ent-colonel!”

Locotenent-colonelul rus poate fi văzut și în filmarea din interiorul clădirii pe când comandanții poliției încercau să își croiască drum de scăpare printre protestatari (la min 3.51 și 3.57).

Filmarea a fost realizată de jurnalistul Simon Ostrovsky de la VICE, care avea să fie răpit ulterior de teroriștii pro-ruși.

Câteva zile mai târziu, un incident legat tot de un steag din Horlikva se sfârșea tragic.

În 17 aprilie, un consilier local din Horlikva, Vladimir Rybak, a încercat să dea jos steagul „republicii populare Donețk” instalat de separatiști.

Rybak a fost răpit apoi de patru omuleți-verzi ce l-au urmărit cu mașina. Trupul i-a fost găsit la 100 km depărtare, într-un râu lângă Slaviansk. Fusese torturat și ucis de teroriștii aflați în subordinea colonelului GÎRKIN – „Strelkov” – arată ancheta procurorilor ucraineni.

Colonelul GÎRKIN a acționat în Slaviansk din 12 aprilie și până în 5 iulie 2014, când armata ucraineană a recuperat orașul (descoperind o groapă comună). În toată această perioadă, în Slaviansk s-au săvârșit cele mai teribile atrocități, răpiri și asasinate din Donbas.

GÎRKIN și oamenii săi s-au retras în Donețk. Peste  două săptămâni, aveau să doboare avionul de linie Amsterdam-Kuala Lumpur, provocând moartea a 298 de civili.

Să revenim la Malofeev. În 14 aprilie 2014, SBU – serviciul secret ucrainean – dădea publicității mai multe interceptări, despre care afirma că erau discuții între GÎRKIN – „Strelkov” și șefii săi de la Moscova.

O anume convorbire era foarte interesantă (începe la min 4.06).

GÎRKIN raporta interlocutorului său moscovit, căruia i se adresa cu Konstantin Valeerevici, atacul asupra unui grup ucrainean.

De fapt, era o echipă de negociatori ucraineni, veneau pentru negocieri agreate și planificate. Ajunși la punctul stabilit de întâlnire, oamenii lui GÎRKIN au deschis focul asupra lor, ucigând un ofițer  și rănind alți doi.

Interlocutorul moscovit l-a îndemnat să nu se lase, să țină toate pozițiile în Slaviansk. I-a confirmat lui GÎRKIN că ucisese un ofițer de rang înalt ucrainean, șeful operațiunilor anti-teroriste. Și, om pios, l-a felicitat pe GÎRKIN pentru o Duminică a Floriilor atât de rodnică.

– „Ai lovit persoana potrivită!” îi confirma lui GÎRKIN interlocutorul de la Moscova
– Super, mulțumesc!
– Și mai vreau să-ți spun că ai sărbătorit frumos!
– Mi-am dat toată silința! Mulțumesc.

Convorbirea se încheie în hohote de râs. Ambuscada se petrecuse de Sărbătoarea Floriilor.

Specialiștii și jurnaliștii l-au identificat pe Konstantin MALOFEEV în persoana interlocutorului moscovit căruia îi raporta GÎRKIN, deși informația nu a fost confirmată oficial.

Dar legăturile GÎRKIN-BORODAI-MALOFEEV aveau să fie lămurite o lună mai târziu de către hackerii de la Shaltai Boltai.

(urmează)

P.S. Uniunea Europeană i-a adăugat pe Igor GÎRKIN – „Strelkov” și Alexander Borodai pe lista persoanelor supuse sancțiunilor în aprilie, respectiv iulie 2014.

Jurnalul oficial al Uniunii Europene – 29 aprilie 2014, extras
Igor STRELKOV (Ihor Strielkov)

Identificat ca membru al personalului Direcției principale de informații a Statului Major al forțelor armate ale Federației Ruse (GRU). A fost implicat în incidentele de la Slaviansk. Este unul dintre asistenții lui Sergey Aksionov în materie de securitate, prim-ministru autoproclamat al Crimeii.

Jurnalul oficial al Uniunii Europene – 12 iulie 2014, extras
Aleksandr Yurevich BORODAI
Александр Юрьевич Бородай
Data nașterii: 25.7.1972 la Moscova

Așa-numitul „Prim-ministru al Republicii Populare Donețk”.
Responsabil de activitățile „guvernamentale” separatiste ale așa-numitului „Guvern al Republicii Populare Donețk” (de exemplu, la 8 iulie a afirmat că „forțele noastre militare desfășoară o operație specială împotriva” fasciștilor „ucraineni”), semnatar al Memorandumului de înțelegere privind „Uniunea Novorossia”.

Episodul anterior:

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Gelu Trandafir

Gelu Trandafir

Gelu Trandafir a studiat jurnalismul în Franţa. A fost producător de emisiuni pentru ProTV, realizator şi editor pentru BBC World Service, editorialist la România liberă şi redactor-şef adjunct la Evenimentul Zilei şi Cotidianul. A făcut parte din Delegaţia Permanentă a PNŢCD la începutul anilor '90 şi este membru fondator al Fundaţiei Ioan Bărbuş. A fost membru CNA între 2006 și 2012.

2 Comments

  1. silviana
    1 January 2015

    articolul acesta,trimiteti’il lui puric sa vada si ratantul cretin ce fac dughinistii putinului,dirijati de la kremlin,in duminca floriilor,nefiind inventii,ci crime,genocid ideologic demential,in slujba caruia se lauda ca s’a pus,povestind,zimbind,facind circ ca un clovn criminal,fiindca si cuvintele ucid,scoase din gura unor imbecili fara cap ca el.

  2. silviana
    1 January 2015

    scuze,trimiteti’i’l

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *