Bits of Science: După cum vedeți, doar două dintre continente contribuie la creșterea pupulației pe glob – și Europa în special este cu mult în urma lor, cu un spor natural apropiat de zero. Imigrația foarte mare în Europa Occidentală* este compensată de natalitatea sub rata de înlocuire, în special în Europa de Est.

[*) Judecînd după cifrele Eurostat 2010 pentru Uniunea Europeană, numărul total al imigranților ne-europeni de primă generație (estimat la mai bine de 30 de milioane de oameni) este acum mai mare ca numărul total al creșterii populației continetului între 1999 și 2012 (13 milioane). Comunitățile de imigranți au în medie o rată a natalității substanțial mai mare, lucru care ajută la ascunderea declinului populației în alte comunități europene.]

În Europa, mentalitatea predominantă printre tinerele cupluri este de a face un copil, cel mult doi, dacă se poate, nici unul. În cazuri extreme, isteria ecologistă poate duce la avort și sterilizare.

Să ai copii este egoist. Nu este decît dorinţa de a-ţi perpetua genele pe cheltuiala planetei.
Fiecare persoană care se naşte foloseşte mai mută mîncare, mai multă apă, mai mulţi conbustibili fosili, mai mulţi copaci, şi produce mai multă poluare, mai multe gaze cu efect de seră şi contribuie la problema suprapopulării.

Mi-am dat seama că un copil ar polua planeta – şi că a nu avea niciodată un copil este lucrul cel mai benefic pentru mediului înconjurător.

Acest gen de atitudini sînt încurajate în Europa de mediul academic și politicieni. Profesorul de zoologie Harald Kryvi de la Universitatea Bergen din Norvegia:

Pentru a da un exemplu, norvegienii ar trebui să nu facă mai mult de doi copii.

Caroline Lucas, Membru al Parlamentului European reprezentînd Green Party din Marea Britanie, a spus că “cei care călătoresc regulat cu avionul pun în pericol vieţile celorlalţi la fel de mult ca tîlharii care înjunghie oamenii pe stradă… pentru că mor din cauza schimbărilor climaterice.”

Aceeași oameni care descurajează natalitatea occidentalilor, propun pentru remedierea declinului demografic imigrația masivă. “Avem nevoie de sînge proaspăt!”

Ilmar Reepalu, primarul orașului suedez, Malmö (populație musulmană în proporție de 25%):

Suedia are nevoie de foarte mulți imigranți, în caz contrat nu ne putem menține sistemul de asistență socială. Noi, la fel ca majoritatea Europei, avem prea puțini oameni. În următorii 20 de ani vom avea prea puțină forță de muncă, deci avem nevoie de mai mulți oameni în Suedia. Noi nu avem destui copii.

Nu toată lumea în Europa suferă de dispreț pentru umbra pe care o fac pămîntului:

mohamed-salim-si-familia

Cîteva detalii despre Mohammed Salim şi familia lui:

  • A renunţat la slujba lui de profesor pentru care era plătit cu 27.000£ pe an pentru că “era foarte obositor”
  • De cînd a renunţat la a munci trăieşte din ajutorul social pe care îl primeşte de la stat: 29.096£ pe an. Astfel are timp să planifice cel de al 12-lea copil şi să se ocupe de partidul lui, Islam Zinda Badd (Trăiasca Islamul)
  • Mohammed spune: “Este zis în Biblie şi în Coran că trebuie să ne înmulţim, şi asta vom face. Noreen [soţia lui de 35 de ani] este de vină, mă găseşte irezistibil.”
  • Ca tot omul, Mohammed are şi griji: “Nu ştiu cum ne vom permite să îi trimitem la universitate. Este mare păcat, pentru că pe vremea mea era gratuit dar acum trebuie să plăteşti.”

Peste ocean, avortul este glorificat în mainstream media.

Citiți și: Cum a ajuns România să aibă 22 milioane de avorturi

P.S.
Jens Orback, Ministru pentru Democraţie şi Integrare, membru al partidului social-democrat suedez:

Trebuie să fim deschişi şi toleranţi cu Islamul şi musulmanii pentru că atunci când vom deveni minoritari, vor fi şi ei ca noi.

Post-Post Scriptum
https://inliniedreapta.net/wp-content/uploads/2011/11/in-timp-ce-europa.jpg

Print Friendly, PDF & Email

16 COMENTARII

  1. În cazuri extreme, isteria ecologistă poate duce la avort și sterilizare.

    Un lucru bun atata timp cat cei cu IQ ridicat folosesc mijloace contraceptive, pe cand ceilalti nu. Avortul este o procedura aleasa predominant de cei slabi de inger, care au probleme de autocontrol. Iar efectul interzicerii lui este inmultirea numarului de persoane care au astfel de probleme.

    Suprapopularea iarasi nu estre o problema decat in contextul actual, in care majoritatea celor ce se nasc nu sunt genii (ca sa nu ma exprim altfel). Trasaturi precum inteligenta, personalitatea si, poate mai putin, tendinta spre constiinciozitate sunt caracteristici mostenite in mare masura de la parinti si in rest afectate de lucruri in afara capacitatii noastre de a le schimba. Solutia pe care o vad eu este ca sa se preleveze material genetic de la elitele si geniile societatii, iar macar statul sa nu plateasca asistenta sociala decat in schimbul cresterii copiilor unor oameni model (precum Steve Jobs a fost adoptat si crescut de un tamplar si o vanzatoare). Este un aranjament convenabil nu doar pentru lenesi, cat si pentru societate (caci o femeie care alege sa fie mama-surogat nu mai poate sa faca si alti copii, iar Statul ar oferi asistenta doar pentru copiii conceputi cu material genetic de la ‘genii’). Sigur, rezultatele nu vor fi garantate din cauza fenomenului de regresie catre medie. Dar cel putin e o mare probabilitate ca acesti copii sa fie, daca nu genii, macar membri productivi ai societatii si nu paraziti.

    Singura alternativa este sa renuntam cu totul la statul social (sau sa asteptam sa se prabuseasca in mod catastrofal candva in viitor) si sa-i lasam pe inadaptati sa faca copii in nestire, care apoi vor fi condamnati sa moara de foame fiindca nu sunt suficiente resurse pentru ei.

    Planeta nu poate suporta o crestere exponentiala a populatiei decat in masura in care oameni deosebiti fac descoperirile necesare pentru a tine pasul. Altfel, milioane de oameni sunt condamnati sa moara de foame, pentru ca asa se intampla in natura in caz de suprapopulare de asemenea proportii.

  2. @Ateu

    Tu aplici pseudo-logica “daca statul a generat o problema, poate sa o si rezolve”. Din pacate, lucrurile nu stau asa, pentru ca interventia statului nu poate fi nici eficienta, si nici onesta. Cat despre eugenie, sau limitarea populatiei prin alte mijloace coercitive, nu numai ca au rezultate dubioase, ci sunt si abominabile din punct de vedere moral. Am explicat pe larg aici care sunt cauzele, si care e solutia problemei demografice europene. Pana la urma si etatismul e tot un fel de religie 😉

  3. Citind ce “zice” cu atata suflet Ateu, mi-am adus aminte de ceva. Am cautat intr-un caiet si am citit surprins: ” Elementele superioare genetic ale rasei umane tind sa fie depasite numeric de elemente inferioare din toate punctele de vedere”. In mod sigur asta nu a scris-o Ateu, il banuiesc pe Aldous Huxley. 🙂 Am cautat in biblioteca ” Minunata lume noua” din prefata careia am notat, pare-mi-se, “chestia” asta, dar n-am gasit-o. Probabil ca a citit-o din nou, fiul meu, asa ca maine ma duc sa o cumpar iar ( a treia oara). Verific si revin.

  4. “In prezent, rata medie a fertilitatii la nivel mondial este 2.55, adica doar usor peste rata naturala de inlocuire, cresterea populatiei datorandu-se in mare parte cresterii sperantei de viata in state unde aceasta era extrem de redusa in trecut, datorita cresterii standardelor de viata.” (Alex Nicolin)
    Interesanta explicatie. In Niger si in Nigeria au crescut standardele de viata!
    “Studiul INED 2011 (Institut National Etudes Demographiques) confirmă marile tendinţe demografice mondiale, dar ne rezervă şi câteva surprize. Africa are un număr important de ţări care înregistrează cea mai mare rată de natalitate. Niger se află în capul listei, cu o medie de 7 copii/femeie. În UE , rata este de 1,6 copii/femeie, iar la nivel mondial de 2,5. O alta veste bună este că Nigeria, în momentul de faţă a 7-a ţară din lume ca număr de populaţie (162 milioane), va ajunge în 2050 a 3-a, cu 433 de milioane de locuitori. În Nigeria se nasc în fiecare an mai mulţi copii decât în întreaga Europă!”

  5. @7 Bogdan Calehari

    Pana si in tari foarte sarace, cum ar fi Niger, Nigeria, Chad, si altele din regiunea subsahariana, standardele de viata au crescut, lucru reflectat si in cresterea cu aproape 4 ani a sperantei de viata in ultimul deceniu. Intr-adevar, in perioada anilor ’90, speranta de viata in Africa a stagnat, sau chiar a descrescut usor datorita cresterii prevalentei, si mortalitatii ridicate a HIV/AIDS (sursa). Trendul actual este atat rezultatul unei cresteri mici, dar sesizabile a bunastarii economice in tarile respective, datorita existentei unei economii globale, bazata pe comert liber, cat si avansului stiintific in elaborarea unor medicamente antiretrovirale mult mai eficiente. Chiar daca africanii nu au acces la cele de ultima generatie, datorita pretului ridicat, accesul la medicamente mai vechi, dar totusi eficiente a crescut mult speranta de viata a celor infectati (in unele cazuri peste 20% din populatie). Ritmul actual al cresterii populatiei, care in tarile africane este inca preponderent rezultatul unei natalitati ridicate (in contrast cu lumea per ansamblu), nu este sustenabil pe termen lung, indiferent de scenariu. Variantele ar fi:
    1) Statele africane se dezvolta economic si se urbanizeaza, ceea ce pune o presiune negativa pe natalitate si creste standardele si speranta de viata, dupa cum explicam in comentariul referit, acestea urmand mai mult sau mai putin calea statelor europene si asiatice;
    2) Statele africane persista intr-o stare dominata de agricultura de subzistenta, care mentine presiunea pozitiva pe natalitate (datorita cerintei ridicate de forta de munca), ceea ce va duce destul de rapid la o catastrofa malthusiana – scenariu repetat frecvent in trecutul apropiat.
    Bineinteles, nu toate statele vor parcurge acelasi scenariu, acesta fiind determinat in mod hotarator de resurse, de paradigma culturala si de cea institutionala.

    A treia cale, a cresterii exponentiale, este pur si simplu implauzibila. Mai mult, in cazul unei catastrofe malthusiene, aceasta se va desfasura in situ, putini africani avand in realitate mijloacele necesare de a lua cu asalt Europa. Daca in conditii economice mult mai bune decat cele asociate unei astfel de catastrofe, undeva in jur de 100,000 gasesc mijloacele de a ajunge in Europa, situatia s-ar schimba semnificativ. Bineinteles, exista si scenariul la fel de fantezist in care europenii si-ar trimite toate navele ca sa-i salveze pe bietii africani si sa-i aduca la sanul lor. Spun fantezist, pentru ca insasi aceste state ar fi afectate la randul lor de turbulentele economice generate de criza din Africa, si de faptul ca nici acum nu o duc prea bine cu finantele. Un scenariu cinic, dar mult mai plauzibil e ca Europa sa-si inchida practic granitele, iara fortele maritime ale statelor care patruleaza Mediterana sa intoarca din drum, sau chiar sa scufunde navele cu refugiati, sub presiunea unei opinii publice ostile.

    In prezent, cam 60% din populatia planetei este concentrata in Asia de Sud si Est, America de Nord si Europa, regiuni cu economii mult mai dezvoltate decat restul, sau in curs de dezvoltare rapida. Toate aceste zone au rate de fertilitate in descrestere accentuata, in multe parti sub rata de inlocuire (Mexic 2.2, USA 2.05, Canada 1.53, UE 1.5, Rusia 1.55, Turcia 2.08, Iran 1.89, India 2.68, China 1.54, Indonezia 2.28). Singura exceptie notabila este India, care are o rata binisor peste cea de inlocuire (dar in scadere rapida), demografii fiind practic unanim de parere ca va depasi China in urmatorii 20 de ani. Pakistanul are o rata de 3.68, insa este vorba de un stat aproape esuat, in pragul imploziei, cu o perspectiva economica mai apropiata de a celor africane. Chiar daca natiunile africane vor creste numeric, rata fertilitatii medii va fi trasa in jos de statele care detin ponderea majora in prezent. In plus, nici acestea nu sunt complet scutite de efectele unor crize cu impact local – degradarea solurilor, epuizarea rezervelor fosile de apa folosite in irigatii (China, India) sau global, cum ar fi scaderea rentabilitatii economice a exploatarii combustibililor fosili (peak oil, varianta realista) si perturbatiile economice generate de conflictele africane.

    Parerea mea e ca demografii sunt mult prea optimisti cu privire la varianta de 10-12 miliarde la sfarsitul secolului. Mare noroc e daca vor fi jumatate din valoarea la care spera ei. Din nou, distributia populatiei este dependenta de mult prea multi factori pentru a incerca sa o anticipez, insa pana la urma ea nu este la fl de importanta ca cea a capitalului. Cu toata criza actuala, africanilor care n-au ce manca li s-ar parea ca traim paradisul terestru. Pana la urma limita de jos a fost in toate epocile istorice foamea, iar pe noi, ci din tarile relativ dezvoltate, progresul tehnologic si acumularea de capital ne-au dus foarte departe de ea. Defapt, Europa a fost bantuita de foamete in ultimele secole doar datorita razboaielor, si adoptarii unor sisteme economice si sociale nefunctionale, si mai putin datorita suprapopularii sau schimbarilor mai lente sau mai rapide ale mediului. Daca vom fi suficient de destepti sa nu ne dam in cap, si sa nu intoarcem mortul (ideologic) de la groapa, vom supravietui bine-merci.

  6. ma leg doar de o parte a comentariului tau:

    Un scenariu cinic, dar mult mai plauzibil e ca Europa sa-si inchida practic granitele, iara fortele maritime ale statelor care patruleaza Mediterana sa intoarca din drum, sau chiar sa scufunde navele cu refugiati, sub presiunea unei opinii publice ostile.

    Alex, UE este indiferenta la opiniile publice ostile. Am vazut asta cu ocazia tatratului de la lisabona cind voturile contra au fost pur si simplu ignorate, am vazut asta in Lampedusa unde zeci de mii de fugari din Libia si Tunisia ravasite de razboi vin au fugit, aducind razboiul cu ei http://www.youtube.com/watch?v=_K_MeFi83Hk
    Europa nu numai ca nu ii trimite inapoi, dar localnicilor din Lampedusa, o insula care in citeva luni a ajuns practic un camp de razboi, nu au nici un cuvint de spus. Astfel, nu este absolut deloc plauzibil ca UE sa inceapa sa scufunde barcile cu refugiati, pentru ca asa zice vocea poporului. In primul rind ar fi criminal sa faca asa ceva, in al doilea rind, UE este indiferenta la vocile critice, si nu stiu ce te face sa crezi ca asa ceva ar fi posibil.

  7. @9 In filmul al carui scenarist si regizor este Alex – tot respectul pentru creatie -, totul decurge exact cum isi doresc spectatorii, care se ridica de pe scaune la sfarsitul lui, fericiti ca eroii negativi au fost literalmente zdrobiti, dar cand ies din sala de cinematograf sunt calcati in picioare la propriu de cei al caror sfarsit hollywoodian il aplaudasera cu doar cateva clipe inainte.

  8. @8. Eu am aruncat un bulgare de zapada( cine m-o fi pus?) iar Alex mi-a trantit in cap o avalansa intreaga 🙂 Aflu ca Iranul este “sub rata de inlocuire” cu 1.89 ( imi place chestia asta, “rata de inlocuire”), dar ma hotaresc sa nu-l iau pe 1.89 asta in brate si sa le cant prohodul islamistilor, asa ca “sap” pe google si :Anul și Populația in Iran
    1950 – 16.913;
    1955 – 19.090;
    1960 – 21.704;
    1965 – 24.886;
    1970 – 28.805;
    1975 – 33.344;
    1980 – 39.330;
    1985 – 48.418;
    1990 – 56.674;
    1995 – 62.199;
    2000 – 66.125;
    2005 – 69.421;
    2010 – 74.276; Nu mai au mult, mama lor, si dispar! Nu mai zic nimic de Mexic sau Turcia, alte teritorii depopulate, aflate sub “rata de inlocuire”, ca iar se porneste avalansa 🙂

  9. @Costin A. #9

    UE, in forma in care exista astazi, este o institutie eminamente artificiala, fragila, care poate functiona, si isi poate impune vointa doar prin intermediul consensului intre statele membre, lucru care se va vedea din ce in ce mai prognat pe masura ce criza datoriilor suverane se accentueaza. Odata ce directia acestui consens se schimba, sau cand un guvernul unuia din statele componente are un motiv suficient de intemeiat sa-si apere propriul interes, paradigma se va schimba si ea in mod dramatic. Practic, fara receptivitate politica locala, UE nu va putea impune nimic unui guvern suficient de determinat. Cazuri precum cel al amanarii includerii Romaniei in zona Schengen, sau reluarea controalelor la granita daneza sunt doar cateva exemple in acest sens.

    In cazul refugiatilor de pe insula Lampedusa, cazul este intr-adevar unul regretabil. In primul rand, unele state ale Europei sunt in mod covarsitor vinovate de faptul ca acesti oameni a trebuit sa plece din propria tara, finantandu-i pe rebeli, prelungind si schimband probabil deznodamantul conflictului. In plus, e putin probabil ca situatia sa se amelioreze, odata invins fostul regim si pe masura ce noii stapani isi consolideaza puterea. Ca orice organism artificial, de natura colectiva, UE nu face altceva decat sa distribuie externalitatile negative ale actiunilor unora asupra celorlalti, si duce astfel la diluarea simtului responsabilitatii la nivel de guverne nationale, intocmai cum statul asistential si interventionist o face la nivel de indivizi si companii. Recent, am asistat la o conferinta tinuta de economistul german Philipp Bagus, cu ocazia lansarii cartii “Tragedia monedei Euro”, in care acesta a prezentat miza reala a acestei transmormari, care este tocmai cea a socializarii efectelor comportamentelor fiscale iresponsabile de catre statele inclinate catre astfel de politici; intr-un asfel de sistem, avantajele sunt cu atat mai mari, cu cat esti mai iresponsabil. Ce s-a intamplat la nivel economic, cu moneda, s-a repetat acum si la nivel politic, cu razboiul – in timp ce Franta s-a angajat in mod nesabuit intr-un conflict care nu o privea, Italia trebuie sa suporte cea mai mare parte a efectelor negative, atat prin prisma afluxului de refugiati, cat si a pierderii legaturilor economice. Indiferent ca este vorba de economie sau de politica, de state, companii sau indivizi, astfel de paradigme sunt nesustenabile pe termen lung, si nu pot face altceva decat sa erodeze in ritm accelerat capitalul, libertatea si responsabilitatea fiecaruia.

    Revenind la rolul prezent al UE, care se vrea din ce in ce mai mult supra-stat, nu pot sa observ ca aceasta perspectiva este una profund contrara rolului initial, care era mult mai firesc, de piata comuna si zona de circulatie a persoanelor. Intr-o paradigma cu adevarat liberala, suveranitatea trebuie concentrata cat mai aproape de cetatean, adica nu in mainile unui guvern mondial, continental si nici macar central, ci in primul rand al comunitatilor locale si regionale, dupa principiul subsidiaritatii. Cu cat cel ce exercita puterea este mai departe de cetatean, si cu cat cetateanul insusi isi poate impune vointa prin vot asupra altora pe care nu-i cunoaste si cu care nu interactioneaza in mod direct, nivelul responsabilitatii va fi scazut. Tocmai de aceea, democratia autentica nu poate functiona decat la nivel local, unde oamenii se cunosc suficient incat sa se respecte, si sa nu caute a fura unul de la altul. Odata ce scara la care este aplicata creste, ea va deveni din ce in ce mai mult o tiranie a majoritatii, sau, mai degraba, a unei oligarhii care manipuleaza opinia publica pentru a se mentine la putere, si pentru a spolia cat mai multe resurse. UE in general, si Comisia Europeana in special, este exact o astfel de oligarhie. Un organism birocratic si inutil, care scapa din ce in ce mai mult controlului pe care ar trebui sa-l exercite Parlamentul European, un organism in realitate pur formal, un fel de Mare Adunare Europeana a Poporului, o stampila de cauciuc si o falsa justificare pentru setea de putere a birocratilor nealesi de nimeni.

    Prinsa in mrejele unei iluzorii salvari din situatia financiara in care se afla, guvernul italian nu are curajul sa actioneze decisiv in problema imigrantilor. Mai mult, dupa cum spuneam, guvernul central este la randul sau destul de iresponsabil, fiind indepartat de cetatenii din Lampedusa. Guvernul local, lipsit de putere reala datorita centralizarii execesive, nu este capabil sa actioneze pentru remedierea situatiei. Din principiu, sunt adeptul declarat al comertului si circulatiei libere a persoanelor, dar si un oponent al interventiei statului in economie, si al redistributiei sociale a resurselor. Refugiatii respectivi, la fel ca si alti imigranti-problema, au venit acolo stiind ca vor primi un ajutor consistent din partea statului respectiv. Altfel, stiind ca nu vor primi absolut nimic pe gratis, ar fi ramas acasa, sau ar fi cautat pur si simplu in alta parte. Adevarata problema a Europei nu este imigratia, ci tocmai stimulii artificiali in favoarea unui anumit tip de imigratie, focalizata mai degraba pe exploatarea sistemelor redistributive, decat pe exploatarea unor oportunitati economice reale. Statele Unite si-au tinut granitele deschise pana la mijlocul secolului XX, insa odata ajunsi acolo, imigrantii stiau ca n-au alta optiune decat sa munceasca din greu si sa se integreze. Nu existau atunci nici sistem de ajutoare, si nici institutii finantate pe bani publici care sa incerce sa-i determine sa-si pastreze cultura. Mai mult, discriminarea din partea celor care erau deja acolo, si chiar a autoritatilor locale era destul de dura, lucru care nu i-a impiedicat totusi sa vina in continuare in numar mare, sa-si gaseasca de lucru si sa devina americani. Abordarea este una cat se poate de adecvata si in cazul Europei.

  10. @bogdan calehari #11

    La sfarsitul anilor ’30, Romania avea o fertilitate medie putin sub 4, pentru ca la sfarsitul anilor ’50 aceasta sa scada pana la 2. Aceasta a fost crescuta artificial pana la 2.7 prin mijloace binecunoscute la inceputul anilor ’70, insa efectul a fost de scurta durata, pentru a scazut pana 1.89 la sfarsitul anilor ’80, in ciuda mentinerii acelorasi masuri pro-nataliste. Incepand cu anii ’90 scaderea a fost extrem de abrupta, pana la 1.2-1.3, nivel care s-a mentinut in ultimii 20 de ani. Probabil, in lipsa “decretului”, scaderea ar fi fost ceva mai timpurie. Problema nu este neaparat numarul indivizilor, ci distributia acestora pe grupe de varsta. Chiar daca acum avem o populatie ceva mai tanara (~38 de ani medie) decat statele vestice, ritmul de imbatranire este mult mai rapid. Efectul nu este insa unul liniar, pentru ca generatiile vor fi din ce in ce mai putin numeroase, iar capacitatea reproductiva proportional mai scazuta, chiar si atunci cand fertilitatea medie ramane constanta. Implicatia nu este doar una numerica, ci si una de potential economic. O pondere mai scazuta a tinerilor va limita dezvoltarea economica, in timp ce una mai ridicata a batranilor va pune presiune pe societate.

    Iranul, Turcia, si Mexicul, statele mentionate de tine, e foarte probabil sa se afle in faza demografica in care se afla Romania in anii ’80, in timp ce statele africane, in anii ’30, insa cu un potential mult mai redus de manevra. Nu am spus ca populatia celor din primul grup va scadea, ba dimpotriva, va mai creste, din ce in ce mai incet, pentru inca 20-30 de ani, apoi va incepe sa scada, intr-un ritm accelerat, sub presiunea acelorasi stimuli. Exista si scenariul rusesc, unde speranta de viata sa se plafoneze, sau chiar sa scada, concomitent cu scaderea natalitatii, in conditiile reducerii oportunitatilor economice sau/si unor crize sociale si politice, inclusiv razboaie. Atunci, scaderea populatiei se va manifesta mai timpuriu, si va fi mai accelerata. Mai multe detalii aici

  11. Alex, sunt de acord cu argumentele prezentate de tine, ele dovedindu-mi ca “stapanesti” problema. Fara discutie exista posibilitatea ca vestita “rata de inlocuire” sa continue sa scada si astfel populatia unei civilizatii care astazi se afla azi in plina expansiune colonizatoare bazandu-se pe dinamismul economic dar mai ales demografic, sa inceapa sa scada si ea, dupa ce va mai continua sa creasca inca 20-30 de ani.
    Traian Ungureanu vorbea atat de bine despre “ Ascensiunea Declinului Islamic”, el spunand “ Arabii au dat lumii doua surplusuri: populatie si petrol. Amandoua par incalculabile, amandoua sunt perisabile.”
    Am sa dau din nou exemplul Rusiei, care azi( ca de altfel dintotdeauna), are marete visuri imperiale panslaviste. Azi Rusia( cu o rata de inlocuire de 1.55) are cca. 140 mil.locuitori, dupa ce a pierdut in fiecare an, de zece ani incoace, cca. 1 milion de rusi albi/an.Peste 30-40 de ani(conform unui studiu ONU) populatia Rusiei va fi de cca. 96 milioane, 60% dintre ei fiind musulmani si drept sa spun, nu vad nici o legatura intre steagul verde al musulmanilor si flamura Sfantului Gheorghe al rusilor, intre visul Califatului Mondial si visul “maretului imperiu ortodox rus”.
    Ce mai conteaza ca peste 30-40 de ani, “ rata de inlocuire” a populatiei musulmane din Rusia va incepe sa scada vizibil ?
    Problema se pune la fel si pentru, hai sa-i spunem “ civilizatia occidentala” care, am sa-l citez din nou pe Traian Ungureanu, “ a atins suprematia si forteaza sfarsitul”.
    Sunt bune si cifrele, mai ales cand sunt inglobate in tabele si grafice, dar uitandu-ne numai la ele, ajungem “sa nu mai vedem padurea din cauza copacilor”, sau sa o vedem prea tarziu si este deja prea tarziu!

  12. @Bogdan Calehari #14

    Civilizatia occidentala a deviat prea mult de la valorile care i-au adus suprematia: libertatea individuala, responsabilitatea, si cumpatarea. Astea sunt valori universale, care asigura oricui succesul. Daca incepi sa renunti la ele cate putin, esecul pe termen lung este garantat. Un sistem universal de asigurari sociale, de sanatate, mari lucrari publice, ori interventii militare fara nicun fundament, sub pretextul “aducerii democratiei” nu sunt nicidecum un motiv de lauda pentru o societate, ci doar simptome ale auto-suficientei, arogantei si, nu in ultimul rand, al decadentei. Cu cat statul este mai “sanatos” si mai “grasut”, cu atat este individul mai slab, mai lipsit de alegeri, mai resemnat, mai putin motivat sa munceasca si sa inoveze. Asta se intampla pe ambele maluri ale Atlanticului, sub carmuirea unor guverne de diverse culori politice, insa in fapt unite-n cuget si-n simtiri, intru socialism. Conteaza mai putin cati vom fi, dar conteaza enorm cum vom fi. Daca continuam sa acceptam tot felul de compromisuri “salvatoare” cu pretul pierderii libertatii individuale, putem fi noi si un miliard, ca tot nu vom face doi bani. Defapt evolutia demografica e in parte un simptom aceleiasi degenerari ideologice si institutionale.

    Cat despre Rusia, nu trebuie uitat faptul ca inca de pe vremea lui Ivan cel Groaznic, cuceritorul Kazanului, Imperiul Rus s-a extins constant prin cucerirea unor state musulmane, mai intai cele din nordul Marii Negre, si mai tarziu cele din Caucaz si Asia Centrala. Majoritatea muslumanilor n-au venit practic de nicaieri, ci au fost acolo tot timpul, iar rusii au fost cei care i-au inglobat in propriul stat. Cum i-au tratat apoi, se stie prea bine. Imigratia e un aspect relativ recent, datand din ultimele decenii ale URSS si din perioada care a urmat, cand multi locuitori din republicile sudice, predominant musulmane, s-au stabilit in Rusia propriu-zisa datorita oportunitatilor economice mai bune. Evolutiile demografice divergente ale populatiei ruse propriu-zise si al celor provenind din Caucaz si din Asia Centrala pot fi explicate in termenii enumerati anterior.

    Totusi, cred ca o Rusie cu o populatie majoritar musulmana n-ar fi prea diferita de cea de azi in poblemele de politica externa, atata timp cat capitalul este concentrat in mainile acelorasi oligarhi, iar democratia este cel mult o himera. Un alt aspect destul de interesant este ca majoritatea celor care se declara musulmani (sau crestini ortodocsi) sunt destul de secularizati, daca nu chiar atei de-a dreptul, ca urmare a mostenirii sovietice, si a contactului cu stilul de viata occidental. Extremismul islamic are in Rusia accente nationaliste si secesioniste, si reprezinta mai degraba o exceptie de la norma, si chiar o contrareactie la influentele mentionate anterior. Pana si in urma atentatelor ocazionale puse pe seama extremistilor musulmani, cel mai mare castigator este tot regimul putinist, prin mentinerea unui climat de neliniste, care ii permite un control mai dur al societatii. Exista o ipoteza fundamentata cu dovezi destul de credibile ca atentatele care au constituit pretextul pentru al doilea razboi din Cecenia sa fi fost defapt opera unor agenti provocatori. Adevarata sau nu, lucrurile s-au asezat cum nu se poate mai bine pentru Putin, atunci nou instalat in functia de prim-ministru, la care a acces din cea de sef al KGB FSB. El s-a transformat peste noapte dintr-un quasi-necunoscut, in erou si salvator al natiunii. Razboiul este intr-adevar sanatatea Statului 😉

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here