Discuţiile aprinse şi… abraşe („abraş” e calul care nu suportă biciul şi nu face decît ce vrea el, deci e nesupus şi incorect politic) privitoare la cărţile lui Viktor Suvorov, care s-au referit în special la izbitoarele asemănări dintre comunism şi hitlerism, îmi prilejuiesc o nouă intervenţie pe această temă. Este vorba de o prefaţă din 1992, dar atît de actuală, scrisă de Vladimir Bukovski Autorul prefeţei este un bine-cunoscut disident rus, care a petrecut doisprezece ani în închisorile şi clinicile psihiatrice de „reeducare” sovietice. A ajuns în Occident în 1976, autorităţile sovietice schimbîndu-l cu Luis Corvalan, liderul comuniştilor chilieni. Scuzaţi-mă pentru aceste date, pe care, probabil, le ştiu cei mai mulţi. Prin eforturile lui Marius Oprea, Bukovski a fost şi în România (cum mi-aş dori eu să ajungă şi Suvorov, dar… money, money, money).
Dar vorbă multă sărăcia… prefaţatorului. Iată articolul cu pricina.
Monumentul orbirii umane
Vladimir Bukovski
Cînd l-am întîlnit prima dată pe Victor Suvorov, era deja obsedat de această carte, debita în şir cifre şi fapte, pur şi simplu nu mai putea vorbi despre nimic altceva, dar nu s-a hotărît să pună toate acestea pe hîrtie încă mulţi ani: ori pentru că nu credea pînă la capăt în propriile concluzii, ori pentru că se temea să-şi pervertească ideea, neavînd speranţa că va fi ascultat. Încă nu erau scrise nici Acvarium, nici Speţnaz, care i-au adus faimă mondială; abia îi ieşise prima cărticică, culegerea de texte cu subiect militar Povestirile Eliberatorului. La drept vorbind, datorită acestei cărţulii ne-am întîlnit. S-a întîmplat că redacţia Times din Londra mi-a trimis-o pentru recenzare, iar eu aproape că am fost singurul care am elogiat-o în presă. E caraghios să amintesc acum, dar în acele vremuri anticomunismul, ba şi simpla raportare negativă faţă de Uniunea Sovietică erau în ochii intelectualităţii occidentale ceva de genul unei boli ruşinoase, iar un scriitor al moravurilor socialismului învechit în rele nu putea năzui la o recenzie măcar, darmite la recunoaşterea talentului său. Doar puţini dintre noi reuşeau pe atunci să facă o breşă în zidul tăcerii.
Lui Victor îi era şi mai greu decît nouă. Căci chiar şi despre mine, într-o polemică televizată, o secătură de stînga a îndrăznit să sugereze că, vezi Doamne, „anumite persoane” pot aprecia opiniile mele ca „trădare a propriei ţări”. Însă aceasta s-a întîmplat o singură dată şi, avînd în vedere biografia mea, am putut să mă debarasez de această mîrşăvie. Însă Victor a purtat chiar de la început această etichetă absurdă. Condamnat în contumacie la moarte, el era obligat să fie păzit permanent, să ţină seama de cerinţele îngerilor săi păzitori şi, drept urmare, nu putea nici să-şi prezinte opiniile în mod public, nici să-şi facă reclamă la cărţi, nici măcar să aibă întîlniri cu jurnaliştii. Pînă de curînd nu-şi putea da nici măcar propriul nume, ceea ce, se înţelege, a dat apă la moară lingăilor sovietici, care afirmau că nu există nici un fel de Victor Suvorov, iar cărţile sub acest nume sînt scrise de Serviciul de Informaţii britanic.
Pe scurt, nu s-a hotărît mult timp să se apuce de Spărgătorul de gheaţă, fiindcă pentru el aceasta nu era o carte pur şi simplu. Era lucrarea întregii sale vieţi. Şi nu ar fi fost nici un Victor Suvorov, nu ar fi fost nici Acvarium, nici Speţnaz, nici Povestirile Eliberatorului, ci ar fi fost doar ofiţerul GRU Vladimir Rezun, care credea cu sfinţenie că îşi slujeşte patria şi poporul, subtilizînd secrete occidentale, dacă nu ar fi această carte, pe care o ţineţi acum în mîini. Mai corect spus, dacă nu ar fi această descoperire cutremurătoare pe care o conţine şi care a schimbat radical viaţa unui ofiţer sovietic obişnuit. Educat în familia unui om care a luptat în război, nici nu putea reacţiona altfel, cînd a aflat înfricoşătorul adevăr al „războiului sacru”. Tocmai de aceea a şi fugit, a rămas în Occident, sortit să poarte pe viaţă eticheta de „trădător”, fără cea mai mică speranţă că îşi va mai vedea vreodată părinţii, prietenii. Şi toate acestea ca să ajungă la oameni adevărul descoperit de el.
Iar după spusele sale, aceste lucruri nu s-au petrecut absolut întîmplător. Încă din perioada academiei militare s-a întîmplat ca unei lecţii de istorie militară să-i urmeze una de strategie. „Şi, poftim – povestea el –, stau şi ascult cum că, dacă inamicul se pregăteşte de un atac prin surprindere, el trebuie să-şi strîngă trupele la frontieră şi să-şi dispună aerodromurile cît mai aproape de linia viitorului front. Iar apoi, imediat după această lecţie, mi se povesteşte că în 1941 Stalin nu era pregătit de război, a făcut multe greşeli serioase, în special şi-a dispus aerodromurile drept pe graniţa cu nemţii, adunînd acolo cele mai bune trupe… Ce-i drăcovenia asta? Nu se poate ca amîndoi să aibă dreptate: ori minte istoricul, ori greşeşte strategul.”
Însă, orice ar spune acum Victor, acesta a fost un prilej, nu o cauză. Căci nu numai el a ascultat acele lecţii, ca să nu mai vorbim de milioanele de participanţi la evenimentele descrise, iar mai tîrziu de miile de cercetători ai celui de-al doilea război mondial, de autori de nenumărate disertaţii şi monografii. Şi doar ideea respectivă e atît de simplă, atît de evidentă, încît te şi minunezi cum de nu i-a venit nimănui mai înainte.
În fapt, putem oare să luăm în serios versiunea oficială a istoricilor sovietici conform cărora Stalin, care nu credea nici în propria-i umbră, s-a „încrezut” în Hitler în aşa măsură, că a pierdut din vedere posibilitatea războiului? L-a crezut pe cuvînt el, Stalin, care, la prima suspiciune, a lichidat întregul corp ofiţeresc superior de comandă? L-a crezut în asemenea măsură, încît şi-a demontat întreaga linie de apărare de la frontiera vestică. Şi, crezînd atît de tare, a continuat să accelereze turbat ritmul înarmării, să desfăşoare noi şi noi divizii? În acest caz, cu cine intenţiona să se lupte? Despre ceea ce intenţiona nimeni nu are nici o îndoială. Acest fapt este demonstrat fără putinţă de tăgadă nu numai de informaţiile adunate în carte, nu numai de numeroasele afirmaţii ale „conducătorului popoarelor”, ci şi de detaliile cele mai mărunte, pe deplin accesibile, din perioada de dinainte de război. De pildă, înainte de război, în parcurile de cultură şi odihnă din aproape fiecare oraş sovietic se aflau în calitate de „atracţii” turnuri pentru sărituri cu paraşuta, iar după război acestea, spre marea mea părere de rău, au fost scoase. i noi rămînem uimiţi, citindu-l pe Suvorov, că în 1941 Armata Sovietică avea cinci corpuri de armată de desant-paraşutare, circa un milion de paraşutişti antrenaţi. Unde, cînd a reuşit Stalin să pregătească o asemenea armadă, ba încă şi pe neobservate?
Sau iată alt detaliu, despre care am citit de curînd şi care m-a uimit: nu numai eu l-am citit, însă nimeni nu l-a remarcat, pe nimeni nu a pus pe gînduri. Conform memoriilor autorului vestitului cîntec patriotic „Înalţă-te, măreaţă ţară”, care a apărut în primele zile ale războiului (şi care este astăzi cîntat „cu nobilă înverşunare” la întrunirile lor de „ai noştri”), Stalin l-a comandat personal autorului în… februarie 1941! Nimic de zis, înţelept era Conducătorul şi Călăuzitorul, pînă şi de cîntec a avut grijă. Dar războiul, cică, nu l-a prevăzut. Este lesne de înţeles de ce istoricii sovietici preferă să-l prezinte pe Prietenul cel mai bun al istoricilor ca pe un prostănac naiv sau ca pe un om fără minte, decît să observe toate aceste neconcordanţe. Altminteri ei ar trebui inevitabil să recunoască faptul că Stalin nu a fost mai smintit ca orice comunist, începînd cu Lenin, ba şi cu Marx: căci toţi aceştia au crezut că revoluţia mondială va avea loc ca urmare a unui război mondial. Acesta nu era pentru ei o catastrofă, un dezastru, ci „o inevitabilitate istorică” pe deplin aşteptată.
În afară de aceasta, este suficient să vedem ce a scris Lenin în 1920-1921, ca să înţelegem în ce situaţie fără ieşire ajunseseră bolşevicii, care năzuiau la revoluţia mondială şi dădeau zor să cucerească puterea în Rusia. E de la sine înţeles, nici unul dintre ei nu intenţiona să construiască socialismul „într-o singură ţară cucerită”, cu atît mai mult în una agrară. Victoria revoluţiei în Rusia a fost, după expresia lui Lenin, „mai puţin de jumătate din treabă”. Pentru ca această victorie să devină definitivă şi irevocabilă, „noi trebuie să obţinem victorii ale revoluţiei proletare în toate ţările capitalului sau cel puţin în cîteva importante dintre acestea”. Fără potenţialul lor industrial nici nu putea fi vorba despre socialism. De aici şi NEP-ul leninist, şi noua tactică „de încercuire a citadelei capitaliste”, a folosirii contradicţiilor lor pentru accelerarea venirii revoluţiei mondiale, adică a declanşării războiului mondial. În acest sens, Stalin era doar un discipol credincios al lui Marx şi Lenin.
Într-un cuvînt, este de înţeles că istoricii noştri naţionali nu au putut recunoaşte faptele prezentate în această carte, nerecunoscînd agresivitatea naturală a comunismului şi responsabilitatea sa în privinţa crimelor împotriva umanităţii, în aceeaşi măsură ca şi hitlerismul. Dar ce i-a împiedicat pe istoricii occidentali să observe un adevăr atît de evident? Exact acelaşi lucru ca şi pe colegii lor sovietici: conformismul. Şi aici, în Occident, există importante forţe politice capabile să-l facă profund nefericit pe orice deştept care scoate la iveală unele descoperiri neplăcute pentru ele. Establishment-ul de aici nu este nici în prezent pregătit să recunoască, la fel ca într-o celebră anecdotă, că Hitler a fost doar „un tiran mărunt al epocii staliniste”, iar pînă de curînd autorul unei astfel de teorii era ostracizat ca „fascist”. Un astfel de îndrăzneţ nu va mai putea face nici carieră, nu va mai deveni nici profesor universitar, nici măcar nu îşi va mai putea publica lucrările. De aceea în Occident s-au găsit mai puţini oameni care să se declare deschis anticomunişti, decît în fosta URSS. Chiar şi acum, cînd au fost dezvăluite în sfîrşit odioasele secrete comuniste, noi continuăm să prindem în junglele latino-americane bătrînei care şi-au săvîrşit fărădelegile cu jumătate de veac în urmă, dar sîntem indignaţi cînd îl vedem pe banca acuzaţilor pe Eric Honecker. Vai, ce cruzime! Doar e bătrîn şi bolnav! Şi îl compătimim pe Mihail Sergheevici, care – vai, ce oroare! – este silit să se prezinte la tribunal (nu, nu la cel de la Nürnberg, ci doar la cel Constituţional, dar nu în calitate de învinuit, ci numai de martor). Dar oare cutezăm să numim PCUS o organizaţie criminală?
Ce tot vorbiţi, e doar „neconstituţională”…
Nu, această carte nu ni se întipăreşte în minte prin adîncimea analizei sale, prin nu ştiu ce fapte cutremurătoare, necunoscute pînă acum. Autorul operează cu bună ştiinţă numai cu materiale cunoscute de toţi şi accesibile tuturor. Cartea rămîne în mintea noastră ca un monument al orbirii umane, din cauza căreia cel mai inuman regim din istoria umanităţii a putut exista şaptezeci şi patru de ani. Sau, mai bine zis, ca un monument al acelei ciudate boli a urechii şi ochilor, răspîndită în vremurile comuniste, cînd auzeam una, vedeam alta şi nu ne miram deloc de asta.
Victor Suvorov continuă să trăiască în Anglia, cum scrie el însuşi, „între condamnarea la moarte şi execuţie”. Nimeni nu şi-a pus problema să-i comute condamnarea.
Vladimir Bukovski
noiembrie 1992, Cambridge
Romanian
32 de comentarii
Vlad M.
28 aprilie 2011Multumesc mult, Radu!
roadrunner
28 aprilie 2011Eu am o teorie personala pe tema asta, am pus-o si la un articol de acum citeva zile pe aceeasi tema, dar s-a pierdut in neant… ????
In articolul ala erau listate „asemanarile”, plecind de la culoarea drapelului pina la mustatile lui Hitler & Stalin.
Toata lumea se mira, este izbita, ramine tzuzt cind vede asemanarile astea, dar inca n-am vazut pe nimeni sa traga concluzia corecta.
Cind doua lucruri seamana asa de bine, in cele mai mici detalii ale lor, ce concluzie trebuie sa tragi? Ca sint acelasi lucru, unul si acelasi lucru!
Stalinismul din Rusia si hitlerismul din Germania au fost acelasi lucru. Iar denumirea corecta a lucrului este aceea de national-socialism. National-socialism nu inseamna numai al doilea razboi mondial si lagarele de concentrare.
Ce a fost comunismul? Stie cineva? Eu, daca chestia a existat vreodata, nu-l consider decit o faza scurta si tranzitorie catre un regim national-socialist. National-socialismul este the real deal, faza stabila.
In toate tarile zise comuniste esenta regimului a fost nationa-socialista. Socialism centrat in jurul statului natiune.
In Romania partidul se autoproclama „centrul vital al intregii natiuni”. Aderenta si apartenenta la regim nu se baza pe clasa. Eram cu totii romani si „comunisti”.
Radu P.
28 aprilie 2011Scuze, am uitat să spun: prefaţa lui Bukovski este la Spărgătorul de gheaţă de Viktor Suvorov.
calehari
28 aprilie 2011Niciodata nu vor fi destui cei care au luptat si lupta de partea Adevarului . Niciodata nu vor fi amintiti si promovati indeajuns cei care au facut-o si o fac, asa ca, este de remarcat faptul ca Radu o face si de aceasta data .
In legatura cu ce spune roadrunner (@2), n-am sa uit niciodata coperta unui numar al revistei de ” politica ” LUMEA , de prin 83-84 , cu fotografia lui Ceausescu pe coperta si sub ea scris : UN OM , UN CONDUCATOR , UN POPOR !
Iulian Tanase
28 aprilie 2011Aici este o prezentare a ultimei sale lucrari:
http://www.c-spanvideo.org/program/283856-1
Datele sale sunt cutremuratoare; David Irving si Ernst Nolte par a fi mainstream pe langa Suvorov.
Liv St Omer
28 aprilie 2011Multumesc si eu, Radu. Si, inca, dupa stiinta mea, PCUS exista – cu nume schmibat, bineinteles – am dreptate, sau nu? Stie cineva? Chiar, ar fi interesant de postat aici o istorie „actualizata” a PCUS. Si apoi mers pe criticatac si raspandit niste link-uri ????
Vlad M.
28 aprilie 2011Nu vad care e problema cu Nolte si de ce Nolte ar fi in aceeasi categorie cu Irving. Cat despre cat de mainstream ar fi Suvorov, chiar nu ma pasioneaza subiectul, doar national-socialismul este, in ochii prostilor, o ideologie a dreptei.
Radu P.
28 aprilie 2011Mulţumesc Iulian T pentru postare. Mi-ai făcut o mare plăcere. Chiar şi cu engleza mea mai mult decît aproximativă am înţeles tot ce spune Suvorov (asta şi după ce am tradus 6 cărţi de-ale lui şi am ajuns să-i visez argumentaţiile ).
Liv St. Omer – nu ştiu despre ce este vorba, dar am să caut.
Radu P.
28 aprilie 2011Revin, că am uitat să mai spun ceva. Istoricii „serioşi” cam strîmbă din nas cînd aud de Suvorov pentru că nu e din gaşca lor şi scrie în manieră jurnalistică. Da, dar informaţia adusă de el este imensă, firul argumentaţiei lui – impecabil, argumentele – indubitabile, interpretarea amănuntelor „uitate” de istoricii serioşi – fără cusur. Stilul ziaristic vine ca un corolar, îi face cărţile şi plăcute la citit. Omul scrie din talent, să nu uităm că vine din limba cu cea mai mare proză a lumii (are cineva curaj să mă contrazică, hi-hi!).
Sfetcu Florin
28 aprilie 2011Da, marile adevaruri zac ascunse sub cenusa invigatorilor. Stapinii razboiului nimicesc oamenii si ii conduc cu biciul terorii. Este singurul mod prin care ei pot sa isi mentina puterea. Sunt incapabili sa vada o lume a pacii, pentru ca destinul lor este contruit pe ura.
Lily
28 aprilie 2011Fascinant!!! Sincer. Dar ma bucur ca am venit pe lume mai tarziu.. Parfum salbatic are trecutul.
Pataphyl
28 aprilie 2011roadrunner @2
Uite comentariul tău, cred că e într-adevăr interesantă tendința oportunistă a socialst-comunismelor de a adopta la nevoie sloganuri naziste, noi discutăm de mult despre aceste adevăruri, îți recomand și relativ recentul articol al lui Vlad M. Platforma politică a partidului nazist.
calehari
28 aprilie 2011Partidul Comunist al Uniunii Sovietice se numeste acum Rusia Unita si il are presedinte pe Vladimir Putin . Fostul Komsomol a fost inlocuit de NASI ( ai nostri ) sau Miscarea Democratica de Tineret Antifascista , infiintata in 2005 si care constituie pepiniera Rusiei Unite . I-au spus asa pentru ca nu-i puteau spune pe nume, Noul Hitlerjungend .
Pataphyl
28 aprilie 2011calehari, trebuie diacritice: NAȘI sau litere rusești НАШИ, care e un fel de neo-Komsomol sau Hitler Jugend, deci e mai mult decît tentantă paralela cu NAZI!
bogdan calehari
28 aprilie 2011Pata iti multumesc pentru completari . Sunt binevenite !
roadrunner
28 aprilie 2011@pataphyl #12
Hi,
Cunosc platforma, cunosc si sursa (cartea lui Goldberg), si mi-am inchipuit ca ati discutat problema pe blog, si inca bine de tot.
Propunerea mea este ultimul pas, mic dar decisiv, in transarea completa a chestiunii. Si ma mir ca nici unul mai cu greutate decit mine (un biet inginer bloggerist :mrgreen:), vreun cercetator, vreun istoric, vreun politolog, vreun profesor, vreun filozof, ceva, inca nu l-a facut, pasul.
In matematica avem semne diferite pentru egalitate (marimea x este egala cu marimea y) si pentru identitate (x este acelasi lucru ca y). In cazul asta, eu o vad identitate.
Pataphyl
28 aprilie 2011roadrunner
Mie personal instinctul îmi spune că ai dreptate, ca matematician încă ezit, dar e probabil o congruență (căci relație de echivalență). Identitatea apare la nivelul claselor de echivalență: într-un fel metaforic e nimerit căci considerarea clasei șterge diferențele individuale dintre membri, tocmai esența celor două ideologii ????
roadrunner
28 aprilie 2011Matematician! ???? Ce placere!
E o singura ideologie in sensul ca ideologia este clasa de echivalenta, iar cele doua (cum le-ai zis) sint instantze ale aceleiasi clase. Asa cum spui, teoria relatiilor a fost inventata tocmai pentru ca sa putem pune semnul ala de trei liniute paralele intre un x si-un y fara ca sa ne impiedicam in diferente nesemnificative.
Dar hai sa ne oprim aici ca-i bagam total in ceata pe stingisti. Lor, cind ofteaza nostalgici dupa acele vremuri, trebuie sa le zici pe sleau: „Domle, dta crezi ca ai trait in comunism? Nu domle, te inseli, ai trait in nazism!” ???? ???? ????
emil b.
28 aprilie 2011Roadrunner, Pataphyl…. clase? instante? hm… acus compun o librarie de clase derivate din IMarx, INietzsche si IDarwin…. odata ce Interfetele au fost bine definite, clasele au contracte existentiale clare, iar instantele au de unde sa se intrupeze…. stanga casca gura sub nori si deconstruieste grindina.
Pataphyl
28 aprilie 2011emil
no offence, erau doar niște vorbe de clacă la vreme de seară… probabil ne pregătim să întîmpinăm cum se cuvine Duminica Tomii, pentru leftangii Unu Mai ????
(scris de pe iMac fără observații critice, iPadul n-are diacritice, iPodul de piatră s-a dărîmat, iUhu ???? )
roadrunner
dom’le, io-s mai bătîrn și am apucat și nazismul internaționalist al lui Dej și pe ăla neaoș al lui Ceașcă, totuși mai-mai că-mi vine să semnez „e pluribus unum” ???? (cearcă emailul peste circa juma’de oră)
roadrunner
28 aprilie 2011@emil B. #19
I hate object-oriented with a hot-hot-hate! Il practic, ce sa fac, n-am incotro, este litera de evanghelie astazi, dar il consider drept inca una din acele falacies atit de comune astazi, in politica, in economie, in progamare, peste tot.
Whatever happened to good ole C ?
roadrunner
28 aprilie 2011pataphyl:
cearcă emailul peste circa juma’de oră
Pataphyl
28 aprilie 2011@22
Și eu ????
Pataphyl
28 aprilie 2011road
OOP era built-in în C!
roadrunner
28 aprilie 2011pataphyl:
No shit! Tot ce se poate…
Eu il gasesc mult mai aproape de sufletu’ meu de inginer. Daca in C, cind vrei sa faci ceva scrii un do_something(), in object-oriented trebuie sa scrii o clasa DoerOfSomething, sa-i dai constructori (cit poti tu de multi! chiar daca nu vei avea niciodata nevoie de ei!), helpers, getters and setters, de la sfirsit ai si uitat ce voiai sa faci. Am vazut un articol care facea misto de cum object-oriented a transformat verbs in nouns, da’ nu stau sa-l caut.
Cea mai savuroasa garagatza este asta: Stroustrup Interview Cred c-o stii, da’ o pun pentru cine n-o stie.
Eu am citit-o pe-asta chiar cind a aparut, acum vreo 12 ani, era calda, proaspata. Eram deja imersat in C++ de ani buni si pusesem botu’ la toata propaganda. A venit cu el la mine un baiat care invata programare, roman de-al nostru: „Uite, ba’, ce zice Stroustrup aici!”. Eu, printre lacrimi de ris ii ziceam: „E la mistoooo…!!!”
Si, l-am citit, si recitit (chiar si-acum l-am mai citit odata), si rideam de ma prapadeam, si ma intrebam: „Unde n-are dreptate…?!” ???? ????
Pataphyl
28 aprilie 2011roadrunner
fain! ???? ce a urmat după C-ul „pur” a fost doar explicitarea neizbutită (dedicată contabililor și altor birocrați, părerea mea) în maniera „împroșcarea culturii în mase”, cu lozinci. Sînt pățit, și cu sisteme de operare și cu lozinci vechi și noi! Studenții mei din anii ’80 – ’90 mîncau C pe pîine, da-l ungeau din belșug cu assembler și erau foarte acasă cu fundamentările matematice… A, să știi că în ultimul an de studenție am predat Cobol pe cartele perforate, studenții se autodenumeau cu mîndrie cobolani ????
roadrunner
28 aprilie 2011@pataphyl #26
Eu am invatat C++ singur, direct de la sursa, din „Editia a doua”, eram doar un inginer in tranzitie catre high-level languages. In „Editia a doua”, Stroustrup foloseste cuvintele „class” si „type” interchangeable, incepe o fraza cu „class” si o termina cu „type”. Cred ca i-am inteles perfect ideea, si nu era deloc rea. But it takes an engineer to retain just what he needs and throw away the garbage.
Copiii din ziua de azi nu mai stiu de mult ce-i aia „type”, iar cuvintul „class” este, pentru ei, misticism pur. Daca au de mutat 5 bytes din „src” in „dst”, ei scriu o clasa.
Daca ar fi sa fac un proiect pe banii mei, l-as face in C fara nici o ezitare. Daca altii vor C++ si platesc pentru asta, le dau C++ (nu inainte de a le spune, deontologic, sa-l faca in C): job security, ce mama naibii… ????
Radu P.
28 aprilie 2011Mamăăă, citesc discuţia dintre Road şi Pata şi mă simt ca după băutul unei glaje de „sculău” din cel roş-roş (despre efectele acestuia din urmă aş explica aici, dar am s-o fac altă dată, cînd nu vor fi doamne şi domnişoare de faţă, fiind eu ruşinos de felul meu), Clămpănesc toată ziulica despre „class”şi „type” ca un cocostîrc din cei bătrîni, iar în final am început să bleştesc pe turceasca computerelor fără să ştiu o iotă măcar.
Vlad M.
28 aprilie 2011Pata, nimic nu fragmenteaza mai mult firul discutiilor decat Parole, Parole. Nu mai mutati discutiile.
Liviu Crăciun
28 aprilie 2011hop si eu: lispul ne invata ca nu oop-ul in sine si pentru sine are vreun bai, ci bastardizarea culturii pentru raspindire mai eficienta in mase, adica c++. gtk e dovada vie ca c nu numai ca permite utilizarea ordonata de obiecte, dar o face si eficient si elegant
dar eu venisem pentru altceva: Pataphyl, astia raspindesc o iluzie, cred eu periculoasa, cu dej internationalist vs ceausescu nationalist; dej a deschis razboiul cu hrusciov, el a pus la inceputul anilor 60 bazele national-comunismului romanesc, el a intarit relatiile de pace si prietenie cu iugoslavia (a si fost facut fascist titoist), albania si china, in fine, el a dat peste cap planul sovietic de diviziune a muncii intre tarile socialiste (COMECON), conform caruia noi si bulgarii trebuia sa asiguram griul si castravetii; el a fost cel care a tinut primele plenare despre neamestecul in trebile interne si continuarea industrializarii in vederea depasirii americanilor (norocul sau a fost ca rusii aveau probleme mai mari cu chinezii si a avut o conjunctura favorabila internationala, asa ca a putut cere retragerea trupelor – romania e, daca nu ma insel, singura tara din care s-au retras trupele rusesti inainte de 89); ceausescu a fost pe partea asta continuator si a schimbat doar accentul de pe sirbi pe china; dar regimul romanesc, de la dej incoace, a fost national-comunist
Pataphyl
28 aprilie 2011Ai dreptate Liviu, eu chiar uitasem de Planul Valev din ’64, eram în liceu și se organizau puternice reacții populare de protest, cînd a murit Dej după un an poporu’ plîngea de-i sărea cămeșa, se zvonea că de la ruși i s-a tras! Momentul destalinizării a fost turning point, cred, anii ’56 – ’58 au fost o mare ciudățenie, cu desființarea sovromurilor și retragerea trupelor rusești concomitent cu cele două valuri de epurări cauzate de revolta ungară (de care nu-i străin cel mai stalinist dintre toți, tînărul revoluționar, fiu de revoluționar, ultimul pe lista rușinii). Ar trebui să-mi pun oleacă de ordine în amintiri – la vremea aceea eram prea mic și marcat de suferințele din familie cauzate de succesivele valuri represive.
Florina B.
28 aprilie 2011Multumesc, Radu P, pentru articol si pentru munca de a-l face cunoscut pe Suvorov. E un tip admirabil. Dupa citirea articolului, am deshis mai cu atentie Liberatorii. Cu greu se poate inchipui ca armata rosie era atat de proasta la cap. Sigur ca de la atata brutatlitate nu te poti astepta la inteligenta… Ce parere o avea Suvorov de Dughin?