FUNDATIA IOAN BARBUS

„Raiul infractorilor” nu mai este o metaforă. Situații scoase parcă dintr-o carte cu legi pentru o lume pe dos

foto de Nicu Dîrdîiac

Camera Deputaților arată a măcelărie în care se toacă barbar Codul de Procedură Penală (CPP); urmărești dezbaterile și rămâi cu sentimentul că niște derbedei aranjează legi care să le permită să-și facă de cap, ca apoi să fie imposibilă tragerea lor la răspundere; România – raiul infractorilor nu mai este o metaforă; îți trec pe la ureche situații scoase parcă dintr-o carte cu legi pentru o lume pe dos:

– cel mai grav lucru și care arată clar reaua intenție a celor din PSD-ALDE, spune Ioan Cupșa de la PNL, va fi tergiversarea la infinit a unui proces penal doar prin simpla absență a avocatului; dacă acesta își va justifica o r i c u m c r e d e absența, nu va putea fi numit un avocat din oficiu și prin urmare procesul nu va putea continua până la revenirea avocatului;
– pentru prima oară în România, CPP se aplică retroactiv; scopul este redeschiderea unor vechi dosare și trecerea lor prin operațiunea Nufărul, după cum arată Stelian Ion
– la audierile martorilor vor fi prezenți încă de la începutul anchetei suspecții și inculpații; își poate închipui cineva, mai zice Stelian Ion, care ar fi consecințele întâlnirii într-un asemenea moment dintre criminal și rudele victimei, între violator și victimă sau între președintele unui CJ și un angajat al instituției? de asemenea, martorului nu i se va acorda protecție decât dacă are dovezi temeinice că este amenințat;
– dacă un judecător a fost promovat sau s-a pensionat și astfel n-a putut semna motivarea unei sentințe, se revizuiesc decizii definitive; o fi în această situație domnul Dragnea? întreabă Raluca Turcan;
– durata urmăririi penale să fie redusă la un an; indiferent de probe, dacă persoana nu este trimisă în judecată în interval de un an, dosarul se clasează
– înregistrările obținute în spațiul privat, indiferent de cât de relevante sunt, nu mai pot fi folosite;
– inculpatul trebuie să cunoască încă de la începutul cercetării toate probele care există împotriva sa etc.

Sunt zeci de modificări care par să le dea infractorilor toate pârghiile pentru a nu mai plăti pentru faptele lor.

Avocații mafiei au fost Varujan Vosganian și Marton Arpad, pe față, și, mai perfid, Varujan Pambuccian, care a vorbit despre neajunsurile tergiversării votului;
Ședința este condusă de Gabriel Vlase, cel pe care Iohannis l-a găsit suficient de calificat și de onest încât să-l numească șeful SIE.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Dorelian Bellu

Dorelian Bellu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian