„Cuba Destaque”, în română „Cuba în relief” (cubdest.org), este un site de comentarii al unui grup de exilați cubanezi. Autorul textului de mai jos e Sergio Gonzalez.
Papa – Cuba, embargoul intern și împăcarea păstorului cu lupii
1.
Dictatorul Raul Castro, în discursul său de bun sosit adresat Papei Francisc a trasat cu aroganță regulile jocului pentru vizita papală, reafirmând în fața ilustrului vizitator embargoul intern în care trăiesc cubanezii de aproape șase decenii.
2.
Înainte ca Papa Francisc să ofere, în discursul de răspuns adresat dictatorului Castro, propunerea sa de „împăcare” și „dialog” pentru Cuba, dictatorul s-a grăbit să-i reamintească faptul că obiectivul principal al regimului rămâne aceea de a „apăra socialismul”; că „libertatea religioasă” ar fi chipurile „un drept consacrat” în Constituție; și că regimul nu admite interferențe, nici măcar „indirect”, în ceea ce consideră drept „treburile interne” ale insulei-închisoare. Adică, nu acceptă să i se vorbească de drepturile și libertățile omului pentru cubanezi.
3.
Mesajul a fost transmis, iar regulile acestei brutale blocade interne castriste au fost reafirmate față de Papa Francisc; și, de asemenea, în mod indirect, față de președintele Obama. Dar de fapt, ambii lideri sunt chiar marii aliați ai regimului comunist, prin activitatea lor diplomatică la nivel internațional de promovare a regimului comunist, împiedicând sau întârziind izolarea și prăbușirea lui.
4.
Mai multe aspecte importante ale vizitei papale în Cuba capătă sens și pot fi analizate din punctul de vedere al exilului intern impus prin aplicarea regulilor jocului stabilite de lup.
5.
Martha Beatriz Roque, un lider proeminent al opoziției, a fost arestată de regim ca să nu se întâlnească în trecere cu Francisc în grădina Nunțiaturii, unde fusese invitată. Mesajul pe care i l-a transmis ofițerul de poliție politică este suficient de expresiv și de grăitor în ceea ce privește funcționarea implacabilă a embargoului intern castrist: „Dacă aveți ceva să-i spuneți Papei, ne spuneți nouă și noi îi spunem lui.”
6.
De asemenea, este expresiv și grăitor în privința spiritul concesiv al Sfântului Scaun în fața acestei blocade interne castriste, comentariul bâlbâit de purtătorul de cuvânt al Vaticanului Federico Lombardi privind detenția disidenților care încercau să participe la Liturghiile oficiale săvârșite de Papa Francisc. El a făcut acest comentariu la conferința de după Liturghia de la Holguín, Cuba, comentariu reprodus de către jurnalistul spaniol Jesús Bastante, specialistul în chestiuni religioase al ziarului ABC de la Madrid, în reportajul de la Holguín pentru agenția spaniolă Religión Digital (21 septembrie 2015):
„De ce Papa Francisc nu a criticat dictatura cubaneză? De ce nu s-a întâlnit cu disidenții care i se opun lui Castro?” Purtătorul de cuvânt, Federico Lombardi, a trebuit să se folosească de toată diplomația Sfântului Scaun pentru a răspunde la întrebările insistente ale presei internaționale din timpul conferinței de presă, după Liturghia papală în Holguín.
„Nu a fost și nu este prevăzută o întâlnire în sens strict” cu disidența, a admis purtătorul de cuvânt, care a recunosc totuși că a existat o tentativă „nereușită” ca disidenții să-l poată saluta „în trecere” pe Papa. Unii dintre aceștia, cum ar fi Martha Beatriz Roque, au fost arestați sâmbătă, în timp ce se duceau la Nunțiatură pentru a-l saluta pe Papa la sosire și apoi de a participa la vecernie în Catedrala din Havana.
„Papa Francisc știa că au avut loc aceste arestări? Lombardi n-a știut ce să răspundă. „Nu am nici un răspuns… din partea Sfântului Scaun”, a murmurat purtătorul de cuvânt, care a refuzat, de asemenea, să clarifice dacă Papa s-a referit la regimul comunist când a cerut, în timpul Liturghiei de la Holguín, depășirea „rezistenței noastre față de schimbări” (până aici l-am citat textual pe jurnalistului spaniol Jesús Bastante).
7.
În același timp, zeci de opozanți au fost arestați la ieșirea din casele lor și pe străzi, pentru a-i împiedica să tulbure, cu posibilele plângeri, climatul de pretinsă „libertate religioasă” care ar domni, chipurile, în insula-închisoare din Antile. Potrivit jurnalistului independent Jorge Guillén García, în articolul lui de la Havana, Partidul Comunist din Cuba (PCC) a cerut listele cu numele credincioșilor catolicilor care s-au deplasat în grupuri la Liturghia papală de la Havana („Episcopii au consimțit la ingerința PCC în activități religioase”, 19 Septembrie, 2015, www.14ymedio.com ). Iar episcopii colaboraționiști au acceptat brutala pretenție. Mai mult decât atât. Potrivit aceleiași surse, militanți comuniști au călătorit în fiecare autobuz cu credincioși catolicii care se îndreptau spre Liturghia papală de la Havana. Iar PCC a controlat prin agenții săi tot traseul Papei Francisc pe străzile Havanei.
8.
Cele câteva gesturi, soapte și cuvinte răzlețe ale papei Francisc ce ar fi putut fi interpretate drept o încercare de a sparge această implacabilă blocadă internă castristă, au fost anulate de oribila vizită a pontifului la ex-dictatorul Fidel Castro, solicitată chiar de Sfântul Scaun. Judecând după fotografiile difuzate de ziarul Granma, papa Francisc îl contempla pe sângerosul ex-dictator și îi strângea mâinile însângerate ca și cum ar fi un sfânt, nu individul răspunzător pentru împușcarea tinerilor martiri catolici care a murit la zidul de execuție strigând „Trăiască Hristos Regele, Jos comunismul!”; ticluitorul strategiei ulterioare de a crea apostați și nu martiri, strategie recunoscută de Castro în discursul de la Universitatea din Havana; cel mai important responsabil, în cele din urmă, pentru distrugerea Cubei.
9.
Față de toate acestea, mari semne de întrebare apasă asupra „împăcării” cu Lupii promovate în Cuba atât de vehement de papa Francisc. O „împăcare” care, având în vedere intransigența arătată de Lupi, chiar sună ca o capitulare a Păstorilor, lăsând turma fără apărare. Nu este întâmplător faptul că în cursul desfășurării lamentabilei Întâlniri Naționale Bisericești Cubaneze (ENEC) 1986, în care Episcopatul cubanez a trecut de la dialog și colaborare la o concordanță cu comunismul în vederea obiectivelor socio-economice proprii acestuia, Arhiepiscopul de atunci din Santiago de Cuba, Monseniorul Pedro Meurice, a ajuns să recunoască: „Eram considerați o Biserică de martiri, iar acum unii spun ca suntem o Biserică de trădători” (cf. „Vocea Catolică,” Arhiepiscopia de Miami, 14 martie 1986).
10.
În această perspectivă, această călătorie papală în Cuba a contribuit esențial la menținerea embargoului intern care-i sufocă pe cubanezi și la împingerea catolicilor din insula-închisoare către o „reconciliere-capitulare” cu Lupii comuniști.
(…)
Link-uri utile:
- Francisco a Cuba: perspectivas y preocupaciones
- Armando Valladares: The Obama – Francis “axis”: Cuba, sleights-of-hand, and confusion
- Armando Valladares: „Eje” Obama – Francisco. Cuba, prestidigitación y confusión
- Obama – Francis: rescuing the Cuban people or their dictatorship?
- Obama – Francisco: ¿rescate del pueblo cubano o de sus tiranos?
Romanian
4 comentarii
Transsylvania Phoenix
2 octombrie 2015Scuza-ma Anca, am inteles din articol ca Fidel este lupul, dar cine este pastorul de care vorbesti?
Papa Francisc?
Da-mi voie sa am retineri. Dupa cum se comporta pare sa fie mai mult un lup in sutana.
deckard
2 octombrie 2015Nu inteleg revolta din articol bisericile crestine mereu au colaborat cu dictatori si ucigasi si au oferit acoperire religioasa faptelor comise de acestia.
Vlad M.
2 octombrie 2015Nu stiu ce fumezi, deckard, dar trebuie sa fie ceva tare de tot din moment ce poti asterne o asemenea prostie.
Toiu
2 octombrie 2015@Deckard
Inainte sa scrii prostii ar fi bine sa pui mana pe o carte. Eu sunt de acord ca internetul suporta orice imbecilitate care ii trece oricui prin cap, da’ nici chiar asa.
Nu are rost sa-ti dau o bibliografie stufoasa. Asa cum nu are rost sa te port prin istoria crestinismului (ca in primul rand la crestinism si spatiul ocupat de acesta ne referim). Ar fi prea mult pentru cineva care scoate asemenea idiotenii pe gura (sa zicem).
Sa incepem cu o singura carte si cu o singura perioada:
Secolul martiriului: Crestinii in veacul XX. Autor Andrea Ricardi
De exemplu.
Incep cu Biserica ortodoxa rusa (eu sunt greco-catolic, nu-i iubesc pe rusi, n-am o admiratie deosebita pentru spatiul ortodox asa ca nu pot fi acuzat de parti pris-uri).
Conform lui Alexandr Jakovlev, presedinte al Comisiei pentru reabilitarea victimelor represiunii politice, aproximativ 200.000 (doua sute de mii) de membri ai clerului (erau considerati cler protopopii, preotii, diaconii, cantorii, etc ) au fost condamnati la moarte intre 1917-1980. Aproape toti preotii si monahii consacrati inainte de revolutie au fost victime ale represiunii. Intre 1937 si 1938 au fost arestati 165.100 de preoti ortodocsi dintre care 105.000 au fost impuscati. Mai mult de 300 de episcopi au fost victime ale represiunii dintre care 250 au fost impuscati sau au decedat in timpul detentiei (1917-1980). Inainte de 1917 existau 172 de episcopi. Am dat acest ultim numar ca sa se inteleaga mai bine dimensiunea represiunii ierarhilor rusi in timpul dictaturii comuniste.
Primul episcop martir a fost mitropolitul de Kiev impuscat la 7 februarie 1918.
In 1992 a fost canonizat mitropolitul de Petrograd-Veniamin- alt martir timpuriu al represiunii bolsevice. De ce am amintit de el? Pentru ca acest episcop i-a excomunicat pe „innoitorii care ocupau institutiile Bisericii si care ar fi creat mai apoi o Biserica schismatica, fondata pe concilierea intre „progresul socialist” si crestinism” pag 49. Poate asa o sa intelegi si tu de ce, dupa cativa ani, Bisericile incepeau sa „colaboreze „cu dictatorii.
In Germania nazista:
Pe parcursul celor 12 ani ai regimului hitlerist 12.000 de preoti catolici au fost amenintati, le-a fost limitata libertatea personala sau persecutati intr-o forma sau alta.
Aproximativ 36% din clerul german s-a aflat in conflict cu regimul nazist.
De exemplu, in dieceza de Paderborn din 1401 clerici 868 au intrat in conflict cu autoritatile naziste, 67 au intrat in inchisoare, 34 au fost supusi arestului la domiciliu, 23 au fost trimisi in lagare.
De altfel Hitler declara in 1941: Razboiul va ajunge la un sfarsit si voi gasi o solutie pentru problema Bisericii, ultima mea mare datorie in viata”. Se cunosc solutiile lui Hitler privind popoare, tari, institutii, etc care il suparau sau il deranjau.
In Albania comunista a lui Enver Hodja represiunea a fost totala:
„Dintre cei 6 episcopi şi 156 de preoţi cîţi existau înainte de instaurarea comunismului (şi cei cîţiva consacraţi în anii următori), 65 au murit condamnaţi la pedeapsa capitală sau din cauza torturilor, iar 64 au murit în închisori sau în lagăre. La sfîrşitul regimului comunist mai supravieţuiau doar 30 de preoţi, care în totalitatea lor cunoscuseră închisorile.”
Alt exemplu: in Romania comunista, Biserica greco catolica a dat o marturie exceptionala. De-a lungul terorii comuniste BRU a avut 12 episcopi: sase au murit in inchisoare (unii batuti pana la moarte), ceilalti sase au rezistat eroic anilor de inchisoare si nu au cedat puterii comuniste. In vizita in Romania, Papa Ioan Paul II-lea exclama: „Isus a avut 12 ucenici dintre care unul l-a tradat, eu am avut 12 episcopi greco-catolici si nici unul nu m-a tradat!”
In Mexic, Revolutia din primii ani ai sec XX a dus in primul rand, la persecutia Bisericii Catolice de catre presedinte, guvern si autoritati. Au fost omorati zeci de preoti, aproape toti episcopii, nenumarati preoti au fost constransi sa plece in exil. A fost adoptata o Constitutie aberanta care prevedea printre altele ca preotii nu aveau dreptul sa critice ” legile fundamentale ale tarii, autoritatile in particular sau in general guvernul” si, de asemenea, nu aveau „drept de vot, nici activ nici pasiv si nici dreptul de a se asocia in scopuri politice”. Persecutiile la adresa catolicilor a dus la declansarea unui razboi civil care a durat trei ani. Pe durata razboiului au fost impuscati de trupele guvernamentale 90 de preoti si membri ai unor congregatii religioase. Nu mai vorbim de nenumarati laici catolici omorati de o putere dementa (masonica).
In Spania republicana, anarhistii, comunistii si socialistii aflati la putere au dezlantuit o deschisa persecutie religioasa. Daca inainte de 1936, omorurile in randul clerului spaniol erau de ordinul zecilor, intr-o singura luna (iulie 1936) au fost omorati 861, in august, 2071 iar intr-un an-pana in iulie 1937- isi pierdusera viata 6.500 de clerici.
Conform estimarilor au fost ucisi 13 episcopi, 4184 preoti si seminaristi, 2365 membri ai ordinelor religioase 283 de maici. Numarul laicilor omorati pentru vina de a fi catolici este de ordinul miilor.
O paranteza: de-a lungul intregii terori republicane se apreciaza ca au fost omorati 16.000 de preoti, 20.000 de biserici naruite sau pradate in intregime.
Nu mai are rost. Ar trebui sa citez intreaga carte. Din TOATE tarile foste comuniste, din Asia sau Africa. Sau alte carti, pline de marturii ale suferintelor si martirajului lumii crestine.
Puteam evoca, de exemplu, holocaustul armenilor (primul holocaust al sec XX-exterminarea a milioane de oameni) dar adeptii corectitudinii politice ar putea obiecta ca motivul principal era unul rasial si nu religios. Nu este deloc asa, armenii au fost omorati in principal pentru ca erau crestini si nu islamici, dar nu are rost sa intram in profunzimea unor evenimente. Cred ca ar fi prea mult pentru niste oameni gen Deckard.
O ultima observatie: am spicuit, din carte, relatia Bisericii catolice germane cu regimul nazist. Nu este cel mai dramatic exemplu. Biserica Catolica poloneza a avut de infinit de ori mai mult de suferit din partea nazistilor. Mii de martiri, clerici sau mireni. Dar exista, mai ales in cercurile stangistilor, aceasta credinta, ca relatia BC germane cu regimul nazist a fost una de amicitie, sau in orice caz nu de adversitate. O alta minciuna vehiculata cu dezinvoltura de maestrii manipularii. Asa ca am preferat sa amintesc acest lucru.
Inchei spicuind dintr-un poem al lui Paul Claudel scris in 1937, ca un omagiu adus martirilor Spaniei:
[…]
Cerul si iadul ni se pun in maini si avem numai patruzeci de secunde sa alegem,
Patruzeci de secunde e prea mult! Sora Spanie, Sfanta Spanie, ai si ales!
Unsprezece episcopi, saisprezece mii de preoti macelariti si nici o lepadare!
Vai! putea-voi, ca si tine, intr-o zi, sa dovedesc cu voce tare, splendoarea de la miaza-zi!
S-a spus ca ai dormit, Sora Spanie, ca si un oarecare ce se preface ca doarme:
Si-apoi, deodata, intrebarea si dintr-o lovitura, cei saisprezece mii de martiri!
-„De unde-mi vin toti acesti copii?” striga aceea care era numita starpa.
Portile Cerului nu mai cuprind aceasta multime venita cu sau fara voie!
Ceea ce se numea desert, priviti-l! vai! desert ii ziceti? dar iata izvorul si palmierul! Saisprezeze mii de preoti! Contingentul unei singure date si ecoul dintr-o singura data plin de flacari!
De ce tremuri, suflete, si pentru ce te indignezi contra calailor?
Imi impreun mainile numai si plang si spun ca e bine si frumos!
-Si voua pietrelor, de asemenea ma inchin din fundul sufletului meu, sfinte biserici sfarmate!
Statui sparte cu o lovitura de ciocan si toate aceste sfinte icoane si ast potir, inainte de a fi calcat in picioare
La ce bun toate acestea, Doamne? Poporul nu are nevoie de ele.
Ceea ce bruta nelegiuita, si pe Dumnezeu detesta, e frumusetea.
In foc, mari biblioteci! Leviathan se tavaleste din nou si din raze de soare si-a facut pat si baligar! Toate aceste guri care ne intreaba, tot asta, impotrivirii acestia, ii era greu sa-si pastreze propriu-i patrat!
Sa le astupam strigatul cu o lovitura de pumn, e ce poate fi mai simplu! Jos Cristos! Traiasca bivolul! Trebuie facut loc liber pentru Marx si pentru toate bibliile imbecilitatii si urii!
Omoara, tovarase, distruge si imbata-te, fa dragoste! caci asta-i solidaritatea umana!
Toti acesti preoti vii sau morti, care ne privesc, nu spuneti ca nu ne-au starnit!
Acesti oameni care ne-au facut numai bine pe degeaba, erau ceva care nu mai putea fi ingaduit!
Si acei care de-acum incolo sunt morti, ei bine, ii vom urmari pana in panzele albe!
E foarte caraghios cum rad aceste schelete; unul mai breaz si-a scos o tigara din gura si a pus-o intre dintii cadavrului care fusese mama-sa,
Sa ardem tot ceea ce e-n stare sa arda, mortii sau vii intr-o singura gramada;
Aduceti gazul! Sa-l ardem pe Dumnezeu! va fi o faimoasa descotorosire!
Toti acesti ochi, vii sau morti, care ne privesc, sunt uimitori!
si-apoi la ce serveste asta?
Plecaciune voua, cinci sute de biserici catalane daramate! si tu mare catedrala din Vich, catedrala Jose Maria Sert!
Voi de asemenea ati stiut marturisi! voi de asemenea sunteti martiri!
Aceleasi biserici pe care le-a vazut Ioan, biserici din Gerona si din Tortosa, biserici din Laodicia si din Thyatira!
Vesmantul a luat foc cu preotul si inhumarea a dat foc candelabrului!
[…] Biserica a primei mele impartasanii, s-a sfarsit, nu te vom mai vedea!
Dar e frumos sa fii spintecat in doua -secti sunt- e frumos sa mori cu un strigat de triumf la postul tau,
E frumos pentru biserica lui Dumnezeu sa se inalte la cer intreaga in fumul de tamaie si jertfa! Inalta-te la cer, cinstita fecioara, drept! inalta-te coloana! urca ingere! inalta la cer marea rugaciune a stramosilor nostri!
Catedrala Jose Maria Sert, tu n-ai fost decat admiratia oamenilor, de acum inainte esti placuta lui Dumnezeu!
S-a sfarsit! opera-i consumata si pamantul, prin toti porii lui, a baut sangele de care era insetat.
Cerul a baut si el liturghia de o suta de mii de martiri-pamantu-i destul de adanc sa digereze.
Bajbaind, asasinu merge acasa si-si priveste mana dreapta prostit.
Sfantul si-a luat solemn partea sa, care-i cea mai buna.
Totul s-a sfarsit si in cer s-a facut tacere o jumatate de ora.
Si noi, de asemenea, ne descoperim, in tacere; o suflete, fa tacere in fata pamantului semanat!
Pamantul, in fundul maruntaielor sale, a zamislit si iar reinceperea o ia de la capat!
Vremea aratului s-a terminat si-acum incepe semanatul!
[…]
Din asta carne, a Ta, care a fost strivita, din sangele asta, care a fost raspandit,
Nici o bucatica n-a pierit, nici o picatura nu s-a pierdut,
Iarna se prelungeste pe brazdele necurmate, primavara a explodat in stele!
Si tot ceea ce s-a risipit, ingerii au recules si adus in sanul Tariei!