Ne comportam ca si cum votul britanicilor a venit de nicaieri, desi tot mai multe voci acuza birocratia si centralismul bruxelez iar unele au atras atentia asupra lui inca de acum trei decenii, cand „Maastrichtul” parea suficient inclusiv pentru euroentuziasti.

Sunt destule voci care spun ca votul britanicilor subrezeste Uniunea Europeana. E de fapt invers, caci plecarea britanicilor e efectul si nu cauza degringoladei prin care trece proiectul european.

Sa le luam pe rand. Londra semnaleaza de trei decenii Bruxelles-ului ca drumul pe care a luat-o integrarea europeana este unul gresit. Margaret Thatcher a fost primul lider britanic care a atentionat ca adoptarea monedei euro va fi un fiasco si ca deficitul de democratie creat prin construirea unei caste a birocratilor nealesi va fi un fiasco.

Traditia liberala si democratica a facut ca Marea Britanie sa fie singura putere europeana care sa nu fi fost cucerita niciodata de o ideologie totalitara si tara care a salvat Europa secolul trecut de toate derapajele extremiste, fie ca discutam de nazism sau de comunism. Poate ca acesta este si motivul pentru care au inteles primii ca nu poti pune in fruntea „Europei” lideri precum Juncker, Schulz, Rompuy sau Mogherini, lipsiti de orice legitimitate democratica.

Dupa Maastricht, zeci de politicieni britanici au explicat ca centralismul, uniformizarea si constrangerile la adresa libertatilor statelor natiune nu au nicio legatura cu valorile europene clasice, intruchipate atat de bine in ultimele secole de exceptionalismul britanic.

De altfel, e greu sa intelegi cultura politica britanica daca nu intelegi exceptionalismul american. E greu sa intelegi cultura politica britanica daca nu intelegi ce insemna pentru istoria umanitatii 1215, 1265, 1688 sau 1776.

David Cameron a castigat primul mandat de premier cu promisiunea ferma ca va organiza un referendum. De la campania electorala din 2009 si pana acum au trecut sapte ani, timp suficient pentru birocrati sa convinga. N-au facut-o, ba chiar au apasat pedala integrarii si a centralismului, fara a asculta vocea Londrei.

Nu e niciun secret ca Uniunea Europeana a devenit in ultimii ani o afacere germano-franceza, cu Parisul in rol de majordom si cu Vladimir Putin in rol de partener strategic al celor doua capitale. Viitorul nu suna nici el bine. La nivel geo-politic, UE pare din ce in ce mai sedusa de Moscova si tot mai anti-americana. Din punct de vedere doctrinar, delirul ideologic stangist pare ca a devenit singura dogma acceptata de birocrati.

Vocile care au cerut mai mult realism si mai multa prudenta au fost acuzate ca ucid visul european, in realitate o forma de inginerie sociala.

Iesirea Marii Britanii din UE nu este cauza problemelor europene ci doar unul dintre efecte. Doar daca vom intelege acest lucru vom mai putea repara ce se mai poate. Parintii fondatori ai Statelor Unite au inteles ca principala valoare in jurul careia se construiesc institutii, cutume si legi este libertatea. Spre deosebire de ei, liderii europeni din ultimele doua decenii ne vorbesc despre conformism, centralizare, egalitate si limitari, iar in cele mai importante dosare recente au loc adevarate diktaturi bruxelo-berlineze.

Nemultumirea britanicilor nu este singulara si nu tine de un anumit lider populist sau de un anumit partid. Intre noi fie vorba, Nigel Farage este un politician de mana a treia, extrem de limitat si care este capabil sa comunice strict in lozinci.

Sa-i fi influentat el si celelate voci care au cerut Brexitul pe britanici? Sa fie oare Nigel Farage vinovat si pentru faptul ca Islanda si Elvetia si-au retras cererea de aderare la UE? Sa fie oare Nigel Farage vinovat pentru ca 61% dintre francezi, 48% dintre germani si 49% dintre spanioli sunt astazi nemultumiti de cum functioneaza proiectul european? Sa fie oare proiectul european la mana unui saltimbac, sau problemele sunt reale?

Liderii europeni continua sa ne spuna ca solutia este mai multa integrare si o federalizare cat mai rapida, in ciuda faptului ca exact aceste lucruri au dus la votul britanic. Uniunea Europeana nu este astazi o federatie, insa deciziile pe ultimele trei dosare fundamentale s-au luat la nivel central, ca si cum ar fi. Si toate au fost un dezastru. Sa le luam pe rand.

Criza economica. Singurul element care a contat cu adevarat aici a fost vocea Berlinului. Grecii au platit cat a vrut Merkel, li s-au anulat datoriile fix atat cat a vrut Merkel, iar acum continua sa traiasca pe datorie, pentru ca asa vrea Merkel, in ciuda faptului ca logica economica si bunul simt spun ca este incorect ca ceilalti europeni sa plateasca distractia de la Atena. Dar, nu-i asa, asta a decis doamna Merkel.

Criza din Ucraina. Uniunea Europeana s-a facut de ras si a demonstrat ca este incapabila sa adopte o pozitie diplomatica comuna fata de invadarea Ucrainei si anexarea Crimeii. Chiar si sanctiunile tarzii impuse Rusiei au fost incomplete, iar acum deja exista voci, in special cea a ministrului de Externe german, Steinmeier, dar si a presedintelui Comisiei, domnul Juncker, care cer anularea acestora.

„Motivul pentru care am impus acele sanctiuni a fost acela ca Rusia a anexat Crimea, incalcand grav legislatia internationala”. Declaratiile lui Steinmeier si Juncker ne fac sa ne intrebam daca nu cumva Federatia Rusa s-a retras din Crimea si din estul Ucrainei fara ca noi sa fi aflat.

Ochelarii germani prin care se vede situatia geo-politica din estul Europei trebuie sa fie cu adevarat speciali. Altfel nu-mi explic declaratia recenta a aceluiasi Steinmeier, care acuza NATO ca are o „atitudine razboinica” fata de Rusia.

In realitate, statele est-europene ce fac parte din NATO au solicitat trupe si baze permanente, cu scopul de a se apara de un eventual atac din partea Rusiei. Nici vorba de „atitudine razboinica” din partea Aliantei. Cu toate acestea, Steinmeier ataca chiar fundamentele NATO, si anume apararea colectiva a membrilor sai! Totul de dragul de a mai semna un contract economic cu Federatia Rusa.

Migrantii. In ciuda opozitiei majoritatii statelor europene, printre care si Marea Britanie sau Romania, doamna Merkel a decis ca Europa poate primi lejer cateva milioane de migranti, desi somajul din interiorul UE este la cote alarmate, desi sunt state europene unde procentul tinerilor care nu au un loc de munca se apropie de 50%.

Germania nu a tinut insa cont nici de calculele economice, nici de ratiunile de securitate, desi bombele si kalasnikoavele se aud din ce in ce mai tare la Paris, Bruxelles, Londra, Madrid. Institutiile europene pazite cu arme de asalt si Bruxelles-ul patrulat de tancuri este imaginea cea mai clara a politicilor europene in materie de imigratie.

Dar si de aceasta data Berlinul a stiut mai bine, mergand pana acolo incat a obligat celelalte state europene sa accepte cote de migranti.

E important sa ne amintim ca in toate cele trei dosare pozitia Londrei a fost diferita, insa in cele din urma Berlinul si-a impus punctul de vedere, iar efectele sunt palpabile.

In tot acest timp, cetatenii europeni au privit cu atentie si ingrijorare, iar prima data cand li s-a dat ocazia au actionat ca atare.

In urmatorii ani, Uniunea Europeana cred ca va deveni din punct de vedere geo-politic si economic o afacere germano-rusa. Sentimentele anti-americane intretinute de unii lideri europeni, de la Berlin, Roma sau Paris se vor intalni cu vocile din ce in ce mai numeroase care vor cere o apropiere de Rusia.

Deja se pregatesc masuri care ar arunca in aer securitatea continetului european. Sa luam doar un exemplu, anuntat inca de anul trecut de presedintele Comisiei, Jean Claude Juncker, si anume infiintarea unei armate europene. Aceasta urmeaza sa fie condusa de birocrati si nu ar face decat sa ameninte relatia transalantica si sa dilueze rolul SUA si NATO in Europa.

Armata comuna nu ar imbunatati cu nimic capabilitatile militare ale statelor europene ci doar ar pune sub comanda unor birocrati o parte din fortele militare actuale. Ideea unei armate europene si a unui sistem de securitate european care sa excluda SUA si sa includa Rusia este unul dintre proiectele cele mai dragi KGB-ului, inca din anii 80, preluat cu emfaza de „idiotii utili” din Occident.

Ba chiar la un moment dat, la inceputul anilor 90, cel care sustinea chiar la Londra aceasta idee era Ion Iliescu! Pentru ca era evident ca proiectul va reveni in actualitate, am scris inca de acum doi ani despre acest lucru, iar domnul Juncker nu m-a dezamagit cu nimic.

Sa nu ne facem iluzii. Cel mai probabil, birocratii nu vor intelege nimic. Ba chiar, prin declaratiile de pana acum, arata ca singura masura pe care o vor lua va fi de a pedepsi Marea Britanie pentru vot. Nimic despre cauze, nimic despre propriile greseli, nimic despre faptul ca sub conducerea lor scepticismul devine principala stare de spirit in Europa. Da, in acea Europa care nu a aparut odata cu Tratatul de la Roma, ci in acel spatiu cultural negat astazi de politicile bruxeleze.

Romania si celelalte state est-europene au de pierdut enorm din plecarea britanicilor, printre putinii nostri aliati europeni cand vine vorba de amenintarea fascismului rusesc. In interiorul UE, Romania pierde sustinerea britanica si in chestiuni precum coruptia. Intrebati-o pe Monica Macovei si veti afla ca primii care ii sustineau proiectele pe justitie erau conservatorii britanici.

In acest moment, este obligatoriu ca Romania sa umple golul lasat de britanici in institutiile europene cu o prezenta militara anglo-americana si cu intarirea relatiilor militare cu Polonia si statele baltice. Iar daca Germania, care pare sa fi ales deja Rusia, va continua sa critice actiunile Aliantei Nord-Atlantice din estul Europei, o vom cita cu mare drag pe doamna Nuland si ii vom transmite domnului Steinmeier acelasi mesaj de dragoste.

Presedintele Iohannis merge la Consiliul European pentru a discuta noua situatie europeana. Trebuie sa ceara ca vocea cetatenilor sa fie ascultata si ca UE sa construiasca o relatie privilegiata cu Marea Britanie, nu doar in numele compatriotilor care muncesc in insula ci mai ales in numele valorilor europene si a intereselor continentului.

Marea Britanie pleaca, dar Uniunea trebuie sa inteleaga ca singura sansa sta in intoarcerea la valorile europene clasice despre care ne-au vorbit britanicii si nu in iluziile vandute pana acum ca realitate.

Uniunea trebuie sa inteleaga ca problemele despre care vorbesc britanicii sunt reale si ca daca vom continua pe acest drum vom deveni o problema economica, sociala si de securitate globala.

In caz contrar, finalul pare din ce in ce mai previzibil: un pianist, in Grand Place, interpretand Imagine, intrerupt insa de unul dintre noii prieteni ai doamnei Merkel. Un ultim alah akbar si ceata de pe canal va acoperi continetul.

publicat si pe ziare.com