Acum câteva luni v-am prevenit că internaționala progresistă și idioții utili vor cădea programatic pradă isteriei anti-PiS, trăgând semnale de alarmă cu privire la Consiliul Audiovizualului din Polonia.
Ei bine, mai mult ca sigur, profeția mi se va împlini.
Așa că, rogu-vă, nu intrați în panică atunci când veți auzi strigăte disperate pe Facebook sau în Revista 22 ale unor Crap, Renu sau Roșu, Mileschi etc., ecsperti de soi ai constituționalismului PNL-ist și votului într-un singur tur, atot-cunoscători ai spațiului ex-sovietic (cei mai buni experți „pe Rusia”, cum se mai spune) și ai secretelor compoziției pârjoalelor moldovenești (care, pe lângă carne tocată, ou, piper și mărar, mai bagă oleacă de „națiune civică moldovenească”, după directive URSS), pârjoale numite în Muntenia chiftele. Traducând din varianta pentru export, din engleza, a Gazetei Wyborcza, ori direct din presa germană eliberatoare, ecspertii își vor juca în curând rolul de „analiști utili” în războiul hibrid, despre care a scris amănunțit Anca Cernea.
Să revenim. Cum vă spuneam pe a începutul anului, urmează să expire mandatele de 6 ani ale membrilor Consiliului Audiovizualului polonez. Să te ții, așadar, crize de isterie. Actualii membri, cinci la număr, dacă țin bine minte, sunt rodul unui „viol” (democratic, bineînțeles, săvârșit fiind de liberali și comuniști) petrecut imediat după moartea Președintelui Lech Kaczyński și a elitei poloneze la Smolensk.
În iunie 2010, pe fondul relansării relațiilor polono-ruse (mai țineti minte duioasa îmbrățișare Tusk-Putin pe cadavrele de la Smolensk?), „vechiul CNA” polonez numit în 2007 – a fost, bineînţeles, demis, de majoritatea liberală, cu trei ani înainte de a-și termina mandatul. Raportul de activitate pe 2009 a fost trântit în Seim și Senat, mișcare aprobată cu entuziasm înțeleptul președinte interimar liberal Bronislaw Komorowski.
CNA-ul vechi stătea în calea democrației, adică a liberalilor – Komorowski președinte (interimar câteva luni după moartea lui Lech Kaczynski, apoi ales), Tusk – premier, Adam Michnick – Gazeta Wyborcza, ca să nu o punem și pe Angela Merkel la socoteală.
Liberalii lui Tusk și Komorowski și aliații lor comuniști au numit în vara lui 2010, pentru 6 ani, cinci membri nou-nouți la cârma audiovizualului polonez, inși pe lângă care un Radu Călin Cristea ori Monica Gubernat ar fi etaloane ale imparțialității. Credeți-mă, știu ce vorbesc, nu vorbesc din cărți. Era 5-0 pentru putere – în Polonia era de pe-atunci USLam, cam ca la Curtea Constituțională poloneză (unde în toamna anului trecut ajunsese un scor de 15-0 la judecători puși de USLamul polonez).
Mandatele de 6 ani ale celor cinci samurai liberalo-comuniști numiți în vara lui 2016 își așteaptă obștescul sfârșit zilele acestea. PiS are și opțiunea trântirii raportului de activitate, exact cum au facut liberalii în iunie 2010, după Smolensk.
Atunci nimeni nu a suflat un cuvințel, deși mandatele foștilor membri au fost întrerupte după doar trei ani. Acum se va produce o furtună de leșinuri pe altarul demockrației.
Democrația poloneză – în pericol! Cei cinci samurai liberali ai audiovizualului polonez vor fi inlocuiți (la termen, ori cu o lună înaintea de expirarea mandatului). Hai tovarăși, trageți semnalul de alarmă! Ca Vasile Roaită.