MAE şi documentul olandez

    5

    Ministerul român de Externe a reacţionat neaşteptat la criticile Guvernului Olandei la adresa luptei anticorupţie din Romania şi a managementului fondurilor structurale: anulează vizita ministrului Cristian Diaconescu la Haga, ce trebuia să înceapă miercuri. Anunţă Hotnews.ro

    Gestul apare dupa ce MAE olandez a prezentat public un document adresat Camerei Reprezentantilor, prin care portretizează lupta anti-corupţie din România ca fiind ineficienta şi subliniază că fondurile europene au o traiectorie ambiguă. Gestul e considerat de MAE român ca fiind “inamical şi nepotrivit în relaţia dintre două state membre ale UE”, arată un comunicat.

    În acel comunicat MAE mai susţine că “Acest gest contravine spiritului şi deschiderii dintre cele două state reliefate de cooperarea economică excelentă, din care rezultă că firmele olandeze obţin profit în România, situându-se pe locul I în ceea ce priveşte capitalul total investit (peste 4,5 miliarde euro)”.

    Practic documentul arată concluziile prezentate de o parte din presa românească cu ceva timp în urmă. Criticile nu sunt nici pentru politicieni, nici pentru mass-mesia un şoc. Ce stă în spatele reacţiei ministrului de externe? Ambasada Olandei a fost una din cele mai active de la Bucureşti, din ultimii ani. Cu ajutorul acestei instituţii cât şi a unor ONG-uri olandeze s-au organizat diverse conferinţe pe teme politice privind integrarea României şi lupta anti-corupţiei.

    În ce măsura s-a consultat Cristian Diaconescu cu Traian Băsescu? Ce urmări va avea acest gest neaşteptat asupra României în relaţia cu UE?

    Documentul poate fi citit în limba engleză aici.

    Și reacţia MAE român aici.

    Print Friendly, PDF & Email
    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedent“Musulmanii nu au avut nimic de aface cu masacrul de la Beslan”
    Articolul următorObama, funny name…
    Cosmin Cărbunaru
    Am trăit, un timp, într-un regim politic ce reducea o persoană la o simplă piesă în mâna statului. Apoi, am avut de îndurat o perioadă moștenirea instituțională a acestui regim. Acum, observ că într-un fel sau altul se militează pentru același lucru dar sub altă formă. Ca să putem să ne bucurăm de ”Societatea deschisă”, trebuie să cunoaștem și să fim atenți la ”dușmanii săi”. Am absolvit științele politice, în București. Acum doresc să cunosc mai bine Europa Centrală si de Est. "God's Playground" , așa cum a fost numită Polonia de Norman Davies, se poate caracteriza toată această zonă, unde se pot întâlni, ușor, dorințe de libertate cât și întruchipări ale ”banalității răului”. În același timp sunt pasionat de istoria ideilor și ideologii politice.

    5 COMENTARII

    1. Cristian Diaconescu dovedeste niscaiva sensibilitati pesedisto-comuniste (“nu ne pupati in dos, ne luam jucariile si plecam”) de care il banuiam. E posibil sa fie si o mica fapta de arme a la Geoana, doar-doar catindatul Partidului Stat ar castiga cateva puncte pe seama olandezilor.

      Cred si eu ca ar vrea politicienii nostri sa scape de gura Vestului. In tara subiectul aproape a disparut, de ce nu tac naibii nesimtitii astia din Strainezia? Stiti ce, ma, baieti? Daca vreti sa nu va mai critice occidentalii, treceti la Islam, fra’erilor.

    2. reactia olandezului nu trebuie privita ca avand ceva in spate, poti observa ca in Olanda de multe ori se ridica un nene si spune ce crede in plina sedinta. Olandezii spun ce cred pe un’ se duc.

      reactia insa…

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here