FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Modificarea Constituției și Baletul „societății civile”. Azi, din nou, balerinul Cristian Pîrvulescu



Viorel Hrebenciuc anunță consultări cu societatea civilă… mă scuzați, „societatea ciuvică”, pentru revizuirea Constituției. Dezbaterile vor fi prezidate de Cristian Pîrvulescu. Modificările propuse sînt în sensul diminuării puterii Președintelui prin transferul de atribuțiuni către Parlament. Constituția creată de și pentru Iliescu va fi modificată pentru a servi mai bine scopurile „grupului infracțional organizat”, iar în acest balet Asociația Pro Democrația condusă Cristian Pîrvulescu urmează să joace rolul de „societate civilă”.

Pîrvulescu s-a reorientat în ultimii ani și dintr-o voce importantă a societății civile în anii ’90, a ajuns să contribuie activ la lovitura de stat încercată de USL vara trcută, care continuată și acum. Numele lui apare în stenogramele bucătăriei de campanie din vară a PNL ca unul dintre cei ce urmau să vorbească, pentru USL, la TVR.
Din apărător al democrației, al drepturilor omului, al statului de drept, Cristian Pîrvulescu a ajuns agent implicat activ în procesul de izolare și discreditare a României în Occident, și în procesul de debilizare a statului de drept.

A contribuit la campania de dezinformare alături de partenerii lui din guparea mafiotă USL prin declarații și luări de poziție halucinante în presa și la televiziunile mogulești. A participat ca vorbitor la Bruxelles, la un eveniment de combatere a „dictaturii băsiste” organizat de USL, în ianuarie 2012. Acolo Cristian Pîrvulescu a vorbit alături de Daniel Constantin, trimisul lui Dan Voiculescu, de Liviu Voinea, actual ministru delegat pentru buget, pe atunci autor pe platforma comunistă Criticatac, penalul Alistar etc (filmări de la eveniment, aici). Tot acolo, mulțumită platformei oferite de Cristian Pîrvulescu și nea dom’profesorDanvoiculesc, a prins aripi și cel aplaudat de Antena3 ca „reprezentant al Pieței Universității”, Claudiu Crăciun, care în ciuda insistenței cu care se pretinde echidistant și neimplicat politic, a făcut deja parte din Guvernul Tăriceanu aici). De asemenea, Claudiu e și autorul unui articol pe platforma comunistă Criticatac. Și Cristian Pîrvulesc și Claudiu Crăciun, ambii vajnici apărători ai democrației și libertății de exprimare au ignorat complet cenzurarea dreptului la replică al lui Traian Ungureanu. Nu servea luptei cu diktatura băsistă.

Cristian Pîrvulescu a tăcut mîlc și în momentul cînd Lucia Hossu Longin a făcut declarația delirantă prin care l-a pus pe Adrian Năstase alături de Iuliu Maniu în studiourile văranului, cînd a anunțat că vrea să realizeze un Memorial al Durerii dedicat „Lotului Năstase”.

După revoluția Hrebenciuc din ianuarie-feb 2012, USL a propus tuturor ONG-urilor implicate finanțare de la stat. Cristian Pîrvulescu a fost singurul care a acceptat în mod deschis să fie cumpărat de USL. Detalii aici.

Ce sens mai are tot acest simulacru de consultare cu societatea civilă reprezentată de Cristian Pîrvulescu? Se pare că Cristian Pîrvulescu chiar nu are o limită dincolo de care impostura să îi devină insuportabila. Puciul legislativ din vară a fost dirijat și de Moscova prin Vocea Rusiei, într-o măsură destul de mare. Astfel, fără a exagera prea mult, pot spune că Cristian Pîrvulescu a jucat, alături de mulți alți reprezentanți ai aceste false societăți civile (Mircea Toma, da, Miliția Spirituală etc, Criticatac), rolul de agenți ai Rusiei. Conștient sau nu, nu am motive sa cred că inconștient, Cristian Pîrvulescu a servit intereselor Rusiei în România. Ce nume poartă un astfel de individ? „Agent de influență rus”? Mă scuzați!

Hotnews: „Dezbaterile cu societatea civila pentru revizuirea Constitutiei vor incepe cel mai probabil sapatamana viitoare, urmand a fi prezidate de presedintele Pro Democratia, Cristian Pirvulescu, a declarat miercuri, pentru HotNews.ro, vicepresedintele Camerei Deputatilor, Viorel Hrebenciuc. Presedintele Asociatiei Pro Democratia (APD), Cristian Parvulescu a confirmat ca exista o discutie de principiu cu USL in acest sens. ”

Cristian Pirvulescu: „A fost o discutie de principiu privind organizarea unei largi consultari democratice privind reformele. Deja in 2002 APD a organizat impreuna cu Camera Deputatilor, Forumul Constitutional. Exista deci un precedent si ceva experienta. In urma cu doua saptamani Adunarea Generala a APD a lanat un apel privind organizarea unei consultari mai largi. In acest context a existat si discutia de principiu”.(Hotnews.ro)

Principalele propuneri anuntate de Crin Antonescu:

Presedintele nu trebuie si nu are de ce sa mai interfereze in zona executivului sau a legislativului. Presedintele se comporta ca autoritate care constata si nu interpreteaza sau modifica rezultatul alegerilor, fiind constrans printr-un articol special sa desemneze un premier nu dupa libera sa vointa, ci dupa vointa exprimata de alegatori, sa desemneze premier persoana propusa de partidul, coalitia sau actorul electoral care a castigat cele mai multe mandate
Reprezentarea in structurile europene de catre primul-ministru, presedintele ramanand titularul politicii externe, comandatul fortelor armate si reprezentantul statului roman in relatiile internationale (premierul participa la Consiliul European in calitate de reprezentant al Romaniei)
Limitarea angajarii raspunderii Guvernului o singura data intr-o sesiune parlamentara

Citiți mai multe despre colaborarea strînsă dintre Cristian Pîrvulescu și gruparea infracțională: Cristian Pîrvulescu și Dan Voiculescu combat neabătut “evul mediu întunecat” băsist

Evolutia societății civile în România (Aici, Miliția Spirituală)
Evolutia societății civile în România (Aici, Miliția Spirituală)

update 29 sep 2013

Claudiu Crăciun, care conduce „axa academică” în „Forumul Constituțional” al lui Pîrvulescu, fiind ocupat toată vara cu organizarea protestelor în care salveaza Roșia Montană de Ponta, nu a avut timp să termine Constituția pentru Crin Antonescu:

Comisia de la Venetia asteapta pana la finalul lunii proiectul de revizuire a Constitutiei. Crin Antonescu: Calendarul revizuirii va fi rediscutat in USL, vom comunica Comisiei amanarea intervenita
…”In urma vizitei reprezentantilor Comisiei de la Venetia la Bucuresti, in iulie, s-a stabilit ca autoritatile romane sa prezinte o noua varianta de revizuire a Constitutiei inainte de sfarsitul lunii septembrie. Comisia de la Venetia, tin sa subliniez, a dorit sa studieze varianta existenta in luna iulie, dar Comisia parlamentara pentru revizuirea Constitutiei a cerut mai mult timp pentru modificari. Suntem inca in asteptarea acestui proiect”, a precizat purtatorul de cuvant al Comisiei de la Venetia, Tatiana Mychelova.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

10 Comments

  1. Dan Pana
    6 February 2013

    guparea mafiotă USL? puci legislativ ? Astea-s calomnii !

    Articol subtire semnat de un nume care de fapt nu exista pentru a nu fi tras la raspundere !

  2. Mih.
    6 February 2013

    @1
    Pana calomniei ma-tii!

  3. Bogdan Calehari
    6 February 2013

    Fostul domn, actualul balerin, Cristian Parvulescu a fost, intr-adevar, un adversar de temut al Sistemului socialisto-securist, si asta pana in 2005. S-a tinut tare si atunci cand, Viorel Hrebenciuc, eminenta cenusie a PSD-ului la vremea aia, a incercat sa-l cumpere; asta pe vremea guvernarii Nastase. Vremuri de mult apuse! Azi, cand fostul rege da mana tovaraseste cu cel care-l haituia in urma cu 20 de ani – de iliescu e vorba – sau sta la taclale amicale cu omul fostei Securitatii – de voiculescu e vorba – mi se pare normal ca acest Baryshnikov al societatii civile filo-ruse sa se lase “consultat”, si nu cumparat, de eternul Hrebenciuc. Frumoasa pirueta maestre! Valoreaza cat alea 11 legate ale lui Baryshnikov!

  4. Costin Andrieş
    6 February 2013

    Dana Pana, cearta-te cu Comisia de la Venetia, nu cu mine http://www.contributors.ro/administratie/venetia/
    Daca vrei sa ma dai in judecata pentru calomnie, iti trimit CNP-ul. Cius!

  5. Costin Andrieş
    6 February 2013

    Avem aici o scena de balet. In rolul lui Mikhail Baryshnikov, Cristian Pirvulescu, in rolul purtatorului, Viorel Hrebenciuc.
    In rolul marii, neaDom’profesorDanvoiculescu.

    Mikhail Baryshnikov (Cristian Pirvulescu)

  6. Bogdan Calehari
    6 February 2013

    @5
    Super tare! ????

  7. ioana h
    6 February 2013

    Constitutia, in ce priveste atributiile presedintelui si facand abstractie de persoana care ocupa sau va mai ocupa aceasta fundtie in stat, ar trebui modificata cel mult in sensul intaririi si explicitarii unora dinrte atributiile sale si ale mecanismelor prin care poate interveni, mai ales in relatia cu parlamentul. De ce? Ca sa existe echilibru intre cele doua institutii ale puterii. Pentru moment nu exista: parlamentul poate suspenda oricand un presedinte ( oricare ar fi) chiar daca nu a incalcat constitutia, cata vreme avizul Curtii Constitutionale ( organismul care vegheaza jurisdictional la respectarea cosntitutiei) este consultativ, nu obligatoriu; presedintele, pe de alta parte, are putine si greu de pus in practica parghii pentru a corecta abaterile de la lege si de la constitutie ale parlamentului.
    Plus, asa cum e reglementat in constitutia noastra, rolul presedintelui nu e nici de cal, nici de magar ( e ales prin vot direct, dar nu suntem republica prezidentiala, ci… semi-prezidentiala, semi-parlamentara … it goes either way). Original… cum a vrut Ion.

  8. Mih.
    6 February 2013
  9. Costin Andrieş
    6 February 2013

    Inventarea Forumului Constituţional, a cărui conducere este încredinţată, simbolic, domnului Cristian Pârvulescu este semnul că procesul de comunicare cu “ societatea civilă” va fi unul in care nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Spre a se contracara inevitabilele critici din partea Comisiei Europene, critici referitoare la modificarea netransparentă si pripită a legii fundamentale, organizarea unui simulacru de consultare este obligatorie ca parte din strategia puterii.

    Mih, binevenit articolul lui Ioan Stanomir.

  10. Mih.
    6 February 2013

    Constat ca interesul pe subiectul „Constitutie”, daca e sa iau in calcul reactiile la artic. d-lui Stanomir, este cam scazut.
    Sper da fie o falsa impresie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *