Astăzi vreau să mă adresez celor din USR-Plus. Cu câțiva am fost coleg de partid, alături de mulți am manifestat în piață împotriva abuzurilor PSD, cu unii am redactat documente privind liberalizarea pieței politice și facilitarea dreptului de vot, pe alții i-am găzduit la Fundația Creștin-Democrată, cu unii sunt prieten, cu alții am fost coleg la universitate. Toți cei care m-au cunoscut personal cred că pot atesta buna mea credință.
Le cer atât, dacă nu vor să mă aibă adversar: să nu importe discursul și acțiunile anticreștine ale stângii “liberale” sau intelectuale din Occident. Să nu relativizeze viața, familia, căsătoria, națiunea. Să aibă discernământul modernizării, nemiloase cu mizeria tranziției, dar respectuoase cu tradiția națională, religioasă și culturală a acestui popor. Să îi respecte pe cei care au dus lupta lor în trecut și le-au deschis bulevardul pe care azi defilează. Să nu hrănească hoarde dispuse să linșeze orice voce critică la adresa lor și să nu se simtă investiți cu o misiune sacră. Să își evalueze onest meritele, limitele și capacitățile. Să nu confunde prudența conservatoare și valorile creștine, care stau la baza construcției UE, cu “anti-europenismul” sau doctrinele imperialist-kaghebiste ale lui Putin și Dughin.
Am avut un singur adversar mulți ani de zile: mafia PSD, cea mai antinațională grupare existentă, care a perpetuat fărădelegea, corupția și subdezvoltarea comunistă. Acum are cine să combată duhul necurat al PSD de pe poziții parlamentare, cu resurse financiare și sprijin instituțional, cu voturi populare și instrumente politice și legale. Nu mă mai interesează PSD, care în patru ani va fi istorie.
Preocuparea mea în spațiul public privește pedagogia valorilor formulate de civilizația creștină a libertății, dar și contracararea neo- și sexo-marxismului, a stângismului ignar și nivelator, a utopismului impenitent, a aroganței omului recent. În numele acestei credințe scriu și vorbesc oricând și oriunde am ocazia.
Adrian Papahagi
PRELUAT DIN Facebook
4 Comments
Dorin
6 June 2019Din păcate,cu urmașii psd și cu cripto-liberalii usr va mai fi mult de furcă…
Să nu uităm că „aripa” sexo-marxistă dintre „unițisalviști” a contribuit, după mintea ei cea puțină, la boicotarea referendumului pentru familia normală !
Deși tipul de acțiune/activitate în acest gen de scopuri vine tot de la falsa luptă culturală indusă de ruso-putiniști pe subiectele degradante din societatea occidentală… Adică false ținte, care să obtureze pe acelea grave și urgente !
De exemplu, uite că mai nimeni nu dezbate în arena românească faptele politice și economice care se constituie în cele mai grave spețe din Constituție – trădarea de țară / atentate la securitatea statului / subminarea economiei naționale / și alte asemenea, tovarăși !!!
victor L
6 June 2019Le cereti sa nu mai fie ceea ce sint!
Grea cerinta.
Lui Gotiu, par egzamplu ????
freejack
6 June 2019D-le Papahagi sunteti un gentil. Ii mangaiati pe crestet. Aveti grija. Dezamagirea din final va fi mare. Nu este nevoie sa importe discursul stângii “liberale” sau intelectuale din Occident. Ma mir ca nu ati observat. Deja practica acest discurs. Sa auzim numai de bine.
Hristos S-a Înălțat!
ridike
6 June 2019Dle Papahagi, dumneavostră le vorbiți de viață, familie, căsătorie, națiune, valori creștine. Credeți că toate acestea înseamnă ceva pentru cei din USR? Credeți că vor respecta ceva ce nu înțeleg? Cei care aveau urechi să recepteze discursul dumneavoastră au fost deja epurați din USR. Dacă or mai fi rămas câțiva, cred că se auto-cenzurează și nu au putere de decizie. Poate acest text este scris pentru a fi cu conștiința împăcată că „le-ați spus”.
USR este alcătuit din și se adresează unor oameni care nu prea mai au legătură cu viața, căsătoria, națiunea și valorile creștine sau înțeleg deformat aceste noțiuni.