Anul 1300. Întunecatul ev mediu. O boală stranie, venită pe drumul mătăsii, bântuia prin Europa. Unii vraci spuneau că afectează plămânii, alții credeau că atinge creierul. Unii spuneau că se transmite prin aer, alții prin lichide, alții prin obiecte, iar alții credeau că nu există.
Universitățile din Oxford și Paris se certau pe diagnostice și leacuri. Unii recomandau decoctul de mătrăgună, alții extractul de rostopască. Regele Angliei decretase că extractul de mătrăgună era cel mai eficace, dar continentalii, instigați de regele Franței, susțineau că mătrăguna e inutilă, ba chiar dăunătoare, și administrau bolnavilor doar rostopască.
Adevărul e că nici una, nici cealaltă nu prea funcționau.
Oamenii ajunseseră să umble mascați pe stradă, ca să nu se molipsească, iar doctorii de la Hôtel Dieu nu mai făceau față numărului mare de bolnavi. Mulți bătrâni mureau sufocați, dar tinerii cel mai adesea scăpau.
Pretutindeni, regii decretau carantine și interdicții, iar apoi deschideau vistieriile ca să potolească aburii răzmeriței.
Apăruseră peste tot secte care prevesteau sfârșitul lumii, dar și secte care susțineau sus și tare că de fapt boala nu exista, ci era o invenție a regilor Franței și Angliei, un pretext pentru un nou război, noi biruri și noi robii.
Secta apocaliptică îi vâna nemilos pe cei care aveau nesocotința să nu se închidă în case, ci își urmau negoțul. Foarte rapid, au fost găsiți vinovați israeliții, iar sinagogile au fost denunțate de apocaliptici ca focare de infecție.
“Vrem spitale, nu sinagogi”, se striga pe dealul Sfintei Genoveva.
Secta negaționistă, înfierată de cea apocaliptică, o înfiera la rându-i și organiza orgii dedicate Liberului Arbitriu, deificat cu această ocazie și substituit Dumnezeului Celui Viu.
Vremuri medievale, de patimă și orbecăire, vremuri de superstiție și ură, de știință primitivă și confuzie. Ce noroc că nu mai trăim în întunecatul ev mediu!
Adrian Papahagi
SURSA FACEBOOK
