Sângeroasa, oribila revoluție franceză e de mult istorie (romanțată și idealizată); din regimul instaurat de revoluția bolșevică în 1917 și prăbușit în 1989 au supraviețuit oameni; mai 1968 și lungul marș al sexo-marxiștilor prin universități și media au impus durabil terorismul intelectual, dar nu au creat regimuri politice în Occident; însă ne amintim perfect cum arată acțiunea directă a stângii (FSN) la mineriadele de acum 30 de ani, și vedem ce produce antifada BLM în SUA.

Când s-a săturat să pervertească saloanele plictisite ale Parisului, să anime demonii lui Dostoievski, filozofarzii din scunda tavernă mohorâtă sau activiștii și intelectualii de pretutindeni, stângismul progresist a trecut mereu la violență și crimă. Extremist, radical, utopic, nu prinde la oamenii decenți, care din fericire constituie mereu majoritatea, așa încât nu se poate impune decât prin terorism intelectual și prin război civil.

Ce vor cei mai mulți oameni? Să fie lăsați în pace să-și ducă viața, să muncească, să agonisească, să se bucure de copii și de tihna familiei, a casei. Să fie ordine în societate, criminalii să fie scoși din circulație, iar oamenii cumsecade să poată trăi fără frica de agresiune. Proprietatea, libertatea și viața să le fie protejate.

Ce vor stângiștii? Să schimbe lumea, să rescrie istoria, să modeleze viitorul, să redefinească umanul, bărbatul, femeia, familia, să impună o ideologie, numind albul negru și negrul alb, sau pe ambele gri, sau griul alb, sau griul negru, sau orice vor ideologii să fie altfel decât este, și să îi oblige pe toți oamenii (intimidați de teroare și violență) să aplaude fericiți minunata lume nouă, egalitatea criminalului cu eroul, a neisprăvitului cu geniul și a perversului cu omul decent.

Demolatori pricepuți dar constructori inepți, reușesc doar să introducă sincope în civilizație și să plonjeze în haos o lume cât de cât acceptabilă (căci perfectă nu poate fi).

După falimentul lor inevitabil, urmează noi decenii de construcție solidă, iar apoi nebunia revine. Sigur, e preferabil ca violența lor antisocială și antiumană să nu devină politică de stat, cum s-a întâmplat în comunism, ci să rămână în zona infracțională.

Adrian Papahagi

SURSA   Facebook