Îmi doresc să cadă guvernul Dăncilă, unul dintre cele mai inepte pe care le-a avut această țară.
Aș fi bucuros dacă marele beneficiar nu ar fi Ponta, iar căderea guvernului nu ar facilita o restructurare a PSD în jurul acestui plagiator amoral și viclean.
M-ar bucura ca dl. Iohannis să găsească un premier din afara zonei PSD-ALDE-Pro România, sau chiar din afara partidelor, care să întrunească o nouă majoritate și să asigure tranziția până la alegerile legislative din 2020.
Toate acestea sunt importante pentru țară, dar fără miză pentru electoratul creștin-democrat și conservator, deopotrivă patriotic, european și atlantist, care în continuare nu are o voce în politica românească.
Regruparea PSD nu mă interesează. Aș prefera să asist la disoluția sa.
Noua stângă, care își spune “progresistă” și “liberală”, dar e clar anticreștină (USR-Plus/Renew Europe) și revoluționară ideologic, nu mă interesează, deși îi recunosc meritul în lupta împotriva vechii stângi mafiote a tranziției (PSD).
PNL și PMP nu și-au găsit încă o identitate clară, populară, adică în sensul vechii creștin-democrații a lui Sturzo, De Gasperi, Adenauer, Schuman, Gafencu, Ciorănescu și a unui conservatorism reformist, care să apere civilizația europeană, să reformeze Europa infectată de socialism și să o elibereze de dirijism, de totalitarism ideologic stângist, de inginerii și redefiniri ale omului, familiei, națiunilor și culturii.
Tot ce pot face este să apăr claritatea morală și memoria antitotalitară, să vorbesc de pe această platformă [Facebook] și de pe altele care mi se oferă despre valorile civilizației iudeo-creștine, despre patriotism și deschidere, despre dreptate și adevăr, așa cum creștinismul le-a transmis lumii libere.
Adrian Papahagi
2 Comments
Dorin
10 October 2019Niciodată, de la constelația de partide din 1990, creștin-democrația de dreapta nu a avut la noi reprezentare !
La PNȚCD și PNL din cauza infiltraților securiști și a retragerii „în peșteri platonice” a intelectualilor dreptaci, drept care aceste conglomerate au ajuns maxim la centru, dar nu spre dreapta. Se vede treaba că fibra activistă (ca să nu vorbim de cea morală…) a fost bine fezandată de către comuniști, iar hemoragia creierelor din ultimii 70 de ani a drenat exact păturicea activă politic de dreapta…
Acuma, tot ce ne rămâne este coagularea forțelor minore românești CARE AU INTERESE CONSERVATOARE — intelectuali, teologi ortodocși deschiși, neo-protestanți, patroni și juriști – din țară și din diaspora economică !
Numărul critic există – problema este doar metoda de a-i aduce împreună. Omul de media Radu Moraru are multă experiență în acest domeniu și mai există cei de la Alianța Dreaptă. Toți ar trebui să fie convinși că în spatele activismului sunt necesari consilieri de talia lui A. Papahagi, A. Cernea, L. Orășel (Washington).
Dorin
10 October 2019Ah, și ura !!!, a căzut guvernul analfabetei !!!
Și, vorba cuiva, acum să vezi panaramă… Tocmai pentru că nu avem „coledz” pe dreapta !
E de râsul curcilor sexo-frankfurtiste (am Main) — cum așteaptă toată lumea „bună” tăierea pensiilor și salariilor (alea de la stat !), ca să aibă subiect și predicat…
CEA MAI MARE GREȘEALĂ a oricui vine la guvernare acum ar fi lipsa unui audit financiar-politic asupra a tot ce se moștenește de la mafia pesedistă !! Exact greșeala (girată de securiștii din guvernul Cioloș, în frunte cu Dâncu) care a permis revenirea în glorie a psd-ului la guvernare…