Lumea de azi, închisă de Coronavirus, arată exact așa cum o visează stângiștii de toate culorile: verzi, roșii, ecologiști, marxiști, anticapitaliști, antiglobaliști.

Avioanele nu mai zboară, mașinile nu mai circulă, fabricile nu mai produc, mall-urile nu mai vând. Minunat! Mama Planetă se bucură, prin orașe circulă vulpi și căprioare, delfinii înoată până la mal, nederanjați de turiști etc. Oamenii nu mai sunt exploatați de multinaționale, transformați în consumatori, mesmerizați de templele abundenței și captivi ai mașinăriei capitaliste.

Dar Maria, fosta noastră studentă, care tocmai se angajase la WizzAir, șomează. Planul ei de a se căsători și de a-și cumpăra apartamentul acela din Florești s-a năruit. Nu știe dacă va fi printre cei disponibilizați când reîncep zborurile și dacă-și mai poate permite chiria. Și Gheorghe, vecinul de la 6, camionagiu la LKW Walter, șomează și s-a înglodat în datorii. De o lună, nu mai câștigă nimic. Ieri a făcut taxi pe mașina unui prieten: a așteptat 6 ore pentru o cursă de 15 lei; a rămas cu 10. Dar ecologiștii se pot bucura: ciorile, graurii și mierlele zboară într-un aer curat.

Ana, vânzătoare la magazinul O-bag de la mall, nu mai vinde gențile ălea urâte și scumpe, produse de capitaliștii exploatatori în lumea a treia cu 7 dolari și vândute în lumea bogată cu 100 de euro. A renunțat la garsoniera din Florești și s-a întors în satul ei din Vaslui. Frații ei nu mai primesc 500 de lei pe lună. Nici adolescenții ăia din Bangladesh sau muncitorii ăia din China nu mai câștigă acei amărâți 3-5 dolari/zi, din care își duceau, de bine de rău, traiul. Au trecut din nou la fiert rădăcini și mâncat ce se găsește. Dar stângiștii pot fi fericiți: consumismul suferă, capitalistul nu mai exploatează.

Pot continua la nesfârșit. Problema stângiștilor e că văd numai colectivități și idei, nu oameni reali. Ei cred că banii există undeva, la bogații cei răi și hrăpăreți, și că e destul să fie confiscați și distribuiți tuturor (începând cu liderii revoluției, firește), pentru ca băiatul din Bangladesh să aibă șanse egale cu fiul lui Elon Musk. Ei cred că acțiunea umană, nevoile omenești, speranțele și munca pot fi reglementate statal. Vorbesc numai despre chestii mari și colective (Planeta, multinaționalele, bogații, săracii), dar nu dau doi bani pe săraca Maria, pe biata Ana, pe Gheorghe.

Ei vor ca statul să producă, să plăteacă, să compenseze, să taxeze, să confiște, să rezolve, să descălzească. În general, să interzică ceva produs de cei care au idei, investesc, angajează, găsesc piețe, creează, construiesc, riscă, pierd și câștigă, pe o scară infinită a talentului, adecvării, efortului și hazardului.

Ana, Maria și Gheorghe sunt prea mici ca să încapă în schema lor amplă. Ana, Maria și Gheorghe sunt destul de fraieri ca să se lase exploatați de capitaliștii poluanți de la WizzAir, O-bag și LKW Walter.

Adrian Papahagi

SURSA   Facebook