Poți distruge o instituție în două moduri: o desființezi sau o transformi, până când devine total altceva. În „Manifestul Partidului Comunist” (1848), Marx și Engels propuneau „desființarea familiei”. În „Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului” (1884), Engels scria că familia înseamnă „subjugarea unui sex de către celălalt” – mai exact a femeii de către bărbat. Pentru marxiști, totul e luptă între oprimați și opresori. Lupta de clasă s-a extins la lupta de sexe – ceea ce numim Freudo-Marxism, sau mai glumeț „sexomarxism”– un curent alimentat de gânditori ca Herbert Marcuse, Georg Lukács, Theodor Adorno, Erich Fromm.

Sexomarxiștii nu mai cer, ca Marx și Engels în 1848, „desființarea familiei”, ci redefinirea ei. În paralel, „revoluția sexuală” a făcut ca nenumărați oameni să prefere concubinajul sau pactul civil: mulți copii (majoritatea în Franța) se nasc azi în afara căsătoriei. E curios, nu? Cuplurile bărbat-femeie neglijează căsătoria, dar cele homosexuale o cer insistent.

De ce e familia o instituție esențială? Simplu: în familie se naște viața, în cadrul ei cresc armonios copiii. Fiindcă rolul primordial al familiei este să producă și să protejeze viața, ea se întemeiează pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie – singurii care pot procrea natural – chiar dacă nu toate cuplurile pot sau doresc să aducă pe lume copii. De aceea, nu e prevăzută căsătoria între doi bărbați, sau între două femei, care prin definiție nu pot procrea natural într-o astfel de relație.

Cei ce solicită redefinirea căsătoriei pretextează că limitarea ei la un bărbat și o femeie ar fi o „discriminare”. Termenul e însă folosit abuziv. Definiția de azi a căsătoriei e, ca orice definiție, limitativă, dar asta nu înseamnă și discriminatorie. Așa cum limitează căsătoria la un bărbat și o femeie, definiția legală o limitează la numai doi soți. Nu e și asta discriminare? Nu pot dori să se căsătorească un bărbat cu două femei? Dacă am schimba definiția, de ce n-am autoriza poligamia, care există în unele culturi? Dar de ce, dacă singurul temei al căsătoriei e voința a doi indivizi, nu am permitem căsătoria între rude apropiate (verișori primari, chiar frați)? Nu e tot o formă de discriminare? Dar de ce limităm vârsta soților? Există comunități în care se căsătoresc și copiii abia intrați în pubertate.

Pe scurt, definiția în vigoare a căsătoriei e limitativă, ca orice definiție, dar nu e discriminatorie, căci orice bărbat se poate căsători cu orice femeie dacă au cel puțin 18 ani (16, cu dispensă), nu sunt rude apropiate, au discernământ și își dau consimțământul. Ei nu sunt discriminați pe criterii de avere, naționalitate, religie, rasă sau preferințe sexuale, etc., despre care nu îi întreabă nimeni la starea civilă.

Legislatorul nu discriminează între cetățeni, ci limitează soții la un singur bărbat și o singură femeie, maturi, neînrudiți și cu consimțământ, fiindcă se gândește în perspectivă la „interesul superior al copilului”, așa cum afirmă art. 263 al Codului Civil?

Cei care apără definiția actuală a căsătoriei cred că legislatorul are dreptate și că interesul superior al copilului este să vină pe lume și să crească într-o familie naturală, cu o mamă și un tată. Firește, pot exista accidente de parcurs – moartea unuia sau a ambilor părinți, destrămarea familiei, abandonul copiilor –, dar o familie cu doi tați sau două mame este nenaturală din start și contravine interesului superior al copilului, chiar adoptat, de a crește într-o familie cu o mamă și un tată.

Iată de ce aproape trei milioane de cetățeni au cerut înscrierea definiției actuale a căsătoriei în Constituția României. Ei nu sunt motivați de ură față de semenii cu alte preferințe sexuale, ci sunt preocupați de interesul superior al copiilor care se pot naște sau pot fi adoptați într-o familie. Ei nu cer să se schimbe ceva, să se suprime un drept al cuiva, ci doar să se mențină definiția unei instituții esențiale. A înscrie definiția căsătoriei în Constituție garantează că ea nu poate fi schimbată în Parlament prin votul unei majorități politice, ci doar prin consultare populară.

Am invocat doar argumente logice, nu religioase, fiindcă nu avem cu toții aceleași credințe, dar cu toții suntem înzestrați cu aceeași rațiune.

Adrian Papahagi

PRELUAT DIN   Facebook