„Reeducarea” de la Pitești (1949-1952) a vizat în principal studenți anticomuniști (unii simpatizanți sau membri legionari, alții nu).
Întregul program a fost patronat de Alexandru Nicolschi (n. la Tiraspol, în 1915, ca Boris Grünberg), adjunctul șefului Securității între 1948-1953. Principalul călău folosit de Nicolschi în închisoarea de la Pitești a fost Eugen Țurcanu, membru în frățiile de cruce legionare în liceu, intrat în Partidul Comunist imediat după 23 august 1944, dar arestat ca fost legionar în 1948.
Cu acordul lui Nicolschi, Țurcanu creează în închisoare „Organizația Tinerilor cu Convingeri Comuniste” (OTCC). Aceștia aveau rolul să-i „reeduce” pe ceilalți.
Scrie Virgil Ierunca (Fenomenul Pitești, București: Humanitas, 1990, p. 33):
„Imaginația delirantă a lui Țurcanu se dezlănțuia mai ales atunci când avea de-a face cu studenți care credeau în Dumnezeu și se străduiau să nu se renege. Astfel, unii erau „botezați” în fiecare dimineață: scufundați cu capul în hârdăul cu urină și materii fecale, în timp ce ceilalți psalmodiau în jur formula botezului. Acesta dura până ce apa făcea bulbuci.”
Unul dintre tinerii cei mai aprig torturați de Țurcanu a fost Costache Oprișan, student clujean în filozofie, remarcat de Lucian Blaga și D. D. Roșca, care a fost și șef al frățiilor de cruce legionare. „În camera 4 Spital se mai puteau vedea până în 1952 urmele sângelui său”, scrie Ierunca (p. 44).
„Bolnav de oftică, Oprișan a fost scos din sala bolnavilor și dus într-o celulă de temniță grea, unde a fost pus să bată cu mâna lui pe un frate de cruce care-l adora și-l considera ca pe un fel de zeu. Oprișan nu mai avea decât treizeci și șapte de kilograme când a murit la Spitalul închisorii Văcărești, în 1957, de tuberculoza contractată atunci. Dar iarăși, nu trebuie să se creadă că torturile și uciderea erau rezervate legionarilor, că avea drept scop doar exterminarea unei mișcări politice. Unul dintre cei mai groaznic chinuiți a fost, de pildă, Sandu Anghelescu, arestat ca regalist, și prin care Țurcanu și-a și început experiența.” (Ierunca, p. 44).
Când Țurcanu a fost condamnat și executat, Securitatea, care inventase acest experiment diabolic de dezumanizare a unor bieți studenți, a acreditat ideea că la Pitești s-au răfuit niște grupări legionare. Așa explica fenomenul un director general din MAI în 1956: „Este o chestiune destul de simplă în definitiv. Un grup de studenți arestați, agenți ai imperialismului american, mistici, habotnici și retrograzi s-au apucat să schingiuiască pe ceilalți colegi ai lor, pentru ca să compromită conducerea închisorilor și, prin ea, partidul.” (Ierunca, p. 13)
Astăzi, cercetători ai represiunii comuniste, precum d-l Mihai Demetriade, acreditează teza opresorului împotriva victimelor, iar reputatul expert în totalitarism, d-l Prof. Tismăneanu preia aprobator un text in care d-l Ottmar Traşcă afirmă că „ororile de la Pitești au fost puse la cale de legionari, Securitatea nefăcând altceva decât să creeze contextul favorabil”.
Nu discutăm istoria personală sau vinovăția individuală a victimelor (cel mai adesea erau simpli tineri care nu comiseseră vreo crimă), ci calitatea lor incontestabilă de victime ale represiunii comuniste. În libertate, fără presiunea Securității, acei tineri nu s-ar fi dedat la asemenea cruzimi.
În ce privește acțiunea victimelor transformate prin torturi de nedescris în călăi, putem spune doar atât: nu știm cum am reacționa oricare dintre noi sub torturi atroce, întinse pe luni și ani întregi. Nu știm dacă am fi martiri sau, zdrobiți, am deveni deopotrivă victime ale dezumanizării și călăi.
Un lucru e clar: comunismul și slujitorii lui liberi au fost răul absolut. Răul absolut nu este comportamentul victimelor torturii, ci imaginația diabolică din spatele experimentului Pitești.
D-nii Demetriade, Hodor sau Tismăneanu știu toate aceste lucruri. Ei ne vând azi ca „idealiști” colaboratori de bunăvoie ai comunismului, în schimb condamnă din nou victimele reale ale terorii, ca Oprișan sau Anghelescu.
D-le Hodor: a fost Costache Oprișan un „căcat cu ochi”, cum abject v-ați exprimat (mai rămâne să preluați apelativul „bandit” de la Nicolschi & co.)?
D-le Prof. Tismăneanu: e Virgil Ierunca vreun legionar revanșard, sau minte în cartea lui?
3 Comments
victor L
1 November 2019Urite vremuri am akjuns sa traiesc la 30 de ani de la caderea comunismului.
Parafrazind: si tu, Vladimire, tu, anticomunistul?
NB,
CNSAS-ul a devenit un cuib de vipere.
Sergiu Simion
1 November 2019Reputatul expert în totalitarism, d-l Prof. Tismăneanu preia aprobator al d-lui Ottmar Traşcă , dar isi anuleaza practic semnatura de pe principala sa opera .
RAPORTUl FINAL al COMISIEI PREZIDENŢIALE PENTRU ANALIZA DICTATURII COMUNISTE DIN ROMÂNIA a creditat cu totul alte concluzii stiintifice :
„În anul 1957 Securitatea organizează al doilea proces al „reeducării” (procesul Vică Negulescu) cu scopul de a arunca vina ororilor petrecute în închisorile româneşti asupra mişcării legionare care ar fi organizat întreaga acţiune spre a sabota „opera de reeducare a deţinuţilor”(s.n.). Înscenarea eşuează datorită curajului şi inteligenţei celor acuzaţi pe nedrept, ei arătând, în cursul procesului, că totul a fost organizat din ordinul Securităţii (s.n.). Întregul lot de 8 acuzaţi a fost condamnat la pedepse între 15-22 ani muncă silnică”. p.163
„Varianta oficială asupra acţiunii de ,,reeducare” stabilea drept vinovaţi pentru iniţierea şi desfăşurarea actelor de teroare din penitenciare, foştii studenţi legionari ( s.n.), deşi este evident că într-un stat totalitar, nu se putea acţiona fără aprobarea conducerii centrale, iar reţeaua închisorilor nu putea fi controlată de adversarii comunismului, de legionari” (s.n.). p.274
Sursa : https://www.wilsoncenter.org/sites/default/files/RAPORT%20FINAL_%20CADCR.pdf Deci , stimati cititori , care credeti ca sunt adevaratele convingeri ale profesorului Tismaneanu , cele validate prin Raportul Final pe care il invoca frecvent , sau cele aprobate prin preluarea textului d-lui Ottmar Trasca ?! :))
mihai
1 November 2019Cred ca opinia potrivit careia „victimele ar fi avut partea lor de vina” este total gresita (ingrozitoare chiar) si trebuie respinsa hotarat indiferent care ar fi rezultatele diferitelor „cercetari”. In lagarele sovietice si chiar in timpul foametei din Ucraina au existat multe astfel de situatii – oameni care s-au chinuit reciproc in conditii de disperare absoluta – pana la cazuri de canibalism. Poate cel care a recurs la asa ceva pentru a nu muri de foame nu era un om prea bun nici in viata de zi cu zi… Cu siguranta printre prizonieri se aflau si oameni cu o predispozitie la agresivitate sau alte defecte. Insa nu pot exista alti vinovati in afara celor care au pus la cale totul. Cei care au conceput, cu cinism si sadism, lagarul de exterminare sau inchisoarea din care stiai ca nu mai iesi viu. Cei care au scos tot ce e mai rau din raul pe care il avem fiecare dintre noi.