FUNDATIA IOAN BARBUS

Adrian Papahagi: În societatea infantilizată, statul se comportă paternalist

El știe ce e cel mai bine pentru sănătatea ta, pentru educația copiilor tăi, pentru spiritualitatea ta, pentru economie (adică pentru activitatea ta).

În viziunea paternalistă, cetățeanul nu e matur, adică nu are discernământ, astfel încât trebuie tutelat. Se decide cât are dreptul să muncească, cât trebuie să îl plătească pe cel care muncește pentru el, ce trebuie să învețe copilul lui la fiecare vârstă, în ce limite e obligat să se exprime sau să-și trăiască credința.

În situații ca aceasta, în care am cedat statului puteri ce depășesc limitele democrației, trebuie să fim extrem de vigilenți și să sancționăm dur, în cor, orice abuz. Câtă vreme țara mai e condusă de politicieni aleși, aceștia sunt atenți la vocea poporului și simt până unde pot merge.

Limitarea dreptului de a circula și a dreptului de a munci trebuie să rămână excepționale, de scurtă durată.

Societatea românească s-a comportat IMPECABIL în această perioadă. Oamenii au respectat reglementările, au rămas în case cât au putut, și-au procurat Dumnezeu știe de unde măști, nu și-au vizitat rudele de Paști etc.

Statul e obligat să ia notă de asta și să relaxeze treptat măsurile de carantină, nu să le întărească.

Oamenii au deprins câteva obiceiuri, care pot fi menținute pe durata epidemiei: igiena mâinilor, limitarea fâțâielii inutile cu mijloacele de transport în comun, limitarea numărului de oameni care intră în magazin, purtatul de măști în spații închise, distanța fizică față de alți oameni etc.

Să contăm și pe educație, obiceiuri și rutine create în ultima lună, și mai ales pe frica fiecăruia de boală și de moarte, nu doar pe decrete militare, amenzi, restricții absurde și limitări infinite!

Adrian Papahagi

SURSAFB

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian