FUNDATIA IOAN BARBUS

Adrian Papahagi: USR e noua stângă, legitimată de dinozaurii vechii stângi, începând cu Mihai Șora

Am mai spus-o: USR e noua stângă, legitimată de dinozaurii vechii stângi, începând cu Mihai Șora. Revoluționarismul, radicalismul și populismul lor au un inspirator clar: tov. Lenin.

În cartea lui din 1946, la fel de prolixă și ilizibilă ca toate cele care au urmat, Mihai Șora își etalează leninismul revoluționar pe care azi l-ar vrea uitat (bănuiesc că aceste pagini au fost epurate din ediția românească).

Oricine va răsfoi volumul Du dialogue intérieur (Paris: Gallimard, 1946) va vedea ce elogii îi aduce Șora lui Lenin, antidotul “ființei” și al “acțiunii” la “averea” burgheziei, replica adevăratului crez la credința căldicică a burghezului. Aceeași opoziție între credința patetică a desueților pupători de moaște și patosul revoluționar al salvatorilor și al făuritorilor unei lumi noi…

Puteți vedea cum lăuda Șora, înainte de a reveni la București pentru a se angaja în Ministerul de externe condus de Ana Pauker, locul pe care Lenin îl ocupa de drept în fruntea revoluției (“C’est à la tête de la Révolution, et nulle part ailleurs qu’était la place de Lénine”, p. 144).

Revoluționarul Șora, în etate de doar 30 de ani, își ridică în 1946 pumnul revoltat către “burghezia în declin și de aceea esențialmente ipocrită” (“une bougeoisie déclinante et, partant, essentiellement hypocrite”, p. 142), batjocorește în treacăt “credincioasa smochinită și preotul căldicel” (“la dévote confite […] et le curé tiède”, p. 143) și apoi îl atacă frontal pe milionarul fabricant de cauciuc, care ocupă pe nedrept locul altor 99 de oameni (pp. 144-145). Soluția este “un pumn sănătos în gură” (“un bon coup de poing dans la figure” p. 146), adică revoluția proletară.

Revolta sa a încetat după revenirea în paradisul proletariatului, unde leninistul parizian a fost răsplătit cu un post în MAE, că oricum se eliberaseră destule după epurarea elementelor burghezo-moșierești precum Djuvara, Paleologu sau Karadja.

La fel de revoltați împotriva burgheziei decadente sunt, sau erau, fostul userist Dohotaru, militanta stângistă Presadă, admiratoarea lui Sanders, Chichirău și alții.

Chiar azi, deputatul USR Bulai cere, ca idolul lui Șora, tov. Lenin, “tribunale ale poporului” care să judece sumar corupții. Poate, dacă tot le înființează, lichidează și burghezii, conservatorii sau creștinii care displac atât de mult vechii și noii stângi…

Adrian Papahagi

PRELUAT DIN   Facebook

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian