Dacă nu se dezice total de Andrei Caramitru, USR se înscrie în categoria partidelor extremiste, care promovează diabolizarea unor largi categorii de oameni (în acest caz, creștinii ortodocși).
Pentru niciun creștin ortodox, USR nu este votabil după cele scrise de Caramitru. USR nu are decât să își caute voturile unde dorește.
Aștept ca d-l Dan Barna să-și exprime regretul că a colaborat cu un astfel de om, să ne informeze că Andrei Caramitru a fost exclus din USR pentru infamiile proferate la adresa românilor ortodocși, și că USR nu mai întreține nicio relație cu Andrei Caramitru.
Zilele trecute, d-l Asztalos Csaba anunța că CNCD se autosesizează pentru o memă rapid retrasă și amarnic regretată de personajul notoriu care o pusese în circulație (nici măcar nu îi aparținea). Președintele CNCD considera că o comunitate fusese jignită de acea imagine (care avea un caracter aluziv și umoristic – scopul ei era să stârnească râsul, nu ura).
Iată că acum o altă comunitate, nu etnică, ci religioasă de această dată, este jignită explicit, fiind comparată cu organizația teroristă și criminală ISIS. Biserica Ortodoxă Română este numită “sectă nebună”, “sectă demonică”, iar ortodoxia, adică identitatea religioasă a majorității poporului român, este numită “coșmar rusofon criminal”. Cu alte cuvinte, majoritatea românilor sunt considerați aderenți ai unei secte demonice, nebune și criminale. Nu este vorba despre o glumă, ci despre o insultă gravă, directă și repetată, formulată cu intenția clară de a răni și de a instiga la ură împotriva creștinilor ortodocși.
Aștept ca d-l Asztalos Csaba să se autosesizeze la fel de prompt și să ne comunice acest lucru pe pagina lui de Facebook, mai ales că e zi lucrătoare și bănuim că e vigilent, dat fiind că e plătit din bani publici (adică, majoritar, din taxe și impozite plătite de membrii “sectei nebune, demonice și criminale”).
Aștept ca oficialii BOR să sesizeze CNCD, iar dacă acesta nu răspunde, să depună plângere penală pe adresa d-lui Asztalos Csaba.
Îi rog pe toți cei care se simt insultați de postările lui Andrei Caramitru să îi scrie pe Facebook d-lui Asztalos Csaba și să îl sesizeze.
Poziția mea principială este că CNCD ar trebui desființat. Până atunci, trebuie pus în fața propriei responsabilități.
În ce-l privește pe Andrei Caramitru, îl consider un caz patologic. Dezechilibrul său mental se manifestă deja la nivelul punctuației; nu e nevoie să ajungem la lexic și semantică. Eu aș taxa excesele sale grotești, de posedat, doar ignorându-le sau ironizându-le, ca până acum, dar dacă tot există acest CNCD, măcar să îl obligăm să fie imparțial.
În fine, mai adaug ceva: cred că, în aceste momente, prudența trebuie să ne caracterizeze pe toți. Cred că e preferabil să continuăm cu toții să stăm în case și să nu încurajăm adunările mari de oameni, nici pentru a culege sparanghelul german, nici pentru a lua lumina învierii sau Sf. Paști. Sigur, dacă pot fi organizate moduri sigure de distribuire a Sf. Paști, astfel încât credincioșii, și în special cei în vârstă, să respecte regulile distanțării fizice ca atunci când ies la magazin, este foarte bine. Oamenii au nevoie și de această mângâiere, așa cum au nevoie de alimente. Dar nu trebuie riscat nimic și nu trebuie compromise sacrificiile pe care le-am făcut cu toții, izolându-ne de atâta vreme.
Iubiți frați creștini, lumina lui Hristos este veșnică, nu ocazională, și chiar dacă anul acesta apropierea de Mântuitor va fi amputată de comuniunea fizică și de împărtășania din noaptea Învierii, comuniunea noastră cu El și între noi, în Biserica Sa este neștirbită. Ne vom revedea cu toții și în biserici, când se va potoli molima aceasta.
Hristos în mijlocul nostru!
Adrian Papahagi