Mai țineți minte imaginea rebelului cu care am crescut noi? Imaginea aia carefree, cu pleata în vânt, cu țigara-n gură, rupt de normele sociale și de neînduplecat. Aia de prin afișe, clipuri muzicale și filmele de la Hollywood.

Când ajungi un pic mai matur realizezi că tipul ăsta de rebel promovat pe toate afișele e de fapt un ratat. Dar până atunci…

Se ajunge apoi la adolescență, băieților le dau niște floci la gură, sunt prea independenți să mai dea două parale pe vorbele părinților învechiți, stau la țigară și un bidon de bere și copiază temele la matematică de la fraierul ăla care învață și nu e rebel, ca ei toți restul.

Apoi rebelii neamului se strâng toți să fie rebeli împreună prin facultăți de Sociologie sau Științe politice, unde deprind idei și mai rebele de la profesori rebeli care se răzvrătesc împotriva sistemului patriarhal și capitalist, așa cum au învățat ei de la alți autori și profesori consacrați și apreciați răzvrătiți contra sistemului și foarte rebeli de asemenea.

Tipul ăsta ultim nu e așa răspândit la noi, încă, dar încet-încet se extinde, fiindcă e nevoie de cât mai mulți rebeli pentru marea rebeliune.

Marea rebeliune e următoarea: toți rebelii vor rebeliza pe toată lumea, până când toată lumea va fi atât de rebelizată încât nu va îndrăzni să zică, facă, gândească, mimeze, schițeze, gesticuleze, deseneze, ofteze în vreun fel care să nu fie aprobat și ștampilat de către Consiliul Marei Rebeliuni Generale și Permanente.

Toți suntem la fel, spun rebelii. Toți gândim la fel, spun rebelii. Toți suntem Unul, spune Rebeliunea.

Și în acest moment târziu observi că rebelul nu dă doi bani pe Rebeliune. Că el apreciază libertatea, individualitatea și demnitatea umană. Că el își face treaba și primul lui scop e să construiască, nu să distrugă. În acel moment îți dai seama că rebelul a început să semene din ce în ce mai tare cu un conservator sau un liberal clasic d-ăla reacționar de secolul 19.

PRELUAT DIN   Facebook