Scuze, despăgubiri, iertare
De curînd, ministrul de externe german, domnul Frank-Walter Steinmeier, şi-a cerut scuze, în prezenţa omologului său rus, pentru suferinţele provocate de trupele naziste soldaţilor şi civililor de la Stalingrad în timpul luptelor din 1942-1943. Au trecut de atunci peste 70 de ani, dar memoria suferinţei e încă vie, iar victimile merită – fie şi această tîrzie – recompensă morală.
Nu de mult, preşedintele Germaniei Federale, domnul Joachim Gauck a făcut, de asemenea, un gest reparator, declarînd că ţara sa ar trebui să ia în considerare cu seriozitate cererea Greciei de a căpăta despăgubiri de război (în valoare de 278 miliarde de euro!) din partea agresorului german de la jumătatea secolului trecut. (Asta după ce, în 1960, Germania livrase deja Greciei – cu titlu de reparaţie materială – 115 milioane de mărci). Cu acest prilej, preşedintele Gauck a rostit o propoziţie memorabilă, demnă de atenţia şi respectul oricărei naţiuni: a cere iertare şi a lua în calcul eventuale despăgubiri este datoria de onoare a „oricărei ţări conştiente de istoria ei“.
Îmi spun, uneori, că, după război, Germania a compensat deja, cu asupra de măsură, relele pe care le-a făcut întregii planete în anii `40. Îmi mai spun că a te căi şi a oferi reparaţii substanţiale ar putea constitui şi premisa unui început de iertare. Nu te poţi scuza la nesfîrşit, dacă nu speri ca, într-un tîrziu, scuzele tale să fie acceptate. Pe de altă parte, ştiu că poţi ierta fără să uiţi şi că nu poţi oferi o iertare „de protocol” pe seama unor dramatice suferinţe individuale. Mama care şi-a pierdut fiul poate să-l ierte pe cel vinovat, dar numai în nume propriu. Nu putem ierta noi în numele ei. Prin urmare, gestul de a cere iertare rămîne, în orice condiţii, legitim, iar consecvenţa cu care Germania face acest gest e mai mult decît onorabilă: e comportamentul firesc şi nobil al unei „ţări conştiente de istoria ei“.
Inevitabil, mă întreb, totuşi, dacă există şi un comportament simetric al taberei celeilalte. Îmi amintesc, vag, că Mihail Gorbaciov şi-a cerut scuze, în 1990, poporului polonez, pentru masacrul de la Katyn (cca. 25 de mii de morţi), asumat de parlamentul rus drept crimă ordonată de Stalin abia în 2010. Dar nu-mi amintesc ca oficialităţile ruseşti să-şi fi cerut vreodată scuze pentru genocidul (prin înfometare) al populaţiei ucrainiene în anii 1932-1933 (peste 3 milioane de morţi). Lipsesc şi scuzele pentru uriaşa tragedie a Gulagului, pentru ofensiva sîngeroasă a trupelor sovietice asupra Budapestei (1956) sau asupra „primăverii“ pragheze (1968). Victimele regimului impus samavolnic de comunişti în mai multe regiuni ale lumii se ridică, după Stéphane Courtois, la aprox. 100 de milioane. Şi-a cerut cineva scuze, vreodată, pentru această catastrofă?De altfel, umanitatea poate inventaria şi alte dezsastre de acest tip, fără a-i identifica, riguros, pe vinovaţi şi fără a-i obliga să-şi asume vinovăţia.
Nu-şi cer scuze, nu oferă despăgubiri. Şi, tocmai de aceea, nu pot fi iertaţi.
Pendulăm între cei dispuşi să-şi pună decent, fără încetare, cenuşă în cap şi cei care defilează victorios pe scena istoriei, impenitenţi, puri, nesimţiţi: un soi de demoni exterminatori, siguri pe ei, oricînd pregătiţi să-şi testeze, din nou, „dexterităţile“. Nu-şi cer scuze, nu oferă despăgubiri. Şi, tocmai de aceea, nu pot fi iertaţi.
Andrei Pleșu, adevarul.ro
Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.
2 Comments
Emil Francu
18 May 2015Inca nu s-a facut procesul comunismului, inca nu a fost condamnat si scos in afara legii chiar daca e evident impotriva legilor firii. Si nu ma refer doar la Romania, ma refer in primul rand la occident. Aici inca mai sunt “romanticii incurabili” nostalgicii unui 1968 revolutionar “flori par lung si universitati ocupate,ce vremuri !” , mai sunt inca persoane care pastreaza la loc de cinste uniforma maoista purtata cu mandrie si aplomb revolutionar pe coridoarele universitatilor milaneze sau romane. Comunismul este criticat in surdina farà convingere, inca se mai aud fraze de genul “ nu comunismul e de vina ci stalinismul care e o aberatie, comunismul e altceva!”. In 68 studentii italieni si francezi invocau revolutia culturala a lui Mao si criticau monstrul american care mutila Vietnamul, Il osanau pe Fidel si Che si treceau sub o tacere complice “68” -ul est European Praga, Budapesta … Pentru foarte multi nu exista victimele comunismului pentru ca nu au avut tancurile rusesti pe strazi pentru ca in anii 60 traiau in plin boom economic pentru ca foarte multi sunt convinsi ca “ stalinismu a fost posibil doar in Europa de Est pentru ca popoarele respective sunt indisciplinate inculte si deci predispuse la dictatura. Ba mai mult regimul autoritar e unicul functional in acea regiune!” De ce si-ar cere scuze Rusia pentru victimele comunismului cand in acceptiunea generala acestea nu exista? Rusia sta ascunsa in mlastina plina de minciuni sub protectia ipocriziei generalizate. Monstrul nu trebuie sacait prea tare mai ales ca e atat de departe de saloanele rafinate ale “bineganditorilor” ale comunistilor cu Rolex , sclavi si conturi in Elvetia.” Procesul comunismului trebuie sa-l facem noi si mai ales trebuie stabilita sentinta definitiva cu executare .
Dorin
18 May 2015Emil Frâncu@
Ai întrutotul dreptate în ceea ce ai spus despre comunism care,se pare că a făcut mai multe victime decât celălalt regim totalitar – fascismul! Nu cred că se va face curând procesul comunismului comunismului atâta vreme cât partidele comuniste şi socialiste din Occident vor fi lăsate să primească subvenții din Rusia.
În ceea ce privește scuze ,despăgubiri,cereri de iertare pentru relele făcute de comuniştii leninişti,stalinişti sau alții,nici o problemă:a văzut cineva porcul să se scuze?!