Am facut un efort pentru a imi forma o idee cu privire la singurul material care mi-a fost sugerat ca fiind baza tezei istoriografice revizioniste (sau pur si simplu a noii interpretarii istoriografice) care ar justifica/fundamenta/legitima iesirile publice ce au generat scandalul legat de Fenomenul Pitesti.

Fapt este ca pana acum nimeni nu a propus/inaintat o varianta sintetica a tezei si argumentului in discutie, cum sugerasem zilele trecute. Altfel spus, aveam dezbatere publica aparent pe o tema academica dar habar nu aveam despre ce este discutia, in calitatea ei de discutie academica. Neexistand varianta oficiala a unui material sintetic, am zis asadar ca e cazul sa inchidem chestiunea cat mai repede si atunci, week-end fiind, sa internalizez eu costurile si sa merg la sursa sugerata, ca sa imi fac o idee elementara:

Textul se numeste “Istoricul Serviciului de contrainformații penitenciare (1949-1967)”. A fost publicat in Caietele CNSAS Revistă semestrială editată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Tema numarului: Reeducare și propagandă Anul VIII, nr. 2 (16)/2015. Autor: Mihai Demetriade.

Prefatat de o scurta prezentare sintetica in limba engleza, textul are 180 de pagini. De la inceput frapeaza prin faptul ca nu este clar daca este articol, un nucleu de carte sau un “studiu tematic”, daca este monografie, descriere cronologica narativa, sau  avansare de teza sustinuta prin analiza si noi date si dovezi, sau un raport la o descoperire de noi structuri si fenomene de natura socio-politologica, sau este o interpretare istoriografic-politologica in cheie tematica, sau o citire selectiva si deliberat calibrata a unor fenomene si situatii istorice, sau un eseu istoriografic in cheie revizionista etc. Pare sa contina toate aceste elemente. Fapt ce duce la un hibrid de 180 de pagini care pune de la bun inceput problema: Cum il citim? In ce cheie si cu ce grila?

Rezumatul in limba engleza nu ajuta. Mai mult, incurca. Acest rezumat anunta materialul ca fiind: “a monograph on the Securitate counterintelligence service that operated in prisons between 1949 and 1967.” In acel moment ai impresia ca esti in teritoriu familiar, clar, precis si bine prestructurat prin genul indicat si diferenta specifica. Apoi insa, imediat, rezumatul spune ca “Emphasis is put on the emergence of that structure as a special extension of the Criminal Investigation Division, as well as on the fundamental connection with the imprisoned members of the Iron Guard.” Dupa care urmeaza o insiruire de alte elemente: analiza de concept, descoperire de patternuri, interpretari etc. care nu spun nimic concret despre ce trebuie sa se astepte cititorul.  Apoi, la pagina 20, aflam “una dintre tezele cercetarii”:

“De aceea, una din tezele cercetării de față este aceea că există o legătură structurală, genetică, între identitatea politică a victimelor și arhitectura represiunii.” Urmata apoi de o precizare care sporeste confuzia: “Acesta este și motivul pentru care studiul nostru nu este o istorie instituțională, altminteri plictisitoare și prea puțin relevantă când vine vorba de organizarea Securității. Fără să omită (dimpotrivă) aspectele legate de transformările suferite de unitatea operativă în discuție sau cauzele acestor metamorfoze, prezenta analiză se ocupă, într-o proporție destul de mare, cu practicile acesteia și arheologia lor, folosindu-se de evoluția istorică a actorilor ei predilecți (legionarii).”

Este foarte posibil ca pentru autor toate cele de mai sus sa aiba un sens foarte precis iar logica in care se leaga faptele analizate sau povestite sau interpretate SI/SAU logica in care sunt ele prezentate, povestite, relatate, argumentate in text, sa ii fie acestuia clare, ferme si lipsite de ambiguitate. Este foarte probabil ca alti cercetatori, specialisti familiari si cu vocabularul, aparatul conceptual si cu tema, sa intelega imediat ce vrea cineva sa zica si de ce propozitiile respective vin unele dupa altele, aparent legate prin conectori logici impliciti.

Din pacate nu este cazul cititorului de fata si tind sa cred, al majoritatii imense a cititorilor obisnuiti, ca el. Faptul ca stim din scandalul public si interviul cu pricina unde bate autorul, e doar un accident. Sa aducem aminte ca atunci cand cineva anunta cu ceea ce se ocupa un text, trebuie sa o faca intr-un limbaj de o claritate si transparenta care presupune ca cititorul NU cunoaste continutul textului. Este un ghid si o pre-prezentare a ceea ce urmeaza sa afle daca citeste textul. De aceea trebuie formulat in termeni care se presupune sunt inteligibili si accesibili acestui neinitiat. Cu atat mai mult, un text istoric, pe o astfel de tema, trebuie sa incerce sa faca asta. Nu conteaza ca tot ceea ce ai spus ar putea avea sens total pentru cineva care ti-a parcus 200, 300 sau 1000 de pagini si care revine si reciteste rezumatul sau introducerea sau anuntul tezelor sustinute in text. Important e sa o poata face inainte, nu dupa.

Revenind: Avem asadar o monografie care de fapt nu este chiar o monografie, un “istoric al serviciului de contrainformații penitenciare” care de fapt nu este o istorie instituțională, care daca ar fi o istorie instituțională ar fi “altminteri plictisitoare și prea puțin relevantă când vine vorba de organizarea Securității” si deci am avea un fel de studiu descriptiv care “fără să omită (dimpotrivă) aspectele legate de transformările suferite de unitatea operativă în discuție sau cauzele acestor metamorfoze” este de fapt “o analiză” care “se ocupă, într-o proporție destul de mare, cu practicile acesteia și arheologia lor”.

Si cum face asta? Iata cum:  “folosindu-se de evoluția istorică a actorilor ei predilecți (legionarii).” Deci despre ce vorbim aici?! O interpretare selectiva si dintr-un unghi anume ales a unor episoade ale unei istorii insititutionale a serviciului de contrainformații penitenciare, care este, de fapt, nu istorie ci un “istoric” institutional, folosindu-se de prisma restransa a unor “actori predilecti” care sunt legionari?!

Imi pare sincer rau dar in actuala forma textul devine “într-o proporție destul de mare” o sarcina mult prea anevoioasa pentru cineva ca sussemnatul, “fără să omită (dimpotrivă)” si alti cititori, poate mai bine pozitionati pentru descifrarea unor asemenea materiale. Cand nu stiu unde sa plasez un text in cauza, mi-e greu sa evaluez ce se intampla acolo, in text. Pentru ca e o chestiune de criterii. Evaluarea unui produs academic presupune existenta unor criterii. Iar aceste criterii sunt determinate de genul/tipul produsului. Nu vad de ce as internaliza eu costurile de a descalci si face ordine in text, in intentii si argument, cand autorul ar fi trebuit sa faca asta de la bun inceput, ca sarcina a sa elementara.

In plus, sa zicem ca as face asta, lasand la o parte confuzia actualei variante a textului privind obiectivele sale si genul academic sau istoriografic sau politologic in care se incadreaza. Materialul in sine, asa cum il vad la o trecere sumara in revista, pare in structura sa logica, argumentativa (care este ceea ce ma intereseaza acum in primul rand, inainte de orice discutie pe fond) o masa de enthymeme, non sequitur-uri si sofisme, multe bazate pe imprecizie conceptuala si lingvistica deliberat construita.

Motivul acestui stil deliberat indus nu ma intereseaza: ca este ideologic sau este moda noilor istorici mai tineri care cred ca fac gandire interpretativa sofisticata folosind termeni pomposi al caror continut tehnic la scapa, nu ma priveste. In fine. Ideea e ca orice reconstructie a argumenteleor si tezei unui astfel de material va presupune din partea mea -sau a oricarei terte parti- sa expliciteze si articuleze premise lipsa, sa inventeze conexiuni logice absente, sa corecteze ambiguitati semantice sa dea solutii interpretative acolo unde autorul a creat accidental sau deliberat neclaritate. Si sa traga concluzii. Acest lucru va atrage imediat -putem prezice cu probabilitatea 1- reactii de felul: a scos din context, a pus in gura autorului etc. etc.

De aceea e bine ca autorul insusi intotdeauna sa faca el cu mana lui acest efort. Stim ca e greu si inconfrotabil pentru autori, pentru ca abia atunci ajungi sa vezi ce ai spus, cum ai spus si daca ai reusit sa spui. E testul ultim. De asta acea parte a textului se scrie ultima. Asa ii invatam pe studenti la universitate.

Revin: In absenta acestui efort de explicitare si articulare din partea autorului singului text academic evocat in acesta disputa, sau a efortului celor care cred ca inteleg ce se argumenteaza in disputa publica si pe ce baza, eu ma declar depasit si in incapacitate de a participa la aceasta disputa. Din punctul meu de vedere NU exista o disputa istoriografica. Exista dispute bazate pe niste declaratii nefericite, huliganice si pe un interviu confuz, prost executat si prost redat. Si mai exista un text publicat de Caietele CNSAT cand de fapt el ar fi trebuit sa primeasca un “Revise and Resubmit” daca nu chiar un “Reject”.

Inchei cu urmatoarea sugestie:

Stimate d-le Demetriade, aveti in aceste 180 de pagini material interesant pentru 3 sau 4 articole distincte. Hotarati-va cum veti sa structurati acele articole si luati-le pe rand. Daca vreti sa studiati fenomenul legionar in acest context institutional specific si sa aveti o confruntare de teze ale altor autori, faceti-o ca un proiect de sine statator. Asumati-va proiectul pe fata. Nu sub titlul de: “Istoricul Serviciului de contrainformații penitenciare (1949-1967)” Asa ceva NU se face. Este malpraxis.

Nu spun ca teza dv, oricare ar fi ea, nu e valida. Habar nu am. Astept insa sa o demonstrati cu claritate, nu cu jocuri de limbaj pe “contururi semantice” si impresionisme, ci folosind termeni clari, propozitii ferme,  argumente explicite, adunate toate sub un titlu revelator si puse intr-o ordine logica  dedicata explicit acestei sarcini. Asumati-va sarcina respectiva explicit sub forma unui articol, dedicat singularmente acestei sarcini. Titlul articolului trebuie sa exprime precis ce vreti sa faceti. Nu va ascundeti sub titluri inselatoare, exprimari alunecoase sau amestecand si camufland teza la gramanda cu valuri de factologie si cu alte teze, teme si interpretari, mai mult sau mai putin conexe. Structura articolului trebuie sa urmeze logica argumentului si a evidentei intr-o mainera precisa si lipsita de ambiguitati. Aveti toata sustierea mea personala daca incercati sa faceti asta cu curaj, onestitate, cu transparenta in folosirea cuvintelor si strategiilor retorice si cu respect pentru evidenta istorica.

Ca sa faceti aceasta incercare istoriografica (eseu, atentie, eseu, incercare!, termenii au un inteles tehnic in domeniul nostru, al celor care producem texte) trebuie sa pregati terenul cu alte 2-3 articole standard. Ele se gasesc deja partial prinse in textul publicat (cu prea multa generozitate, as zice eu) de Caietele CNSAS. Istoria institutionala -plicticoasa cum ar fi ea- ar trebui sa fie totusi articulata pas cu pas, sanatos, clasic, temeinic, batraneste, ca prim articol deschizand seria, scris cu detasare si pe cat se poate fara artificii, selectivitati arbitrare sau partipriuri idiosincratic-interpretative. Aceasta istorie alcatuieste fundalul pe care se vor desfasura celelate argumente, interpretari, analize sau teze, obiect ale altor articole, tematice sau teziste, mai interpretative sau mai speculative, inclusiv al acelui articol-eseu in care veti formula teze mai indraznete sau iconoclaste legate de legionari.

Daca insa veniti si imi spuneti mie  si publicului larg ca teza dv privind legionarii si securitatea ESTE  de fapt esenta istoriei insititutionale a serviciului de contrainformații penitenciare 1949-1967, dati-mi voie sa imi exprim scepticismul intuitiv cu privire la validitatea discernamantului istoric care s-ar ascunde in spatele unei asemenea afirmatii sau pozitii.

Dragos Paul Aligica

  SURSA   Marginallia