Actuala miscare colectiva din Romania intra in mod cert in istoria Romaniei. Dar protestatarii mai pot marca intr-un fel neasteptat istoria contemporana si de data asta la nivel European. Iata cum:
1. Prin asumarea explicita nu doar a unei pozitii critice si protestatare la adresa ordonantei/guvernului/PSD ci si a unei pozitii pozitive si de sustinere si identificare cu EUROPA, cu proiectul European. Transformarea demonstratiei in urmatoarele ore intr-una pro-europeana, de sustinere a valorilor europene si ale civilizatiei nord-atlantice-europene (si respingere implicita a negarii acestora de catre ordonanta/guvern etc) este garantat sa transmita o unda de soc si un mesaj formidabil in presa si cancelariile occidentale.
2. Ganditi-va la contextul international de azi. Ganditi-va la criza Europeana si modul in care publicul si masele sunt catalogate ca masa de manevra pentru populisme si inginerii sociale anti europene. Si iata un popor europena care de JOS IN SUS, DE LA FIRUL IERBII, NU dus cu autobuze si manevrat de elitele clasei conducatoare, IESE IN STRADA IDENTIFICANDU-SE EXPLICIT CU EUROPA.
Iata un popor modest, de la periferie, care da o lectie de Europenism, de Identitate Europena altora, mai vechi si mai mandri care au inceput sa se detaseze de ideea europeana. Iata un popor care arata ca se poate lupta de jos in sus cu elitele si clasa politica care stau in calea unor aspiratii europene. Romanii pot arata, in strada, intregii Europe ca dincolo de nationalisme si etnicisme exista ceva ce poate, de jos in sus, spontan, sustine unitatea si identitatea comuna europeana. Ar fi prima miscare publica masiva, de jos in sus, in aceste conditii care ar afirma un mesaj de acest fel, in strada, spontan.
3. Daca romanii fac asta in acesta perioada de criza a Europei, ACUM cand lucruile sunt asa confuze in mintea elitelor europene, isi vor fi platit inzecit datoria fata de europeni. Iata, vom spune, ne-ati ajutat 26 de ani, acum e randul nostru ca din criza noasta sordida sa ne ridicam si sa dam un semnal ca nu a fost degeaba. Gandim si ne purtam NU ca niste romani provinciali ci ca niste Europeni. Luptam in Romania dar gandim si ne miscam pentru Europa.
Daca in toate astea adaugam si un mesaj pentru SUA: acelasi de solidaritate si apartenenta la comunitatea Euro-Americana nordatlantica, de imbratisare a SUA, suntem siguri ca ceea ce se intampla acum la Bucuresti va fi receptat masiv si in SUA.
E cea mai buna miscare de imagine. E cel mai mare ajutor pe care Romania il poate da azi, lumii libere si civilizate. Este cea mai buna si masiva manevra de politica externa in aceste conditii internationale confuze si periculoase.
PRELUAT DIN Facebook
![mihaela-barbus[1]](https://inliniedreapta.net/wp-content/uploads/elementor/thumbs/mihaela-barbus1-pydiituedconmrou0twklsfz7egtqhonla40po561c.jpg "mihaela-barbus[1]")
4 Comments
R
5 February 2017#thankyoUE
jos trumputin
Cred ca asta au sperat europenii sa ajunga Romania. O tara care isi urla in strada abaterile de la statul de drept. Zilele astea, ne-au si ajutat, dar au fost si mandri de noi. Numai sa nu ne tranzactioneze fecalocefalicii astia doi de putin si trump.
Maria Nadolu
5 February 2017Domnule Aligica, idei binevenite in ceea ce priveste euro-orientarea.
Dar macar acum, poate at trebui sa meditam asupra conceptului de centru / periferie intr-un mod mai deschis. Romania NU este periferia – am dat Europei Dada, Ionescu, grane, Brancusi, oameni de stiinta, cercetatori, arta etc. De la nasterea Europei, noi suntem in inima ei – identitar vobind – cu tot cu izul nostru oriental. Ar fi bine sa nu speculam complexele de inferioritate, si sa jucam macar o data – cu aceasta ocazie – sansa potentialului nostru. Va multumesc.
Florin C.
5 February 2017@Maria Nadolu
Stimată doamnă, sunt pe deplin lăudabile mândria și demnitatea cu care vă purtați identitatea de român, dar asta nu schimbă prea mult faptul că, din punct de vedere cultural, rămânem totuși o periferie a Europei. Nici nu avea cum să fie altfel, date fiind condițiile istorice și geografia politică, iar în situația noastră sunt și alte popoare la fel de onorabile ca și noi. Și în fond nu e nicio rușine – nu toată lumea are de unde pritoci o Renaștere ca italienii și n-are de unde scoate Descarți și Schilleri pe bandă rulantă. Nu cred că e nevoie să „compensăm” această marginalitate obiectivă cu pretenții de primaturi culturale, și mai ales venind cu exemple de oameni de cultură afirmați și asimilați în culturile mari – precum numele pe care le-ați menționat mai sus.
Așa cum spunea și dl. Aligică, faptul că noi, ca nație, suntem acum mai dispuși să-i recuperăm pe Goethe și Lamartine decât sunt dispuși vest-europenii înșiși e o bilă albă pentru noi în mult mai mare măsură decât că l-am pus pe fugă pe Brâncuși, trimițându-l să-și facă un mare nume la Paris.
Cu respect.
Anca Cernea
5 February 2017Cel mai bine ar fi să nu avem complexe deloc.
Să judecăm fără complexe ce a fost bine și ce a fost rău până acum.
Dar dacă vrem ca o mulțime de oameni să funcționeze ca o națiune, ceea ce avem de făcut este să subliniem faptele, figurile și momentele istorice, culturale, spirituale cu care ne putem mândri și de la care putem lua inspirație, modele, încurajare.
Nici comunitățile, nici oamenii luați individual, nu funcționează mai bine dacă li se pun în față doar eșecurile, spunându-li-se cât sunt de slabi și incapabili.
În prezent, „dreapta” din România (incluzând aici politicienii, intelectualii, jurnaliștii cu orientare pro-occidentală) mai mult se străduiește să le bage în cap românilor cât sunt de proști, că trecutul lor nu face doi euro, și singura soluție e să se transforme într-un fel de suedezi – apoi începe lamentația, cum că niciodată nu vom putea fi astfel, din cauza poporului pupător de moaște, care nu vrea gay marriage.
„Mândria de a fi român” este lăsată PSD-ului, ca să-și bată joc de ea.
„Dreapta” se mândrește cu Soros și Lucian Boia. Apoi se miră că poporul nu iese să-i dea votul. Și se plânge că poporul e prost.
E foarte adevărat că recunoașterea păcatelor și prostiilor săvârșite, regretul pt acestea, dorința de reparare și îndreptare sunt mai mult decât necesare.
Dar ele au valoare dacă se practică mai întâi în conștiința fiecăruia, cu toată smerenia și sinceritatea, în fața lui Dumnezeu.
Dacă fiecare dintre membrii comunității face acest lucru, atunci și societatea, nația, se vor schimba în bine.
Dar discursul public menit să umilească nația, să o deprecieze, nu numai că nu ajută, chiar poate face foarte mult rău.