In discutia curenta din Romania sunt de fapt doua probleme:
1. O problema de libertate academica, libertatea gandirii si a expresiei, de autonomie universitara etc.
2. O problema de substituire a standardelor academice cu activismul ideologic si politic, o problema ce ar putea fi numita bland, de “derapaj functional in misiunea institutionala” si dur: “impostura intelectuala”.
Odata clarificata problema 1 (ceea ce nu este in principiu greu, lucru care se si vede public acum si asupra careia nu zabovesc, fiind cunoscuta pozitia mea in ceea ce priveste sustinerea libertatii de gandire si a autoguvernarii academice) intrebarea care ramane este: Care sunt mijloacele prin care 2 poate fi oprit sa abuzeze 1, in numele 1? Din pacate, aici raspunsul nu mai este asa usor.
Pentru cei care studiaza cu adevarat gandirea politica (altfel spus, au invatat sa faca un pas in spate ca sa se detaseze de partipriurile personale si de grup si incearca sa inteleaga logica si structura fenomenelor politice, fara a se rezuma doar la a emite justificari si rationalizari pentru partipriurile mai mult sau mai putin asumate constient) este evident ca ne aflam in fata unei variatii pe tema a ceea ce este numit “paradoxul liberalismului” sau “al democratiei”:
Cum pastrezi integritatea si mentii functional un sistem de guvernanta care prin insasi principiile sale de functionare (libertate de expresie, majoritarianism etc.) poate oricand sa se autodistruga, urmand ad litteram principiile in cauza? Cum poti mentine o comunitate deschisa si libera si democrata in fata unor grupuri organizate care profita de principiile functionarii sistemului pentru a abuza si distruge (din varii motive si cu varii justificari pe care nu le discutam – ideologice, etice, economice, religioase etc.) sistemul?
Este deci o problema imensa, care ni se arata azi sub una din nenumaratele sale manifestari. Secolul 20 in gandirea politica occidentala a fost dominat de aceasta tema. Intreaga gandire liberal-democrata moderna a evoluat de fapt sub umbra acestei teme.
Sa ne purtam ca si cum nu ar exista sau ca si cum ar avea niste solutii facile, ar fi lipsit de realism si onestitate intelectuala. Dupa cum lipsit de onestitate intelectuala ar fi si sa acceptam ca spatiul academic trebuie sa fie transformat intr-un spatiu al activismului politic si ideologic, sub acoperirea ideii de autonomie universitara si libertatea gandirii.
Oricum, si cu asta inchei, colegii mei din lumea academica care din varii motive (pe care nu le discut si pe care le accept ca oneste si bine intentionate prin definitie) au hotarat sa imbratiseze o agenda activista in spatiul academic, trebuie sa fie totusi constienti ca (si aici privim din nou detasati, ca profesori si cercetatori ai gandirii politice, nu ca activisti ideologici operand in spatiul academic):
NU poti avea/face/cere in acelasi timp si sub acelasi raport doua lucruri diferite:
1. Sa declari spatiul academic un spatiu al activismului, al propagandei active si un camp al schimbarii social-politice generale;
2. Si in acelasi timp sa ceri mecanismelor si institutiilor si proceselor politice mai generale ale societatii in cauza, instituite in mod legitim si democratic, exact pentru a regla, structura activismul politic, propaganda si dezbaterea publica si schimbarea social-politica in societatea in cauza, sa NU se implice in lupta politico-ideologica pe care ai deschis-o intr-una din institutiile sociale majore.
Poti sa sustii un argument de acest tip intr-o forma de machiavelism, ca o ipocrizie strategica, (deci in calitatea ta de activist politico-ideologic, operand in mediul universitar) dar nu poti sa o faci ca un cercetator sau ganditor politic care intelege natura si logica fenomenelor politice. Adica esti constient ca, vrei, nu vrei, o actiune politica, intr-un camp politic, va atrage o reactiune politica. Pur si simplu este imposibil. Corpul politic va reactiona tocmai pentru ca este corp politic. Asta face el, asta e functia sa sociala. A-i cere sa stea de-o parte din situatii politizate sau in curs de politizare este impotriva naturii…
De asemenea, in momentul in care ai politizat totul (scoala, familie, religie, loc de munca, identitate, relatii intime, mass media, arta etc) si doctrina ta ideologica sustine politizarea militanta , este absurd sa ai pretentia de la celelalte elemente ale campului politic mai larg in care operezi, sa stea pur si simplu pasive. Trebuie sa accepti ca ai iesit din paradigma liberal-democrata, traditionala occidentala si ca lupta de putere in afara regulilor traditional-instituite in regimurile de factura occidental-liberalizante defineste acum interactiunile sociale.
Nu spun ca e bine sau rau. Constat clinic si profesional. Si tot clinic si profesional constat ca apelurile selective la regulile paradigmei liberal-democrate in aceste circumstante suna un pic inadecvat.
Cel mai mare ganditor politic din toate timpurile, in cel mai importat tratat de teorie politica scris vreodata, a explicat cu precizie geometrica unde duce logica de mai sus. Timp de aproape 400 de ani, ganditorii si oamenii politici liberali si democrati au incercat sa dovedeasca, in scris si in practica, faptul ca cel mai mare ganditor politic din istorie si cel mai important tratat politic scris vreodata de omenire s-au aflat in eroare.
Si acesta fiind spuse, cred ca a devenit evident ca desi incerc in tot ceea ce fac mai sus sa articulez, cu mijlocele-mi modeste, pozitia cercetatorului si ganditorului detasat, academic, am la randul meu un partipri. Si e onest ca el sa fie recunoscut ca atare si expus ca ceva additional, legat dar diferit de pozitia intelectuala si analitica:
Ma revendic de la traditia liberala si democratica mai sus mentionata si speranta mea este ca acesta traditie va fi mentinuta si in continuare in Romania si in lume. Pentru ca ea este singura care incearca sa ne asigure tuturor acel fragil si ingust coridor prin care putem naviga, relativ liberi si relativ in siguranta, intre haosul Razboiului Tututor Impotriva Tuturor si imensitatea totalitara a Leviatanului.
Dragos Paul Aligica
SURSA Facebook
