Există deja informații că evenimentele din Ucraina ar fi avut drept substrat recăpătarea de către Moscova a controlului asupra întregii Biserici de pe Nipru. Pentru acest fapt Patriarhul Kiril s-a făcut părtaș la toate ororile războiului fără să-l condamne. Lucrurile par a se fi dovedit însă cu totul altfel decât s-a dorit.
Astăzi [27 feb. 2022 n.ed.], enoriașii multor biserici ale Patriarhiei Moscovei din Ucraina nu au mai auzit numele Patriarhului Kiril pomenit la slujba de duminică. A-l pomeni pe Patriarhul Moscovei sub o ploaie de explozii și tiruri de arme automate rusești nu s-ar fi cuvenit, fără doar și poate.
Patriarhul Kiril nu mai are, așadar, o Biserică la Kiev. Oficializarea acestui fapt pare a fi doar o chestiune de timp.
În mai 2022, toți episcopii Bisericii Ruse din Ucraina ar trebui să meargă la Moscova pentru a participa la Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse. Nu se știe dacă vor mai putea ajunge în Rusia în condițiile actuale. Vlădicii „statului denazificat” ar putea, în principiu, să-și schimbe agenda.
Astfel, după publicația „Țerkvaci”, într-un fel sau altul, Vladimir Putin a făcut ceea ce nici Patriarhul Bartolomeu nu ar fi putut visa: dintr-o singură lovitură a distrus Patriarhia Moscovei așa cum o cunoșteam până mai deunăzi…
Gheroghiță Ciocioi
SURSA FB
Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.