FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Hudson Institute: Paisprezece realități despre ajutorul SUA oferit Ucrainei (trad. Daniel Uncu)

De când Rusia a invadat Ucraina pentru a doua oară în opt ani, trupele ruse au devastat orașele Ucrainei, i-au violat femeile și i-au furat copiii. Rachetele rusești și dronele iraniene lovesc zilnic orașele ucrainene, lovind adesea ținte civile. Rusia este agresorul. Ucraina este victima, scrie Luke Coffey pentru Hudson Institute.

Pentru americanii care cred în respectarea granițelor naționale, primatul suveranității naționale și dreptul la autoapărare, sprijinul pentru Ucraina este natural. Ucrainenii nu cer și nici nu vor trupe americane care să-i ajute să lupte împotriva Rusiei. Tot ceea ce ei cer sunt resursele necesare pentru a le oferi o șansă de luptă.

Este evident că Rusia a devenit unul dintre principalii adversari geopolitici ai Americii. După cum a declarat săptămâna trecută fostul secretar de stat Mike Pompeo, o victorie rusă “ar fi resimțită cu mult dincolo de granițele Ucrainei, inclusiv prin consolidarea unei alianțe Rusia-China-Iran care urmărește să slăbească SUA și pe aliații noștri din întreaga lume”.

În timp ce Congresul dezbate pe tema sprijinului suplimentar pentru Ucraina, detractorii (propaganda rusă – n.n.) vor răspândi informații false și înșelătoare. Este important, de aceea, să înțelegem faptele reale!

1. Fapt real: SUA nu scriu “cecuri în alb” Ucrainei, iar majoritatea banilor alocați pentru a ajuta Ucraina nu părăsesc niciodată SUA.

Fiecare dolar cheltuit în sprijinul Ucrainei este autorizat de Congres și folosit pentru un anumit scop. Nu a existat niciodată un “cec în alb” pentru Ucraina. Aproximativ 70 de miliarde de dolari din ajutorul autorizat pentru Ucraina nu vor părăsi niciodată SUA. În schimb, aceste fonduri sprijină industria americană de apărare și creează locuri de muncă bine plătite în 38 de state. După ce au fost martore la eficiența echipamentelor militare americane în Ucraina, numai țările europene au plasat comenzi de 90 de miliarde de dolari pentru echipamente militare fabricate în SUA. Acest lucru face America mai sigură și creează locuri de muncă bine plătite pentru americani.

2. Fapt real: Pentru o sumă relativ modestă de bani, banii SUA ajută Ucraina să dezmembreze forțele armate ale Rusiei fără ca nici măcar un singur american să tragă un foc de armă sau să fie împușcat.

Rusia este un adversar geopolitic de top al Statelor Unite și un aliat apropiat al Chinei, Iranului și Coreei de Nord. Estimările variază, dar aproximativ 300.000 de soldați ruși au fost uciși sau răniți în Ucraina. Forța inițială de invazie rusă din februarie 2022 a încetat efectiv să mai existe. Rapoartele tip “open source” au adunat dovezi vizuale care atesta că Rusia a pierdut mai mult de 12.900 de echipamente majore în Ucraina până la momentul scrierii acestui articol (3 noiembrie 2023 – n.n.). Deoarece acest număr este limitat la pierderi confirmate vizual, numărul real este probabil mult mai mare.

Aceste pierderi includ: 2.439 tancuri principale de luptă, 1.026 vehicule blindate de luptă, 2.977 vehicule de luptă pentru infanterie, 368 transportoare blindate, 914 piese de artilerie, 201 lansatoare multiple de rachete, 93 de avioane (inclusiv trei bombardiere strategice), 132 de elicoptere. Ucraina a distrus sau avariat 16 nave și submarine, inclusiv crucișătorul cu rachete ghidate “Moskva” (anterior nava amiral a Flotei Mării Negre) și submarinul “Rostov-pe-Don”. Distrugerea lor sprijină obiective mai largi de securitate ale SUA în afara Mării Negre, avand in vedere ca Rusia a folosit ambele nave pentru a-l sprijini anterior pe Bashar al-Assad în Siria.

3. Fapt real: Nu a existat niciodată o asumare mai mare a responsabilitatii referitoare la asistența militară americană decat cea exersata in cazul ajutorului dat Ucrainei

La scurt timp după invazia Rusiei, guvernul SUA a înființat Grupul de Lucru Interagenții de Supraveghere a Ucrainei. Peste 160 de oficiali din 20 de agenții federale de supraveghere monitorizează ajutorul SUA acordat Ucrainei. Până în prezent, Congresul a alocat 50 de milioane de dolari pentru inspectorii generali ai Departamentului Apărării, Departamentului de Stat și Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) pentru a spori supravegherea prin intermediul grupului de lucru. Grupurile au finalizat zeci de rapoarte, alte zeci fiind în lucru. Potrivit acestui grup de lucru, “investigațiile legate de răspunsul Ucrainei nu au dovedit risipă, fraudă sau abuz semnificativ”.

Suplimentarea acestor fonduri dedicate supravegherii finantarii Ucrainei, propusa de Casa Albă, va adăuga încă 15 milioane de dolari pentru a finanța activitățile de monitorizare. Printre altele, această finanțare suplimentară va permite Biroului Inspectorului General al Departamentului de Stat să “sporească inspecțiile și investigațiile dincolo de cele 27 de proiecte curente și planificate, care acoperă asistență externă, management și activități operaționale”.

4. Fapt real: Europa a cheltuit mai mult decât SUA pentru ajutorul acordat Ucrainei.

Potrivit instrumentului de monitorizare a ajutorului pentru Ucraina al Institutului Kiel pentru Economie Mondială, angajamentele europene totale sunt acum mai mult decât duble față de cele ale SUA, după totalizarea tuturor ajutoarelor (militare, economice, umanitare și cele pentru refugiați). Douăzeci de țări europene au oferit mai mult Ucrainei decât SUA ca procent din PIB.

5. Fapt real: o Ucraină victorioasă înseamnă un Taiwan mai sigur

Alegerea între securitatea în Europa sau securitatea în zona Indo-Pacifica este o dihotomie falsă. În ceea ce privește interesele nSUA, cele două regiuni sunt strâns legate. Rusia este partenerul junior al Chinei. O Rusie slăbită sau învinsă înseamnă si o Chină mai slabă. Beijingul urmărește modul în care puterile occidentale sprijină Ucraina, astfel încât o Ucraină puternică și victorioasă poate face Taiwanul mult mai puternic și poate descuraja o agresiune chineză.

Nu este nicidecum o coincidență faptul că, la începutul acestui an, premierul japonez Fumio Kishida a vizitat Ucraina, în timp ce președintele chinez Xi Jinping a vizitat Rusia! În timpul acestei vizite, Xi i-a spus lui Vladimir Putin: “Acum există schimbări care nu s-au întâmplat în 100 de ani. Când suntem împreună, conducem aceste schimbări.”

În propriile cuvinte ale lui Kishida, “securitatea regiunii Indo-Pacific nu poate fi separată de securitatea europeană”.

6. Fapt real: stabilitatea europeană, pe care Rusia încearcă să o submineze, afectează muncitorul american.

America de Nord și Europa reprezintă aproximativ 48% din economia globală. Europa este cea mai mare sursă de investiții străine a Americii. În 2021, Europa a reprezentat 3,19 trilioane de dolari dintr-un total de 4,98 trilioane de dolari la capitolul investiții de capital străin în SUA, adica aproximativ 64% in total. SUA și Europa sunt reciproc cele mai mari piețe de export. În 2022, 45 din 50 de state – inclusiv cea mai mare economie a unui stat, California – au exportat mai multe bunuri în Europa decât în China.

Europa contează și pentru “inima” Americii. Arkansas, Kentucky și Oklahoma exportă fiecare de cinci ori mai mult în Europa decât China.

Atuni când americanii construiesc ceva pentru a fi exportat, acest lucru protejează locurile de muncă americane. Stabilitatea europeană aduce beneficii nespuse economiei americane și, prin extensie, muncitorului american. Sprijinirea Ucrainei ajută la menținerea acestei stabilități. (De aceea, posibila revenire a lui Donald Trump la Casa Alba nu cred ca va altera in vreun fel aceasta realitate, stiut fiind ca fostul presedinte al SUA este un vehement protector al muncitorilor amercani si al economiei amerciane – n.n.)

7. Fapt real: Lecțiile pe care SUA le învață de la Ucraina vor face America mai puternică în zona Indo-Pacificului

Sprijinirea Ucrainei a scos la iveală deficiențe majore în baza industrială americană de apărare, pe care SUA le abordează acum. Din fericire, aceste neajunsuri au fost descoperite acum când America nu este implicată direct în acest război. Desfășurarea de echipament american în Ucraina a avut darul de a testa echipamentele militare americane într-un mod care ar fi fost imposibil pe timp de pace. SUA învață acum ce funcționează, ce nu funcționează și cum să facă îmbunătățiri. Acest lucru pregătește America pentru orice război viitor într-o măsură care ar fi fost imposibil de realizat doar prin exerciții. De fapt, SUA înlocuiesc acum toate armele pe care le oferă Ucrainei cu sisteme mai noi și mai eficiente.

După cum a subliniat si președintele taiwanez Tsai Ing-wen, “invazia Rusiei în Ucraina a fost un apel de trezire pentru noi toți”. Datorită sprijinului lor pentru Ucraina, aliații și partenerii SUA din Asia de Est cheltuiesc mult mai mult pentru apărare, pentru a se pregăti mai bine pentru eventualele amenințări viitoare.

8. Fapt real: Armele pe care SUA le trimit Ucrainei nu afectează capacitatea Americii de a lupta într-un conflict zona Indo-Pacificului

Rachetele GMLRS (Guided Multiple Launch Rocket System), rachetele antiradiații aer-sol AGM-88 și AGM-88E mai vechi și interceptorii AIM-7 și AIM-9M, pe care SUA le trimite în Ucraina, sunt fie irelevante pentru o luptă în Indo-Pacific, fie sunt depasite moral oricum. Cel mai eficient mod de a folosi aceste arme a fost acela de a le trimite în Ucraina. Cele 10.000 de rachete Javelin sau 2.000 de rachete Stinger pe care SUA le-au dat Ucrainei nu vor fi un factor determinant pentru a descuraja o invazie chineză a Taiwanului. In schimb, aceste armea au fost factorul determinant care a permis Ucrainei să apere Kievul în primele săptămâni ale războiului.

Armele preferate de America într-un presupus conflict cu China vor fi torpilele, rachetele de atac AGM-158 JASSM și AGM-158C LRASM, minele navale și rachetele de croazieră Tomahawk. Niciuna dintre acestea nu a fost furnizată Ucrainei.

9. Fapt real: datorită lecțiilor pe care SUA le-au învățat prin înarmarea Ucrainei, Taiwanul primește armele contractate anterior, mult mai devreme.

Pentru prima dată, Autoritatea Prezidențială de Retragere* (PDA) , care a fost folosită atât de eficient pentru Ucraina, este folosită acum si pentru a înarma Taiwanul. Dacă SUA nu ar fi sprijinit Ucraina, este puțin probabil ca Washingtonul să fi folosit PDA pentru a înarma Taiwanul. Congresul a autorizat arme de până la 1 miliard de dolari pentru Taiwan folosind PDA.

(* Presidential Drawdown Authority-PDA*, permite retragerea si apoi livrarea rapidă a articolelor și serviciilor de apărare din stocurile (!) Departamentului Apărării, către țări străine și organizații internaționale, pentru a răspunde la situații de urgență neprevăzute. O astfel de asistență poate începe să sosească în câteva zile sau chiar ore de la aprobare – n.n.)

În iulie 2023, SUA au anunțat un pachet de ajutor militar de 345 de milioane de dolari pentru Taiwan, ca parte a PDA, de 1 miliard de dolari aprobat de Congres. Chiar dacă sistemul de rachete de mare mobilitate (HIMARS) este foarte solicitat de aliații și partenerii SUA, comanda Taiwanului pentru HIMARS suplimentare va sosi acum cu un an mai devreme decât era planificat, deoarece SUA au reprioritizat vânzarea.

10. Fapt real: Iranul și Coreea de Nord permit Rusiei să atace Ucraina. Rusia sprijină Hamas.

Unii dintre principalii adversari ai Americii și dușmanii celor mai apropiați aliați și parteneri ai Americii s-au aliat cu Rusia. Până la sfârșitul anului 2022, Iranul furnizase Rusiei peste 1.700 de drone pentru a fi utilizate în Ucraina. La începutul acestui an, Moscova și Teheranul au convenit să înceapă să producă aproximativ 6.000 de drone proiectate de Iran, în Rusia.

Între timp, Iranul și aliații săi folosesc aceleași drone pentru a amenința Israelul și a ataca trupele americane din Orientul Mijlociu.

Coreea de Nord a livrat Rusiei peste un milion de proiectile de artilerie pentru a fi folosite în Ucraina. Au existat, de asemenea, rapoarte conform cărora Coreea de Nord a furnizat rachete balistice Rusiei.

De remarcat si faptul ca Rusia votează în mod regulat în Consiliul de Securitate al ONU și în Adunarea Generală pentru a proteja Hamas – chiar dacă Hamas comite atrocități împotriva Israelului. În octombrie, la doar câteva săptămâni după atacul terorist al grupului împotriva civililor israelieni nevinovați, Rusia a primit o delegație Hamas la Moscova.

11. Fapt real: in Ucraina nu se desfasoara un nou “război pentru totdeauna”.

Niciun militar american nu luptă împotriva Rusiei în Ucraina. SUA nu este un beligerant în conflictul dintre Rusia și Ucraina. Ucrainenii nu cer și nici nu doresc ca trupele americane să-i ajute să lupte împotriva Rusiei. Tot ceea ce ei cer sunt resurse, pe care SUA sunt mai mult decât capabile să le furnizeze.

12. Fapt real: SUA nu este angajată într-un război de tip “proxy” împotriva Rusiei

Definiția unui “război proxy” este : război “purtat de state care acționează la instigarea sau în numele altor state”. Statele Unite nu i-au instigat niciodată pe ucraineni să lupte. SUA nu îi forțează pe ucraineni să lupte în numele lor. Washingtonul nu face altceva decât să îndeplinească cererile ucrainenilor de arme și asistență în timp ce Ucraina duce un război de autoapărare. Ucrainenii duc un război de supraviețuire națională. Rusia a invadat Ucraina, nicidecum invers. Rusia este agresorul, iar Ucraina este victima. Dacă Rusia încetează agresiunea, atunci războiul se va termina. Dacă Ucraina, însă, nu va mai lupta, atunci existența ei va înceta.

13. Fapt real: SUA trebuie să ofere Ucrainei atât ajutor militar, cât și non-militar pentru a obține cel mai mare efect posibil

Unii propun furnizarea unui singur tip de ajutor catre Ucraina, ca un compromis dezirabil facut cu cei care nu ar vrea să ofere niciun fel de ajutor Ucrainei! Cu toate acestea, această propunere este doar o jumătate de măsură și ar da rezultate dezamăgitoare.

Armata ucraineană nu este singurul actor care se apără împotriva Rusiei. Atacarea nediscriminatorie a civililor de către Rusia cu rachete balistice și drone iraniene, demonstreaza ca întreaga societate ucraineană este în război. Primul an al invaziei Rusiei a eliminat aproape 30% din economia Ucrainei. Este evident ca guvernul Ucrainei și serviciile publice esențiale trebuie să funcționeze corect pentru ca națiunea ucraineana să poata rămână pe picior de război total.

De aceea, sprijinul SUA trebuie să aibă un domeniu de aplicare cat mai larg. Cei care cer ca SUA să acorde doar sprijin militar nu reușesc ( sau, nu vor -n.n.) să vadă imaginea de ansamblu în chestiunea Ucrainei.

14. Fapt real: afirmațiile conform carora ajutorul SUA pentru Ucraina ar costat “900 de dolari/gospodărie americană” și că noul pachet de ajutor propus ar adăuga “peste 1.000 de dolari” la povara fiscală a “fiecărei familii de patru persoane din America” sunt extrem de înșelătoare.

Aceste cifre sunt adesea folosite pentru a-i induce în eroare pe americani, făcându-i să creadă că poartă o povară financiară inutilă pentru a ajuta Ucraina, pe fondul dificultăților economice și al inflației ridicate de acasă.

Aceste cifre sunt înșelătoare, deoarece impozitul federal pe venit nu este perceput în mod egal între gospodării. În 2020, cel mai recent an pentru care sunt disponibile date, primii 1% dintre salariați au plătit 42,3% din totalul impozitului federal pe venit. Cei mai săraci 50% dintre contribuabili (cei care câștigă 42.184 dolari pe an sau mai puțin) au plătit doar… 2,3% din totalul impozitului federal pe venit! Aproximativ 60 de milioane de declarații fiscale au raportat venituri de 30.000 de dolari sau mai puțin. Rata medie efectivă de impozitare pentru acest grup a fost de doar… 1,5% (!) înainte de aplicarea oricăror credite fiscale.

Luke Coffey este cercetător principal la Institutul Hudson. Activitatea sa editoriala se concentreaza pe analiza securitatii naționale și a politicii externe a SUA, cu accent pe Europa, Eurasia, NATO și pe relațiile transatlantice.

Traducere si adaptare de Daniel Uncu, dupa “The Fourteen Facts about US Aid to Ukraine” de Luke Coffey – Hudson Institute.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

Trackbacks and Pingbacks

2 Comments

  1. Stefan
    14 November 2023

    Vreau sa le soun ceva romanilorcare se cred “impartiali” si vor o lume “multipolara”.
    Numai infrangerea Rusiei in lupta ei pentru transformarea Marii Negre in lac rusesc pot asigura independenta energetica a Romaniei. Nu din intamplare flota ruseasca a atacat si cucerit inca in prima zi de razboi Insula Serpilor. Teritoriul acesteia apartine Ucrainei, dar apele din jurul ei apartin zonei economice a Romaniei. Fortele Rusii au ocupat-o ca as impinga o barna in ochii Romaniei, sa obstructioneze navigatia in Marea Neagra si sa impiedice Romania pentru totdeauna sa-si exploateze gazul din zona de ape economice.
    Alungarea flotei rusesti din Crimeea e interes primordial al Romaniei ca sa se asigure linistii de securitate necesara investitiilor in exploatarea gazului submarin.

  2. Sivan
    1 January 2024

    Foarte corect dom’ Stefan !
    Dar cine sa inteleaga si sa actioneze ? Iohanis, Ciolacu, Ciuca ? …Hai serios !! Nu-l vad nici chiar pe Geoana, ( in eventualitatea cistigarii scaunului de presedinte) sa faca-actioneze, chiar daca ar intelege cum stau lucrurile. Nu au sange in vene, ci apa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *