Conflictul armat dintre Rusia şi Ucraina se intensifică. Numărul victimelor, inclusiv civile, este în creştere. Asistăm la o agresiune şi expansiune militară a Moscovei tot mai virulentă împotriva unui stat suveran şi a unui popor suferind de prea multă „fraternitate”.

Recent, pe internet au apărut imagini video în care teroriştii pro-ruşi îşi bat joc de prizonierii ucraineni. Militarilor capturaţi li se aplică tratament inuman şi degradant (sunt obligaţi să-şi mănânce blazoanele cu drapelul bicolor al Ucrainei) şi sunt expuşi public în ipostaze umilitoare (fiind bruscaţi, scuipaţi şi ofensaţi de populaţia rusofonă a Doneţkului). Asta în condiţiile în care Convenţiile de la Haga din 1899 şi 1907, precum şi Convenţiile de la Geneva din 1929 şi din 1949 privind statutul prizonierilor de război interzic „violenţa asupra vieţii şi persoanei, uciderea, mutilarea, tratamentul crud sau tortura, luarea de ostatici, jignirile aduse demnităţii personale, îndeosebi tratarea umilitoare şi degradantă, comandarea unei sentinţe sau execuţia fără o hotărâre prealabilă luată de o judecătorie ce are toate garanţiile judiciare.”

În consecinţă, acţiunile aşa-zişilor insurgenţi sunt de fapt crime de război, iar autorităţile de la Kremlin sunt complice la aceste atrocităţi, prin sprijinul militar, logistic şi financiar pe care-l acordă teroriştilor.

Situaţia din estul Ucrainei a depăşit demult faza unui conflict local şi nu va putea fi aplanată decât printr-o mobilizare internaţională conjugată. Toate armistiţiile şi acordurile semnate s-au dovedit a fi tărăgănări, în vederea iminentelor înarmări şi dislocări de trupe. Oraşul-port Mariupol a devenit un obiectiv strategic râvnit de Putin, în vederea stabilirii joncţiunii cu teritoriul ocupat al Crimeei. Ruşii nu au renunţat nici pentru o clipă la intenţiile lor revanşarde şi revizioniste, urmărind cu obstinaţie crearea Novorosiei.

În atare context, poziţia monstruoasei coaliţii de la Chişinău faţă de războiul din proximitatea noastră este una senzaţională şi admirabilă, doar că lipseşte cu desăvârşire. Componentele guvernării 2+1 au viziuni divergente chiar în ceea ce priveşte definirea agresorului în conflictul din Donbas. Voronin nu s-a debarasat de percepţia eronată că o anexare poate fi justificată. Probabil se crede un ditamai specialist în istoria contemporană şi vede în ocuparea Crimeei o „întoarcere la sânul Rusiei”. Să fi trăit în perioada interbelică ne-am fi pomenit cu un pretins comunist susţinător al regimului nazist, care, de altfel, a invocat aceleaşi argumente în cazul anexării Regiunii Sudete. Despre opiniile domnului Filat referitor la războiul ruso-ucrainean, aş ezita să mă pronunţ. Într-adevăr, dânsul a fost inspirat atunci când s-a deplasat la Kiev să susţină Euromaidanul, dar nu ştiu cât mai contează vorbele sale din moment ce faptele îi trădează duplicitatea. În ceea ce priveşte poziţia Partidului Democrat, n-am auzit nici măcar un discurs, fie şi sofisticat, al liderului său formal, ci doar că Poroşenko este tratat ca „partener de afaceri”. Vă imaginaţi ce „onoare” pentru preşedintele ucrainean să fie asociat cu Plahotniuc, cel care se opune venirii unui procuror străin, în timp ce în guvernul de la Kiev activează 3 miniştri din afară?

Aşadar, trăim vremuri tulburi şi tulburătoare, în care ţara vecină luptă nu doar pentru propria sa integritate teritorială, ci şi pentru a noastră. Aşa-numita „criză din Ucraina” este un război de anvergură şi doar aparent de uzură, care ne afectează şi ne vizează direct. Dacă Kievul va fi îngenunchiat, Chişinăul se va preda a doua zi. Trebuie să avem curajul Radei Supreme, care a recunoscut Rusia drept ţară agresoare, iar pe cele două auto-proclamate republici – organizaţii teroriste. Trebuie să înţelegem că pretinsele „democraţii populare” din Lugansk şi Doneţk sunt pentru democraţie ceea ce este cămaşa de forţă pentru cămaşă. Iar războiul de lângă noi este jertfa tuturor acelor eroi care luptă şi pentru independenţa, bunăstarea şi libertatea noastră.

Ion Mischeva