FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Lazăr Lungu: Progresiștii ar vrea ca statul să-ți confiște copiii, sau chiar să nu-i ai defel

Într-un episod din Dr. House, un individ suferise niște traume la cap, devenind apoi „hiper-rațional”. Și-a abandonat familia și copiii, fiindcă nu găsea niciun motiv obiectiv să țină mai mult la ei decât la orice alte persoane de pe glob.

Ceea ce, în urmă cu câțiva ani, era prezentat drept evident o patologie, acum a devenit subiect serios de discuție în publicații mainstream ale Soborului Mediatic. Două titluri apărute *doar* în ultima săptămână:

„If babies were randomly allocated to families would racism end?” [1]

„I’m worried having a baby will make climate change worse” [2]

Primul reușește să condamne dorința de a-ți crește copiii tăi biologici drept „șovinism genetic” și „narcisism genetic”. Ultimul paragraf adună o serie de clișee ale extremei stângi: întâi blamează cultura pentru promovarea ideii toxice de a avea și a-ți crește proprii copii. Apoi, considerând totuși că poate impulsul este unul biologic, pune povara dovezii pe noi, ceilalți, și ne întreabă dacă chiar avem motive bune să *nu* ne opunem pornirilor.

Articolul în niciun caz nu este unul care „doar discută”, ci este scris evident pentru a argumenta în favoarea temei propuse.

Al doilea articol descrie eco-anxietatea unei „savante climatice” care face teoria chibritului amprentei de „codoi” pe care o va avea viitoarea ei fiică. Nu e nici pe departe primul articol scris pe această temă. În august 2016, NPR se întreba retoric, „Should We Be Having Kids In The Age Of Climate Change?”. [3]

Întrebările astea nu sunt niciodată retorice. Ideologii „revoluției culturale” chiar au o problemă cu legăturile familiale tradiționale, deoarece ei consideră că acestea stau în calea viitorului luminos în care toată umanitatea se consideră o mare familie, și peste tot va curge lapte și miere, fără atavisme gen granițe și solidarități naționale, religioase și etnice.

Reiau un fragment dintr-un articol care descrie cel mai bine această mentalitate [4]. Iată viitorul luminos, progresist, egalitarist, divers, inclusiv și echitabil:

„Everyone will understand that all particular forms of solidarity are morally indefensible (just various forms of racism) and that all strong political stands against humanitarian universalism in the political realm are politically unacceptable (just various forms of fascism).”

Fie te prinzi că politica asta are mari șanse să producă o societate falimentară, în care niciun om decent n-ar dori să trăiască, fie nu te prinzi. Discuția nici măcar nu se poartă la nivel rațional, ci la nivel de valori. Pur și simplu nu există punți de comunicare între persoane cu intuiții diferite.

Eu nu-i pot înțelege pe oamenii ăștia. Pentru cine să facem o lume mai bună dacă nu pentru copiii noștri?

Surse:

PRELUAT DIN   Medium

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

1 Comment

  1. AT
    22 March 2017

    Imaginati-va ce trauma pentru o feminista din al treilea val insarcinata cu un baiat.

    An Eighteen-Year Project

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *