Iohannis are meritul de a fi reușit ce și-a propus la vremea lui Adrian Năstase, dar n-a apucat să finalizeze din cauza accidentului de parcurs pe nume Băsescu: a așternut o pace durabilă. 

Partidele politice primesc stipendii de zeci de milioane anual. Mass-media primește și ea ajutoare financiare generoase și mai drenează în plus din banii partidelor. Judecătorii și procurorii care ar putea strica acest carnaval au primit salarii, pensii și condiții de pensionare anticipată la care simplul muritor nici nu visează. Cei aflați la vârful instituțiilor militarizate au privatizat liniștiți unitățile pe care le conduc. Toată lumea e mulțumită. Toate pârghiile puterii sunt în mâinile unor complici care n-au nici un interes să dea cu piciorul în ciubărul cu lapte. Chiar dacă ar încerca vreun idealist să spargă una dintre bube, ar fi izolat rapid de ceilalți.

Și, trebuie să admirăm acest lucru, statul a fost confiscat reușindu-se menținerea aparențelor. Nimeni nu poate acuza România că ar fi instituit un „regim iliberal” (groaza vigilenților de la Bruxelles). Se mai fac unele recomandări prin rapoartele de monitorizare, băieții noștri râd și le aruncă la coșul de gunoi, se declară oficial preocupați și apoi își văd de treabă.

Suntem un bastion al democrației. Marea corupție a dispărut, dacă e să judecăm după faptul că nimeni nu mai e prins cu mâna în bugetul public. Promovăm cu succes o Românie educată (sexual) și neutră (climatic) fără să-și bată nimeni capul cu detalii precum procentul imens al abandonului școlar (23% dintre elevii din mediul rural nu termină nici măcar 8 clase). Cei de la vârful piramidei iau caimacul. Ceilalți speră să ajungă acolo. Fraierii din sectorul privat se chinuie să țină în picioare economia că altă șansă nu au, decât poate emigrarea. Năstase moare de invidie că nu și-a definitivat opera. Dar se poate mângâia cu faptul că succesorul său i-a împlinit visul. Iohannis, fiind mai mocofan, a trebuit să se manifeste mai reținut și asta i-a prins bine: a putut lucra în liniște.

Mihai Popa