FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Mihail Neamțu: Despre Dughin, Dan Puric și „patriotismul” selectiv al celor care admiră Rusia și denigrează America

Nu înțeleg „patriotismul” selectiv al celor care admiră Rusia și denigrează America. În fața vecinilor care te-au violat, vârtutea se înmoaie; în fața aliaților care te-au ajutat, obrăznicia se umflă.

Pentru cei care au uitat, raptul teritorial rusesc se numește Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța; la celălalt pol, ajutorul american a însemnat Unirea de la 1918, slăbirea URSS, eliberarea unor foști deținuți politici la intervenția lui Nixon, găzduirea unor dizidenți anticomuniști la Radio Europa Liberă, cooptarea în NATO și, mai recent, scutul anti-rachetă.

În acest context, îmi displace să aflu că tot mai mulți ortodocși visează la ditamai „antanta creștină” cu fostul ofițer KGB, Vladimir Vladimirovici Putin. Faimosul Alexander Dughin, cândva membru al Partidului Național Bolșevic din Rusia și consilier informal al președintelui rus, are numeroși prieteni la București. Anti-american visceral, ipochimenul îndrăgostit de Himmler și Stalin, deopotrivă, declara pentru o gazetă poloneză următoarele:

„Dacă ești împotriva Noii Ordini Mondiale, ia un cuţit şi pune-ți o mască, ieși seara din casă şi omoară măcar un yancheu! (s.n)” Cum îl caracterizează Dan Puric pe acest ideolog smintit al euro-asiatismului? Un ins „deștept [care] își iubea țara în mod absolut. […] Un sociolog care (sic) nu avem în țară așa ceva.”

Nu înțeleg de ce „iubirea absolută” pentru Rusia se traduce prin uciderea ritualică de yanchei? Poate pentru că și naziștii vedeau necesară uciderea de evrei ca expresie a „iubirii” de Germania… Voi lăsa deoparte complicațiile clinice ale derapajului psihic etalat de Alexander Dughin & co.

Întrucât Mihai Eminescu rămâne un reper obligatoriu pentru conservatori, îmi permit să evoc aici modul apăsat în care, neconsolat de pierderea Basarabiei, tânărul redactor de la „Timpul” comenta, la nici treizeci de ani, imperialismul muscalilor:

„de la Rusia nu primim nimic. N-avem nevoie de patronagiul ei special şi nu-i cerem decât ceea ce suntem în drept a-i cere.”

Și tot Eminescu făcea la 1878 o observație istorică perfect actuală:

„Rusia nu se mulţumeşte de a fi luat o parte mare şi frumoasă din vatra Moldovei… ci voieşte să-şi ia şi sufletele ce se află pe acest pământ şi să mistuiască o parte din poporul român.”

Nu știm cum ar fi prezentat Eminescu furtul Tezaurului sau imensa tragedie a bolșevizării. După instalarea Armatei a XIV-a pe malul Nistrului, după asasinatele în lanț produse la adresa adversarilor lui Putin, după boicotarea vinurilor moldovenești la Moscova, după moartea președintelui Kaczynsky la Smolensk, după intimidarea Georgiei, după anexarea Crimeei și după sistematica subminare a proiectului unionist la Chișinău, Dan Puric comentează atitudinea agresivă a Kremlinului cu ochii umeziți:

„Încearcă rușii să-și revină, foarte bine, bravo lor!”

Să-și revină după ce, domnule Puric?

După aproape un veac de colonialism panslavist, întemnițări și batjocuri, cu insule de Holodomor și arhipelaguri Gulag presărate între Riga și Bălți, între Harkov și Ungheni, între Cernăuți și Talllinn…

O tempora, o mores!

Mihail Neamțu

SURSA   FACEBOOK

vedeți și Dan Puric a colaborat cu Securitatea, înainte și după ’89. Cum să bați câmpii în folosul Rusiei

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

1 Comment

  1. Costin Andrieș
    6 February 2020

    Si putin aruncat cu fumigene si propaganda ruseasca (oarecum indirecta) de la Dan Alexe:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto